Liber printre idei

Publicat în Dilema Veche nr. 399 din 6 - 12 octombrie 2011
Ce bine că n am douăzeci de ani! jpeg

Cînd faci zeci de ani cronică literară săptămînal, ai foarte rar gustul libertăţii, oricît de Săgetător nonşalant ai fi. Eseistica făcută de plăcere, dar şi ritmul lunar (infinit mai îngăduitor) al recenziilor, chiar şi cercetările de istorie literară prin biblioteci şi arhive, întinse adeseori cu anii, oferă, fiecare în felul şi măsura ei, o relaxare. Antrenorul poate să ceară time out-uri ori de cîte ori simte că „echipa“ e speriată, sleită, ori dă semne de orbire tactică. Dimpotrivă, pasul cazon, cu tălpile-n gît, al cronicii săptămînale, obligă, restrînge, dictează, castrează. Iată de ce jurnalul de idei este supapa ideală a presiunii critice. Aici, orice constrîngere de retorică, spaţiu, opţiuni, diplomaţie şi personalitate dispare. Poţi să scrii oricît şi oricum despre orice şi oricine. Sigur, dacă te hotărăşti să-ţi publici jurnalul, fie şi parţial, în timpul vieţii, atunci te (mai) supui cerinţelor elementare ale conduitei profesionale: cosmetizezi, surfilezi, amendezi, adnotezi, potrivit circumstanţelor apariţiei. Sau te laşi pradă nudismului masochist, precum Romul Munteanu, cel mai inexplicabil (şi nobil!) caz de autoumilire din diaristica românească.  

Pînă la un punct, nu altceva decît astfel de supape spectaculare erau Teme-le lui Nicolae Manolescu în anii ’70-’80. Exerciţii de libertate asociativ-disociativă, complice amestec de seriozitate şi frivolitate. Strălucitoare stilistic, Temele funcţionau precum copcile decupate în gheaţa dogmatismului copleşitor. Acum, însă, citind notaţiile cuprinse în a doua jumătate a Poveştilor pentru oameni mari, începi să înţelegi ce comoară va să zică jurnalul de idei (abia decopertat aici) al criticului care prefaţa Pivniţele Vaticanului în România lui 1968 şi Aer cu diamante în 1981, scriind despre Bulgakov, Aitmatov, Şukşin & Co în România liberă, în plin ceauşism antiperestroikist, glosînd în Steaua basmele lui Andersen taman cînd începea un congres al PCR, aducîndu-i în arenă pe Luminiţa Marcu şi C. Rogozanu după ’90, premiindu-i apoi pe Llosa şi Kundera şi alternînd – nu o dată aiuritor pentru prejudecăţile breslei – conservatismul cu liberalismul, clasicitatea cu iconoclastia, academismul cu gustul pentru provocare ş.a.m.d. 

De ce noi, românii, stăm aşa de rău la Bildungsroman? se întreabă (oare sincer mirat?) cititorul de Goethe şi Thomas Mann, după care ne dă, la p. 251,  o listă de abateri în linia... liniilor lui Huntington, precum că una e protestantismul, alta catolicismul şi ortodoxia. Manolescu adastă la un whisky autumnal (nu ni se specifică anul, dar e după 1990) cu Eugen Simion şi se întreabă „de ce nu e sincer pînă la capăt scriitorul român în jurnal“. Nostalgic (în fapt, deplorabil) exemplu: conjubilaţia Sartre – Simone de Beauvoir la nivelul „liaisons“, deochiat cît încape. Adică Negoiţescu nu e „sincer pînă la capăt“? Poate Sebastian nu, însă Ion D. Sîrbu ce ascunde? Tot aşa, la p. 201 este amendată abundenţa socialului în jurnalul scriitorului român: „Camil Petrescu este tot atît de puţin dispus să fie un Amiel ca şi Maiorescu, Galaction, Rebreanu, Călinescu“. Cum să nu sari, electrocutat, întru nuanţare şi apărare, cu circumstanţe atenuante de ordin istoric, social etc.?!? N-are-a face: vorba e că o astfel de întrebare poate genera în serie lucrări de doctorat. La fel cu ce va să zică gazeta şi scrisoarea, ca motive obsedante în opera lui I.L. Caragiale (pp. 217, 275 ş.u.). 

Dar cele mai intens provocatoare sînt paginile 193-195, dedicate scriitorului român, cel care „păcătuieşte mai des din talent, decît din lipsa lui“, „descrie mai mult decît observă şi preferă desenului culoarea, pasta. E realist, nu crede în fantasmagorii, dar îi lipseşte simţul psihologic. E uneori poet pînă şi în proză. Teatrul îl iubeşte mai mult în viaţă decît pe scenă. Nu-şi citeşte confraţii, iar de străini nu vrea să mai audă după ce-şi termină studiile. Patriotismul lingvistic îl opreşte să înveţe alte limbi şi, cînd le învaţă, le pronunţă detestabil. E natural, spontan, scrie mult şi inegal. Nu-i place să admită că este ceea ce este, ar dori să fie ceea ce nu este“.  

