În numele tatălui

Publicat în Dilema Veche nr. 443 din 9-15 august 2012
În numele tatălui jpeg

● Radu Vancu, Frînghia înflorită, Casa de Editură Max Blecher, 2012. 

„N-am alte ambiții în afară de aceea de poet domesticit, poet de familie. De aici pleacă și încoace vine poezia mea, atîta cît e. Uită-te și la titlurile volumelor, pomenesc ba de tata, ba de Camelia, ba de Sebastian... Dacă poezia poate genera vreo acțiune magică, atunci asta nu poate consta decît în upgradarea ta ca persoană în așa fel încît să fii ceva mai OK pentru cei iubiți. Poezia e artă de familie.... Distrăm pe cei iubiți cu agoniile noastre, ca să-i putem iubi și mai mult. O tortură tandră, în care e totuna dacă torționarul îți e soție, copil sau amant... Artă de familie ca o tortură tandră și atroce care vindecă omul de fericirile lui“, scrie Radu Vancu în cîteva locuri, însoțindu-și poemele de pasaje confesiv-eseistice ca niște repaosuri meditative după intensitatea introspectiv-vizionară a poemelor de doliu pentru tatăl sinucis. Poetul se întoarce astfel – după volumul Amintiri pentru tatăl meu (2010), care, la rîndul lui, era suma unor texte publicate de-a lungul anilor în Biografia litteraria (2006) și Monstrul fericit (2009) – la tema sa familială precum ucigașul la locul crimei. Tema morții voluntare, premature, a tatălui a cunoscut, de-a lungul acestor cărți, cîteva etape și transformări. Încărcătura ei psihologică și emoțională, inepuizabilă și obsesivă, a trecut, literar vorbind, prin cîteva schimbări de accente de la șocul inițial și imposibilitatea acceptării pierderii, a absenței iremediabile, prin declarațiile de dragoste in absentia, pînă la efortul resemnării cu dezastrul lăsat în urmă de sinuciderea în sînul familiei și inevitabila teamă de consecințe, de logica obscură a unui posibil destin ereditar. Ultimul ciclu de poeme din precedentul volum părea să consemneze ieșirea de sub influența complexului patern al ratării tocmai prin multiplicarea paternității. Căci dacă fiul a trăit o vreme în oglinda borgesiană a tatălui („oglinzile și paternitatea / înmulțesc imaginile și sînt abominabile“), repetîndu-i gesturile alcoolice, dintr-o angoasă moștenită, din disperarea de a fi rămas singur și/sau din încercarea de a-i înțelege drama luîndu-i viciul asupra sa, între timp fiul a devenit el însuși tată. Astfel, obsesia sinuciderii a fost dublată de sentimentul provocării destinului care-i oferea fiului șansa de a rejuca rolul tatălui fără a-l compromite în fața unui nou fiu.

