Pentru scrierea creatoare

● Alexandru Muşina, Teoria şi practica literaturii, Editura Muzeul Literaturii Române, 2013.

„După mai bine de douăzeci de ani petrecuţi în cenacluri, am ajuns la concluzia că ceea ce-i deosebeşte pe adevăraţii scriitori de simplii veleitari nu e doar talentul, ci şi munca depusă, efortul pe care cel ce scrie e dispus să-l facă pentru a găsi cea mai adecvată expresie pentru ceea ce vrea să comunice. Veleitarii au în comun o idee: nimic mai uşor decît a face literatură... Din păcate, ideea că se poate face literatură fără nici un fel de cunoaştere a «meseriei» e mai răspîndită decît credem. Nimeni – sau aproape nimeni – nu-şi închipuie că, luînd o pensulă în mînă, gata, a ajuns pictor, nimeni nu are pretenţia că e muzician dacă şi-a cumpărat o vioară, însă majoritatea cred că ar putea scrie literatură, dacă ar vrea, dacă ar avea timp, chef etc.“, scrie Alexandru Muşina la începutul unui eseu, din 1989, intitulat chiar „Literatura ca meserie“. De altfel, Alexandru Muşina este primul scriitor de la noi care a ţinut un curs de scriere creatoare, şi nu e prima dată cînd face o pledoarie pentru ca acest tip de cursuri/ateliere să fie introduse în programele facultăţilor de filologie de la noi, ba chiar şi ca materie opţională la alte facultăţi sau licee. În acest volum compozit de eseistică (ce conţine şi un interviu şi un ciclu de poeme) pledoaria sa se bazează, în fond, pe pasiunea investită şi pe cunoaşterea acumulată în atîţia ani de literatură. Acum 24 de ani, Alexandru Muşina era de părere că meseria scrisului nu se învaţă nici la „Poşta redacţiei“ revistelor literare, nici în cenacluri şi, am putea adăuga acum, nici pe platformele literare online. Scrisul se învaţă citind, imitînd, experimentînd şi, eventual, fiind ucenic pe lîngă un maestru, această metodă luînd forma cursurilor de scriere creatoare ţinute de un scriitor. Care ar fi beneficiile? Dezvoltarea creativităţii şi a capacităţii de expresie, cultivarea şi îmbunătăţirea formelor de expresie prin scris, menţinerea şi stimularea interesului pentru literatură şi, nu în ultimul rînd, rafinarea propriilor personalităţi şi a relaţiilor sociale.

Scrierea creatoare (voi folosi această sintagmă, deşi eu prefer „scriere creativă“) este, într-adevăr, o disciplină, din păcate, fără prea mare trecere în mediile universitar şi editorial de la noi, unde se crede, adesea, fie că scrisul este un talent nativ, fie că e o artă care „se fură“ de la maeştri, oricum nu se poate preda la şcoală ca pe-o materie de rînd. Din fericire, în tot mai multe universităţi există astfel de cursuri şi mă aştept ca pe viitor să existe şi contribuţii româneşti, mai ales că mulţi scriitori de la noi predau în facultăţi şi ar putea, la un moment dat, să alcătuiască manuale sau ghiduri de scriere creativă – asta dacă nu cumva astfel de cărţi/cursuri au început să apară deja pe la editurile academice. (Fac aici o paranteză pentru a spune că, mergînd chiar mai departe decît pledoaria lui Alexandru Muşina, eu cred cu toată convingerea că nu doar elevii şi studenţii au nevoie de scriere creatoare, dar şi mulţi dintre scriitorii deja publicaţi care nu beneficiază, în general, de serviciile unor redactori de carte cu adevărat profesionişti.) Dintre scriitorii de la noi care ţin sau au ţinut astfel de cursuri în facultăţile de filologie pot fi enumeraţi Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Romaniţa Constantinescu, Ruxandra Cesereanu, Andrei Bodiu sau Daniel Vighi, dar mai sînt şi alţii. Cert e că, exceptînd Sertarele cu ficţiune, manualul de scriere creativă al Simonei Constantinovici (Bastion, 2009), pe care nu l-am citit, Gramatica Fanteziei. Introducere în arta de a născoci poveşti de Gianny Rodari, plus cele două traduceri ale cursurilor Ninei Munteanu, Manual de scriere creativă. Scriitorul de ficţiune. Fă-te publicat! Apucă-te de scris! şi Scriitorul de jurnal. Descoperirea vocii interioare (Paralela 45, 2010-2012), alte ghiduri de acest fel în limba română nu am găsit, nici în librării, nici pe Internet. Nina Munteanu, despre care am scris aici, este o scriitoare canadiană de origine română, autoare de literatură science-fiction care organizează şi ateliere de scriere creativă pentru scriitorii începători. Manualele ei sînt, de fapt, nişte compilaţii din alte manuale şi ghiduri de gen, nici măcar din cele mai bune, aş adăuga, dar problema constă în faptul că lipsa ei de talent şi de fler literar, vizibile în exemplele cu care lucrează, nu sînt pe măsura hărniciei.

