„Parisul mi-a adus anonimat, cel mai frumos cadou pentru scris“ – interviu cu Tatiana ŢÎBULEAC

Publicat în Dilema Veche nr. 713 din 19-25 octombrie 2017
„Parisul mi a adus anonimat, cel mai frumos cadou pentru scris“ – interviu cu Tatiana ŢÎBULEAC jpeg

Cînd era mică, Tatiana Țîbuleac voia să devină corector de ­ziar, ca mama. A ajuns scriitoare, la Paris. A lăsat în urmă o confortabilă carieră de vedetă pe sticlă la PRO TV Chișinău, dar miile de fani au urmat-o oricum, pe Facebook, pînă pe Sena, unde s a mutat în 2008. Pe malurile fluviului parizian, Tatiana vorbește cu copiii ei, Alexandru, de șase ani, și Sofia, de patru, într-o engleză perfectă, ca la Oxford, iar în capul ei româna și rusa își dispută, în original, cele mai frumoase pagini de literatură din cîte există pe lume. Dacă anii de jurnalism, ca semnatar de rubrică la cotidianul Flux, sau ca prezentatoare de știri, au sensibilizat-o la poveștile despre oameni, verbul fără șovăială din tulburătorul său roman de debut e în întregime un semn de scriitor, unul născut, iară nu făcut. Vara în care mama a avut ochii verzi (Cartier, 2016) e o urgentă declarație de iubire-ură pe care Aleksy o face mamei sale – ființa aceea (ne)fericită, pe cale de a se dizolva într-un singur anotimp. Succes de librărie și de critică în România, romanul Tatia­nei a stîrnit un coup de foudre pe Sena: editoarea Olimpia Verger îl va publica „de urgență“ la editura Des Syrtes, în 2018. Tatiana Țîbuleac n-o să-și piardă niciodată capul printre norii Parisului: cea mai mare bucurie a ei e să meargă la ­FILIT, la Iași, ca să ia autografe de la scriitorii români, stivuiți pe noptiera din Franța. Întîlnire cu o scriitoare proaspătă și matură, pudică și directă, o frumoasă promisiune în spațiul literaturii române, de oriun­de din lume.

Vara în care mama a avut ochii verzi e o carte abruptă, colțuroasă, îți pune direct gheara în gît, de la primele fraze. Are o anumită urgență în ea. Și e primul roman pe care îl publicați. A fost o duritate programată, conștientă de la început?

Admit urgența, are în spate o poveste poate chiar mai importantă decît însăși cartea. Zilele acestea fac 39 de ani și fiul meu tocmai a învățat să citească. Acum e cartea lui pentru cînd va veni timpul. Cît despre duritate – nu m-am programat să fiu dură, însă mi-a plăcut. Ça me fait du bien! Și nici nu este chiar atît de dură. Sînt trei pagini în toată cartea în care aș fi putut să mă opresc, să schimb niște cuvinte și să salvez niște aparențe. Cred însă că fără ele aș fi trișat, cred în acele trei pagini ca într-o ultimă apăsare pe rană.

Ar fi putut părea de o duritate stilistică teribilistă…

Sînt stîngace la teribilisme, frumos pot doar să înjur.

Aleksy înjură și el, de toată frumusețea. Dar personajul evoluează, și cititorul descoperă treptat că Aleksy are toate motivele să-și privească mama cu o (iubire)-ură răvășitoare.

Cînd spuneți asta parcă îmi vine să îi iau apărarea lui Aleksy. Nu toți copiii au motive să-și iubească mamele. Nu toate femeile care au născut sînt mame și nici nu trebuie. Pe de altă parte, să fie clar, eu îmi iubesc „mama“ din carte. Pe ea am alcătuit-o cel mai frumos și cel mai sincer, ei i-am dat cel mai mult din mine.

De ce acest personaj torturat în primul dvs. roman? Cum s-a impus? De unde a ieșit povestea asta despre relația dureroasă fiu – mamă, într-un decor franțuzesc atipic?

De unde a ieșit, de unde ies poveștile, în genere? Uneori din frică și frustrări, alteori din prea mult și prea bine. Teama de a întîrzia – în cazul meu. Cu decorul e clar, satul francez îmi este aproape, ne împăcăm bine. Cu tortura însă nu sînt deloc de acord. Mă cam sperie cuvîntul acesta, pentru că în mintea mea tortura arată altfel. Tortura vine de la oameni și tocmai de aceea este odioasă. În viață am învățat că este mult mai greu să treci peste o durere provocată de un om decît peste aceeași durere provocată, să zicem, de o calamitate.

