Nemo Reloaded

Publicat în Dilema Veche nr. 567 din 24-30 decembrie 2014
Nemo Reloaded jpeg

● Lucian Boia, Jules Verne. Paradoxurile unui mit, traducere din franceză de autor, ediţia a II-a, Editura Humanitas, 2014. 

„Jules Verne a dus-o foarte bine pînă nu de mult. Nu ştiu ce se va întîmpla acum. S-ar putea ca marea lui carieră să se apropie de sfîrşit şi să devină un clasic pe care nu-l mai citeşte nimeni. Şansa lui a fost că a reuşit să captiveze cititori din generaţii succesive, dar modificarea de sensibilitate literară, mai ales în rîndul adolescenţilor, s-ar putea să-l găsească pe Verne prea realist. Literatura care cucereşte acum adolescenţii este una cu subiect magic, or, el refuza tocmai soluţiile prea fanteziste, încercînd să menţină cît mai mult iluzia realităţii. Aventurile lui se petrec, în fond, în lumea reală, de aceea el nu l-a înţeles pe Wells şi chiar l-a ironizat. Cred că Jules Verne ar fi dezorientat în faţa lui Harry Potter“, spunea Lucian Boia într-un interviu din 2005, acordat chiar Dilemei vechi. Între timp, colecţia romanelor lui Jules Verne a fost reeditată de Adevărul şi o nouă generaţie de copii l-a redescoperit pe scriitorul francez. Lucian Boia a fost el însuşi foarte pasionat de Jules Verne, iar cînd a început să se ocupe de imaginarul istoric şi inclusiv de imaginarul lumilor din Cosmos, a devenit interesat şi de ficţionarul francez. Cartea sa, apărută în Franţa, în 2005, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea scriitorului, a avut o receptare foarte bună, în primul rînd prin faptul că vine cu o imagine mult mai fidelă a scriitorului, infirmînd multe dintre lucrurile construite fals de-a lungul timpului.

Confruntat încă din epocă cu prejudecăţile minoratului romanului popular pentru adolescenţi, posteritatea lui Verne s-a arătat surprinzătoare, nu însă şi inexplicabilă: „Romanele lui sînt basme ale epocii moderne, care fac modernităţii concesiile necesare pentru a-şi asigura credibilitatea.“ În primul rînd, prin constanţa interesului faţă de cărţile sale în mai toată lumea şi, mai ales, prin tentaţia hermeneutică a eseiştilor şi teoreticienilor, care s-au întrecut în a interpreta opera verniană în fel şi chip, ca reacţie la „estomparea canonului“ şi la provocările noii receptări. Scriitorul francez devine astfel un caz deosebit de interesant pentru istoricul specialist în deconstrucţia imaginarului istoric. Prejudecăţilor despre Verne ca pionier al tehnologiei moderne şi al literaturii SF, idei care au circulat dintotdeauna, li s-au adăugat în ultimele decenii noi interpretări discutabile, fie despre mesajul mitologic sau religios al operei, fie despre ideologia de stînga şi atitudinea sa faţă de negri, evrei, femei sau homosexuali: „După ce a suferit prea multe simplificări, Jules Verne riscă acum să fie sofisticat peste măsură.“ Intenţia istoricului este, cum spuneam, înlăturarea ideilor primite de-a gata şi a reconsiderării punctelor de plecare.

Jules Verne a călătorit tîrziu şi destul de puţin. Pasionat de geografie, scriitorul va călători mai mult pe hartă. Era un tip comod (de altfel, în plină glorie, s-a retras în provincie) şi, prin urmare, un călător mediu, a navigat, cu cele trei iahturi ale sale, doar pînă la Niagara şi pînă la Marea Baltică. „Traseul geografic e prioritatea absolută“, notează Boia, subliniind şi faptul că scriitorul a protestat, în nenumărate rînduri, împotriva celor care exagerau importanţa ştiinţifică a cărţilor sale, văzîndu-l ca pe un profet. Lucian Boia respinge convingător încadrarea francezului în categoria scriitorilor SF: la aceştia, ştiinţa e un alibi, la Jules Verne, e pretext. Nu se pricepea la ştiinţă, iar materia romanelor şi-o prelua din enciclopedii şi texte de popularizare. Incursiunile în spaţiu, călătoriile în balon, submarinul, elicopterul, cinematograful sau monştrii marini, toate acestea erau în epocă subiectele lucrărilor enciclopedice, ale literaturii populare sau ale reportajelor senzaţionale. Departe de a avea prioritate asupra acestor subiecte sau o competenţă tehnologică superioară, valoarea lui Verne constă în „capacitatea sa de transfigurare literară“. Maşinile verniene, remarcă Lucian Boia, sînt mijloace de evadare: „Calităţile scriiturii lui nu depăşeau media, dar ştia să viseze mai bine decît alţii.“ Pe lîngă Emile Souvestre, Albert Robida sau H.G. Wells, contemporani lui şi adevăraţi precursori ai SF-ului, Jules Verne face figura unui scriitor cuminte („un înţelept rătăcit în vacarmul unei chermese tehnologice şi futuriste“), deloc preocupat de scenarii biologice, confruntări extraterestre sau conflicte parapsihologice, frecvente în literatura populară a epocii. Romanele sale fanteziste nu vizau reconstruirea sau explorarea tehnologică a unor lumi necunoscute, cît evadarea din lumea cunoscută tocmai prin tehnologie. Jules Verne nu era preocupat de viitor, ci de aparenţa unei realităţi tehnologice deja prezente. Nu-l interesau îndrăzneţe proiecte utopice ale societăţii, ci aventura individuală a unor călători solitari. Era un sceptic religios şi un relativist, opera sa fiind plină de aspecte contradictorii. Personajele sale au rupt-o cu lumea, cu societatea, şi pleacă în călătorii fără să-şi pună problema întoarcerii. Utopiile insulare ale lui Verne sînt, de fapt, nişte rafinate strategii de izolare ale unor grupuri restrînse la minimum: „Există la Jules Verne o întreagă geografie secretă, inepuizabilă reţea de adăposturi ascunse, al căror rol nu este de a întreţine misterul, cît de a materializa aspiraţia lui profundă spre evadare şi izolare.“ Catastrofele, atunci cînd se produc, nu au consecinţe directe.  