Dacă după lectura Amintirilor pentru tatăl meu spuneam că, de fapt, poezia toată este o formă de doliu, de data aceasta poezia apare ca formă sofisticată a visării („Ce se poate citi aici e mai degrabă o carte de vise decît o carte de poezie“, spune Radu Vancu la un moment dat), ca efectul unei visări controlate, concertate, astfel încît figura tatălui să prindă viață și să-și continue rolul pe scena minții („un musical cu un cimitir care începe să vorbească prin somn“). Un poem de acum cîțiva ani conținea aceste versuri ca un fel de leitmotiv: „în fiecare dimineață îmi înflorește în creier / zîmbetul unui splendid cadavru. / de atunci, în loc de creier am cadavrul tău“. De data aceasta însă, poetul își duce obsesiile în existența nocturnă a poeziei, în visare, domeniu aparținînd deopotrivă subconștientului și imaginației, acolo unde mortul său drag, „cel mai iubit dintre morți“, este/se lasă visat. Volumul se constituie, astfel, sub forma unui confesional al viselor; un lung poem dialogal-vizionar ce numără 25 de intrări ale tatălui în mintea fiului care, cum spuneam, ajuns el însuși tată, prins în propria fericire domestică precum „o gînganie urîtă în chihlimbar“, (încă mai) are întrebări de pus, îndoieli și frici de înfrînt, doruri de alinat, sfaturi și încurajări de primit. Rostite cu vocea tatălui mort, poemele sînt, rînd pe rînd, încurajări și promisiuni de bine („fii deci viu, fii fericit de viața ta vie, / oricît de ridicolă-i chestia asta“), asigurări ale faptului că dragostea circulă între cele două lumi, că există legături dincolo de orice rațiune fizică („dragule, de fiecare dată cînd mă visezi / pe aici se fac niște zile încîntătoare...“ sau „noi, cei visați de voi, ne înroșim de fericire, / ne coacem la căldura visului vostru...“), semne de resemnare și înțelepciune postumă („va veni o vreme cînd mă va înduioșa / capriciul de a fi fost viu“), rememorări și confesiuni pline de tandrețe și cruzime, uneori dînd expresie dorului, alteori regretului și clemenței sau chiar compasiunii („să nu vă fie milă de noi, / noi sîntem cei care, din cînd în cînd, / ar trebui să vă trimitem ajutoare & cărți poștale“); dar și conturarea unui spațiu de un imaginar special prin relatări ale scenelor și dezvăluiri ale ritualurilor de pe lumea cealaltă, unde morții au parte de rutina, chinurile, obsesiile și dorurile lor („noi, morții voștri dragi, / nu vorbim mai nimic unii cu alții, / ci ne uităm întruna la inimile voastre“, „Dumnezeu își face vizita printre sicrie / cum își face doctorul vizita prin saloane“, „viii sînt cei care se întorc și bîntuie morții“). Nu doar un emoționant confesional oniric al dragostei paterne, cartea este și un fel de pastorală din postumitatea imaginată, cu momente pline de delicatețe și morbid, ironie și religios, totul într-un limbaj colocvial și parabiblic, unde visul se substituie amintirilor ca formă de relaționare cu sine și cu ceilalți, inclusiv prin scenele grotești ale unui spațiu conturat la mijloc de paradis și infern după chipul și asemănarea terestră, uneori printr-un imaginar inversat, alteori burlesc: „Dragule, aici, în lumea noastră / fără întristare, inima e o crimă. / Aici, unde tristețea e prohibită, // melancolia e terorism. Deasupra sicrielor, / îngerii fac coregrafii nord-coreene, / scriu cu trupurile numele Lui, / cîte unul mai babyface iese din rînd / și declamă Osana! Osana! / pe ton de vibrant omagiu, / ramurile de finic sînt tot atîtea voioase / stegulețe, ce mai, tot raiul e / numai fericire & propagandă. // E atîta pace asurzitoare în aer, / încît îngerii speră că și-au făcut treaba / și nu se mai aud sicriele deviaționiste // duduind de melancolie. Căci nomenklatura / & agitpropul îngeresc știu bine: într-o lume / în care melancolia e substanță interzisă, / inimile sînt uraniu îmbogățit. / cînd memoria e subversivă, și cînd unii au / o moarte întreagă de trecut numai cu amintiri, / morții sînt focoase cu miez de plutoniu...“.

