Imaginea lui Cărtărescu (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 392 din 18 - 24 august 2011
Imaginea lui Cărtărescu (II) jpeg

● Mircea Cărtărescu, Zen. Jurnal 2004-2010, Editura Humanitas, 2011.  

(continuare de săptămîna trecută)

„E o mare capcană să crezi că jurnalul meu mă exprimă mai adevărat pe mine însumi decît Travesti sau Orbitor. El arată pur şi simplu altă zonă a minţii mele...“ mărturisea Mircea Cărtărescu într-un interviu publicat de Dilema veche în 2005, imediat după publicarea volumului doi din jurnalul său. Fiind vorba şi de un jurnal publicat, practic, pe măsură ce se scrie, devine cu atît mai dificil de estimat în ce măsură se amestecă autobiografia cu autoficţiunea, ce lasă pe dinafară şi ce inventează, asta dacă nu cumva tocmai acest complex şi pervers joc de-a convenţia autenticităţii, de-a negocierea cu propriul eu („cel mai misterios cuvînt din lume“), este speculat de un autor postmodern căruia trucurile, ambiguităţile şi libertăţile literaturii îi sînt prea bine cunoscute. De altfel, citindu-i atent jurnalele, sînt destule indicii că scriitorul se livrează sub forma propriului personaj egocentric, narcisist, maniacal, un postmodernist mistic ce visează, la propriu şi la figurat, literatură, conectat cu trup şi minte la propria operă care este însăşi viaţa şi chemarea lui, un personaj după chipul şi asemănarea scriitorului, dar un personaj al extremelor, capricios, contradictoriu, perfect antinomic, cu cît mai fascinant/detestabil, cu atît mai construit. Iată un fragment din Zen unde diaristul ne spune clar ce (nu) citim cînd îl citim: „Cel care-mi citeşte jurnalul nu intră în viaţa mea, şi nu (doar) pentru că orice text scris mistifică viaţa. Dar pentru că sensul jurnalului meu nu e de a-mi dezbrăca inima-n fundul gol, ca la doctor. Cochilia nu este şi nici nu reprezintă viaţa melcului. Dacă este o proiecţie a acesteia, regulile acestei proiecţii sînt imens, ininteligibil complicate. Doar regulile, ele, seamănă cu viaţa, nu şi proiecţia. De fapt, cochilia are rolul să protejeze viaţa, cît timp ea zvîcneşte încă, băloasă, în interiorul ei. Cînd viaţa dispare, abia atunci poţi duce jurnalu-ăsta la ureche ca să auzi în el vuietul mării.“ 

O întreagă tradiţie a jurnalului literar, dar, mai ales, tipul de literatură mesianic-vizionară pe care îl practică Mircea Cărtărescu avertizează că acel M.C. din jurnal nu poate fi decît un altul proiectat cu totul în arhitectura propriei opere. De aceea, am citit Zen, cum am arătat săptămîna trecută, ca pe un fel de punere în abisul convenţiei jurnalului, ca pe o ficţiune confesională/fabulă mistico-autobiografică, o meta-notă de subsol a Orbitorului, roman construit pe mai multe niveluri auctoriale şi al cărui efect este tocmai convergenţa mai multor proiecţii narative, unele ieşind din cadrul propriei ficţiunii: dacă manuscrisul din trilogie îi este revelat personajului Mircea, povestea/destinul lui Mircea a cui revelaţie este?! De aici figura aproape tragică a psalmist-diaristului învăluit în propria lamentaţie ca într-un cocon, strigîndu-şi îndoiala şi deplîngîndu-şi părăsirea în faţa operei care nu i s-a revelat pînă la capăt şi pe care încearcă s-o legitimeze metafizic. Ipostază şi discurs care i-au iritat pe cîţiva critici care au rămas pînă la capăt la un nivel al percepţiei foarte terre-à-terre, izolat de universul metaforic al romanului, tentaţi mai degrabă de judecăţi morale aplicate personajului diarist ca unui nelegiuit în carne şi oase. 