Sînteți și mai inflexibilă decît personajul dvs., căruia îi urmăriți îmblînzirea, atîta cît e posibilă, dar pe care îl pedepsiți pînă la capăt, dîndu-i un destin de suferință extremă. De ce? S-ar zice că rezolvările de tip hollywoodian, cu povești de familie la fel de dramatice, dar cu o seninătate și o speranță finală, nu vă conving…

Poate pentru că nu am învățat încă să scriu suficient de bine. Dacă e să vorbim serios despre sfîrșituri senine – îmi plac, cum să nu-mi placă? Și consider că am lăsat în carte ușa suficient de crăpată ca să se poată ieși prin ea, în caz de nevoie. Altceva este că eu nu mă pricep să încurcubeiez chiar totul. În viață – cel puțin în aceea trăită de mine pînă acum – întunericul predomină și soarele străbate rar. Chiar și atunci cînd scriu „de bine“, oricum țin degetul pe puls. Și dacă tot ați pomenit Hollywood-ul – nu-mi plac filmele cu final extrafericit. Asta ar însemna ca lui Aleksy să-i crească la loc picioarele, ca mama să se facă bine? Lars von Trier, Tarkovski – mie în zona aceea îmi place să mă plimb. Și acum va urma, cred, o întrebare legitimă despre aroganță.

Între capitolele narative se inserează din cînd în cînd, aș spune curajos, splendide frînturi de poeme, o descriere lirică a mamei care face ca toate celelalte tablouri nemiloase să fie irigate de iubire și de o tandrețe de fond. Știu că ați scris proză scurtă (Fabule moderne), tablete, reportaje, portrete jurnalistice. Scrieți și poezie? Care e relația dvs. cu poezia?

Nu scriu poezie, simt că nu am suflu pentru asta și nici eleganță. Nu oricine poate scrie poezie.

Ce v-au adus anii de jurnalism în modul de a scrie?

Din jurnalism mi-a rămas frica de a minți într-un text, dar și dorul de cuvinte. Nu vedeți cum m-am scăpat la comparații în carte? Pe alocuri zici că eram la olimpiada de română. În televiziune mai ales nu prea ai unde te desfășura cu scrisul. Camera omoară tot, „scriitorului“ îi rămîn statisticile, numele și titlul.

Ați fost un jurnalist de succes în Republica Moldova, apoi v-ați mutat la Paris. Ce căutați la Paris?

Nu mai caut, aici îmi este familia.

Ce v-a adus schimbarea radicală de coordonate geografice, de mediu, de limbă, de societate?

Mi-a adus anonimat și acesta a fost cel mai frumos cadou. Nu cred că aș fi putut scrie o carte – orice carte – dacă rămîneam acasă. Aveam nevoie să mă opresc, să fac altceva, să mi se facă totuna.

Cum priveați lumea cînd o povesteați jurnalistic din locul unde v-ați născut, cum o priviți acum, din societatea franceză și de la intersecția mai multor limbi (română în scris, rusă în citit, engleză în familie, franceză în public?) Ce s-a schimbat fundamental?

Haosul îmi place, ar fi trebuit să mă nasc în Babilon probabil, într-un mijloc de piață. Cu cît mai mulți, cu atît mai singuri, de fapt. Acolo unde toți sînt diferiți și au interese diferite este cel mai ușor să fii tu însuți. Pentru mine asta înseamnă Parisul – libertate, singurătate. Discuția despre rădăcini este lungă și inevitabil va duce la un clișeu. De fapt, lucrurile sînt foarte simple – cînd mi-e dor de părinți și de prieteni mă duc la Chișinău. Cînd le este dor lor – vin ei la mine.

Întotdeauna i-am invidiat pe cei născuți dincolo de Prut pentru că, bilingvi perfecți, ei îl pot citi pe Dostoievski, spre exemplu, în original, și pentru că mi s-a părut că tensiunea (și istorică) dintre două limbi atît de diferite, slavă și latină, e rodnică, e creativă. Confirmați acest lucru?

Iar eu i-am invidiat pe cei născuți dincolo de Prut pentru că au știut mereu să vorbească corect românește și pentru că au putut citi în grafie latină din clasa întîi. Vedeți, invidia e pe ambele maluri. Limba rusă este, într-adevăr, un atu al basarabenilor. Nu a fost însă un cadou, am plătit pentru el, și nu puțin. Am vorbit adeseori rusește în locul limbii materne. Am fost obligați să admirăm limba rusă mai presus de orice altă limbă și să o considerăm singura măreață. În copilărie aproape toate jocurile, ghicitorile și cîntecele cele mai frumoase erau în limba rusă. Acelea românești nu prea ajungeau la noi, iar cele moldovenești erau mai urîte. Asta înțelegeam chiar și noi, copiii. Poate aveți dreptate, asta ne-a făcut mai creativi, însă nu pe toți. Mulți basarabeni au ajuns la 50 de ani și se rușinează să vorbească atît românește, cît și rusește.

