Între tată şi fiu

Publicat în Dilema Veche nr. 709 din 21-27 septembrie 2017
Între tată şi fiu jpeg

● Immanuel Mifsud, În numele Tatălui (și al Fiului), traducere de Denisa Duran, Editura Polirom, 2015. 

Immanuel Mifsud (n. 1967) vine dintr-o literatură, cea malteză, despre care nu știm mai nimic (așa cum cei mai mulți ar putea spune despre a noastră), însă omul pare să se fi descurcat destul de bine de vreme ce, scriind în engleză, în 2002 a primit National Book Award pentru volumul de povestiri Sara Sue Sammut’s Strange Stories. Immanuel Mifsud a început să scrie literatură din adolescență, în special poezie și proză, a făcut teatru, dar a publicat și literatură pentru copii, inclusiv un volum cu cîntece de leagăn. Primul său roman, cel de față, a luat în 2011 Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, distincție primită, pentru primele lor romane, și de Răzvan Rădulescu sau de Ioana Pârvulescu.

În numele Tatălui (și al Fiului) nici nu este propriu-zis un roman: începe cu un argument biografic al autorului, continuă ca un poem și apoi ca un eseu narativ pe două voci presărat de referințe literare. În „Cuvîntul înainte“, Immanuel Mifsud povestește cum, înainte de moartea tatălui său, descoperise din întîmplare un scurt jurnal început în 1939 de tatăl său, după ce acesta se înrolase în Regimentul Maltez al Maiestății Sale, dar nu-i acordase prea multă importanță literară. Cum se întîmplă de obicei, după moartea tatălui, scriitorul, devenit între timp el însuși tatăl unui băiat, a redeschis jurnalul de război și s-a trezit „citind alt text, unul care începea să iasă la iveală din acele pagini, un text compus nu doar din amintiri, ci și din reflecții asupra masculinității și experienței de a fi tată“. Immanuel Mifsud apelează la exercițiul lui Roland Barthes, cel care, în Camera luminoasă, scrisese despre mama sa, după moartea acesteia, un alt fel de „discurs îndrăgostit“. Dar Immanuel Mifsud nu scrie un discurs propriu zis, nici un „jurnal de doliu“, tot precum -Barthes, ci se pune în dialog cu tatăl său prin intermediul jurnalului patern devenit un fel de mediu textual: transcrie pasaje, le comentează, deapănă amintiri, relatează episoade, face proiecții, introduce note de subsol la propriu în acest dialog poematic imaginar dintre cei doi bărbați aflați la vîrste relativ apropiate, dar despărțiți de trecerea cîtorva decenii, de experiența unui război și, mai ales, de diferențele a tot ceea ce-i leagă.

Dialogul lui Immanuel Mifsud cu tatăl său mort este, de fapt, o lungă dare de seamă cvasi-sentimentală cu refren din cîntecul de război al lui Lili Marlene, o confesiune („credeam că numai eu plîng, că numai eu fac lucruri pe care n-ar trebui să le fac“) ușurată de absența pe care numai scrisul o poate transforma într-o ștafetă a vorbelor înnodate pe hîrtie în ciuda timpului („voiai să scrii povestea ta, astfel încît, într-o zi, fiul tău să scrie povestea poveștii tale“). Un dialog-confesiune pe care și muzicianul Roger Waters, cel rămas de mic orfan de tatăl mort pe front undeva în Italia, l-a transformat în artă, mai întîi în albumul The Wall înregistrat cu trupa Pink Floyd, apoi în filmul omonim regizat de Alan Parker, film despre pierderile războiului la care tatăl lui Immanuel Mifsud își duce propriul fiu și se lasă văzut plîngînd (vezi și fragmentul de mai jos). Copilul Immanuel Mifsud înregistrează acel moment de slăbiciune al tatălui său care plînge („Eric Fletcher Waters a luptat în același război ca și tine, sub aceeași Coroană, împotriva acelorași demoni“), spre deosebire de Roger Waters, care a deplîns toată viața pierderea prematură a tatălui său. Această punere în abis datorată pînzei pe care este proiectat filmul este o imagine frumoasă a dialogului peste timp și o bună metaforă a intertextualității cărții. La fel ca în cîntecele lui Roger Waters, dar într-un registru mai puțin măreț, Immanuel Mifsud o aduce pe scena rememorării și pe mama, întruchiparea unei Lili Marlene domestice, așa cum își continuă dialogul imaginar cu tatăl său inclusiv pe tema convingerilor lui socialiste (sînt menționate multe nume de figuri politice).

