Inadecvarea la sex
● Florin Piersic jr, Romantic Porno, Editura Humanitas, 2011.
La debutul cu opere cumplite. volumul unu (2009), volum care aduna peste cincizeci de texte (foarte) scurte publicate în diverse reviste şi în ghidul 24 Fun, apreciam dexteritatea lui Florin Piersic jr de a contura o adevărată tipologie contemporană căreia îi surprindea destul de bine limbajul preţios, pervertit sau de-a dreptul agramat (figuri din multinaţionale şi din lumea afacerilor, parveniţi şi tipi de bani gata sau din show-biz, plus bloggeri, manechine, ecologişti, dandiaconeşti, turişti all inclusive ş.a.), dar şi de a creiona mediile snoabe ale acestor specimene de fiţe, accesorizate cu maşini şi haine de lux, vile, carduri, bodyguarzi, gym, cluburi, malluri, campanii eco, reviste glossy etc. Scrise într-un registru stilistic limitat, dar cursiv şi alert, fără profunzime sau cine ştie ce conflicte, dar cu subiecte inedite şi finaluri imprevizibile, transparente, explicite şi cumva redundante, dar placate uneori cu mici jocuri (inter)textuale (incipituri metanarative, parafraze la titlurile unor Roa Bastos ori Papini), schiţele de debut ale lui Florin Piersic jr aveau, de fapt, toate calităţile şi defectele minitextelor literare destinate revistelor de consum. De data aceasta, scenaristul-actorul-regizorul revine cu un roman purtînd un titlu comercial catchy, roman marketizat intens de către editură (măcar de-ar beneficia de acelaşi „tratament“ şi alte cărţi româneşti).
„Povestea“ romanului este relativ simplă: patru personaje – doi bărbaţi şi două femei – îşi intersectează vieţile amoroase de-a lungul unei singure nopţi, între ora opt seara şi ora opt dimineaţa. Background-ul cinematografic se vede şi aici, căci mi-e greu să cred că Florin Piersic jr s-a inspirat din structura romanelor unor Faulkner sau Durrell, mai degrabă Guillermo Arriaga şi Paul Thomas Anderson i-au fost influenţele. De altfel, cuplul Cavanosa – Sophia, bătrînul om de afaceri aflat pe moarte din cauza unei boli incurabile şi mult mai tînăra, seducătoarea şi infidela sa soţie, te duc cu gîndul la soţii Partridge din Magnolia (e-adevărat, fără pocăinţa şi tentativa ei de suicid). Dar, fireşte, asta e doar o presupoziţie critică. Pentru a continua însă în această direcţie, Cavanosa este şi numele personajului principal din piesa lui Fernando Arrabal, The Grand Ceremonial, un text tot cu un conflict erotic, în timp ce numele altor personaje secundare denotă clar apetitul lui Florin Piersic jr pentru intertext: pe un subaltern al lui Cavanosa îl cheamă Adolfo, un partener de afaceri se numeşte Bioy, iar numele doctorului este Casares. Mai mult decît atît, naratorul este un tip care, de fapt, se şi joacă de-a naratorul, fie tachinîndu-şi personajele (unora nici nu le dă nume şi face din asta un statement al posturii sale creatoare omnipotente şi capricioase), fie alăturîndu-li-se, din plictiseală sau din gelozie, în diverse scene – naratorul ca asistent de platou. De altfel, unul dintre cele două momente cît de cît interesante din roman este cel în care naratorul, nevăzut şi nesimţit, se bagă în pat cu personajele sale într-o secvenţă de ménage à trois narativ stricată, din păcate, de insistenţa aceluiaşi de a menţiona la fiecare două fraze că totul „e în închipuirea lui“. Nu e însă prima dată cînd, gafînd stilistic prin explicitare, Florin Piersic jr pare că-şi desconsideră cititorul. Am să revin însă la astfel de chestiuni legate de tehnica scrisului, nestăpînite de autor şi necorectate de redactorul cărţii.