Am revenit asupra acestui aspect tocmai pentru că vreau să remarc două chestiuni problematice legate de receptarea de pînă acum a jurnalului. Mai întîi, destule cronici au ales calea cea mai comodă, mai convenabilă, dar şi mai inadecvată, abuzivă uneori, de a-l citi: aceea de a lua totul de bun. Situată la primul şi cel mai accesibil nivel, cel biografic, deci presupus autentic, al semnificaţiei, lectura criticilor literari n-a reuşit, în cîteva rînduri, decît „performanţa“ de a reproduce spusele şi ideile diaristului sau, mai bine zis, de a produce nişte recenzii de rezonanţă, scrise pe un ton persiflant şi jubilator, citîndu-l pe diarist în favoarea propriilor opinii. Dacă M.C. se lamentează că nu mai are inspiraţie pentru a termina trilogia şi că scrisul său a devenit mediocru, dacă îşi bagatelizează scrierile improvizate dar aducătoare de succes, dacă se arată dezgustat de publicistica sa, de ţara sa, de viaţa sa etc. toate acestea devin sub ochii recenzenţilor dovezi clare ale faptului că au avut dreptate atunci cînd i-au criticat cărţile sau cînd i-au prezis un blocaj al carierei. Ca şi cum M.C. şi-ar fi scris şi publicat jurnalul în aşa fel pentru a le da dreptate tocmai detractorilor săi şi pentru a le alimenta fix reţinerile, ca şi cum Zen ar putea fi vreodată „citat“ împotriva Aripii drepte sau a volumului De ce iubim femeile! Căci cu adevărat cît de relevante pot fi afirmaţiile diaristului pentru judecarea propriei opere şi cît de legitim (ca să nu zic disperat) este recursul criticilor literari la ele!? 

În al doilea rînd, este interesant felul în care criticii au reacţionat la paginile în care M.C., pe lîngă lamentaţiile cu privire la propriul blocaj, deplînge receptarea cărţilor sale în ţară, în paralel cu „contabilizarea“ succeselor traducerilor. Daniel Cristea-Enache e de părere că „personajul atît de suferitor închegat de Cărtărescu [...] va sensibiliza un public larg, preponderent feminin; va impulsiona instituţiile noastre culturale înspre o şi mai bună sprijinire a operei lui M.C.; şi va stîrni ironiile criticilor uscaţi şi insensibili...“, adăugînd că „personajul de jurnal îşi distinge şi îşi setează anticipator categoriile de public, laolaltă cu reacţiile lor, exact aşa cum o face şi autorul cărţii“. În acelaşi număr 582 din Observator cultural, Paul Cernat scrie şi el: „Cu adevărat ingenios este modul în care diaristul îşi programează receptarea, inclusiv prin aparteuri către cititori din viitor, de peste zeci sau milioane de ani. Încă mai persuasive sînt tehnicile de manipulare/contrafacere ficţională a autenticităţii biografice, jocul de învăluire-dezvăluire prin care M.C. avertizează că trece sub tăcere lucruri «grave», ce nu se cuvin spuse, sau strategiile prin care preîntîmpină ori parează preventiv criticile şi înjurăturile cititorilor «ipocriţi» autodenigrîndu-se mai abitir, spre a-şi putea venera mai bine ipostaza din trecut.“ Mi se par două perspective dacă nu necinstite, atunci măcar hazardate, care seamănă mai degrabă a procese de intenţie decît a interpretări critice, şi care duc, o dată în plus, în fundătură relaţia tensionată din ultimii ani dintre Mircea Cărtărescu şi criticii săi.

După cum se ştie, urmarea anchetei de anul trecut a Adevărului literar & artistic care desemna Orbitor drept romanul ultimului deceniu a fost interviul în care scriitorul a emis cîteva judecăţi foarte dure la adresa unor critici care, considera el, i-au desfiinţat cu rea-credinţă ultima parte a trilogiei. (Am mai spus-o şi cu altă ocazie, Mircea Cărtărescu a greşit atunci de două ori: mai întîi pentru că a încălcat codul nescris conform căruia un scriitor nu comentează receptarea propriei cărţi, apoi pentru că a creat un precedent care deja i-a impulsionat şi pe alţi scriitori „să-şi facă singuri dreptate“.) Cum Daniel Cristea-Enache şi Paul Cernat se numărau atunci printre criticii pe care Mircea Cărtărescu îi „învinovăţea“, cineva s-ar putea întreba acum cît de oportune/obiective/cinstite sînt afirmaţiile lor şi dacă nu cumva aceştia mai degrabă au ripostat decît au recenzat jurnalul. E-adevărat că M.C. se arată, de cîteva ori, foarte afectat de receptarea Aripii drepte şi are cuvinte extrem de dure la adresa criticilor pe care-i numeşte „scorpioni“, părerea mea este însă că totul intră în logica discursului lamentaţiei - nimic mai banal ca un scriitor să se plîngă în propriul jurnal de receptarea contemporanilor! - şi că, de data asta, criticii şi-au supraevaluat importanţa fiind cel puţin la fel de „sensibili" ca diaristul căruia i-au aplicat automat prezumţia de ipocrizie. 

Pînă una-alta, se pare că „strategiile“ de preîntîmpinare şi de parare preventivă a criticilor şi a reacţiilor nu funcţionează şi că scriitorului i se reproşază acum inclusiv excesul de umilinţă/nefericire, privit, cum-necum, tot ca o formă – necinstită, se-nţelege! – de gestionare a imaginii. Dar care ar fi imaginea lui Mircea Cărtărescu care să mulţumească pe toată lumea?

Foto: Cosmin BUMBUŢ

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.