O deturnare în zori – vocea lui Bacovia

Publicat în Dilema Veche nr. 329 din 3 - 9 iunie 2010
O deturnare în zori – vocea lui Bacovia jpeg

Aproape nu-ţi vine să crezi că există o înregistrare publică, oficială, cu Bacovia recitînd din propriile poeme. Te aştepţi să-i auzi interpretîndu-se pe histrionicii Arghezi şi Barbu sau, dimpotrivă, pe atîţia alţi poeţi solemni, pătrunşi de propria şi nemuritoarea operă, dar nu pe autistul, retrasul Bacovia, cu doar trei ani înainte de a muri. Şi totuşi, există o asemenea înregistrare, din 1954, aflată în Fonoteca Radio România şi editată anul trecut de Casa Radio sub titlul Rar. Poeme rostite la radio, cu prefaţa şi notele lui Bogdan Ghiu. Sînt 28 de poeme – dintre cele mai bine cunoscute – citite de Bacovia, într-o înregistrare de mai puţin de 20 de minute şi dintr-a doua încercare.

Cu un an înainte, în 1953, convalescent după o boală lungă – povesteşte Agatha Grigorescu, soţia poetului –, Bacovia înregistrase, tot la radio, alte 20 de poeme, pe bandă de magnetofon. Printr-o fatalitate, ca atîtea altele în viaţa sa, înregistrarea aceasta s-a şters. Aşa încît, după o vreme, din nou bolnav şi cu totul epuizat, Bacovia e invitat să facă o nouă înregistrare. Refuză, cum probabil refuzase şi prima dată. Dar, tot ca prima dată, e îndelung convins: era epoca recuperării sale din purgatoriul „decadent şi antirealist“ în care fusese aruncat între 1947 şi 1953 de noua putere comunistă. Sprijinit de Eugen Jebeleanu (care a semnat şi prefaţa volumului recuperatoriu Poezii din 1956) şi de Cicerone Theodorescu, Bacovia trebuie să participe la propria-i deturnare: decadentismul de ieri devenea, în noua lectură, profetism proletar, iar „poetul plumbului, al amurgurilor violete, al tristeţilor provinciale“ devenea „poetul serenadei muncitorului“. Un clişeu înlocuit cu alt clişeu.

A participat însă Bacovia însuşi la această deturnare? S-a schimbat atît de radical în cei şase ani de marginalizare şi uitare? Criticul său cel mai empatic, Lucian Raicu, a scris mai degrabă despre „inalterabila esenţă Bacovia“ şi despre felul în care precarul personaj a rămas, de-a lungul timpului, acelaşi: „Într-o vreme cînd atîtea bronzuri s-au fisurat, atîtea naturi eminamente tari, atîtea temperamente viguroase şi voluntare şi-au vădit într-un fel sau altul flexibilitatea, Bacovia este de la 17 ani – şi rămîne pînă la 76 – inflexibil, ireductibil, neînduplecat“. Alţii n-au pierdut ocazia de a reaminti poeme tîrzii, precum „Egipet“, scris în ’56, ca protest faţă de intervenţia occidentală în Egipt după naţionalizarea Canalului de Suez sau acel (autoironic?) „Cogito“, pe care îl recită azi toţi analiştii politici cu o brumă de cultură generală: „Mi-am realizat / Toate profeţiile / Politice / Sînt fericit...“.


Poemele citite la radio în ’54 – dintr-a doua încercare şi după refuzuri disperate (duse pînă la descrierea, cu totul bacoviană, a propriei decrepitudini: „Am pierdut ultimii dinţi, o sincopă a vieţii“) – spun însă mai mult decît orice supoziţie. Bacovia citeşte repede (ca să încheie cît mai rapid), nu accentuează decît rar, ca şi cum şi-ar aminti brusc că face altceva decît lucrurile obişnuite, nu accentuează şi nu ritmează, nu respectă nici o pauză grafică (a sa proprie, la urma urmelor). Primele cîteva poeme, poate, din acest volum şi din această înregistrare („Lacustră“, „Sonet“, „Amurg violet“, „Decembre“) sînt citite mai echilibrat, dar deloc interpretate, deloc asumate, deloc din interiorul a ceea ce ne-am obişnuit să numim „universul“ unui poet. Mai încolo însă (în „Note de primăvară“ mai ales) Bacovia e de-a dreptul enervat. Dacă nu v-aţi imaginat vreodată cum ar putea fi citită o „poetică“ strofă („Verde crud, verde crud... / Mugur alb, şi roz şi pur, / Vis de-albastru şi de-azur, / Te mai văd, te mai aud“) cu un amestec de plictiseală şi exasperare – atunci va trebui neapărat să-l auziţi pe autor interpretînd-o. Efectul e, la prima audiţie, de umor absurd, vag demenţial. Dacă nu stai să te gîndeşti că bătrînul poet, şubred de-o viaţă şi „recuperat“ în pofida sa, dar cumva recunoscător din motive care n-au nimic comun cu poezia (subzistenţă, familia care urma să-i supravieţuiască, datoria faţă de ea), înregistra deja de peste două ore şi era obosit şi intratabil – te pufneşte rîsul sau te bufneşte plînsul, după facultăţi...