Dimensiunea metatextuală este prezentă permanent: de la Roland Barthes invocat în „Cuvîntul înainte“, trecînd prin cîntece populare, imnuri, piese pop (Sonny și Cher) sau creații culte, precum opera La Traviata, revenind la experiențele personale ale structuraliștilor, Julia Kristeva, Jacques Lacan sau Hélène Cixous, parafraze și versuri citate din Kundera, Arthur Rimbaud ori Sylvia Plath, pînă la Peter Handke invocat în „Cuvîntul după“. Un astfel de eseu, dar mai consistent eseistic și mai puțin poetic, au scris Julian Barnes în Nimicul de temut (Editura Nemira) sau Joan Didion, în Anul gîndirii magice (Editura Pandora-M), tot o scriere despre pierdere și reconsiderarea vieții în absența familiei pierdute prematur.

Polifonic și livresc, deși cumva auster, alternînd perspectivele și registrele stilistice, dialog al reconsiderării și poem al reconcilierii, cu niveluri textuale religioase și trimiteri la cultura populară, acest foarte scurt roman de dimensiunea unei nuvele este o bună recomandare pentru prezența lui Immanuel Mifsud la Iași, invitat în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere din Iași (FILIT), în perioada 3-8 octombrie (www.filit-iasi.ro).

***

Immanuel MIFSUD
În numele Tatălui (și al Fiului)
(fragment)

Tocmai în fundul dulapului care-mi adăpostește amintirile se află un film scurt, făcut într-o după-amiază de duminică. La Hal Far sau Ta’Qali. Soare de iarnă. Îmi aduseseși în dar o minge. O minge colorată, cu niște imagini cu rațe sau cu urși sau cu nu mai știu ce. Stăm la vreo trei metri unul de altul. Bate vîntul și din cînd în cînd vine cîte-o rafală mai puternică… Vreo trei metri între noi și vîntul care bate din toate părțile. Îți lași greutatea pe piciorul vătămat și lovești mingea cu celălalt picior, exact cît să se rostogolească pînă la mine. Nu sînt șchiop, ca tine, n-am nevoie să-mi las greutatea pe un singur picior. Așa că trag adînc aer în piept și lovesc mingea cu cea mai puternică lovitură pe care am dat-o în viața mea. Piciorul tău nu poate face față la așa ceva și mingea trece exact pe lîngă tine și se duce mai departe. Era o minge ieftină, ușor de purtat de vînt. Și te văd cum mergi după minge, cît de repede poți, iar vîntul bate tot mai tare și mingea se duce tot mai departe; atît de departe, încît ești doar o pată în depărtare, de nerecunoscut dacă n-ar fi mersul tău legănat. Și apoi te văd din depărtare, întorcîndu-te încet, și încep să tremur pentru că mă simt vinovat, pentru prima oară în viața mea. Și mi-e milă de tine. Mi-e atît de milă de tine încît îmi vine să plîng. Probabil asta e prima amintire pe care o am cu tine. Nu cred că aveam mai mult de patru ani în acea duminică pe care nu pot s-o uit. Uită-te la bietul om, uită-te cît de departe a trebuit să meargă să ia mingea. E numai vina mea, am lovit-o prea tare. Bietul taică-meu joacă fotbal cu mine, cu toate că e șchiop, și eu ce mă apuc să fac? Lovesc mingea de ajunge în partea cealaltă. Bietul taică-meu. Din acea zi, te-am privit mereu cu milă, aceeași milă pe care am resimțit-o pentru tine și în sala de la Cinematograful Upper Savoy, în ziua cînd am împlinit șaisprezece ani.

