Patimile lui Caravaggio

3 martie 2011
Patimile lui Caravaggio jpeg

● Radu Paraschivescu, Fluturele negru, Editura Humanitas, 2010.  

În ciuda succesului notabil de public şi al faptului că este unul dintre cei mai profesionişti scriitori de la noi (în sensul varietăţii titlurilor şi al constanţei cu care a publicat), critica nu s-a prea înghesuit să-i comenteze cărţile lui Radu Paraschivescu. Cunoscut mai ales drept umorist, cele trei romane şi volumul de povestiri publicate pînă acum au cîştigat însă pariul cu diversitatea, astfel că e destul de greu să-l încadrezi pe Radu Paraschivescu unui gen sau unui anumit tip de a scrie ficţiune. În afară de faptul că, în mod evident, cel puţin prin ultimele sale două romane, Cu inima smulsă din piept şi acest Fluture negru, forţează bine limitele deopotrivă narative şi stilistice ale romanului de la noi, plasînd acţiunea în alte epoci şi în alte spaţii culturale. 

Fundalul romanului Fluturele negru este Roma decadentă de la începutul secolului al XVII-lea cînd papă era Paul al V-lea, pontif încredinţat (şi îndreptăţit să creadă) că reforma morală e mai necesară ca oricînd. De altfel, Radu Paraschivescu se dovedeşte a fi un bun creator de atmosferă, astfel că mediul pestriţ, corupt şi vicios al cîrciumilor şi al bordelurilor romane, populate cu tîrgoveţi, pungaşi, cartofori, duelişti şi prostituate, este bine sugerat. De cealaltă parte, lumea aristocraţiei catolice, formate din marchizi, cardinali, episcopi şi alte figuri ale nobilimii romane, apare ceva mai estompată, dar imaginea preocupărilor şi intereselor ei politice şi religioase se desprinde din cele cîteva dialoguri şi uneltiri puse la cale de figurile scoase în faţă. Personajul comun al acestor medii este pictorul lombard Michelangelo Merisi, alias Caravaggio: „Unii îl îngropau în blesteme, alţii îl iubeau. Unii îl credeau unealta diavolului, alţii vedeau în el primul pictor adevărat după Tiţian. Unii se răfuiseră cu el prin taverne şi fundături, alţii se mulţumiseră cu un portret de fum, compus din zvonuri, clevetiri şi bănuieli. Merisi era slobod la gură, insolent, jegos, beţiv, fanfaron şi isteric... Nu exista curvă pe care să nu şi-o fi adus în culcuş. Nu exista pictor faţă de care să nu se creadă mai bun. Nu exista insultă pe care să n-o fi aruncat în obrazul celorlalţi, fie ei hangii, preoţi sau pantofari. Şi aproape că nu exista celulă în închisoarea oraşului în care să nu fi petrecut cel puţin o noapte... Merisi era un trofeu primejdios, o creatură anarhică, un ghem de instincte, porniri şi obiceiuri proaste. Dar totodată o pană preţioasă la pălăria multor nobili care îşi disputau titlul de prieten al artelor şi artiştilor.“ Am citat in extenso acest portret întrucît aici se află şi cheia (artei) controversatului artist care ajunge să scindeze Roma. Dincolo de firea lui conflictuală, alegoriile tenebroase şi picturile sale religioase în clarobscur cu abordări la limita ereziei, oricum în contra şabloanelor oficiale şi a manierismului tradiţional, îi aduc deopotrivă faimă şi invidie, duşmani şi protectori. Astfel că, proxenetul Ranuccio Tomassoni va fi folosit, pînă la urmă, împotriva pictorului de cei care nu vedeau cu ochi buni răspîndirea artei sale – intriga romanului fiind cum Roma încearcă să scape de Merisi. 

