Elegie pentru posteritate

Publicat în Dilema Veche nr. 367 din 24 februarie - 2 martie 2011
Conjuraţia Eminescu (II) jpeg

● Nicolae Breban, Trădarea criticii, ediţia a II-a, Editura Ideea Europeană, 2010.

Ca unul dintre cei mai importanţi prozatori postbelici, Nicolae Breban îşi datorează postura literară de azi gloriei de altădată. Deşi crede în continuare, sincer şi cu tărie, în arta solidă a romanului modern clasic de mari dimensiuni, cu problematică existenţial-metafizică şi caractere pregnante, n-a mai publicat o carte notabilă de decenii (tot reeditările contează, iar cele cîteva volume de memorii, egocentrice, banale şi redundante n-au făcut decît să-i contureze imaginea unui scriitor megaloman, care scrie despre sine direct pentru posteritate şi încă la persoana a treia), scrisul său s-a degradat vizibil (mai ales la nivel stilistic), nu are emuli printre prozatorii mai tineri care, de altfel, nu-l citează ca model, este invitat la colocvii mai mult din complezenţă (pentru că nu e nici eseist, nici orator), conduce şi scrie într-o revistă – Contemporanul. Ideea europeană – al cărei conţinut şi ale cărei vînzări nu-i justifică existenţa... 

Dar Nicolae Breban nu este un caz izolat; nu foarte diferit stau lucrurile şi cu Augustin Buzura, D.R. Popescu, Fănuş Neagu sau Constanţin Ţoiu. Cumva e în firea lucrurilor ca un scriitor să nu se poată menţine în zona de succes şi influenţă mai mult de cîteva decenii, de vreme ce arta romanului, formulele poetice, módele literare sînt într-o permanentă metamorfoză. Nicolae Breban e însă naiv să creadă că un singur tip de roman este suficient pentru căutările literaturii şi că o singură viziune artistică are monopol pe valoare, de aceea ţine cu tot dinadinsul să găsească vinovaţi pentru aceste decăderi/epuizări personale, iar aceştia sînt criticii literari. Scriam săptămîna trecută despre actualul trend al textelor dure scrise de prozatori la adresa criticilor şi vorbeam despre faptul că, în ultimii ani, se resimte nostalgia după spiritul critic autoritar d’antan, unanim acceptat, care să facă ordine, să creeze şi să consolideze ierarhii incontestabile şi că scriitorii mai vechi sînt îndreptăţiţi să se simtă cumva părăsiţi, de vreme ce criticii generaţiei lor s-au retras ori au dispărut. Dar şi ce dacă Raicu, Matei Călinescu, Manolescu, Simion, Martin, Dimisianu ş.cl. nu mai sînt/nu mai scriu critică literară?! Este, oare, opera unui scriitor destinată exclusiv criticilor din aceeaşi generaţie!? Ţine evaluarea şi interpretarea unei cărţi de biologie!?  