Verdicte devastatoare şi – zic eu – inatacabile. „Neexcelînd prin discernămînt, nu ştie niciodată prin ce e genial şi prin ce e mediocru“. Îl mănîncă gazetăria şi politica, iar boema e mai mult „o impresie a micului burghez despre scriitori“... Şi încă altele. Citiţi ca să vă veseliţi & plîngeţi. Observaţii capitale şi pentru (Istoria lui) Manolescu, dar şi pentru scriitorimea română. 

În fine, pp. 195 şi 240, cu plăcerile, respectiv neplăcerile criticului rămîn inconturnabile pentru oricine se va încumeta să cutreiere fiinţa celei mai determinante voinţe critico-literare din România intervalului 1970-2010.  

De acord: Creanga de aur, G. Călinescu, Sibielul, femeile inteligente, cvartetele lui Schubert, curajul intelectual, scoruşul, ploaia de august, crizantemele şi pisicile. Dar cine s-ar fi gîndit că Manolescu adoră cutare vers din Rilke, matematica, filozofia, rugby-ul, fotbalul şi vagoanele de dormit, în vreme ce-i displac televizorul, crinii, calele, vocile dulcege, mefienţii, exotismul, melodrama? Vezi bine că detestă protocronismul, gîndacii, prostia, femeile şleampete, compotul, berea caldă, isteria, frigul şi cafeaua dulce. Dar de ce şi copiii mici, filmele din anii ’30, arta realistă şi tórturile? 

N-are-a face. Pe mine m-a răpus de plăcere cînd zice că adoră „lemnul, scoarţa copacilor, miezul lor lucios, cu noduri şi cercuri concentrice“, şindrila, bîrnele, obloanele din lemn, buturugile şi vreascurile, „albul pătat al mestecenilor, aceşti dalmaţieni ai pădurii“ (v. superba pagină 266) şi raftul de lemn curat al bibliotecii. Zău că, de-acum încolo, voi fi tentat să-i iert orice. Admirabilă virilitate haiducească, pentru care, desigur, fierul, metalul e semn diabolic, iar piatra – „groaznica marmură“ – o răceală tombală. „Mă fascinează fierăstraiele şi joagărele – zice preşedintele USR –, rumeguşul scurgîndu-se printre dinţii lor plini de voracitate, aşadar călăii lemnului şi uciderea lui. Din copilărie, păstrez în memorie numeroase mirosuri legate de lemnul verde sau de cel ud, de lemnul putred sau de cel uscat, ador să tai lemne, să le stivuiesc, să fac focul. O civilizaţie a lemnului mi s-a părut mai încîntătoare decît oricare alta: cred că m-aş fi simţit delicios pe străzi pardosite cu lemn, ori trecînd peste punţi legănătoare de lemn, cum se mai văd şi astăzi peste Prahova, la Cîmpina sau la Breaza, ori trăind în case de lemn acoperite cu şindrilă...“  

Şi ca să nu rămînă vreo umbră de îndoială că vorbeşte-n doi peri, Manolescu adaugă, întru (cel puţin) extazul subsemnatului: „Lemnul meu trebuie să fie adult spre uscat (dar nu putred, înecăcios) sau bătrîn şi friabil şi trosnitor sub călcătura piciorului...“ 

Nu rîdeţi, vă rog! Ba chiar vă rog apăsat acest lucru: un critic literar care-şi dezvăluie astăzi „cultul lemnului“, are fobie la mineral şi oroare de metal, apoi de bună seamă va şti să cîntărească aşa cum se cuvine pădurea de simboluri complicate, trunchiuri falnice, frunzişuri fabuloase şi vreascuri de prisos... a vieţii literare.  

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Şi aşa mai departe? Viaţă literară IV: august 2008 – mai 2010, Humanitas, 2011.

952 15 1 jpeg
Tăcerea capodoperei și foșnetul vieții
Teribila absență a emoției, am înțeles, își avea sursa în faptul că aceste monumente exemplare le port în mine, că ele s-au cristalizat ca diamante intangibile.
952 16 Pdac jpg
Cartea-junglă
Mozaicul referențial al cărții lui Alexandru N. Stermin poate părea deconcertant, dacă n-ar fi subsumat unei idei centrale: aceea că sîntem efectiv „căzuți din junglă” și că dinamica biologică și socială a junglei poate da seama de ceea ce am fost și de ceea ce am devenit, în prezent.
952 17 foto Oana Monica Nae jpg
Cîntă, zeiță, mînia ce-aprinse pe Venus Actrița
„Fur” este un spectacol despre relația de putere dintre bărbați și femei în mediul artistic și are la bază un roman, „Venus im Pelz” (1870), al scriitorului austriac Leopold Ritter von Sacher-Masoch,
Coperta Muzeul jpg
Carte nouă la Charmides: „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea
Vă prezentăm un fragment din „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea, volum de versuri publicat de curînd la Editura Charmides.
p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.