Mi-ați mărturisit că, deși puteți gîndi în rusește, n-ați putea scrie ficțiune decît în română. Cum vă explicați asta?

Îmi place limba română, cu anii tot mai mult. Îmi pare că abia acum am descoperit-o și mă minunez ca un copil cît de frumoasă este. În ultimul timp citesc multă literatură contemporană românească și uneori, cînd termin o carte, am un sentiment de bucurie că așa ceva se poate scrie românește. Așa m-am simțit după Nostalgia lui Mircea Cărtărescu, dar și după alte cîteva cărți ale scriitorilor tineri.

Cum merge romanul la care scrieți acum? Scrieți la fel de febril ca la prima carte? Ce vă împinge să scrieți?

Merge. E aproape gata, sper să apară în iarnă. Nu știu dacă este roman, asta îi las pe editori să decidă. Niciodată nu m a interesat forma. Scriu mereu pe bucăți și, ca să nu le încurc, pun cifre. Am deja foarte multe cifre, însă într-o ordine total aleatorie. Simt că obosesc de ea, înseamnă că este aproape gata.

Despre ce e noul roman? E diferit? Are curcubeie?

Are multe, cel puțin eu le văd – le-am împrăștiat peste tot. Parcă m-aș feri să spun despre ce este cartea, sună pretențios și oricum cititorii, sînt sigură, vor vedea altceva decît cred eu că scriu. Este o carte nostalgică, în primul rînd, și poate și în ultimul. Este o carte în care se va simți cît de mult mi s-a făcut dor de Chișinău.

Romanul Vara… va fi tradus în franceză, ceea ce e o performanță în sine. Cum vă gestionați succesul? Cum se face că succesul primului roman nu pare să vă fi destabilizat?

Mă bucură mult traducerea romanului în limba franceză, iar cît despre succes, hai să nu începem discuția. Este ridicol să vorbesc despre succes după o carte. De fapt, pe cît mă bucură succesul cărții, pe atît mă încurcă. Acum scriu mai greu, șovăi mai des, mă opresc și mă întreb de ce mai scriu și pentru cine. Am abandonat blog-ul.

a consemnat Cristina HERMEZIU

Foto: F. Lăzărescu

p 23 Dublul dublului, 1946 jpg
Victor Brauner – Hipnotism, o dimensiune specială a privirii
Pentru Brauner, relaţia specială pe care privitorul o poate întreţine cu opera de artă este asemănătoare cu aceea pe care o putem avea cu o „fiinţă vie“.
Ștefan Popescu Art Safari (2) jpg
964 16 coperta jpg
Febra etică
Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.
964 17 Va urma  Pe planeta Oglinda foto Marius Sumlea 1 jpg
La 146 km de război. Teatru la Piatra Neamț
Ce regăsesc la fiecare ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este un efort de adecvare la problematicile momentului, la crizele lumii și la ideile ce se dezbat, un efort care face festivalul viu, vibrant, departe de formatul obosit de „vitrină” teatrală.
964 23 png
Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București
Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.
afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.

Adevarul.ro

Rareş Bogdan .  FOTO Mediafax
Rareș Bogdan cere primirea României în Schengen și avertizează: Nu ne obligați să jucăm și noi dur
Eurodeputatul PNL a cerut tuturor actorilor europeni să sprijine primirea în Spațiul Schengen a României și a lansat și un avertisment față de cei care se opun constant, vizată fiind mai ales Olanda.
Conducta petrol FOTO Shutterstock
Un român, în banda de hoți de kerosen dintr-o conductă NATO. Metoda prin care au furat 2 milioane de litri
Un român care făcea parte dintr-o bandă de hoți care a furat milioane de litri de kerosen dintr-o conductă NATO a fost achitat de judecătorii belgieni.
311060713 10225862509742554 1763676810025952230 n jpg
Centura Bucureşti Nord: Constructorul român a aşternut primii km de asfalt pe lotul doi
Primii doi kilometri de asfalt pe Lotul 2 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord au fost aşternuţi, iar lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 8%, a anunţat, directorul CNAIR, Cristian Pistol.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.