Fără voia mea, despre Adrian Păunescu

Publicat în Dilema Veche nr. 353 din 18 - 24 noiembrie 2010
Ce bine că n am douăzeci de ani! jpeg

Vineri, 3 noiembrie, la 9 dimineaţa, m-am pomenit invitat să intervin în direct, telefonic, la Ştirile Pro Tv, despre Adrian Păunescu. Murise de cîteva ore. Cu toate că ştiam de suferinţa lui de mai multe zile, m-am blocat. M-au invadat, brusc şi tulburător, tensiunile şi antinomia care ne-au separat cale de trei decenii, dar mai ales cohorta sentimentelor şi gîndurilor contradictorii – în chip de-a dreptul drăcesc îmbîrligate – prin care s-a definit în mintea mea destinul acestei personalităţi deopotrivă charismatice şi detestabile, fabuloase şi dizgraţioase.  

La moartea unui om – numai de bine! Să-i lăsăm posterităţii stabilirea locului în ierarhia socio-literară, cernerea neghinei, alchimia mizeriei. Separarea adevăratelor valori poetice de sufocarea lor în inflaţia fluvială a dejecţiilor partinice. Distincţia între magnetismul incisiv, copleşitor, al gazetarului, şi grozăvia comportamentală cu care această energie formidabilă s-a compromis irepresibil, într-o fatalitate dictată în egală măsură de perversiunea istoriei şi de maniacalul narcisism al persoanei. De voinţa insaţiabilă, de putere – pe cît de grotescă, pe atîta de devastatoare – a omului Păunescu, dar şi de catastrofala involuţie a ceauşismului de la august ’68 la decembrie ’89. 

Dar cum să faci în două, trei minute atîtea distincţii elementar obligatorii!? Ceea ce a înţeles redactorul Ştirilor Pro Tv avea să înţeleagă ceva mai greu ziarista de la Evenimentul zilei. I-am explicat că nu sînt nicidecum în măsură să vorbesc despre Adrian Păunescu după ce ne-am contrat, public şi privat, în varii rînduri, şi după noianul de urîciuni cu care m-am sufocat ani de-a rîndul din pricina familiarităţii conjuncturale pe care am avut-o, la un moment dat, cu revista Flacăra. Cum să uit, între altele, că numai abilitatea comprehensivă a lui Adrian Sîrbu mi-a salvat rubrica de la Pro Tv în faţa furiei dezlănţuite, de tipul „ori el, ori eu“, a „bardului de la Bîrca“, despre care spusesem, oarecum jucăuş, în prezentarea unei cărţi despre propaganda politică (semnată de Călin Hentea) că, dacă Goebbels l-ar fi avut pe Păunescu, naţional-socialismul lui Hitler n-ar fi pierdut războiul?! La care doamna cu pricina mi-a şoptit, ca unui copil cretin, că noi despre virtuţile poetului, şi nu despre viciile omului, avem a ne pronunţa. Adică exact motivul principal care m-a făcut să demisionez după 23 de ani de la Institutul „G. Călinescu“, unde Eugen Simion dictase, pentru DGLR, spălarea estetică a tuturor biografiilor pătate, în numele aşa-ziselor „inerente erori de parcurs“ politic, prin care unii au făcut puşcărie, în timp ce alţii au urcat în CC al PCR. 

Ei bine, ceea ce au înţeles şi au acceptat, mai uşor sau mai greu, cei de la Pro Tv, Evenimentul,  Pro FM ş.a. nu a binevoit să înţeleagă Gabriela Lupu de la România liberă, într-o manieră mîrşavă, cu care numai Alexandru Vărzaru m-a mai „gratulat“, acum vreo doi ani, la Academia Caţavencu. A strecurat, adică, în ziarul de luni, 8 nov. cîteva afirmaţii din mulţimea de explicaţii pe care eu – în locul sfintei formule „nu comentez“ – m-am precipitat telefonic să i le furnizez (ca boul, că altfel nu pot să zic) drept justificare pentru nonintervenţia mea.  Aşa stînd lucrurile, mă simt obligat să-mi depliez public reticenţele. Pentru mine, Adrian Păunescu a fost în principal un fenomen uman esenţial în definirea ceauşismului, apoi un gazetar de mare forţă, un teribil ferment social şi abia apoi un scriitor. Mai precis: un om dotat cu geniul versificaţiei, dar care şi-a bătut sistematic joc de talentul său, vidîndu-şi substanţa lirică în favoarea hăuliturilor propagandistice. Toate acestea cu precizarea arzătoare că, sistematic, tot ce a făcut bine – în viaţa de poet, ziarist şi entertainer, de artist, soţ, comunist şi naţionalist – a întors în rău, cu o frenezie suicidară. A pîrjolit cu o fervoare aproape demoniacă tot ceea ce, iniţial, înflorise atît de promiţător în preajma lui.  

