Pavilionul leucemicilor

Publicat în Dilema Veche nr. 551 din 4-10 septembrie 2014
Pavilionul leucemicilor jpeg

● George Geacăr, zoom. gaura de vierme, Casa de Pariuri Literare, 2013; foarte foarte aproape, Casa de Pariuri Literare, 2014. 

A fost o vreme cînd cea mai bună poezie o scriau tinerii, dar de cîţiva ani încoace impresia mea e că poeţii din generaţiile mai vechi au dat cărţi mult mai valoroase. Creşterea numărului editurilor mici a făcut ca publicarea unei cărţi de poezie să fie la îndemîna oricărui. Debuturile ultimilor ani, şi mă refer mai ales la cele care au atras atenţia şi au fost şi premiate, le găsesc – cu vreo două excepţii – modeste şi nememorabile, premature, tehnic aproape impecabile, dar lipsite de personalitate şi de viaţă, discursuri fără conţinut; cărţi precum nişte carcase frumoase, înăuntrul cărora se află mai degrabă umbre, decît prezenţe. Citesc tot mai multe volume ale unor autori tineri încă neformaţi sau care ştiu să scrie fără a avea ce, sprijiniţi şi chiar încurajaţi să debuteze înainte să-şi fi descoperit vocea şi forma, aflaţi încă în perioada de împrumut, mimetism şi tatonare, de imaturitate (care, în opinia mea, este supraevaluată în relaţia cu poezia, fiind văzută, foarte adesea, prin mixul ei de inconştienţă, puritate/nepervertire şi revoltă, ca un avantaj creativ, ca o stare şi o ipostază privilegiată în raport cu adevărul artistic). Cert e că există mai degrabă o frenezie a publicării, decît a creaţiei. Iar pe acest fond, poeţii mai vechi, beneficiind, pe de o parte, de emulaţia stîrnită în ultimul deceniu de cei nou veniţi, pe de altă parte, de propria experienţă de viaţă, s-au dovedit mai proaspeţi, mai consistenţi, mai importanţi. Printre cele mai bune volume de poezie apărute anul acesta, pe care le-aş putea număra pe degetele unei singure mîini, se numără Venea cel care murisem (Casa de editură Max Blecher) de Ionel Ciupureanu (n. 1957), poet debutat în 1994, şi acest foarte foarte aproape de George Geacăr (n. 1953), poet debutat în 1997.

Am descoperit poezia lui George Geacăr datorită volumului apărut anul trecut la Casa de Pariuri Literare (o editură mică şi independentă, care de ani buni face o treabă excelentă, în ciuda unui climat editorial extrem de nefavorabil), o carte de poezie jumătate antologie, jumătate cu poeme noi. Apelînd la o distincţie banală, dar exactă, aş spune că secţiunea inedită de acolo aparţine vieţii, pe cînd această nouă carte de poezie este dedicată morţii. Nu puţine sînt cărţile, dintre cele apărute în ultimii ani, care au ca subiect boala şi, ca mediu, spitalul, dar nu toate se ridică, literar vorbind, la înălţimea încărcăturii emoţionale a situaţiei. foarte foarte aproape este însă o carte impresionantă deopotrivă prin temă şi prin realizarea textuală. Emoţionantă prin empatia stîrnită, dar şi plăcută, aşa cum Dan Sociu spune foarte nimerit pe coperta a patra. Marele risc al lirismului biografic de limită, bazat pe situaţii de viaţă şi de moarte, este impulsul de a face paradă şi lipsa de control asupra tonului melodramatic, ambele tentaţii omeneşte legitime, dar dezastruoase artistic prin indecenţa lor existenţială şi şantajul emoţional. Dar, deşi este o carte care reflectă şi descrie stadiul critic al leucemiei, foarte foarte aproape reuşeşte să expună intimitatea cu boala într-un mod echilibrat, rece, dar şi cu puseuri, construind forma unui dramatism deopotrivă lucid şi emoţional. Nu e uşor să scrii poezie biografică şi e cu atît mai greu să scrii o astfel de poezie biografică. Din fericire, George Geacăr dovedeşte tăria de a se dedubla în propria introspecţie şi a scrie despre propria dramă cu acea exactitate care, păstrînd dimensiunea personală, face din dezastrul său povestea oricui a cunoscut disperarea pe un pat de spital. Căci foarte foarte aproape este şi o carte de mediu, este elegia din pavilionul leucemicilor.

