De-ale psihicului

● Iuliana Alexa, Românii la psiholog, interviuri, Editura Trei, 2014. 

Conform propriei prezentări, Iuliana Alexa este literat prin educaţie, jurnalist din pasiune şi redactor-şef al revistei Psychologies – o revistă în care mereu găseşti lucruri inteligente de citit şi într-un limbaj accesibil. Dovadă şi acest volum care adună nu mai puţin de 35 de interviuri, iniţial publicate în revistă, cu tot atîţia psihologi, psihiatri, psihoterapeuţi, psihanalişti şi sexologi (unii chiar colaboratori constanţi ai Dilemei vechi), deopotrivă români (din toată ţara) şi străini, unii dintre aceştia autori de studii de specialitate importante, dar şi de literatură (inclusiv un român: Ion Vianu), parte din cărţi traduse şi la noi, dacă e să mă refer la Jacques Salomé, George Kohlrieser, Nossrat Peseschkian, Franz Ruppert sau Marie Darrieussecq.

Iuliana Alexa vorbeşte în argumentul cărţii despre „deliciul intelectual al ideilor“ oferit de aceste conversaţii şi este îndreptăţită s-o facă, atîta vreme cît este un intervievator curios şi are în faţă oameni care-şi cunosc bine domeniul. Deşi subiectele discuţiilor sînt probleme de viaţă dintre cele mai concrete – creşterea copilului, inadaptarea adolescentului, infidelitatea şi pierderea pasiunii în cuplu, stresul de la serviciu, anxietatea şi depresia, diversele forme de dependenţă, crizele de la diferite vîrste, conflictele de familie, singurătatea bătrîneţii ş.a. – Iuliana Alexa subliniază faptul că interviurile nu oferă neapărat răspunsuri şi sfaturi, cît ajută la găsirea unui stil de a gîndi care să ajute adaptării noastre la propriile vieţi în contextul societăţii actuale: „Adaptarea este renunţarea la idei primite, la drumuri trasate de alţii, la interogarea perpetuă a interiorului nostru cu privire la ce vrem noi. Adaptarea nu înseamnă nici măcar conformarea la o anumită morală; iată de ce veţi găsi în această carte şi idei care poate vă vor scandaliza.“ Şi, într-adevăr, sînt multe idei inconfortabile (cu privire la familie, sex şi religie) exprimate în aceste dialoguri care oferă o perspectivă a vieţii noastre de multe ori contrară celei cu care ne intoxică de decenii mass-media, industriile de divertisment şi de publicitate.  

Un alt punct de interes al acestui volum este – pe lîngă diversitatea specialiştilor provenind din şcoli şi orientări diferite, sau abordînd metode variate: cognitivişti, gestaltişti, jungieni etc.; unul dintre aceştia fiind psiholog specializat în negocierea luării de ostatici – perspectiva din afară pe care ne-o oferă nouă, românilor, străinii. Spre exemplu, psihosociologul Jacques Salomé crede că, în timp ce nevoile noastre de supravieţuire sînt tot mai satisfăcute, creşterea incidenţei divorţurilor se explică şi prin faptul că româncele „încep să se respecte“. Tot acesta face însă o predicţie sumbră legată de copiii care cresc fără părinţii plecaţi la muncă în străinătate: „Vor fi copii frustraţi şi apoi adulţi violenţi şi revendicatori. Pentru că părintele e absent şi nu mai sînt împlinite funcţiile parentale: autoritate şi susţinere. Bunicii pot fi indulgenţi, ei vor împlini, conform mijloacelor, dorinţele copilului, nu funcţiile parentale... «Eu, ca părinte, nu sînt aici pentru a răspunde numai dorinţelor tale, ci în mod special nevoilor tale.» Este o distincţie importantă.“

Cele 35 de interviuri, fiecare realizat în jurul unei teme sau a unor probleme din aceeaşi sferă, sînt grupate, la rîndul lor, în cinci mari secţiuni omogene. Prima dintre acestea este intitulată „Şcoală, divorţ, copii supradotaţi“ şi, deoarece nu sînt specialist pentru a comenta contribuţiile fiecărui intervievat în parte, spicuiesc din fiecare cîte ceva, pentru a avea imaginea discuţiilor din acest volum. „Dragostea părintească este idealizată de cînd lumea, în pedagogie, religie sau artă, dar ea rămîne un sentiment profund uman, supus tuturor limitărilor umane: posesivitate, supunere, confuzia dintre tine şi celălalt, copilul privit ca un trofeu sau ca parte din tine etc. Toate acestea provoacă tensiune şi revoltă.“ (Vera Şandor) „Pentru o fată, relaţia cu tatăl este importantă din două motive: pe de o parte tatăl este cel care validează identitatea ei feminină care poate certifica (prin felul său de a se raporta cu bucurie la ea ca la o fată, nu doar ca la un copil şi, mai ales, nu ca la un băiat) faptul că e bine că ea va deveni femeie, şi nu bărbat. Pe de altă parte, tatăl va fi pentru fată, într-un fel sau altul, modelul bărbatului, cu tot ceea ce bărbatul va putea avea atrăgător şi, totodată, străin pentru ea, ca femeie.“ (Alfred Dumitrescu) „Certurile din familii sînt consumante şi obositoare. Decît într-o familie disfuncţională, cu o dinamică funcţională profund tulburată, este mai bine pentru copil să trăiască alături de fiecare părinte, separat, dar echilibrat.“ (Maria-Corina Bacalearos) „Violenţa între elevi rămîne în continuare cea mai răspîndită, variind de la bătaia fizică, îmbrînceli, farse, umiliri publice, porecle, înjurături, împrăştierea de zvonuri în scopul discreditării, ignorare, excludere socială, postare de mesaje inadecvate pe site-uri de socializare (de exemplu, Facebook), furt de date personale din telefoanele mobile (cyber-bullying), accesul la reviste de lifestyle (bullying social) etc... Standardele de imagine ale generaţiei actuale de preadolescente, modelate pînă la perfecţionism prin reviste de modă, iconuri, filme şi seriale, le transmit mesaje nesănătoase, fără acoperire în realitate, pe care multe adolescente le preiau ca atare şi le transformă în reguli de viaţă conform cărora eşti in sau out în funcţie de haine, accesorii, telefoane şi gadgeturi care dau, în opinia lor, măsura valorii personale.“ (Diana Stănculeanu) 

