Evreitate şi/sau adulter

Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
Evreitate şi/sau adulter jpeg

● Philip Roth, Contraviaţa, traducere de Alexandra Coliban, Editura Polirom. 

Dintre toate cărţile lui Philip Roth pe tema evreităţii, Contraviaţa este cea mai complexă şi criticii literari se referă la acest roman ca fiind prin excelenţă despre Israel, pe care Roth îl vizitase pentru prima dată în 1963, invitat să participe la un simpozion despre scriitorii evrei. Era perioada de dinainte războaielor şi Roth s-a întors acolo de mai multe ori, odată a făcut un turneu cu Aharon Appelfeld, cînd a vizitat şi West Bank, episod care apare sub forma unui interviu din Shop Talk şi care i-a inspirat, mult mai tîrziu, în 1993, romanul Operaţiunea Shylock, o autoficţiune satirică sub forma unui policier politic identitar evreiesc. Listînd temele acestei cărţi, Claudia Roth Pierpont, cea mai bună biografă şi hermeneută a operei lui Roth (a cărei monografie Roth Unbound o consult de fiecare dată), spune că e vorba despre nevoia umană de transformare şi de sens, despre locul evreului în istorie şi volatilitatea identităţii, despre puterea limbajului şi, fireşte, a dorinţei carnale.

Publicat în 1986, Contraviaţa, roman din celebra serie care îl are ca protagonist pe scriitorul evreu Nathan Zuckerman („un scriitor evreu este aproape la fel de inevitabil ca un gangster italian“, justifica undeva Roth propriul personaj), a primit National Book Critics Circle Award for Fiction.

Roth mărturisea că scrisese prima parte din această carte în momentul cînd şi a pus întrebarea cum ar fi dacă totul s ar fi întîmplat pe dos („În general îmi petrec multă vreme întrebîndu-mă «dar dac㻓), iar romanul său din 1974 Viaţa mea de bărbat (unde cele două autobiografii care deschid cartea se dovedesc a fi operele de ficţiune ale unui autor care continuă cu o secţiune intitulată „Povestea mea adevărată“) este o primă şi minunată exemplificare a acestui năucitor principiu narativ. Această explorare a graniţelor ficţiunii a venit la Roth ca o reacţie la presupunerea publicului că romanul Complexul lui Portnoy (cartea din 1967 care l-a consacrat) ar fi fost o confesiune. De altfel, Claudia Roth Pierpont spune despre Contraviaţa că este „mărturia forţei cuvîntului tipărit îndreptată spre avida noastră susceptibilitate ca cititori şi măsura abilităţilor lui Roth nu ca autor postmodern, dar ca un fervent realist pentru care emoţiile sînt încă şi mai puternice atunci cînd ficţiunea este deconspirată“.

Ce este cu acest „dar dacă“? Încerc un rezumat, cu menţiunea că aproape orice voi scrie de aici încolo este un „spoiler“ care-i va diminua potenţialului cititor plăcerea de a citi deopotrivă cu încîntare şi confuzie cele cinci mari capitole ale cărţii.

Aşadar, romanul începe cu Henry Zuckerman, fratele scriitorului Nathan, stomatolog şi familist din New Jersey, care, descoperind că suferă de o boală de inimă fatală, al cărei tratament îl face impotent, se confruntă cu posibilitatea unei multiple şi foarte riscante intervenţii chirurgicale, singura cale pentru a-şi continua aventura sexuală cu propria asistentă: o viaţă liniştită, banală şi sănătoasă alături de familie sau puterea, fantezia şi libertatea sexului cu amanta? Henry alege sexul şi moare lăsîndu-l pe Nathan să-i dezvăluie postum secretul într-o carte de aşa-zisă ficţiune. Dar dacă Henry supravieţuieşte operaţiei şi, în locul extazului sexual, are revelaţia unui sens mai înalt al noii sale vieţi, stabilindu-se într-o comunitate israeliană din West Bank, unde porneşte în aventura explorării identităţii sale evreieşti ignorate pînă atunci, fiind deopotrivă fascinat şi îndrumat de un personaj de o rară elocinţă, un anume Mordecai Lippman, profetul şi apologetul fanatic al unui Israel (Iudeea, în termenii lui) care trebuie să-şi impună identitatea teritorială cu forţa (vezi şi peroraţia lui din fragmentul de mai jos). O viaţă predispusă la violenţă în numele unui ideal identitar naţional evreiesc sau căldura, liniştea şi siguranţa din sînul familiei departe de origini? În această desfăşurare narativă, Nathan pleacă după fratele său în Israel, încercînd să-l convingă să revină la sentimente laice şi la propria familie. Dar dacă Nathan este cel care suferă de afecţiunea cardiacă şi are o aventură pe care n-o poate împlini fără riscul operaţiei respective în urma căreia, în cele din urmă, moare? De data aceasta, Henry descoperă manuscrisul fratelui său în care acesta îi dezvăluia adulterul, laolaltă cu întreaga aventură a convertirii identitare din Iudeea, şi decide să-l distrugă. Dar dacă Nathan, rămas impotent în urma medicaţiei cardiace, se îndrăgosteşte de o englezoaică mult mai tînără şi găseşte sensul vieţii în a se căsători şi a deveni pentru prima dată tată, astfel că se supune operaţiei, supravieţuieşte, se mută în Anglia, dar se confruntă cu antisemitismul britanic postbelic. (Aspect care i-a atras lui Roth multe critici.)