Volumul se deschide cu un poem ce trasează din cîteva mici decupaje limbul în care te exilează boala. Din cîteva linii, încă din primele texte ale cărţii, se conturează spitalul ca spaţiul unei stranii intimităţi a suferinzilor într-un cadru supravegheat, un perimetru deopotrivă al izolării colective şi al înstrăinării de sine, al lipsurilor şi al nesiguranţei, al durerii şi degradării. Ferestre de termopan blocate, camere de luat vederi cu circuit închis, televizorul rulînd pe fundal, monitoare de laptop deschise la interfaţa de socializare a Facebook-ului, telefoane mobile, oglinzile din sălile de baie – toate acestea sînt mărcile nevoii de comunicare în absenţa unui limbaj şi a unor căi de acces şi de exprimare fireşti şi/sau eficiente. Spitalul este o lume închisă într-o lume mai mare, cu ritmul medicamentos şi cu ritualurile tratamentului ce resemnifică existenţa pacienţilor transformaţi în personajele alienate, deopotrivă organic şi mental, ale propriilor vieţi. Treptat, paginile următoare populează drama, pentru ca, de la jumătatea cărţii încolo, cei din jurul naratorului liric să capete şi identităţi, devenind tovarăşi de suferinţă şi spaimă. Precum boala, drama se multiplică, se extinde şi asupra altor voci şi trupuri. Eul liric spune, de fapt, povestea tuturor, şi unul dintre cele mai izbutite lucruri în această carte este generozitatea de a scrie şi de a reflecta drama din perspectiva unui plural la persoana a treia. Deşi boala este la purtător, scrisul se manifestă ca empatie, altruism şi solidaritate, devine un serviciu pus în slujba comunităţii atinse de moarte, consemnarea unei suferinţe colective, omagiul adus anonimităţii tăcute a suferinţei.

Sînt puţine de comentat şi foarte multe de citit despre coexistenţa cu boala, corporalitatea afectată şi spiritualitatea ca potenţial remediu, unul de circumstanţă şi echivoc. Citez poemul „veghe“ integral: „la capătul patului meu e o icoană / şi la capătul patului de vizavi e o icoană. aşa e în toate saloanele. / asistentele şi chiar şi medicii ne spun că jumătate din şanse / e optimism / e încredere / e credinţă. să nu ne lăsăm / doar în grija chimioterapiei şi a pastilelor. // îl văd pe omul sfînt din icoana vecinului de vizavi mult mai des / decît îl văd pe al meu. / omul sfînt priveşte cu multă suferinţă / dar nu-mi dau seama la cine la ce. te gîndeşti că / înaintea vecinului meu a stat altcineva / în patul lui. şi înaintea lui altul şi altul. omul sfînt / ca şi medicii şi asistentele / nu-şi permite să se ataşeze de / pacienţi / care sînt trecători. Omul sfînt slujeşte ideea. / de fapt omul sfînt arată foarte rău / aş zice că-i pe moarte.“ Şiruri de oameni care formează o umanitate în perpetuă suferinţă, fiecare înfruntîndu-se cu propriile absenţe şi frustrări, fiecare ducîndu-şi propriile bătălii. De altfel, există o anume dispunere în cercuri concentrice a acestei lumi surprinse în componenţa ei umană variată: sfinţii din icoane (imaginari), colegii de salon (temporari), asistentele şi medicii din cabinete (străini), familia de acasă (memorată). Poemele lui George Geacăr îşi orientează decupajele, alternativ, spre toţi.  

Discuţii de salon de spital, veşti şi zvonuri, mici întîmplări şi istorii personale, situaţii şi detalii dau viaţă acestor poeme despre moarte, în care frica, umilinţa şi nesiguranţa domină cuvintele, imaginile şi stările, timpul ce trebuie petrecut în intimitatea cu boala, în proximitatea morţii. O senzaţie de fatalitate apasă asupra întregului volum unde umanitatea este îngrămădită şi descrisă în condiţia ei fără scăpare. La mijlocul cărţii însă, trei poeme, intitulate „gvh“, ca trei epistole adresate părinţilor morţi şi surorii, ea însăşi grav bolnavă, coagulează întreaga dramă personală desfăşurată, altfel, foarte mult în jurul străinilor aflaţi cu toţii la cheremul implacabil al destinului. Citez integral un alt poem, intitulat „cincizeci la sută“: „la hemato şansele sînt cincizeci la cincizeci / saloanele ar fi poligoane de tir / jumătate din ţinte s-ar apleca şi-ar cădea. / în saloanele de cinci paturi / şi-un frigider / singura problemă ar fi / dacă eşti într-un salon de doi morţi sau cu trei. // dacă medicii n-ar avea grijă / să-i trimită acasă cît timp mai respiră / să nu-i interneze dacă nu au nici o şansă / nici un aparţinător / nici un ban de şpagă pentru o pungă de trombocite / dacă medicii / n-ar avea grijă saloanele ar fi / cazinourile lui dumnezeu.“

foarte foarte aproape este o carte puternică despre vulnerabilitate; care surprinde cu o luciditate plină de compasiune, cu teamă, dar şi cu sarcasm, cu melancolie, dar şi cu revoltă, teribila dramă de a fi martorul propriei degradări şi dispariţii. 

Citiţi aici încă un poem din carte.

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.