De ce îl citim pe Amos Oz - 19 motive în ordine aleatorie

● Pentru că s-a născut într-un oraş mitic, Ierusalim, şi pentru că Aradul israelian în care trăieşte azi îl leagă, măcar onomastic, de noi.

● Pentru că ne place îndrăzneala, oz-ul (pseudonimul lui înseamnă în ebraică îndrăzneală) precum şi acel pămînt al făgăduinţei numit land of Oz. Şi pentru că am observat coincidenţa că filmul despre Oz s-a născut în acelaşi an cu autorul.

● Pentru că a descoperit defectul de fabricaţie al fanaticului: lipsa de imaginaţie.

● Şi medicamentul: pastile cu imaginaţie şi pastile cu umor, deocamdată doar din romane, remediu ce ar trebui să-l facă automat laureat al Premiului Nobel. (Pentru medicină!)

● Pentru că unele din paginile cărţilor lui conţin diamante ale tristeţii şi pentru că paginile lui triste nu sporesc tristeţea lumii, dimpotrivă, o potolesc.

● Pentru că ştie să traverseze frumos suferinţa. Fără să se otrăvescă, fără să otrăvească, fără să înnebunească.

● Pentru dostoievskianismul amosozian al unora dintre personajele lui şi pentru că e bine printre umbrele lăsate de cărţile lui.

● Pentru că face construcţii mari din cîteva linii fragile, aşa cum reuşesc unii să ridice castele din cîteva chibrituri.

● Pentru că ştie că uneori femeia „nu mai poate să îndure“ şi trebuie menajată.

● Pentru că a avut îndrăzneala, în secolul 20, să scrie un roman epistolar demn de secolul 18, Cutia neagră, pentru personajele secundare de aici (avocatul Zakheim şi religiosul soţ Sommo, ar merita Oscaruri) şi pentru umorul tandru şi crîncen din aceste scrisori.

● Pentru lupta lui cu intolerabilul, care se dă cu armele toleranţei.

● Îl citim pentru rîsul domol şi bun din unele pagini ale lui (deşi, în paranteză fie zis, unul din personajele din Odihnă desăvîrşită spune ceva despre nesăratele glume româneşti.)

● Pentru ironiile cele mai savuroase la adresa intervievatorilor şi imaginarea (sau poate consemnarea) întrebării celei mai stupide pe care aceştia o pot pune şi chiar o pun: „...Poate ne zici şi nouă, te rugăm, pe scurt şi în cuvintele tale, ce anume ai vrut să spui în ultima ta carte?“

● Îl citim pentru că observă detalii din care scoate cîte o năucitor de adevărată regulă general-umană, de pildă: „Unul vorbeşte puţin pentru că i se pare trist să fie ca toată lumea, altul vorbeşte tot timpul, că i se pare trist să fie altfel decît toţi“.

● Sau cîte o formulare simplă şi nouă: „...îl privea ca o femeie care se uită la un lucru neînsufleţit sau poate ca un lucru neînsufleţit care se uită la tine pe neaşteptate“.

● Pentru că în cărţile lui dragostea nu e neglijată, dar nici tocită şi pentru observaţii de tipul: „Există în lume o nedreptate erotică profundă şi permanentă. Aceasta a făcut ca toate eforturile noastre de a corecta rînduiala societăţii să ajungă de rîs şi batjocură“. Sau: „Majoritatea oamenilor au mai multă nevoie de dragoste decît pot obţine şi de aici se nasc tot felul de chinuri bizare“.

● Pentru că ne-a reamintit ce e tragedia: înfruntarea dintre dreptate şi dreptate, „încleştarea dintre o revendicare foarte puternică, profundă şi convingătoare, şi alta foarte diferită, dar nu mai puţin convingătoare, nu mai puţin puternică, nu mai puţin umană“.

● Pentru că atunci cînd ai o carte ca Poveste despre dragoste şi întuneric te poţi socoti privilegiat zile la rînd, pînă o termini; pentru portretul bunicului şi pagina de nu-uri legată de el şi pentru tot ce a învăţat de la mama lui despre soliditatea cărţilor, în comparaţie cu şubrezenia oamenilor: „Odată, cînd aveam şapte sau opt ani, mama mi-a spus [...] că, deşi e adevărat că şi cărţile se pot schimba cu trecerea anilor la fel de mult ca oamenii, diferenţa este că, în vreme ce oamenii întotdeauna te lasă baltă atunci cînd vine vremea să nu mai poată obţine de la tine nici un avantaj, plăcere, interes sau cel puţin o senzaţie plăcută, o carte nu te părăseşte niciodată. Fireşte, uneori tu le laşi baltă, poate ani în şir sau pe vecie. Chiar dacă le-ai trădat, nu-ţi vor întoarce nicicînd spatele: te vor aştepta tăcute şi modeste pe raftul lor.“ Cartea „nu va încerca să-şi ia revanşa sau să întrebe dacă merită s-o facă sau dacă tu o meriţi sau dacă vă potriviţi [...] O carte nu te va dezamăgi niciodată.“

● Îl citim pentru că el a avut norocul să i se îndeplinească dorinţa scrisă de el însuşi la 5 ani, cu litere abia învăţate, pe o carte de vizită: aceea de a fi scriitor. Şi pentru că noi am avut norocul să devină ceea ce nu şi-a dorit neapărat: un scriitor tradus în româneşte.                          

Ioana Pârvulescu (pe lista de aşteptare pentru intrarea în Ordinul linguriţei)