Contraviaţa este un spectacol narativ absolut al perspectivelor şi al permutării personajelor celor doi fraţi – Henry, convenţionalul familist vs Nathan, artistul libertin (aceşti Cain şi Abel ai lui Roth) – care, oglindindu-se reciproc în propriile convingeri, slăbiciuni şi pasiuni, trăiesc fiecare contraviaţa celuilalt. Contraviaţa este una dintre capodoperele lui Roth, iar traducerea Alexandrei Coliban se ridică la nivelul ei.

*****

Philip ROTH
Contraviaţa (fragment) 

– Aş fi îndrăznit eu oare să visez, cînd eram într-un liceu nazist din Germania, că va veni ziua în care voi sta cu familia mea, în propria mea casă din Iudeea şi voi sărbători cu ei Sabatul? Cine ar fi crezut aşa ceva cînd eram sub nazişti? Evreii în Iudeea? Evreii din nou în Hebron? Acelaşi lucru îl spun astăzi şi în Tel Aviv. Dacă evreii reuşesc să se aşeze şi în Iudeea, pămîntul va înceta să se rotească pe axa lui. Dar a încetat pămîntul să se rotească pe axa lui? A încetat el să se învîrtă în jurul soarelui de cînd evreii s-au întors în patria lor biblică? Nimic nu este imposibil. Evreul nu trebuie decît să decidă ce îşi doreşte – şi apoi poate pune în practică acea dorinţă. N-are voie să fie plictisit, n-are voie să fie obosit şi nici să se văicărească întruna: „Daţi-le orice arabilor, daţi-le totul ca să nu fie probleme“. Pentru că arabii vor lua ce le dai, după care vor continua războiul, şi în loc să fie mai puţine probleme, vor fi mai multe. Ai fost în Tel Aviv; ai avut ocazia să stai de vorbă cu toţi ăia simpatici şi bun la suflet de acolo care vor să fie omenoşi? Omenoşi! Sînt jenaţi de imperativele supravieţuirii într-o junglă. Asta e o junglă cu lupi de jur-împrejur! Avem aici oameni slabi, oameni moi, cărora le place să-i spună laşităţii lor moralitate evreiască, aceasta va duce la distrugerea lor. Şi după aceea, te asigur, lumea va trage concluzia că evreii şi-au făcut-o cu mîna lor din nou, că sînt vinovaţi din nou – că sînt responsabili pentru al doilea Holocaust aşa cum au fost vinovaţi şi pentru primul. N-am venit aici să facem cimitire. Avem destule cimitire. Am venit aici ca să trăim, nu ca să murim…

