Douămiismul de întîmpinare

Publicat în Dilema Veche nr. 375 din 21-27 aprilie 2011
Ce bine că n am douăzeci de ani! jpeg

Am văzut, săptămîna trecută, cum a hărţuit, mursecat şi manipulat ceauşismul critica de întîmpinare, cîtă încruntare a generat şi determină aceasta deopotrivă în rîndul scriitorimii şi printre rivalii confraţi academo-universitari ai cronicarilor din linia-ntîi. Multă lume se arată nemulţumită de statutul, diletantismul, aroganţa, versatilitatea, proiectele şi efectele manipulatoare ale criticii de întîmpinare – şi totuşi, toată lumea îi ştie de frică, îi cultivă slăbiciunile, îi caută favorurile, o şantajează sentimental, profesional, financiar şi chiar politic, îi monitorizează şi cuantifică verdictele, îşi potriveşte ideile, morala şi stilul conform grilelor acesteia, îi forţează ierarhiile ş.a.m.d. 

Referatul pilot al colocviului secţiei de critică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti din 30 martie crt., semnat de Radu Voinescu, tocmai asta semnalează, ca fenomen de ultimă oră: înflorirea (şi nicidecum deprecierea) criticii de întîmpinare, potenţa ei mediatică, legătura (profitabilă pentru unii, riscantă pentru ceilalţi) dintre edituri, redacţiile ziarelor şi recenzenţi, pentru a conchide că „avem o critică de foarte bun nivel“, slujită de condeie între 30 şi 60 de ani, privilegiate de lumea literară, şi care, în chiar numele acestei consideraţii (impuse ori benevole, nu contează acum), ar trebui să-şi asume rediscutarea ABC-ului meseriei, cu tradiţiile şi prezentul acesteia.   Primul adevăr ce rezultă cu ostentaţie din observarea cîmpului de luptă actual este apariţia unei concurenţe feroce, absentă, în formele acestea, pînă mai ieri. Cronicarul de întîmpinare nu are de contrat – conform tradiţiei – numai suspiciunile, rezistenţa şi intrigile scriitorilor –, ci şi un redutabil inamic tricefal:  mecanismul de PR editorial, explozia gazetăriei culturale, plus blogosfera. Pot eu să pronez mult şi bine valoarea debutantului X, reformarea autorului Y, perenitatea ideii Z. Dacă, a doua zi, celor cîteva sute de exemplare ale gazetei în care am rubrica li se opune o campanie publicitară bine orchestrată şi manevrată extraestetic în Evenimentul zilei, Jurnalul naţional, România liberă, HotNews, başca nişte posturi de radio, cîteva interviuri televizate ş.a.m.d. – adio  iluzia adevărului profesionist, estetic-ierarhizant.  În acelaşi timp, dacă editura decide să investească mediatic în promovarea unui autor (sau titlu) mediocru, poţi să fii sigur că de biata-ţi opoziţie se va alege praful. Iar dacă la toate astea se adaugă ofensiva blogosferei, unde lăfăiala ultrasubiectivă a sutelor de anonimi spumegoşi, complexaţi, frustraţi, resentimentari, provocatori etc. se contaminează frenetic întru exaltarea sau, dimpotrivă, linşarea colectivă a unui subiect – poţi să-ţi rumegi în tihnă, mult şi bine, senzaţia de inutilitate.

Şi, totuşi, atunci: De unde agasarea breslei, frica şi furia, sentimentul de neputinţă şi mania răzbunătoare a inamicilor faţă de plutonul întîmpinătoriştilor? De unde scrîşnetul lihnit al poetului pentru care Daniel Cristea-Enache este omul Polirom şi Dan C. Mihăilescu omul Humanitas? Din ce peşteri ale subconştientului provin şi la ce bun se exfoliază vindicativ sutele de pagini ale duşmăniei brebaniene faţă de „trădarea criticii“ (şaizeciste şi nu numai)? De unde vitriolul ţîşnit periodic din peniţa lui Radu Aldulescu şi Liviu Ioan Stoiciu, sau, ocazional, dinspre Marta Petreu, Aura Christi ş.a. la adresa exegezei, mass-mediei şi a sistemului de promovare, de vreme ce acestora li se proclamă aprioric amoralitatea, improvizaţia şi practicarea „criticii de cumetrie“? 

E limpede că-i vorba de tactici de intimidare, diversiune şi racolare, de ambiţia subjugării autoprofitabile şi perpetuarea privilegiilor mai mult sau mai puţin (ne)cuvenite. Ca şi de politica vulpii la struguri. Pe scurt: o constelaţie de complexe.