Ajungem astfel la o altă problemă. Într-un alt eseu, din 2006, „Şi scrisul se învaţă, nu-i aşa?“, Alexandru Muşina îşi pune această problemă, esenţială: „Cine să predea scrierea creatoare? Profesorul doctor (& conducător de doctorate), care n-a mai scris o poezie din liceu, sau a produs cîteva cărţi beletristice de perfect veleitar, sau un scriitor foarte bun, recunoscut în breaslă (a scriitorilor), dar din afara facultăţii?“ E aici o problemă tehnică, şi anume faptul că la noi facultăţile nu invită scriitori să ţină prelegeri/cursuri, la noi trebuie să ai doctorat şi să fii angajat al unei facultăţi (de altfel, cursuri private de scriere creatoare ţin, momentan, Florin Iaru, Cristian Teodorescu sau Iulian Tănase), Alexandru Muşina subliniind că cel care predă astfel de cursuri trebuie să fie, citîndu-l pe Pound, un scriitor care a scris „măcar un vers valabil“ în viaţa lui. Personal, nu cred că e suficient, dat fiind că orice scriitor (sub)mediocru are, statistic vorbind, „şansa“ să „nimerească“ cel puţin un vers valabil. L-aş aduce aici în discuţie pe scriitorul Andrew Cowan, actualul conducător al masterului de scriere creativă de la University of East Anglia, primul şi probabil cel mai bine cotat master de gen din lume. Aşadar, cine să conducă un atelier de scriere creatoare: ar trebui să fie un maestru, un scriitor consacrat sau e suficient un profesor cu experienţă? Andrew Cowan spune: „În domeniul scrierii creatoare a insista ca un profesor să fie un autor de succes este un lucru destul de controversat. De fapt, e important să fi experimentat eşecul pe cît este să te fi bucurat de succes. Cineva care este familiarizat cu eşecul şi care a găsit soluţii la încercările eşuate din trecut, cineva care s-a luat la trîntă cu limba şi forma şi pînă la urmă a învins, care a reuşit să transforme limbajul în ceva eficient, ei bine, acea persoană a făcut deja o călătorie care a echipat-o cu cele necesare unui profesor al scrisului.“

În fine, în „Breviarul începătorului“, scriitorul şi profesorul Alexandru Muşina oferă cîteva reguli „în primul rînd poeţilor, dar şi junilor prozatori“, pe care mi se pare util să le copiez aici pe scurt, fără dezvoltările din carte: 1) citiţi cît mai multă poezie/proză universală de calitate; 2) nu fiţi provinciali, chiar dacă „mentorii“ voştri sînt; 3) nu vă lăsaţi păcăliţi de „mode“; 4) nu vă reduceţi, din conformism, posibilităţile de expresie: a) nu există genuri majore şi genuri minore; b) nu există „formule“; 5) fiţi modeşti; 6) nu fiţi ţuţări; 7) nu dezarmaţi, nu vă subestimaţi; 8) „tenacitatea e primul semn de talent“; 9) scrieţi ce vă place; 10) concentraţi-vă asupra „producţiei“, nu asupra „vînzării“; 11) fiţi scriitori, nu jurnalişti sau profesori; 12) nu vă desconsideraţi cititorii; 13) nu vă consideraţi cititorii geniali; 14) nu fiţi „ideologici“; 15) recitiţi-vă textele cu voce tare; 16) nu scrieţi pentru „specialişti“; 17) citiţi textele despre arta scrisului, ale poeţilor şi prozatorilor; 18) nu încremeniţi în proiect; 19) preferaţi critica celor de aceeaşi vîrstă cu voi; 20) nu vă supăraţi pe cei care vă critică; 21) cînd scrieţi, încercaţi să fiţi „obiectivi“, să vă „impersonalizaţi“; 22) nu vă limitaţi, în lecturi, în interese, în cunoaştere, doar la literatură; 23) citiţi Nu de Eugen Ionescu; 24) prin urmare: a) luaţi acestea ca pe o serie de sfaturi, nu ca pe un set de recomandări obligatorii, fiindcă b) pînă la urmă, fiecare îşi defineşte singur obiectivele şi c) nu vă pierdeţi umorul. Restul, în cartea şi la cursurile lui Alexandru Muşina!

Citiţi aici un poem din secţiunea literară a volumului.