Un evreu care susţine cauza arabilor! Ştii ce părere au arabii despre astfel de oameni? Îşi spun: „Oare o fi nebun sau trădător? Ce l-a apucat pe omul acesta?“ Li se pare că e un semn de trădare, de perfidie – îşi spun: „De ce să susţină cauza noastră? Noi n-o susţinem pe-a lui.“ În Damasc nici măcar unui nebun nu i-ar da prin cap să susţină cauza evreiască. Islamul nu e o civilizaţie a îndoielii, cum e civilizaţia evreului elenizat. Evreul întotdeauna se acuză pe sine pentru ce se petrece în Cairo. Se învinovăţeşte pe sine pentru ce se petrece în Bagdad. Dar în Bagdad, crede-mă, nu se învinovăţesc pe ei înşişi pentru ce se petrece la Ierusalim. Civilizaţia lor nu e una a îndoielii – civilizaţia lor e una a certitudinii. Islamul nu se confruntă cu năpasta unora simpatici şi buni la suflet care vor să fie siguri că nu fac nimic greşit. Islamul vrea un singur lucru: să cîştige, să triumfe, să radă cancerul Israelului din trupul lumii islamice.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Bărbat care dă mită un tenac de dolari americani FOTO Shutterstock
Comisar‑șef din Bacău, prins în timp ce primea 1.000 de lei mită. Ofițerul a fost plasat în arest la domiciliu
Răzvan Rujan, Șeful Biroului de Investigare a Criminalității din Mediul de Afaceri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, a fost plasat în arest la domiciliu, fiind acuzat de luare de mită, a anunțat vineri Direcția Națională Anticorupție.
batrani fericire batran depositphotos1 jpeg
Obiceiul de doar 2 minute pe zi care îți poate proteja creierul de Alzheimer. Aproape nimeni nu îl face
Un stil de viață sănătos nu înseamnă numai diete stricte și ore întregi petrecute în sala de sport. Câteodată, chiar și unele schimbări minore pot avea un impact major asupra sănătății noastre. Iar un obicei de numai două minute ar putea proteja creierul și reduce riscul apariției bolii Alzheimer.
front 1 jpg
Fraudă de 20 de milioane $ pe Muntele Everest! Mai mulţi ghizi sunt acuzaţi că au intoxicat alpiniştii pentru a provoca evacuări costisitoare
Mai mulţi ghizi de pe Muntele Everest au fost acuzaţi că au intoxicat în secret alpinişti străini pentru a provoca evacuări aeriene costisitoare, parte a unei scheme de fraudă de asigurări de aproape 20 de milioane de dolari, potrivit unei investigaţii a poliţiei nepaleze.
Trump și Zelenski la Mar-a-Lago FOTO Profimedia
„Am supraviețuit perioadei de vârf a mandatului lui Trump“. SUA își pierd influența în Ucraina din cauza sprijinului redus
Reducerea ajutorului american către Ucraina are un efect neașteptat: Washingtonul își pierde treptat capacitatea de a pune presiune pe Kiev.
moldoveanca secta foto Jurnal de emigrant jpg
O româncă, „maestra” unei secte care a şocat Italia, arestată împreună cu soţul. Practicau ritualuri „de purificare”, violență sexuală şi control absolut. „Îți tai limba”
O moldoveancă şi soţul său italian au transformat promisiunile de „purificare spirituală” într-un coșmar. Adepții erau șantajați, controlați total și obligați să plătească sume uriașe, în timp ce liderii grupului exploatau sexual membri vulnerabili.
violeta banica colaj instagram jpg
Revedere emoționantă! Violeta s-a întors acasă. Andreea Marin, mesaj emoționant după întoarcerea fiicei sale
Revedere plină de emoție pentru Andreea Marin, după ce fiica sa, Violeta Bănică, s-a întors acasă pentru câteva zile. Vedeta a împărtășit un mesaj care a atins inimile fanilor, vorbind despre dor, trecerea timpului și legătura specială dintre mamă și copil.
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Ovidiu Udrescu
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Operațiunea de recuperare a Coifului de aur de la Coțofenești, la mai bine de un an după ce a fost furat dintr-un muzeu olandez, a fost posibilă datorită colaborării dintre poliție și detectivul de artă Arthur Brand, supranumit „Indiana Jones al lumii artei”, scrie The Times.
66439154 1004 webp
Germania: Se închid biserici, se deschid moschei
În Germania se închid biserici creştine şi se deschid, în schimb, alte edificii de cult. Religia imigranţilor din India sau Siria face imaginea oraşelor mai colorată.
39b9ece4 07d7 4477 8e71 31db605d291a jpg
Floriile aduc „bătălia” plantelor sfinte. De ce românii dau ramurile de salcie pe cele de finic
Duminica Floriilor, marchează intrarea lui Iisus în Ierusalim și reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. Oamenii l-au întâmpinat cu ramuri verzi de finic prin care își manifestau bucuria. În România, aceasta a fost înlocuită de salcie datorită climei.