Un capitol foarte interesant este şi acela în care Lucian Boia reconstituie relaţia dintre scriitor şi Pierre-Jules Hetzel, editorul său, cel care îi publicase pe Balzac, Stendhal sau Hugo. Filolog de formaţie, în prima parte a carierei a scris comedii pentru teatru, asta pînă cînd Pierre-Jules Hetzel îl convinge să scrie Cinci săptămîni în balon şi, ulterior, variante ale aceluiaşi tip de roman, căruia îi întrevăzuse potenţialul. După 1863, Jules Verne a mers, cum s-ar spune, pe mîna editorului său. Vasta corespondenţă dintre cei doi arată controlul foarte mare al editorului în scrierea cărţilor (îl convinge ca în locul strigătului final „Independenţă!“ al căpitanului Nemo să pună „Dumnezeu şi Patria!“). Hetzel impunea masive modificări, unele esenţiale, şi chiar rescrieri, îi refuza cărţi întregi şi avea tot timpul grijă să-şi respecte maniera şi stilul: „Hetzel l-a obligat pe Verne să rămînă între limitele convenite, acolo unde excelenţa lui era de necontestat... Jules Verne pe care îl cunoaştem nu ar fi existat fără Hetzel.“ Scriitorul era deschis la negocieri (uneori îşi adapta textele după desenele deja făcute ale celor care îi ilustrau volumele) şi, arată Lucian Boia, sugestiile şi ideile editorului sînt, de cele mai multe ori, remarcabile. Într-o singură chestiune Verne nu cedează niciodată: insistenţelor editorului de a trata politic anumite teme. Confruntînd textele cu epistolarul dintre cei doi, Lucian Boia demonstrează, cu asupra de măsură, inaptitudinile ideologice ale scriitorului, precum şi pe acelea de a scrie subiecte de dragoste. Urmărit de pericolul de a se repeta (deja i se reproşa variaţia pe aceeaşi temă), Verne s-a arătat foarte disponibil la înnoire şi chiar la pastişarea scriitorilor preferaţi: Poe, Dumas, Dickens sau Fenimore Cooper.  

În capitolele finale, Lucian Boia corectează cîteva teorii pe care le consideră „manipulări postume“. În primul rînd, pe cele care îl acreditează aberant pe Verne cel anticomunard, antidreyfusard şi antisocial drept scriitor de... stînga. Apoi arată că statutul inferior al femeii şi al negrilor în cărţile sale, precum şi imaginea evreului-cămătar-lacom se explică prin faptul că întregul secol al XIX-lea era rasist, şi prin imaginarul specific: „Clişeele sînt cele care abundă în opera verniană.“ Nici vorbă de rasism şi antisemitism, dar e adevărat că „femeia e mai discretă în romanele lui decît în societatea şi literatura vremii.“ Dincolo de un remarcabil simţ al rezonabilului, ironia istoricului este necruţătoare în a dezvălui şi a amenda absurdităţile interpreţilor vernieni în cheie ideologică. Cartea capătă un umor nesperat. „Ne-am obişnuit să trăim cu ideologiile“, spune în fugă şi oarecum amar istoricul. Apelînd la corespondenţa şi la interviurile scriitorului, ţinîndu-se foarte aproape de texte şi, mai ales, raportînd mereu cărţile la contextul socio-politic al epocii, Lucian Boia dezamorsează toate teoriile ideologilor excedaţi de zelul lor interpretativ şi care deseori apelează la deformări sfruntate. Aparţinînd unei familii burgheze înstărite, cu educaţie catolică, Jules Verne a rămas un tradiţionalist şi un individualist care nu credea în ideologii. Din corespondenţa sa, Jules Verne apare ca un tip conformist, cu o poziţie politică conservatoare (a fost împotriva Comunei din Paris), care, în Franţa anilor 1870, însemna a avea convingeri de dreapta, nostalgic după monarhia lui Ludovic Filip. „Jules Verne era total opac la ideologie. Există un pasaj, cenzurat multă vreme, în care spunea că speră ca socialiştii să fie împuşcaţi. Chiar cînd era evident că Dreyfus nu era vinovat, el o ţine pe a lui că judecata fusese corectă. Corespondenţa e plină de astfel de mărturisiri. Faptul că majoritatea intelectualilor francezi erau de stînga a făcut ca articolul sovieticului Kiril Andreev, cel care a dat primul o interpretare stîngistă, să instituie ideologizarea lui Verne şi sofisticarea lui forţată“, spunea în acelaşi interviu Lucian Boia.

O carte inteligentă politic şi foarte frumoasă literar, cu multe, foarte multe informaţii inedite. 

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.