Pe vremea mea (şaptezecist recuperat din mers, ca accident de parcurs, de optzecism), criticul de întîmpinare trebuia să-şi certifice mai întîi blazonul intelectual şi estetic. „Al cui eşti? De unde te revendici? Care ţi-e proiectul?“ Totul se tranşa simplu, iute, maniheist. Eşti cu „ăia“ sau cu „ceilalţi“. Cu Eminescu sau Caragiale. Cu Preda sau cu Barbu. Etnicism sau estetism. Naţionalism sau cosmopolitism. Dacă nu eşti xenofil, atunci eşti, automat, xenofob. Tragi spre Răsărit, sau către Apus? Debutezi cu o carte despre Antim Ivireanul, un eseu despre Ibrăileanu, sau direct cu o istorie a poeziei româneşti? Cu Eminescu, Creangă, Emil Botta, sau cu (post)modernismul anglo-american? Cu Sadoveanu, Marin Preda, sau Radu Petrescu? Cu Nichita, Alexandru, Ion Gheorghe, Blandiana, sau cu T.T. Coşovei, Cărtărescu, Iaru, Madi Marin şi Stratan? Oricum, lumea literară voia (şi trebuia!) să ştie de la ce panou de (non)valori se revendică noul critic de întîmpinare. Vine dinspre istoria, sau dinspre teoria literaturii? E neoclasic, neoromantic, neobaroc, neoexpresionist? E clujean „de-ai lui Zaciu“, „lunedistul lui Manolescu“, „luceferist de-al lui Ungheanu“, „teorist ca Mincu“?  Vine de la Ramuri-le lui Sorescu, din siajul Tribunei, sau e de la Steaua? De la Cronica, sau de la Convorbiri? Etc. Astăzi, vechea grilă a ruginit, slavă Domnului. Nu mai interesează cine-ce este, cine-de unde vine, ci doar cine-ce poate şi ce vrea. E de-ajuns să-l vezi executat pe Daniel Cristea-Enache de Andrei Terian şi Cosmin Ciotloş în Cultura şi România literară şi să te întrebi cum ar fi arătat aceleaşi cronici dacă Enache ar fi fost pe mai departe redactor la Cultura şi RL...

Ce a rămas din toate celea? Ce învăţăm din toate astea? Învăţătura criticului de întîmpinare devine că are de resorbit temeinic şi cu vrednicie istoria literară. Să-şi cunoască bine de tot părinţii, tocmai ca să-i poată trage de urechi pe strănepoţi. Că-i musai să-şi demonstreze talentele analitice mai întîi pe valori deja consacrate, ca să-şi valideze opţiunile estetice în prezent şi instrumentarul hermeneutic. Să se confrunte cu tradiţia exegetică, să-şi definească ariile confine, să-şi propună manifestul. Că fiecare recenzie scrisă în (firescul) regim de urgenţă se cuvine gîndită în perspectiva unei viitoare istorii a literaturii, lucru din plin validat de tradiţia Lovinescu-Călinescu-Manolescu-Simion-Ştefănescu. Şi că (aici mă despart de Paul Cernat), din vreme în vreme, criticul de întîmpinare este obligat, aş zice, de statutul meseriei, din raţiuni de igienă profesională, să-şi reunească în volum recolta exegetică. Măcar ca studiu de etapă şi pariu pentru validarea în timp a verdictelor. Adversar al ideii, Paul Cernat şi-a mai revelat un risc enorm, la întîlnirea cu pricina. El s-a vădit ca mîndru moştenitor al contra-ponderilor din critica noastră literară, de la Paul Zarifopol la Alexandru George, pe principiul inteligenţei scrînciob, cea care se aşază întotdeauna în partea defavorizată, sau invers (dacă vreţi), în contrapartidă cu partea favorizată. Prin urmare, atunci cînd se umflă exagerat ceva pe piaţa de carte, criticul de întîmpinare vine să dezumfle – şi invers. Iertare să-mi fie, dar cînd înlocuieşti acţiunea cu reacţiunea, cînd îţi gîndeşti intervenţiile publice în funcţie de indiferenţa sau, dimpotrivă, potenţiala supralicitare exegetică, lăsînd la o parte specificul literar în numele mulţimii elementelor extraliterar-sociologice, asta falsifică din start întregul traiectoriu al verdictului.

În fine, e mult de discutat. Ce mă bucură e că întîmpinătorismul este înjurat, invidiat şi admirat pe multiple paliere, că le stăm pe mai departe (cu brio) în gît teoreticienilor sterili şi că, orice s-ar face, fără tratamentul nostru în urgenţă – critica la Camera de gardă! – procentul pacienţilor decedaţi ar fi mult mai mare. Ah, pardon, uitasem: la simpozionul cu pricina, Tudorel Urian propunea comparaţia criticului de întîmpinare cu agentul de circulaţie la intersecţie. Ceea ce, în România fărădelegii ca lege şi a micii înţelegeri ca Decizie, este o imagine sinonimă cu haosul absolut. Mai degrabă, cred eu, merge imaginea recenzentului de întîmpinare ca un chirurg în urgenţă. Acolo unde, departe de laboratoarele şi radiografiile sofisticate ale comparatismului, eşti obligat să pui pe loc, fără ezitare, diagnosticul, să tai, să elimini, să coşi la iuţeală... 

Restul e destinul pacientului. 

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Şi aşa mai departe? Viaţă literară IV: august 2008 – mai 2010, Humanitas, 2011.

Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.
p 17 2 jpg
Post-traumă
În definitiv, totul e filmabil.
995 17 Biro coperta1 jpg
Live în Control
Mai interesant decît limbajul sărac al versurilor, care ar fi familiare unui psihoterapeut de liceu.
995 21 Iamandi jpg
Ordinea închisorilor
În cele mai multe situații, acești intelectuali au făcut mai întîi o închisoare fascistă și apoi una comunistă.
Vizual general Conferințele Despre lumea în care trăim jpg

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii