La ce bun liftingul pe obrazul statuilor literare?

Publicat în Dilema Veche nr. 420 din 1-7 martie 2012
La ce bun liftingul pe obrazul statuilor literare? jpeg

„Admirat de cîţiva prieteni apropiaţi, mai degrabă obscuri, Caragiale a fost iubit de foarte puţini oameni şi pe drept cuvînt: găsim printre scriitorii români destule persoane amorale prin definiţie, poate chiar prea multe –, dar Caragiale ocupă oricum printre aceştia un loc fruntaş. Şi-a urmărit numai propriul interes, fără să ţină seama de ceilalţi. Tiranic cu cei din jur, inclusiv cu familia, s-a comportat lamentabil faţă de mulţi oameni deosebiţi care l-au sprijinit şi care treceau drept prietenii săi – Maiorescu, Eminescu, Delavrancea, Slavici, Vlahuţă. Faţă de scriitorii contemporani, s-a autoconsiderat infinit superior (pe bună dreptate!) şi unica atitudine decelabilă în relaţia sa cu ei a rămas dispreţul total, compact.“

Iată cea mai recentă, şi mai inconfortabilă, evaluare psiho-literară a „ultimului ocupant fanariot“ (N. Davidescu dixit) din literele române. Ea îi aparţine lui Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, vol. I, Editura Cartea Românească, 2011, p. 288. Precis că Şerban Cioculescu se răsuceşte-n mormînt, în vreme ce Alexandru George ar trebui să răsufle uşurat, mateino-răzbunat!

Pe de altă parte, nici dinspre noile apariţii în peisajul exegezei caragialiene nu apar verdicte mai îngăduitoare, oricît de educat le-ar fi instinctul ludic. Din cea mai cuprinzătoare, mai sagace şi acribioasă valorizare făcută vreodată corespondenţei lui I.L. Caragiale (după Şerban Cioculescu) – şi anume: Bogdan Bădulescu, Caragiale în Orient Expres, Editura Levant, 2009 (musai de cuplat cu romanul documentar Mitică şi nenea Iancu la Berlin, Princeps Edit, Iaşi, 2006) – rezultă un profil destul de puţin măgulitor, chit că-i realizat simpatetic.

„Prin constituţia sa (Caragiale) era genul de palavragiu meridional care, la o adică, nu iartă pe nimeni şi nimic“, rezumă Bogdan Bădulescu. „La el primau propria umoare şi impulsul de moment.“ Era „slobod la gură şi în sensul trivialităţii şi al bădărăniei necontrolate“. Avea momente de „delir mizantropic“, cu un „negativism maladiv“. Era „nevrotic“, avea „un temperament excesiv, meridional, fiind capabil de accese colerice violente, dar subminat uneori şi de crize depresive tenebroase“.

La „complexul originilor“ – adică însăşi esenţa eului caragialian – despre care vorbea Florin Manolescu, Bogdan Bădulescu adaugă „atitudinea (compensatorie) de superioritate, afişată ostentativ, prin excelenţa intelectuală, transpusă concret în tonul arogant şi agresivitatea concentrată a limbajului (...) Aşadar, rabia pamfletară şi cultul violenţei contestatare provin, la Caragiale, din sindromul Karkaleki, care provine, la rîndul său, din complexul modestei origini sociale, care-l destinase, prin forţa tradiţiei pămîntene, unei poziţii ancilare“.

Bogdan Bădulescu aluvionează cu calmă empatie, dar şi cu prudentă răceală, contradicţiile unei personalităţi scindate, bogat complexate, nevricoase, hachiţoase, aporetice în ultimă instanţă. Un eu deopotrivă mizantrop şi histrionic, egocentrat şi împătimit al comuniunii, arghirofil şi risipitor, vanitos în resemnarea smerită a nenorocului, carierist cu utopii boieroase, dar mîndru de plebeianismul ploieşteano-republican, de statutul idriot şi de aura mitocăniei fără fasoane.

„L-am putea defini pe Caragiale – conchide, fals interogativ, Bădulescu – ca omul cu două măşti: aceea bonomă, de burghez paşnic şi inofensiv, şi aceea de artist cu veleităţi de boem, purtînd, bine ascunse sub frunzele de laur, corniţele lui Aghiuţă? Îl putem caracteriza, cert, drept homo duplex. Sau, dacă ne gîndim mai bine, drept homo triplex. Căci, pe lîngă laturile vizibile: de burghez occidental şi de artist, deja aflate în contradicţie antagonică, el poartă cu sine şi acel fond ancestral – sînt viţă de idriot – care îi dirijează din adîncuri existenţa.“