Și deodată îmi dau seama că totul se reduce la numele Tatălui: primele amintiri cu tine, primele crize de plîns, primele certuri, primele tensiuni. Toate în numele Tatălui. Acest falus mare, viguros, care își înalță capul din adîncimile întunecoase ce mă înconjoară. Sînt atîtea lucruri pe care aș fi vrut să ți le spun despre mine, dar n-am făcut-o niciodată. Au fost atîtea dăți în care am vrut să-ți spun cine sînt, dar m-am stăpînit… Cum puteam să lupt cu un soldat care avea trei trese și un piept plin de medalii? Cum puteam să mi folosesc praștia cînd tu trăgeai cu tunul? Eram ca David cu Goliat. Sau ca Avraam și Isaac. Și apoi, într-o bună zi, cerurile s-au deschis asupra mea și am auzit un glas tunător spunîndu-mi că în mine își găsește toată bucuria. Am ridicat ochii și am plîns pentru că, așa cum știi prea bine, dintre toate gesturile Bărbatului, plînsul e cel mai măreț. Tu m-ai învățat asta.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

restaurant pixabay jpg
Adio, telefoane în timpul mesei! Inițiativa din Sardinia care vrea să readucă discuțiile în familie
15 restaurante din Sardinia lansează un experiment de o lună prin care familiile sunt încurajate să renunțe la telefoane la masă și să redescopere conversațiile.
Waffles cu dovleac jpg
Waffles cu dovleac, un mic dejun cu parfum de toamnă
Dovleacul aduce o dulceață discretă și o culoare îmbietoare acestor waffles, perfecte pentru un mic dejun tihnit sau o gustare dulce. Servește-le cu toppingurile preferate și bucură-te de gustul toamnei în fiecare îmbucătură.
tineri alergand 2149486893 jpg
Cum îți menții articulațiile sănătoase, indiferent de vârstă
De la urcatul scărilor până la o alergare de duminică, genunchii și șoldurile susțin biomecanica mișcărilor și greutatea corpului, de aceea în aceste zone apar cel mai des problemele de uzură. Ele nu apar peste noapte, ci se instalează treptat, de multe ori din cauza activităților solicitante și a l
insula iubirii jpg
Organizația Salvaţi Copiii a reclamat Emisiunea „Insula iubirii” la CNA. Câți copii se uită la show fără un adult alături
Organizaţia Salvaţi Copiii a cerut CNA să verifice ora de difuzare şi clasificarea emisiunii Insula iubirii. Au mai fost sesizate scene cu nuditate, conţinut cu tentă sexuală şi limbajul participanţilor.
razvan kovacs si ema oprisan jpg
Răzvan Kovacs nu se grăbește să sărbătorească divorțul de Ema Oprișan. De ce nu se poate bucura încă de despărțire
Răzvan Kovacs a spus de ce nu se poate bucura încă de divorțul de Ema Oprișan. Ce îl ține în loc
Capture fotor 2026102893213 png
Glumele periculoase ale părinţilor pe TikTok, în atenția Poliției: „Nu e o farsă, este abuz emoțional”
O nouă „farsă” virală pe TikTok, în care părinții își sperie copiii cu ajutorul unor filmări modificate digital, a atras atenția Poliției Române, care avertizează că astfel de glume pot afecta echilibrul emoțional al celor mici.
Reţele electrice
România are cel mai mare preț mediu al energiei electrice din Europa. Curentul a ajuns la 31,09 eurocenți/kWh
România a înregistrat miercuri, 28 octombrie 2026, cel mai ridicat preț mediu zilnic al energiei electrice dintre cele 34 de piețe europene pentru care erau disponibile date complete. Prețul a ajuns la 31,09 eurocenți/kWh, peste nivelurile înregistrate în Bulgaria și Ungaria.
Beniamin Netanyahu. FOTO EPA-EFE
Alegeri fără un câștigător clar în Israel. Cele patru scenarii care ar putea schimba jocul politic
Partidele din întreg spectrul politic israelian sărbătoresc, chiar dacă niciunul dintre blocuri nu are majoritatea necesară pentru a forma o coaliție fără a încălca promisiunile din campanie, majoritatea îndeamnă la răbdare până la numărarea voturilor finale.
alexandru toader jpg
Alexandru Toader a fost adus în cătușe la cabinetul său notarial. Percheziții și la biroul lui Tudorel Toader de la Universitatea „Al. I. Cuza”
Alexandru Toader a fost scos din arestul IPJ Iași pentru a participa la perchezițiile pe care polițiștii le-au efectuat la cabinetul său notarial.