Luneta întoarsă

Publicat în Dilema Veche nr. 505 din 17-23 octombrie 2013
Luneta întoarsă jpeg

● Marin Mălaicu-Hondrari, Lunetistul, Editura Polirom, 2013. 

Romanul de acum doi ani al lui Marin Mălaicu-Hondrari, Apropierea, era o ţesătură poetică de călătorii şi iubiri întinse între Transilvania, Berlin, Córdoba, Madrid şi Buenos Aires, o naraţiune întinsă ca o pînză continentală, în care mai multe personaje de mai multe naţionalităţi se mişcau prinse prin forţa stranie a hazardului şi a coincidenţelor. Această schemă epică, funcţionînd mai mult după logica poeziei decît a prozei, este de regăsit şi în acest roman, la fel de poetic şi la fel de livresc, în care cei doi iubiţi dintr-un trecut adolescentin din Bistriţa, Constantin şi Cristina, se reîntîlnesc de-a lungul unei vieţi, în Grecia şi în Madrid, datorită/din cauza unei intrigi ce implică un personaj din Santiago de Chile, totul presărat cu episoade paralele în Viena şi întoarceri în Bistriţa. Părăsit de Cristina, prima sa iubire, pentru fiul unor afacerişti spanioli dubioşi, ajunşi la Bistriţa mai mult pentru a li se pierde urma, Constantin pleacă din ţară şi intră într-o unitate specială a armatei, care îl va propulsa în rolul singuratic al unui lunetist-mercenar. Peste ani, în timpul unei misiuni în Camarile, Constantin îl cunoaşte pe Carlos, un copil ce fusese adoptat financiar tocmai de Cristina, căsătorită între timp cu fiul afaceriştilor spanioli. Copilul Carlos şi, peste ani, tînărul Carlos, devenit între timp un prozator de succes, îi aduce împreună pe Constantin şi Cristina în etape diferite din viaţa lor. Cristina nu este tocmai fericită în căsnicie: crescută cu cărţi, cu mintea şi inima formate de literatură, Cristina este pasărea exotică din colivia familiei de afacerişti a socrului Ricardo Valbuena Zigler, care o suspectează de lipsă de loialitate şi care n-a acceptat-o, de fapt, niciodată, iar sprijinul financiar pe care i-l acordă lui Carlos şi insuflarea dragostei pentru literatură par mai mult nişte capricii caritabil-estetice ale unei soţii de milionar, cu apucături matern-bovarice. Trăind în lux, alcool şi nostalgie, Cristina ţine şi un jurnal, o introspecţie poetic-livrescă a existenţei sale captive, adresate lui Constantin, cel care pare a fi rămas, la distanţă, sufletul ei pereche.  

De cealaltă parte a gratiilor existenţei, Constantin este un hoinar al nostalgiei, un lunetist călătorind oriunde îl duc contractele, dar mereu cu sufletul în vizeta trecutului din Bistriţa, timpul şi locul cînd s-a simţit în siguranţă şi fericit. Poartă cu sine un album gol, cu imagini imaginare unde, pe nişte bucăţi de carton, descrie fotografii din trecut, pe care i-ar fi plăcut să le aibă. S-ar putea înţelege că decizia părăsitului Constantin de a deveni ucigaş plătit are legătură cu dorinţa din subconştient de a se răzbuna pe cei bogaţi sau a căror viaţă este condusă de principiile puterii, dar, cum spuneam, epicul, comportamentul şi motivaţiile psihologice ale personajelor nu au prea multă legătură cu logica prozei şi multe rămîn suspendate, neverosimile sau trebuie luate ca atare. Deşi se presupune că-şi cîştigă viaţa ucigînd (e-adevărat, nu „copii, femei sau scriitori“), melancolicul, vulnerabilul Constantin nu are nimic din bruta care, de fapt, ar trebui să fie, şi nu dă semne de cruzime sau de mizantropie; ar putea fi orice, numai lunetist nu. De altfel, Constantin, care, în cele din urmă, se lasă îmblînzit de o spioancă pe nume Carmen Mercedes, seamănă destul de mult cu Adrian, tînărul obsedat de literatură din Apropierea, ajuns, în Spania, amantul unei argentinience care conduce o reţea de maşini furate. Şi unul, şi celălalt sînt nişte vagabonzi superiori, visători într-o lume periculoasă. O coincidenţă în plus face ca tocmai Constantin să fie mercenarul căruia i se propune să-l elimine pe scriitorul Carlos, motiv pentru ca relaţiile trecutului să fie reluate şi întreţinute inclusiv prin corespondenţa electronică.