În paralel cu imaginea de ansamblu, exterioară a pictorului trăind şi pictînd în decadenta citadelă, romanul oferă şi un alt plan, mai intim, şi anume o lungă scrisoare pe care Merisi i-o scrie lui Simone Peterzano, maestrul în al cărui atelier a învăţat pictura. Este o scrisoare deopotrivă de recunoştinţă şi o ars poetica în care pictorul îşi explică pasiunea pentru „forţa răscolitoare“ a negrului, „nobleţea impunătoare a acestei culori, graţia ei gravă, misterul ei de neiscodit“, concepţia despre „splendoarea urîtului“ şi despre „aerul vieţii“, în sacralitatea cu chip mundan, sau dificultăţile pe care le întîmpină arta sa într-o lume bigotă şi plină de prejudecăţi; o mărturisire a iubirii pentru prostituata Lide, dar, mai ales, o confesiune despre obsesia morţii şi imaginea întunecată a fluturelui cap-de-mort care îi bîntuie visele şi îi ameninţă inclusiv vederea (de aici şi exorcizarea prin pictură a întunericului). Din scrisoare aflăm şi peripeţiile fugii sale din calea excomunicării şi a condamnării la moarte, astfel ca imaginea măririi şi decăderii, a gloriei pictorului proscris şi grav bolnav să fie completă. Scris cu eleganţă şi cu atenţie la culoarea epocii (deşi m-a deranjat excesul turcismelor românizate: „crailîc“, „savantlîc“, „codoşlîc“, „calabalîc“, „zevzec“ ş.a.), documentat (cele mai multe dintre personaje, situaţii, informaţii sînt reale) în măsura în care prozatorul îşi ia şi libertăţi, romanului i-aş reproşa, în primul rînd, tocmai mono-tonia şi lipsa contrastelor atît de importante arta lui Caravaggio. Portretul pictorului, citat mai sus, din chiar debutul cărţii, rămîne neschimbat pînă la final. Aşa îl vede Roma, aşa se vede el însuşi, şi nimic nu rămîne de descoperit sau de corijat. Pentru o poveste a vieţii maestrului clarobscurului, romanul este mult prea clar, cu mai nimic obscur în el.

 Căci obsesia morţii şi a orbirii şi coşmarurile fluturelui negru rămîn, totuşi, un simbol/o metaforă cît se poate de explicite. Aşa cum mistuirea în flăcări a tabloului fluturelui nopţii, presupusa fictivă capodoperă a lui Caravaggio, este un truc mult prea la îndemînă (măcar de la Umberto Eco încoace). Din acest punct de vedere, s-ar putea spune că scriitorul ficţionalizează prea puţin. În scrisoarea scrisă maestrului, pictorul se arată obsedat de imaginea morţii Beatricei Cenci, la care ar fi fost martor, căreia îi opune dragostea pentru Fillide Melandroni (ambele personaje au existat în realitate), dar pasiunea pentru curtezană nu e convingătoare. Astfel că, din nou, „contrastul“ nu funcţionează, şi oricum nu de la sine, trebuie explicitat de pictorul însuşi. La alt nivel, lipsa de contrast narativ se vede şi din felul destul de previzibil în care decurge povestea. Aflăm din primele pagini că pictorul este un trofeu plin de vicii şi tot ce urmează este vînarea acestui trofeu pe care viciile îl trădează. Nici o clipă nu avem senzaţia că naraţiunea ar putea avea o altă desfăşurare şi un alt deznodămînt sau că ar putea întreţine vreun mister. De aceea, romanul nu are un punct culminant, totul este narat cumva conform planului şi simbolisticii anagramei („Roma“/„amor“/„mora“). 

Scris bine şi agreabil la lectură, într-o formulă inedită pentru literatura noastră, cu cîteva momente foarte reuşite (cum ar fi scena duelului sau relaţia dintre pictor şi modelul său masculin favorit), romanul lui Radu Paraschivescu rămîne mai degrabă un exerciţiu narativ de admiraţie pentru arta lui Caravaggio. Dar cu certe calităţi de best-seller.

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.