Pentru scrierea creatoare

Publicat în Dilema Veche nr. 473 din 7-13 martie 2013
Pentru scrierea creatoare jpeg

● Alexandru Muşina, Teoria şi practica literaturii, Editura Muzeul Literaturii Române, 2013.

„După mai bine de douăzeci de ani petrecuţi în cenacluri, am ajuns la concluzia că ceea ce-i deosebeşte pe adevăraţii scriitori de simplii veleitari nu e doar talentul, ci şi munca depusă, efortul pe care cel ce scrie e dispus să-l facă pentru a găsi cea mai adecvată expresie pentru ceea ce vrea să comunice. Veleitarii au în comun o idee: nimic mai uşor decît a face literatură... Din păcate, ideea că se poate face literatură fără nici un fel de cunoaştere a «meseriei» e mai răspîndită decît credem. Nimeni – sau aproape nimeni – nu-şi închipuie că, luînd o pensulă în mînă, gata, a ajuns pictor, nimeni nu are pretenţia că e muzician dacă şi-a cumpărat o vioară, însă majoritatea cred că ar putea scrie literatură, dacă ar vrea, dacă ar avea timp, chef etc.“, scrie Alexandru Muşina la începutul unui eseu, din 1989, intitulat chiar „Literatura ca meserie“. De altfel, Alexandru Muşina este primul scriitor de la noi care a ţinut un curs de scriere creatoare, şi nu e prima dată cînd face o pledoarie pentru ca acest tip de cursuri/ateliere să fie introduse în programele facultăţilor de filologie de la noi, ba chiar şi ca materie opţională la alte facultăţi sau licee. În acest volum compozit de eseistică (ce conţine şi un interviu şi un ciclu de poeme) pledoaria sa se bazează, în fond, pe pasiunea investită şi pe cunoaşterea acumulată în atîţia ani de literatură. Acum 24 de ani, Alexandru Muşina era de părere că meseria scrisului nu se învaţă nici la „Poşta redacţiei“ revistelor literare, nici în cenacluri şi, am putea adăuga acum, nici pe platformele literare online. Scrisul se învaţă citind, imitînd, experimentînd şi, eventual, fiind ucenic pe lîngă un maestru, această metodă luînd forma cursurilor de scriere creatoare ţinute de un scriitor. Care ar fi beneficiile? Dezvoltarea creativităţii şi a capacităţii de expresie, cultivarea şi îmbunătăţirea formelor de expresie prin scris, menţinerea şi stimularea interesului pentru literatură şi, nu în ultimul rînd, rafinarea propriilor personalităţi şi a relaţiilor sociale.

Scrierea creatoare (voi folosi această sintagmă, deşi eu prefer „scriere creativă“) este, într-adevăr, o disciplină, din păcate, fără prea mare trecere în mediile universitar şi editorial de la noi, unde se crede, adesea, fie că scrisul este un talent nativ, fie că e o artă care „se fură“ de la maeştri, oricum nu se poate preda la şcoală ca pe-o materie de rînd. Din fericire, în tot mai multe universităţi există astfel de cursuri şi mă aştept ca pe viitor să existe şi contribuţii româneşti, mai ales că mulţi scriitori de la noi predau în facultăţi şi ar putea, la un moment dat, să alcătuiască manuale sau ghiduri de scriere creativă – asta dacă nu cumva astfel de cărţi/cursuri au început să apară deja pe la editurile academice. (Fac aici o paranteză pentru a spune că, mergînd chiar mai departe decît pledoaria lui Alexandru Muşina, eu cred cu toată convingerea că nu doar elevii şi studenţii au nevoie de scriere creatoare, dar şi mulţi dintre scriitorii deja publicaţi care nu beneficiază, în general, de serviciile unor redactori de carte cu adevărat profesionişti.) Dintre scriitorii de la noi care ţin sau au ţinut astfel de cursuri în facultăţile de filologie pot fi enumeraţi Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Romaniţa Constantinescu, Ruxandra Cesereanu, Andrei Bodiu sau Daniel Vighi, dar mai sînt şi alţii. Cert e că, exceptînd Sertarele cu ficţiune, manualul de scriere creativă al Simonei Constantinovici (Bastion, 2009), pe care nu l-am citit, Gramatica Fanteziei. Introducere în arta de a născoci poveşti de Gianny Rodari, plus cele două traduceri ale cursurilor Ninei Munteanu, Manual de scriere creativă. Scriitorul de ficţiune. Fă-te publicat! Apucă-te de scris! şi Scriitorul de jurnal. Descoperirea vocii interioare (Paralela 45, 2010-2012), alte ghiduri de acest fel în limba română nu am găsit, nici în librării, nici pe Internet. Nina Munteanu, despre care am scris aici, este o scriitoare canadiană de origine română, autoare de literatură science-fiction care organizează şi ateliere de scriere creativă pentru scriitorii începători. Manualele ei sînt, de fapt, nişte compilaţii din alte manuale şi ghiduri de gen, nici măcar din cele mai bune, aş adăuga, dar problema constă în faptul că lipsa ei de talent şi de fler literar, vizibile în exemplele cu care lucrează, nu sînt pe măsura hărniciei.

