Gustul sîmburilor de măr
● Katharina Hagena, Gustul sîmburilor de măr, traducere din limba germană de Laura Karsch, Colecţia „Fiction Connection“, Editura Trei, 2012.
Katharina Hagena a predat literatură germană şi engleză prin universităţi, a scris studii despre Joyce şi cărţi pentru copii, iar cu Gustul sîmburilor de măr a debutat în roman (2008), vînzînd peste 250.000 de exemplare numai în Germania. N-aş fi zis că o poveste de doliu poate avea un aşa succes de public, dar uite că are. O fi o chestie de sensibilitate nemţească. Sau poate au mai contat şi alţi „factori“ – de pildă, faptul că romanul vorbeşte despre uitare (mai nou, nu ştiu de ce, tema amneziei sau a Alzheimerului naşte best-seller-uri pe toate meridianele).
Cert e că avem aşa: o bunică Bertha care, ajunsă senilă, uită să mai trăiască; o tînără nepoată a acesteia, Iris, căreia îi este lăsată moştenire casa bătrînei; generaţia intermediară (fiicele Berthei), ieşită în lume tot din acea casă; casa propriu-zisă, veche, de ţară, mirosind a mere şi a pietre reci, unde Iris petrece cîteva zile, explorîndu-i cotloanele şi lăsîndu-se invadată de trecutul îmbibat în acele ziduri. Aşa se adună o întreagă istorie de familie, cu toate ale ei (drame, nebuloase, fatalităţi, taine ruşinoase, jocuri de copii sau jocuri ale sorţii).
Uneori, pitorescul personajelor e foarte aproape de comic: leşinurile şi căderile din pom sau din pod sînt o trăsătură de familie; cineva suportă numai negrul, chiar cînd e vorba de alimente; altcineva electrocutează sau scurtcircuitează tot ce atinge; bunica Bertha, la începutul bolii, tricotează bizarerii şi iese noaptea să jumulească petale de panseluţe etc. Romanul acesta nu vrea să fie însă o carte a rîsului şi a uitării, ci una a rememorărilor melancolice.
Un text inteligent, cu dulci amărăciuni. Şi o traducere în română foarte inspirată.