Romanul e construit în jurul unui actor de 35 de ani, sex-simbol („echivalentul lui Brad Pitt“), talentat şi arogant, obişnuit ca femeile, orice femeie, să cadă automat în plasa deasă a farmecului său studiat, tipul macho care visează să fie „fantezia secretă a tuturor femeilor de pe pămînt“. Lăsat fără nume, naratorul îi spune, metaforic, în fel şi chip: omul din lună, pescarul de sirene, ucigaşul de cîini, în funcţie de scenele în care e implicat. La vernisajul de la ora opt seara, unde se duce la vînat sex, este, pentru prima dată cu adevărat, sedus de o femeie sofisticată cu care ajunge însă repede în maşina ei, moment suficient de intens pentru a se îndrăgosti iremediabil. Vînătorul ajunge vînat, dar şi femeia, pe nume Sophia, soţia muribundului, este fermecată şi îşi pierde capul. „Oamenii nu reuşesc să se cunoască nici măcar într-o viaţă întreagă, aşa cum au făcut-o ei doar într-o oră.“ O oră de mozol şi fingereală într-o parcare – ca să fiu explicit. Ce trebuie să înţelegem de aici este forţa destinului, a dragostei la prima vedere, a jumătăţii găsite şi recunoscute instantaneu, adică a predestinării. Aceasta este şi intriga (romantică, dar neverosimil de porno a) cărţii, restul nopţii/romanului fiind umplut cu cele două scene ale rupturii: Sophia îl părăseşte pe Cavanosa, care moare singur în baie nu înainte de a avea un lung coşmar, la fel ca Nebuna, femeia fără însuşiri pe care actorul o foloseşte sexual lăsînd-o apoi pradă depresiei şi telefoanelor ei disperate. Pe la trei dimineaţa, actorul şi Sophia au parte de sexul amînat, dar mult aşteptat (inclusiv de cititori), pentru ca peste o oră, într-un moment de introspecţie, să aflăm că Sophia are şi un complex patern: tatăl ei a părăsit-o pe cînd era mică, de unde şi nevoia unei figuri masculine protectiv-dominatoare în viaţa ei. Clasic, ca să nu zic clişeu. La opt dimineaţa vine şi finalul romanului cînd naratorul este, în sfîrşit, „deconspirat“ drept un nebun într-un ospiciu, care a scris toată noaptea la romanul tocmai citit din nevoia proiecţiei unui dublu macho în pielea căruia să-şi împlinească fanteziile. (Meta)intervenţiile naratorului chiar au fost nişte frecţii la un picior narativ de lemn. Ultimul capitol putea lipsi; de ce totul trebuia să fie atît de străveziu?!
Nu e nimic romantic (în afara ideii de predestinare, fireşte, dar la nivel de revista Ioana) şi, din păcate, mai nimic porno în acest roman. Dacă am fi avut şi noi un Bad Sex Award, Florin Piersic jr n-ar fi avut concurenţă. Problema cu sexul în acest roman cu titlu promiţător nu este frecvenţa acuplărilor (mai degrabă lipsa lor, căci se întîmplă doar o dată şi jumătate în tot romanul), nici măcar clişeele (din acest pdv, da, romanul e destul de porno), ci limbajul. Şi nu din cauză că ar fi explicit – dimpotrivă, frecvenţa cuvîntului „sex“ este aiuritoare: Florin Piersic jr foloseşte, probabil din pudoare, de zeci de ori cuvîntul „sex“ în doar cîteva pagini fără nici un alt sinonim –, ci din cauză că limbajul e prost folosit: de la comparaţii ridicole şi repetitive („sexul tare ca piatra“, „sfîrcurile tari ca piatra“), la folosirea improprie a cuvintelor („dinţii ei molfăie ca şi cum ar bea“, „înghit saliva ca un înecat care caută aer“, „vocile îl urmează ca nişte umbre ascunse“), pînă la umorul involuntar („sexul lui şi-a mai pierdut din tăria înspăimîntătoare de adineauri“, „vîrful sexului meu tumefiat de aşteptare“, „sexul meu se leagănă singur prin aer“). Pe lîngă cuvîntul „sex“, o altă frecvenţă supărătoare este cea a verbelor performative în condiţiile în care frazele lui Florin Piersic jr sînt foarte scurte, textului fiindu-i, astfel, imprimat un ritm sacadat ameţitor şi enervant. O altă problemă de fond a scrisului său rămîne redundanţa. Iată un singur exemplu: ne spune naratorul „Şi Cavanosa o priveşte pe femeia lui de afaceri, care are pe ea doar un halat de baie“ – inadecvarea este, aşadar, mai mult decît sugerată, însă naratorul continuă prin a reproduce şi gîndurile lui Cavanosa, stricînd tot efectul: „Soţia mea e o femeie de afaceri care nu respectă codul de îmbrăcăminte al femeilor de afaceri. E o femeie de afaceri în halat de baie. E o femeie de afaceri care încurcă biroul cu dormitorul“. Pentru ca cititorul să nu rateze cumva subtilităţile stilistice, greşeala aceasta de compoziţie apare deseori.
Într-un interviu acordat revistei The One, Florin Piersic jr spunea că el este un scriitor de nişă. În acest caz, nişa romanului său cu titlu inadecvat este constituită din propriii fani şi din cititorii naivi, deci accidentali.
