Detectorul de (ne)cititori

Publicat în Dilema Veche nr. 365 din 10 - 16 februarie 2011
Ángeles, triunfo y elegía jpeg

Acum cîţiva ani, am coordonat un dosar dilematic despre lectură în comunism. Subiectul a sunat rebarbativ pentru multe urechi, deşi nu făcusem altceva decît să duc mai departe ideea – evidentă, ziceam eu – unei schimbări radicale după 1989 a raportării la lectură, la cărţile care trebuie citite, la legătura directă între scris şi citit. Ca să facem diferenţa, ar fi trebuit măcar să aproximăm, după 20 de ani, felul în care cititul (dar înainte de asta, procurarea cărţilor, un lucru mai complicat decît ne putem imagina azi) ne ocupa o bună parte din viaţă; să ne amintim sinistrele vremuri în care citirea (sau deţinerea) unei cărţi te putea arunca în puşcărie, cum s-a întîmplat cu „lotul Noica“; să refacem, pînă mai putem, felul în care apăreau anumite cărţi, în perioadele de „relaxare“ ideologică ce alternau fatalmente cu strîngerea şurubului; să ne întrebăm măcar cum de putea lectura înlocui, în acele vremuri fără Internet şi televiziune, tot ce o concurează astăzi. 

Nu mai ştiu prea bine dacă toate aceste întrebări au fost măcar atinse în treacăt în dosarul cu pricina. Însă faptul că astăzi lucrurile par a se schimba din nou (odată cu e-book-urile, cu bibliotecile internautice) şi într-un ritm mai accelerat decît acum un deceniu, cînd începusem să ne întrebăm cum se citea cînd se citea – e suficient ca să cădem, din nou, pe gînduri. Ideea dosarului cu pricina nu mi-a venit însă dintr-o nostalgie globală (deşi, e drept, erau vremuri complicate care deveneau mai simple în bibliotecă), ci dintr-una strict particulară. Recitindu-l pe Lucian Raicu, am descoperit, aşa-zicînd, cititorul exemplar al acelor vremuri. Şi cu toate că nu-i uitasem vreodată Critica, formă de viaţă sau Practica scrisului şi experienţa lecturii (cărţi puse la index, după plecarea lui Raicu din România, chiar şi la miraculoasa bibliotecă din Deva, unde le-am descoperit pentru prima dată), redescoperirea sa după mai bine de 30 de ani de la prima întîlnire m-a convins că intuisem just intensitatea neobişnuită şi implicarea în lectură, atenţia totală a cititorului de vocaţie care a fost Lucian Raicu. 

Am ascultat, de-a lungul timpului, istorisiri fabuloase despre felul în care, înainte de a începe să scrie despre un anumit scriitor, Lucian Raicu îl citea pe acesta cu voce tare, cu sublinieri actoriceşti, în faţa unui public de prieteni-scriitori pe care-i implica în lectură şi împreună cu care se mira de incredibile descoperiri, de formulări neaşteptate, de inedite situaţii de lectură. Cartea despre Gogol a fost nu doar urmarea unor îndelungi – şi aplicate – lecturi tăcute, dar şi a unor histrionice lecturi publice, în numele şi împreună cu scriitorul aflat în situaţia de a nu se prea mai putea interpreta singur. O parte dintre aceste interpretări de primă lectură, de o extraordinară expresivitate a participării critice, au intrat în comentariile de mai tîrziu ale celui mai subtil critic al conştiinţei din cîţi am avut. 