Partea a doua a cărţii întoarce luneta cu 180 de grade, dezvăluind faptul că tocmai am citit romanul lui Carlos, scriitorul care dă un amplu interviu, unde dezvăluie felul în care propria biografie s-a împreunat cu ficţiunea (triunghiul amoros defectuos Constantin – Cristina – Carlos poate simboliza inclusiv un incest sentimental, ca metaforă a literaturii înseşi) şi faptul că intenţia lui a fost să scrie, în esenţă, romanul unei retrageri din lume, a unei absenţe: „Cînd am început să scriu Fereastra cu maimuţe, mai întîi m-am gîndit la orele de veghe încordată ale unui lunetist, dar apoi mi-am dat seama, scriind, că de fapt voiam să scriu despre el în afara misiunii sau între două misiuni. Romanul a dobîndit un caracter evaziv pe măsură ce evitam să vorbesc despre crimele sale. El e un militar şi ucide militari, dar o crimă e o crimă, şi crimă rămîne, numai că eu nu puteam să scriu despre aşa ceva, tot evitam, tot amînam, construcţia începea să se fisureze din simplul motiv că îl vedeam pe personaj incapabil de crimă şi mi-am dat seama că tocmai asta era marea victorie, că, pe urma mea, cititorul va rămîne şi el cu impresia unui personaj neverosimil. Apoi mi-am mai dat seama că personajul meu evita să fie sută la sută prezent, exista un văl fin, de fiecare dată, între el şi realitatea fictivă din jurul său...“ În această logică evaziv-onirică a unui roman încărcat mai mult de atmosferă decît de acţiune, există, inevitabil, şi justiţie poetică: cercul de afaceri dubioase conduse de Ricardo Valbuena Zigler este rupt, iar Cristina îşi recapătă libertatea şi se retrage în pocăinţă şi în măcelăria familiei din Bistriţa, Constantin dispare în deşert împreună cu Carmen Mercedes, capabil, în cele din urmă, să-şi înfrunte „fără milă legiunea de tauri mecanici“ ai trecutului, în timp ce Carlos continuă să strălucească pe firmamentul literaturii.

Infuzat de nostalgie şi tăceri, Lunetistul este un roman poetic cu artificii şi artificiozităţi, literaturizat pînă în fibra frazei şi care vorbeşte numai despre literatură, despre formele ei de evaziune, despre stările ei inefabile, despre sensurile ei suprapuse. Cum ştim deja din celelalte cărţi, scrisul lui Marin Mălaicu-Hondrari este profund poematic (cele mai bune fraze din roman sînt, de fapt, nişte versuri: „ca şi cum ar decupa cu o foarfecă metri cubi de apă“, „sînt femeie, am grijă de tot ce continuă să crească după moarte: părul, unghiile“, „sînt încă tînăr, totuşi, îmi permit să am amintiri aproximative“) şi, bineînţeles, livresc. Personajele sale trăiesc din şi prin cărţi, şi nu doar scriitorul Carlos, care, în interviul acordat, realizează o adevărată paradă de referinţe literare (Proust, Joyce, Beckett, Gombrowicz, Rushdie, Llosa, Vila-Matas, Rulfo ş.a.), dar şi celelalte personaje citesc şi citează permanent, poate chiar prea mult (uneori nenumit, din Elmore Leonard sau din Dan Coman, spre exemplu; iar episodul cu John C. Holmes trimite la mitologia porno explorată de Radu Pavel Gheo în Noapte bună, copii!). S-a spus deja şi se va mai spune despre cît de omagială este cartea la adresa lui Cortázar, a detectivilor şi asasinilor lui Bolan˜o (dimensiune livrescă pe care, din cauza cunoaşterii mele precare a literaturii chilianului, nu o pot decît estima), şi, în general, la toată literatura sud-americană de care Marin Mălaicu-Hondrari este fascinat pînă la obsesie. Dialogînd mai mult decît în precedentele sale romane, personajele de aici continuă însă să-şi (re)facă legăturile mai mult prin stări şi comportamente senzuale (dacă în Apropierea se fumează enorm, aici se doarme) sau prin tăceri împrumutate din cărţi. Altfel, la nivel strict prozastic, ţin să remarc două episoade foarte bune, ambele legate de moarte: alaiul de înmormîntare de la bloc şi moartea tatălui, care dau o gravitate necesară unui roman care, altfel, pune accentul mai mult pe stări, decît pe fapte; însă cu puncte în minus pentru episoadele erotice, cam expediate stilistic, oricum fără poezia şi/sau violenţa aşteptate, cel puţin de mine. Mai mult confirmînd decît depăşind aşteptările, Lunetistul închide bine mica trilogie spaniolă a vieţii prin literatură (sau viceversa), începută cu Cartea tuturor intenţiilor (2006) şi continuată cu Apropierea (2010). 

Poster orizontal 14 12 2023 Craciun jpg
4 CONCERTE SPECIALE DE CRĂCIUN, LA SALA RADIO
„Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski, în aranjamentul inedit în ritmuri de jazz conceput de Dave Wolpe.
1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.