Obişnuiţi, adică îndoctrinaţi decenii de-a rîndul să ne judecăm valorile potrivit cultului dejisto-ceauşist al personalităţii, noi ne-am deprins cu statuile şi am devenit ostili (sau, în cel mai bun caz, indiferenţi) fiinţei artistice. Exemplare ni se par numai bronzurile, marmora, soclurile ruginite, pe scurt: mortăciunile academizate. Tablourile cosmetizate, butaforia, ipocrizia lozincardă, festivismul cariat şi lanţurile oratorice. Asta, în vreme ce contradicţiile, carnalitatea, naturalul, palpitul firescului, inclusiv micile/mari vicii inerente persoanei au ajuns să producă oroare şi severe acuze de i(sau a)moralitate. Aşa cum eram împinşi să-l citim pe Ceauşescu în Decebal, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, ne-am deprins să ascundem cu, vezi Doamne, didactică pudibonderie tot ce ţine de umbra istoriei literare: sinuciderile, adulterele, masoneria, narcomania, megalomania, alcoolismul, trădările politice (de partid sau de ţară) ş.a.m.d. Cu timpul, distanţarea ultramoralistă a prins contur de gheaţă, dacă nu miasmă de pucioasă. Mai mulţi profesori de liceu mi-au retezat-o scurt precum că „nu e cazul“ ca, tocmai acum, cînd în rîndurile junimii pulsează misologia şi calibanismul, noi să vorbim elevilor de episodul Veronica-Eminescu-Caragiale, de sinuciderea lui Odobescu, iubirile lui Blaga, arghirofilia lui Arghezi, cazul Anghel-Natalia-Iosif, masoneria fracturată a lui Sadoveanu, sau micile elanuri lesbiene din proza Hortensiei Papadat-Bengescu, de pendularea generaţiei ’27 „între bibliotecă şi bordel“, cum spunea Cioran, de rusofilie şi germanofilie, de halucinantul delir gazetăresc al lui G. Călinescu din anii ’50, de votca generaţiei ’60... şi cîte altele asemenea!

Pot fi de acord cu acest elan prohibitiv numai atunci cînd se trece dintr-o extremă în alta. Cînd, să zicem, profesorul înţelege să înceapă examenul eminescianităţii cu scrisorile în care poetul îşi căina picioarele „bortilite“ de infecţia luetică. Sau cînd explică biografia politică a lui Iorga apelînd, scurt pe doi, la delirul de grandoare. Ori cînd – ca să revin la subiect – invocînd anarhismul congenital, troţkismul şi antiromânismul fără fisură al lui Cristian Racovski, ajunge să-l incrimineze pe Caragiale (cel care, via C.D. Gherea, îl alinta cu apelativul „Ristache“) ca pactizînd cu kominternismul! Dar nici să-mi spui că, dacă ar fi după tine, nu le-ai spune elevilor că acelaşi Caragiale a părăsit ţărişoara şi a murit la Berlin, necum că nu i-a înapoiat scrisorile Veronicăi, l-a tratat pe Maiorescu de „babă cănită şi sulemenită“ etc.

Numai echilibrul între cele bune şi cele rele, între partea confortabilă şi colţurile igrasioase poate ilustra adevărul operei şi esenţa personalităţii, atrăgînd irezistibil atenţia adolescentului.

Bogdan Bădulescu face o netă disociere între bonomia (structurală, totuşi) a lui
Mitică (şi el „un amoral, certamente“) şi „fondul mizantropic“ al lui Caragiale, „abil mascat, de obicei, sub aparenţele jovialităţii“. Dar dacă tot a făcut apel la formula „homo duplex“, de ce să preferăm disjuncţia, monocromia, şi nu conjuncţia, policromia, aliajul contrariilor? Cinismul caragialian nu-i exclude sentimentalismul. Infidelităţile, versatilitatea (în) politică, sarcasmul crud, egoismul şi tranzacţionalismul conlocuiau (nu contează cît de armonios) cu vocaţia amfitrionică, cultul familiei şi al prieteniei, cu altruismul şi „naturelul simţitor“. Izbucnirile colerice, impulsul arivist, energia corozivă şi euforia intens egofilă nu fac decît să-i reliefeze striaţiile melancolice, complexele de inferioritate, reveria împlinirii sociale şi, la limită, patosul autodistructiv.

Cum spunea Şerban Cioculescu, opera lui Caragiale „e mai puţin enigmatică decît fizionomia lui. Omul e mai interesant şi mai de nepătruns decît opera“. O fizionomie care numai de liftinguri nu are nevoie.

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Oare chiar ne-am întors de la Athos?, Humanitas, 2011.

p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.

Adevarul.ro

image
Profesoara care a creat un Silicon Valey în Prahova. Foştii ei elevi lucrează la marile companii IT din lume
Daniela Lica, profesoară de informatică în Ploieşti, a câştigat cu elevii săi aproape 100 de medalii la olimpiadele naţionale şi cele internaţionale de informatică. Secretul succesului său stă în încrederea pe care le-o dă că pot face orice îşi propun, munca în echipă şi exerciţiul permanent care le menţine vie pasiunea.
image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.