Ajungem astfel la o altă problemă. Într-un alt eseu, din 2006, „Şi scrisul se învaţă, nu-i aşa?“, Alexandru Muşina îşi pune această problemă, esenţială: „Cine să predea scrierea creatoare? Profesorul doctor (& conducător de doctorate), care n-a mai scris o poezie din liceu, sau a produs cîteva cărţi beletristice de perfect veleitar, sau un scriitor foarte bun, recunoscut în breaslă (a scriitorilor), dar din afara facultăţii?“ E aici o problemă tehnică, şi anume faptul că la noi facultăţile nu invită scriitori să ţină prelegeri/cursuri, la noi trebuie să ai doctorat şi să fii angajat al unei facultăţi (de altfel, cursuri private de scriere creatoare ţin, momentan, Florin Iaru, Cristian Teodorescu sau Iulian Tănase), Alexandru Muşina subliniind că cel care predă astfel de cursuri trebuie să fie, citîndu-l pe Pound, un scriitor care a scris „măcar un vers valabil“ în viaţa lui. Personal, nu cred că e suficient, dat fiind că orice scriitor (sub)mediocru are, statistic vorbind, „şansa“ să „nimerească“ cel puţin un vers valabil. L-aş aduce aici în discuţie pe scriitorul Andrew Cowan, actualul conducător al masterului de scriere creativă de la University of East Anglia, primul şi probabil cel mai bine cotat master de gen din lume. Aşadar, cine să conducă un atelier de scriere creatoare: ar trebui să fie un maestru, un scriitor consacrat sau e suficient un profesor cu experienţă? Andrew Cowan spune: „În domeniul scrierii creatoare a insista ca un profesor să fie un autor de succes este un lucru destul de controversat. De fapt, e important să fi experimentat eşecul pe cît este să te fi bucurat de succes. Cineva care este familiarizat cu eşecul şi care a găsit soluţii la încercările eşuate din trecut, cineva care s-a luat la trîntă cu limba şi forma şi pînă la urmă a învins, care a reuşit să transforme limbajul în ceva eficient, ei bine, acea persoană a făcut deja o călătorie care a echipat-o cu cele necesare unui profesor al scrisului.“

În fine, în „Breviarul începătorului“, scriitorul şi profesorul Alexandru Muşina oferă cîteva reguli „în primul rînd poeţilor, dar şi junilor prozatori“, pe care mi se pare util să le copiez aici pe scurt, fără dezvoltările din carte: 1) citiţi cît mai multă poezie/proză universală de calitate; 2) nu fiţi provinciali, chiar dacă „mentorii“ voştri sînt; 3) nu vă lăsaţi păcăliţi de „mode“; 4) nu vă reduceţi, din conformism, posibilităţile de expresie: a) nu există genuri majore şi genuri minore; b) nu există „formule“; 5) fiţi modeşti; 6) nu fiţi ţuţări; 7) nu dezarmaţi, nu vă subestimaţi; 8) „tenacitatea e primul semn de talent“; 9) scrieţi ce vă place; 10) concentraţi-vă asupra „producţiei“, nu asupra „vînzării“; 11) fiţi scriitori, nu jurnalişti sau profesori; 12) nu vă desconsideraţi cititorii; 13) nu vă consideraţi cititorii geniali; 14) nu fiţi „ideologici“; 15) recitiţi-vă textele cu voce tare; 16) nu scrieţi pentru „specialişti“; 17) citiţi textele despre arta scrisului, ale poeţilor şi prozatorilor; 18) nu încremeniţi în proiect; 19) preferaţi critica celor de aceeaşi vîrstă cu voi; 20) nu vă supăraţi pe cei care vă critică; 21) cînd scrieţi, încercaţi să fiţi „obiectivi“, să vă „impersonalizaţi“; 22) nu vă limitaţi, în lecturi, în interese, în cunoaştere, doar la literatură; 23) citiţi Nu de Eugen Ionescu; 24) prin urmare: a) luaţi acestea ca pe o serie de sfaturi, nu ca pe un set de recomandări obligatorii, fiindcă b) pînă la urmă, fiecare îşi defineşte singur obiectivele şi c) nu vă pierdeţi umorul. Restul, în cartea şi la cursurile lui Alexandru Muşina!