M-a fascinat în 1969-70, cînd l-am văzut tunînd, whitmanian şi esenian, la Cenaclul „Luceafărul“, unde ştia să-i laude deopotrivă pe Emil Botta, Ion Alexandru, Ion Gheorghe şi Dimitrie Stelaru, pentru ca, după ani, să ajungă să-şi dea mîna cu jalnica-i sosie caricată C.V. Tudor. M-a fascinat, apoi, cînd a făcut să izbucnească acel folk  vindecător de netrebnicia dezumanizantă a ceauşismului maoist, cu Dorin Liviu Zaharia, Marcela Saftiuc şi Mircea Florian, cu Doru Stănculescu, Vali Sterian, Bodolan, Minghiat şi cîţi alţii, pentru ca, destul de iute, să-i piardă pe toţi, dorindu-l pe fiecare animal captiv şi etern recunoscător în cuştile de cenaclu-Zoo, înlocuindu-ne bietele surogate de Woodstock şi Isle of Whight cu tot mai penibile apariţii decerebrate pe scenele „Cîntării României“. I-a sprijinit, dar i-a pierdut pe Phoenix-i, după care i-a folosit necinstit pe cei de la Iris pentru a excita pînă la demenţă tineretul, dus pe culmi cu acorduri AC/DC, pentru ca la miez de noapte să fie aruncat direct în gura osanalelor pentru „Marele Cîrmaci“.  Cînd a făcut revista şi Cenaclul Flacăra, s-a cutremurat lumea gazetărească şi piaţa artistică, s-au zguduit structurile Partidului, Miliţiei şi Securităţii, pentru ca apoi, an de an, revista să decadă hilar, cu vraci paranormali, minciună paranoică, fotbal politic, şantaje profitabile buzunarelor Boss-ului, ca să nu mai spun de mulţimea scrisorilor incomode, venite cu plîngeri de la „oamenii muncii“ şi livrate Secţiei de Presă, cînd nu direct „organelor abilitate să menţină ordinea şi disciplina“. 

Genial manipulator, Păunescu îi făcea să plîngă-n hohote pe ardeleni cu „Lancea lui Horea“, figura de Christ răstignit pe crucea istoriei a lui Avram Iancu şi „Treceţi batalioane române Carpaţii“. Pe basarabeni cu Ştefan cel Mare, Doina şi „ne e dor de Eminescu“. Pe bătrîni cu acea „Rugă pentru părinţi“ sfîşietor cîntată de Hruşcă. Pe adolescenţi cu „Floare de Iris“, iar pe fraţii lor mai mari prefaţînd extraordinarele „Cantafabule“. Pe oamenii de artă cu „actorul a ieşit în piaţă, să-şi cumpere ceva salam... ca voievod peste un neam“. Ridica în extaz mii de oameni pe stadioane, pentru rock sau fotbal, dar – pervers torţionar mental şi moral – îi contorsiona în final întru venerarea aceleiaşi dictaturi bicefale: Ceauşescu-Păunescu. 

Uitaţi-vă la filmul lui Andrei Ujică Autobiografia lui Ceauşescu şi veţi vedea aidoma întrupat drumul de la grandoare la decadenţă al celor doi, cînd numai imaginea Nebunilor cerşetori din tablourile lui Corneliu Baba îi mai putea defini. De la anii primelor maşini Dacia, ai twistului din epoca mandatarilor, ai vizitelor lui Charles de Gaulle şi Nixon, ai cuvîntării din august ’68, pînă la inaugurarea magazinului „Fortuna“, lîngă CEC, în funebra toamnă a lui ’89, avem ca-n oglindă involuţia acestei duale energii înspre falimentul lăsat moştenire creierului de plastilină al „omului nou“. 

Nu am nimic împotriva miilor de oameni cărora textele lui Adrian Păunescu le încălzesc şi astăzi sufletul, aşa cum mi se pare josnică ironizarea celor care înconjoară în genunchi Mănăstirea Nicula de Sf. Maria, ori care se calcă-n picioare ca să atingă moaştele unui sfînt. Dimpotrivă, uneori le invidiez inocenţa şi ardoarea. Tot ce-mi doresc, în schimb, este ca şi ei să respecte rezervele celorlalţi, fără a mai săpa cu încruntare la groapa dintre marele public şi elitele culturale. Atît. Nu mi s-a părut consult să spun toate acestea la moartea omului. Dar faţă de atîtea provocări, am considerat inoportun să tac.  

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte a sa este Despre Cioran şi fascinaţia nebuniei, Editura Humanitas, 2010.

image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg
image png
Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii
Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii este un road-movie în care Angela (Ilinca Manolache) traversează un București aglomerat și ostil.
1019 16 coperta muscatura de mar jpg
p 17 2 jpg
Spiritism viral
Talk to Me e un horror concis și combativ, care lucrează cu filonul cel mai fertil al genului: o exorcizare a demonilor și spaimelor din mentalul colectiv al actualității.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.