Citind grăbit şi enervat „Verde crud, verde crud“, Bacovia se ceartă cu toată lumea, inclusiv cu poezia sa, care a alunecat şi a ajuns monedă de schimb. În 1955, poetului i se va acorda, prin ordinul Consiliului de Miniştri, o pensie de onoare de 2000 de lei pe lună (foarte mult pentru acele vremuri, cînd un salariu normal era sub 500 de lei), iar în 1956, la împlinirea a 75 de ani, i se va conferi Ordinul Muncii clasa I, fiind sărbătorit cu mare fast la Casa Scriitorilor. Bacovia chiar a ajuns la acest din urmă omagiu (sprijinit între Maria Banuş şi Eugen Jebeleanu), nu ca altădată cînd, speriat de cordonul de jandarmi, s-a întors de la Palatul Regal la gară şi apoi la Bacău. Iar cu această ultimă ocazie, are şi o vanitoasă satisfacţie: la jumătatea ceremoniei, după omagii de circumstanţă şi recitări omagiale, în sală intră însuşi Arghezi. Nu se ştie cum a reacţionat pe loc Bacovia la acest omagiu tîrziu; ajuns însă acasă, a notat (ca să rămînă scris, nu în eter, fie el şi înregistrat): „Îţi mulţumesc, Arghezi, că ai venit la aniversarea mea“. 
 

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

petrolier
Rusia își accelerează exporturile de petrol către Asia prin ruta arctică
Exporturile maritime de petrol rusesc au scăzut, în ultimele săptămâni, la cel mai redus nivel din ultimele două luni. Atacurile asupra infrastructurii petroliere și perturbările din domeniul transportului naval ar costa Rusia între 250 și 400 de milioane de dolari pe săptămână, în venituri neîncas
Jennifer Esposito  sursa foto   Profimedia jpg
Ce actriță a fost diagnosticată greșit cu depresie și a fost internată într-o clinică psihiatrică. „Voiau să-mi facă tratament cu șocuri!”
O vedetă hollywoodiană a povestit cum o boală gravă, rămasă ani la rând nediagnosticată, i-a afectat atât sănătatea fizică, cât și pe cea mintală.
Cele mai frumoase pisici  FOTO boredpanda
Locuiești gratis pe o insulă din Grecia dacă ai grijă de pisici. Când se deschid înscrierile și ce condiții trebuie să îndeplinești
O insulă din Grecia oferă iubitorilor de animale șansa de a locui gratuit într-un colț de paradis, în schimbul îngrijirii pisicilor abandonate. Programul este derulat de organizația Syros Cats, care pune la dispoziția voluntarilor cazare și mic dejun, în schimbul a cinci ore de muncă pe zi.
accident a1 jpg
Trafic blocat pe autostrada București Pitești. Un camion cu carne de pui a intrat într-un picior de pod
Traficul rutier este blocat la această oră pe autostrada A1 Pitești–București, în zona Popasul Iancului, la kilometrul 56, după un accident în care a fost implicat un autocamion.
FotoJet (38) jpg
Scandal în poliția din Croația: doi agenți, surprinși în ipostaze intime într-o mașină de serviciu
Un scandal de proporții zguduie Inspectoratul de Poliție din orașul croat Požega. Trei agenți sunt cercetați după ce au avut relații intime cu o femeie chiar în mașina oficială de patrulare, în timpul programului de lucru.
banner farfuze noi png
Donald Trump FOTO AFP
O instanță americană blochează din nou încercarea lui Trump de a restricționa votul prin poștă înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului
O nouă decizie judecătorească blochează un element esențial al efortului președintelui Donald Trump de a reforma sistemul de vot prin corespondență la nivelul întregii țări.
hamsii prajite jpeg
Hamsii prăjite la mare: cât de sănătoase sunt, de fapt, și la ce trebuie să fii atent când comanzi
Deși hamsiile sunt considerate, în general, un aliment nutritiv, felul în care sunt preparate, calitatea uleiului și modul în care peștele este păstrat pot face diferența dintre o alegere bună și un preparat mult mai greu pentru organism.
codruta jpg
Tatăl Codruței Filip, probleme de sănătate după divorțul fiicei de Valentin Sanfira. Acesta se află internat în spital
Codruța Filip le este alături părinților săi într-o perioadă deloc ușoară, mai ales că tatăl artistei se confruntă cu probleme de sănătate și urmează să fie internat pentru investigații. Fosta soție a lui Valentin Sanfira a vorbit recent despre starea acestuia și despre problemele medicale cu care s