Resorturile ideatice ale acestui eseu memorialistic, venit din epoca paşoptistă, de altfel intens evocată, sînt autonomia esteticului (ca unic criteriu al valorii) şi afirmarea identităţii şi a valorilor naţionale în planul cultural internaţional, de pe poziţiile cărora naţionalist-romanticul Nicolae Breban le reproşează criticilor revizuirile în cheie etică, schimbările de perspective critice şi lipsa solidarităţii pentru literatura română şi operele ei majore („Cît o să mai aşteptăm, aici, la Porţile Orientului, ca să fim luaţi în seamă de noi înşine?“). În mod cumva paradoxal, multe din paginile acestor răfuieli, mai degrabă personale, par inspirate de teoria grupurilor de prestigiu a lui Sorin Adam Matei. Nicolae Breban foloseşte cuvinte dure la adresa soţilor Monica Lovinescu – Virgil Ierunca (promotorii EST-eticii), găseşte anticomunismul 22-ului (care a contestat pînă şi Revoluţia română) şi dezvăluirile CNSAS-ului (cu privire la scriitorii informatori) destul de suspecte, GDS este „o sectă culturală“ finanţată de Soros, România literară i-a „atacat concertat pe maeştrii incontestabili ai literaturii contemporane“, „moralistul inflamat“ Liiceanu şi Humanitas „influenţează valoarea şi ordinea în ierarhia culturală“... În general, e vorba de grupuri literare care fie au acţionat conform unor raţiuni egoiste, oportuniste sau chiar obscure (Eliade, Cioran, Ionescu „n-au făcut nici un caz de personalităţile culturii naţionale“, Matei Călinescu, Nemoianu, Toma Pavel „au uitat de literele din care purced“), fie s-au ratat ca intelectuali (cerchiştii Negoiţescu, Balotă, Doinaş „au cam... eşuat“; din grupul de la Păltiniş „nu s-a ales mare lucru“, generaţia optzeci e „inventată“, Matei Călinescu a fost „un oportunist salonard“, Manolescu s-a ambiţionat să facă politică etc.). Pe lîngă toate aceste clişee, afirmaţii nefondate, meschine, umorale, lipsite de orice nuanţe, Nicolae Breban are, fireşte, şi propriile frustrări pe care are meritul că măcar nu şi le maschează: Liiceanu nu i-a publicat un manuscris, Negoiţescu nu i-a arătat „o prea mare diligenţă“, Raicu nu l-a mai citat şi nu l-a mai comentat „nici în public, nici în scris“, Matei Călinescu nu i-a „mai dat importanţă“, Manolescu a scris despre el eronat în Istoria critică, Simion nu i-a „făcut onoarea vreunui text exegetic“ etc. etc. 

Lăudîndu-se pe sine la tot pasul („emiţătorul de idei care sînt“, „nu sînt singurul în estetica prozei europene care gîndeşte astfel“), aceste „exerciţii de a gîndi“ – cum orgolios şi le numeşte – sînt, de fapt, nişte lamentaţii, multe penibile, plicticoase, pline de răutăţi la adresa celor care i-au fost prieteni şi l-au „trădat“, căci toţi sînt de vină şi toţi i-au greşit lui şi culturii române. Dar, dincolo de toate astea, se află aici ceva cu adevărat dramatic şi chiar emoţionant. Nostalgic după vremurile succesului de altădată, iritat şi speriat de singurătatea prezentului, patetic atunci cînd îi convoacă pe critici să-şi reia meseria („Veniţi înapoi, spirite alese, în ograda atîtor splendide şi reuşite lupte, vise, da, ale tinereţii noastre...“), Nicolae Breban este, de fapt, un personaj cît se poate de trist. Pentru că, fundamental, vorbeşte despre moarte şi pentru că, pentru prima dată, grandomania sa lasă locul temerii ratării: „Nu, recunosc, aici, la sfîrşitul acestui eseu, la sfîrşitul carierei, nu accept să fiu tratat aşa, aruncat sau înghesuit undeva, la coada marii armate a scriitorilor europeni...“ Înainte de ’89 s-a scris o mare literatură şi s-au lansat scriitori valoroşi care vor rămîne pentru totdeauna necunoscuţi lumii, declamă prozatorul dezamăgit cu retorica gen Ubi sunt? şi Vanitas vanitatum (cei pe care-i menţionează sînt toţi deja morţi – Ştefan Bănulescu, Nichita, Cezar Ivănescu, Ivasiuc ş.a. –, unde mai pui că, la mai puţin de un an de la apariţia primei ediţii a acestei cărţi şi la cîţiva ani după Raicu, Matei Călinescu, căruia îi reproşa pînă şi faptul că se apucase de scris poezie, murea şi el). Trădarea criticii înseamnă, în fond, moartea criticilor. Nicolae Breban ar vrea, de fapt, o reafirmare a literaturii sale, în contextul actual, de către marii critici ai generaţiei sale reîntorşi brusc la viaţa, verva şi autoritatea de acum o jumătate de secol. Critici fără bătrîneţe şi o operă fără de moarte – după asta tînjeşte Nicolae Breban! Ca mulţi dintre noi, de fapt. Doar că nu se poate.

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.