A doua secţiune a volumului este intitulată „Seducţie, blocaje, infidelitate“: „Dorinţa sexuală este mai curînd rezultatul comunicării şi interacţiunii în cuplu... Ajungem să nu mai dorim în cuplu atunci cînd am obosit să fi amestecat iubirea cu competiţia, puterea, răzbunarea, combinate cu dificultatea sau nepriceperea de a comunica cu partenerul. A te hotărî că nu mai doreşti pe cineva sexual nu are de-a face cu emoţiile, ci mai degrabă cu gîndurile, convingerile şi regulile tale de viaţă.“ (Mugur Ciumăgeanu) „O dramă este de preferat plictiselii. Căci aici este de fapt sursa problemei, în plictiseală, în stagnare. Cearta redistribuie energiile, le deblochează. Sexul, de asemenea, este un paliativ menit să anestezieze insatisfacţia existenţială.“ (Virgil Rîcu) „Relaţia, matematica, statistica mă fac să spun următorul adevăr dur: soarta unui cuplu este mai degrabă să se destrame decît să rămînă.“ (Augustin Cambosie) „Femeia infidelă pare să fie mai înclinată să se îndrăgostească de bărbatul cu care înşală, în timp ce bărbatul infidel îşi poate face planuri pe termen scurt sau mediu... Femeile sînt înclinate să divorţeze după un episod de infidelitate, în timp ce bărbaţii preferă să nu se întîmple nici un seism.“ (Ramona Covrig) „Femeile consideră că trebuie să pună accent pe accesorii. Problema e că aceste detalii vestimentare dau bine doar în ochii altor femei. Bărbaţii nu apreciază femeile după accesorii. Practic, le ignoră aproape complet şi încearcă să ghicească cum arată femeia fără ele... Copiii moştenesc de la tată comportamentul sexual – modul în care reacţionează pe această dimensiune este dictat genetic. Se cheamă imprinting patern şi se referă la faptul că genele de la tată dictează construcţia anumitor zone din creier. A nu se interpreta că îţi plac aceleaşi fete ca tatălui, ci tu semeni cu el prin modul în care gestionezi situaţiile cu încărcătură sexuală. De altfel, şi fetele moştenesc acest lucru tot de la taţi.“ (Dragoş Cîrneci)

Din a treia secţiune, „Criză, singurătate, vis“: „Unul dintre cele mai caracteristice simptome ale nevrozei balcanice este ruşinea, ruşinea de a fi român. Emil Cioran a fost printre primii care nu s-a jenat să declare public ruşinea de a fi român, în cartea controversată Schimbarea la faţă a României. De atunci, lucrurile s-au schimbat, nu neapărat în bine, pentru că a urmat îndelungata perioadă comunistă, care va fi accentuat această ruşine, fără a exista posibilitatea exprimării sale. Astăzi, după mai bine de 20 de ani de tranziţie care ne-a dezamăgit, înregistrăm o eliberare şi generalizare a exprimării ruşinii.“ (Vasile Dem. Zamfirescu) „Criza vîrstei mijlocii e mai degrabă un mit cultural de inspiraţie vestică decît o problemă psihologică universal umană. Nu există în vîrsta mijlocie o singură criză, ci mai degrabă un şir de încercări şi tranziţii cărora omul le face faţă mai bine sau mai rău... Studiile actuale sugerează că doar un procent sub 25% din populaţie traversează ceva similar acestei crize şi doar sub 10% o experimentează cu dramatism şi o consideră a fi legată de vîrstă.“ (Bogdan Ion)

Deşi au mai rămas foarte multe de citat, închei cu acest fragment din interviul cu psihologul clinician şi psihoterapeutul Andreea Carmen Chiţu: „Societatea viitoare, influenţată de o diversitate de fenomene sociale, economice, ştiinţifice, medicale (descoperirile geneticii, globalizarea, migraţia, apartenenţa la o anumită credinţă religioasă, costul financiar al traiului zilnic) va aduce cu sine o schimbare a valorilor şi a opţiunilor personale, a modurilor în care oamenii vor alege să convieţuiască şi să perpetueze specia.“