De data aceasta, notele însoțitoare extrag din versuri și preiau complet referințele filozofico-literare de altădată, lăsînd poemele să-și creeze un univers al expresiei și semnificației autonom. Punîndu-și vocea poetică la dispoziția tatălui (poemele visării paterne sînt un demers ventriloc), Radu Vancu se exprimă deschis și liber în metatextul poemelor, concis jurnal de creație, încercînd să explice natura, dar și resorturile psihice, motivațiile și scopul propriei poezii văzute, cum spuneam la început, ca o artă de familie. Dacă tatăl este chipul și vocea din somn, micul Sebastian este prezența diurnă, existînd permanent sugestia unui transfer ca într-o ștafetă a dragostei paterne. Corelînd volumele sale anterioare, Sebastian în vis și Amintiri pentru tatăl meu, Radu Vancu își pune singur creația sub semnul „așezării în silogism a microarmoniei și catastrofei“. Aș continua această logică, evidentă, de altfel, așezînd aceste cărți ale dublei ipostaze a poetului, cea de fiu și cea de tată, față în față, precum oglinzile, doar că, astfel, ele nu multiplică gesturile (devenind abominabile), ci le reflectă reciproc, creînd continuitate. În sfîrșit, o altă problemă ridicată de poetul însuși este natura imorală, indecența gestului publicării unor poeme atît de intim-familiale: „Probabil că n-o să mă pot abține și o să le public. Și nu voi ști curînd (niciodată?) dacă n-a fost încă o cedare.“ Cu siguranță a fost o cedare, dar, fără această dilemă, literatura adevărată, și cu atît mai mult poezia-ca-artă-de-familie, nici nu există. Absolut memorabilă, Frînghia înflorită este, cred, cea mai bună carte, so far, a lui Radu Vancu.

973 15 Banu Walter Sickert, The Old Bedford jpg
Rătăciri pariziene
Rătăcirile pariziene m-au condus către un alt pictor, Walter Sickert, puțin cunoscut, descoperit în ultimii ani și prezent la Petit Palais.
973 16 coperta1 jpg
Poezia LGBT+ – dincolo de manifestul identitar –
În literatură totul este important, doar dominanta se schimbă periodic.
p 17 2 jpg
Misterul Lisabonei
O scenă de club e frumoasă fără să inspire la dans sau hormoni; o scenă de la filmare nu mizează deloc pe virtuozitatea mizanscenei încîlcite în camere și cabluri.
973 17 Biro coperta1 jpg
Plictis & angoasă
Ambii artiști sînt specializați în conținut inerent plictisitor ce eludează percepții superficiale, dar în același timp angoasează ca muzică în surdină.
317464034 503814775101509 8297660474908428773 n jpg
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre Platon – Opera integrală, volumul III
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon.
5680565535 553329df21 k jpg
„Străinătate” (fragment)
Marea sculptată în tavan era tot acolo, valuri albe, bleu, bleu închis și gri, care rămăseseră cu crestele încremenite, în așteptare.
Afis 7 dec 2022 Sala Radio jpg
„GLORIA” de VIVALDI: atmosfera sacră a Crăciunului la Sala Radio
Miercuri, 7 decembrie 2022 (de la 19:00), veți asculta lucrarea lui Vivaldi la Sala Radio
972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.
Online MarkLetteri jpg
Jazz post-modern - Mark Lettieri, The Baritone Sessions vol. 2, Leopard (6) Records, 2022 -
Mark Lettieri Group vor concerta în Clubul Control din București pe 7 noiembrie.

Adevarul.ro

Nicolae Balcescu jpg
Satira de excepție a lui Nicolae Bălcescu despre corupția din România. „Neam de curci” VIDEO
De Ziua Națională a României, Antena 1 a difuzat emisiunea „România, Râzi cu RoaST!”, în cadrul căreia un actor cunoscut l-a interpretat pe marele istoric Nicolae Bălcescu.
Luis Suarez FOTO EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Ghana-Uruguay. Ce au făcut colegii lui Suarez în timp ce acesta plângea în hohote
E scandal imens după meciul Ghana - Uruguay de la Cupa Mondială 2022. Selecţionerul Uruguayului a sugerat că arbitrul german Daniel Siebert este de vină pentru eliminarea echipei sale de la CM 2022, informează DPA.
Congres AUR - George Simion - 27 mar 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
AUR cere ca România să nu mai ajute R. Moldova
Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat în cadrul Congresului organizat la Alba Iulia o rezoluție prin care cere unificarea României și R. Moldova. Șeful formațiunii a susținut însă că România ar trebui să oprească ajutorul îndreptat către vecini.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.