Citiţi aici un poem din secţiunea literară a volumului.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Sistem de rachete BUK FOTO Shutterstock jpg
FrankenSAM: armele „mutante" care umplu golul lăsat de scăderea ajutorului occidental pentru a doborî dronele cu motor cu reacție ale Rusiei
Ucraina combină sisteme antiaeriene sovietice cu rachete americane RIM-7 pentru a doborî dronele rusești Geran cu motor cu reacție, mai rapide decât cele pe care interceptoarele ieftine le prindeau până acum.
scoala gimnaziala draganu arges   foto adevarul (4) jpeg
Clase comasate în timpul anului școlar. Un învățător trebuie să plece. IȘJ: „Nu avem cum să oprim exodul”
Situație complicată într-o școală din județul Argeș, unde Inspectoratul Școlar a decis comasarea a două clase după plecarea unui elev. Profesorii din învățământul primar vor participa la un concurs de dosare pentru a se stabili cine pleacă.
cofraj oua   foto pixabay monicore jpg
Ouă bio sau ouă obișnuite? Experții spun dacă merită să plătim mai mult pentru cele organice
Ouăle bio sunt mult mai scumpe. Merită diferența de preț? Ce spun experții despre beneficiile lor
Copii în uniformă școlară
Uniforma obligatorie la școală: soluție sau iluzie? De ce nu poate ascunde, de fapt, diferențele dintre elevi
Uniforma școlară ar putea deveni obligatorie pentru elevii din România, după ce proiectul de lege a trecut de Senat. Inițiatorii acestuia susțin că măsura ar reduce diferențele sociale vizibile și bullying-ul, însă cercetările internaționale nu oferă un verdict atât de simplu.
image png
Te îmbolnăvești dacă ieși iarna afară cu părul ud? Răspunsul specialiștilor nu este cel la care te aștepți
„Nu ieși cu părul ud, că răcești!” Este una dintre cele mai cunoscute avertizări pe care le auzim încă din copilărie, mai ales atunci când temperaturile scad.
cafea   foto craig melville pixabay jpg
De unde vine cafeaua băută în Europa. Importurile UE au valorat de peste două ori mai mult decât în urmă cu zece ani
Uniunea Europeană a importat în 2025 aproape aceeași cantitate de cafea ca în urmă cu zece ani, însă valoarea importurilor a crescut de la 8,6 miliarde de euro la 18,7 miliarde de euro.
burnout pexels jpg
Compromisul angajaților români: mai bine un job nesatisfăcător decât deloc
Schimbarea locului de muncă a devenit o decizie pe care tot mai mulți angajați o amână. Nemulțumirile legate de salariu sau condițiile de muncă rămân, însă riscul de a rămâne fără venit îi face să prefere, cel puțin pentru moment, siguranța actualului loc de muncă.
rugaciune jpg
Rugăciunea care poate aduce bunătatea și pacea în casă. Ce să rostești atunci când apar tensiuni în familie
Atunci când în familie apar neînțelegeri, tensiuni sau perioade dificile, mulți credincioși aleg să se întoarcă spre rugăciune.
Donald Trump FOTO AFP
Trump promite miliarde de dolari în plăți directe cu câteva săptămâni înainte de alegerile intermediare, în special în statele unde se anunță lupte strânse
Președintele american Donald Trump a anunțat mai multe plăți directe pentru milioane de americani, cu câteva săptămâni înainte de alegerile intermediare din 3 noiembrie, care vor decide dacă republicanii își păstrează controlul asupra Congresului.