Cum citeşte Lucian Raicu se vede, poate, cel mai bine în Jurnal în fărîme cu Eugen Ionescu, cartea despre care am scris şi săptămîna trecută, primul volum scris de Raicu în Franţa. Lectura ca „terapeutică a adevărului“ este o lectură liberă într-un prezent continuu. La modul ideal (şi pînă cînd memoria nu te lasă), cititul e o interacţiune vie a tuturor lecturilor făcute vreodată, cu experienţele lor particulare. Pentru Lucian Raicu, în mai 1987, la Paris, recitirea unei cărţi de tinereţe a lui Ionescu e nu doar un prilej de revizitare a situaţiei cu totul particulare a lecturii în comunism (cu „Fondul secret“, poliţia cărţilor scrise de cei care „trădaseră“), ci şi de maximă îngrijorare pentru cei rămaşi acasă, în malaxorul arbitrariului: „În Nu... toate liniile de forţă ale interogaţiei ionesciene şi ale certitudinilor de neclintit, puţine, dar de neclintit, sînt deja trasate. Într-o carte tinerească, precoce la modul uimitor; un program de acţiune pentru jumătatea de veac (şi mai bine) care i-a urmat. Aveam vîrsta autorului ei cînd, beat de emoţie, am citit-o întîia oară, la Biblioteca Academiei din Bucureşti. Cartea era trecută la Fondul secret. Dreptul de a lua cunoştinţă de ea era foarte economic drămuit. Un drept rezervat în exclusivitate «specialiştilor». Cu o autorizaţie parafată de autorităţile culturale, beneficiai pînă la urmă de dreptul de a o citi. De a citi cartea cea mai liberă scrisă vreodată în româneşte. Trebuia, pentru aceasta, să prezinţi anumite garanţii. Principala garanţie se referea la faptul următor: că nu vei fi tu însuţi, niciodată, un om liber. Că nici nu-ţi trece prin cap să abuzezi de acest drept. Flacăra care se ridica din tinerescul volum Nu primejduia însă ţinerea legămîntului subînţeles, sfidînd garanţiile de supunere, de subordonare, de oprimare a primejdioasei gîndiri libere. Mă gîndesc cu nelinişte la tinerii din România care o citesc acum întîia oară (mai, 1987). Aveam pe atunci vîrsta autorului volumului Nu. Am, acum, la Paris, vîrsta autorului Jurnalului «en miettes», cîţiva ani peste cincizeci. Vîrsta la care, cum spune Ionesco, simţi că vacanţa mare a cam luat sfîrşit“. 

Tot la Paris, Raicu citeşte, după 1989, un interviu pe care i-l dăduse cu puţină vreme înainte de a pleca, lui G. Pruteanu, pentru revista ieşeană Cronica. Întrebat ce înseamnă lectura în viaţa sa, Raicu se eschivează (nu-i plăceau interviurile, le socotea „pretenţioase“, cum povestea soţia sa, prozatoarea Sonia Larian) şi trece rapid peste aspectul strict personal al cititului în intimitate. După acest recul însă, Lucian Raicu vorbeşte simplu şi răspicat despre legătura directă între marile lecturi şi momentele privilegiate de prezenţă a sufletului: „Simt pe «celălalt» şi sub acest aspect, dacă citeşte sau nu. Uneori îmi spun: acest om n-a mai citit de cîteva zile, săptămîni, luni – nimic. Cu un fel de repulsie, de groază. Cine ştie ce va ieşi de aici, cine ştie ce mai e în stare să facă. [...] Marile lecturi ne ţin sub un sever – şi dulce – control şi deopotrivă ne eliberează de orice posibil control, ne redau libertatea, libertăţile, sufletul. Nu avem tot timpul suflet, să nu ne iluzionăm. El apare, dispare, reapare, se duce şi revine, se stinge şi se reaprinde, pe neaşteptate. Cărţile-şi au rolul lor, foarte important, uneori decisiv de-a dreptul, în acest du-te-vino al sufletului“.

Cîtă nevoie am avea – în prezentul nostru tele-internautic – de un detector de (ne)citititori aşa cum era Lucian Raicu...

Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.
p 17 2 jpg
Post-traumă
În definitiv, totul e filmabil.
995 17 Biro coperta1 jpg
Live în Control
Mai interesant decît limbajul sărac al versurilor, care ar fi familiare unui psihoterapeut de liceu.
995 21 Iamandi jpg
Ordinea închisorilor
În cele mai multe situații, acești intelectuali au făcut mai întîi o închisoare fascistă și apoi una comunistă.
Vizual general Conferințele Despre lumea în care trăim jpg

Adevarul.ro

image
Profesor la Stanford: „Sunt 100% sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp”. Când ne-ar putea contacta
Un profesor de la Universitatea Stanford susține că extratereștrii au fost pe planeta Pământ și sunt „încă aici”. El arată că experții lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămășitele unor OZN-uri care s-au prăbușit.
image
Noua modă la nunțile românești. Mirii renunță la o tradiție consacrată, tot mai greu de digerat
Sezonul nunţilor este în toi și viitorii miri trebuie să fie la curent cu tot ce e nou în materie de organizat evenimente. Tinerii vor să se modernizeze, fără să-și supere prea tare familiile care țin la tradiții.
image
Liniștea vieții la țară, spulberată de vecini cu apucături de oraș. „Dacă-ți ia foc casa, vecinii sting incendiul sau filmează cu telefonul?“
Comunitatea „Mutat la țară - viața fără ceas” l-a impresionat chiar și pe europarlamentarul Dacian Cioloș care vorbește despre „bucuria unei vieți simple și așezate”. Un membru al comunității povestește despre o situație care pare, aparent, incredibilă la sat.

HIstoria.ro

image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii