Civilizaţia Foarţă
● Şerban Foarţă, Hexachordos (Psalmii, Ecleziastul, Cîntarea Cîntărilor, Iov, Psalmii lui Solomon, Odele); Test pentru domnişoarele prinţese; Amadeus; Încă un căpcăun; O întrebare ouă întrebări; toate la Editura Brumar, 2011.
Şerban Foarţă a explorat atît de mult genul, încît l-am putea numi Captain Picard al poeziei româneşti. În ultimul deceniu, omul a publicat, în medie, cîteva cărţi pe an, versuri, proză şi traduceri (din Philippe Lechermeier, Joachim Ringelnatz, Mallarmé, Georges Perec, T.S. Eliot, poeţi medievali şi moderni francezi etc.) sau cărţi realizate împreună cu graficieni (Romelo Pervolovici şi Ion Barbu). După ce a epuizat toate genurile convenţionale, şi-a pus în cap să inventeze cîte unul pentru fiecare carte publicată, altfel că, dincolo de traduceri şi adaptări, a rescris şi „retocmit pre stihuri“ cărţile biblice sau a versificat à la manière de Caragiale şi Dimov, a dramatizat fantezii şi s-a dedat delirurilor tautofonice livreşti sau experimentelor lipogramatice, a scris „thrillere ceasornitologice în două acte“, telenovele în versuri, „rimoromane“ şi romane palindromice, „naraţiuni fotovirtuale“ şi „dagheroversuri“, a alcătuit cărţi-colaj (unele, cum spuneam, în tandem), a scris eseuri, epistolare şi cărţi de interviuri, a publicat pe hîrtie, dar şi în format electronic, numai în spaţiu nu şi-a trimis (încă) Şerban Foarţă versurile… Ziarele şi stereotipurile mediatice, pixelii şi fractalii, grafiile şi fotografiile, personajele (de la Micul Prinţ la Shrek prin Mozart) şi obiectele (un cliquet, o agrafă, un ceas), dicţionarele, programele de calculator şi soft-urile Microsoft (apropo, mi se pare o gafă de marketing faptul că cei de la Microsoft nu i-au permis lui Şerban Foarţă să reproducă în versurile sale logo-urile companiei), toate acestea l-au inspirat să scrie cîte o plachetă de versuri fără corespondent în literatura noastră care şi-a pierdut de mult apetitul pentru experimente sau pentru literatura intello pentru copii. Jocurile fonetice şi lingvistice (aliteraţii, omofonii, eufonii, tautofonii, holorime, omonime, paronime, acronime, anagrame ş.cl.), dar şi licenţele şi pseudo-etimologiile, citările şi citatele, pastişele şi parodiile, (lipo)grafiile şi grafemele, toată gama de giumbuşlucuri cu sunete, litere şi sensuri se găseşte în opera poetidigitatorului Şerban Foarţă într-un delir liricvistic numai pentru exploratorii cunoscători sau, cu vorba lui Max Jacob, pentru copii şi rafinaţi. (Fac aici o paranteză pentru a-l recomanda pe Şerban Foarţă, dar şi pe Topîrceanu, hipsterilor facebookişti şi habarnişti care au dat peste versificările pastişizante şi hazos juvenile – e-adevărat, însoţite de ilustraţii colorate –, ale celui subnumit Iv cel Naiv – adevărat metanim – şi au crezut că s-au întîlnit cu marea poezie).
La trei ani după ce Şerban Foarţă a rescris în vers liber („pre stihuri retocmite“) şi a publicat Ecleziastul şi Cîntarea cîntărilor, urmate apoi de Cartea Psalmilor şi de Cartea lui Iov, Editura Brumar a scos un foarte elegant volum de peste 600 de pagini în care celor patru cărţi biblice deja re-versificate li s-au adăugat alte două: Psalmii lui Solomon şi Odele. Dacă pentru punerea în versuri a Psalmilor lui David, poetul a compilat nu mai puţin de şapte traduceri româneşti şi alte cîteva străine, pentru restul nu ni se mai spune care au fost textele de bază, dar asta nu mai are nici o importanţă. Prin extraordinara frumuseţe şi dexteritate a limbii române în expresivitatea ei veterotestamentară, apo-stihurile lui Şerban Foarţă alcătuiesc o adevărată capodoperă pe care eu am pus-o deja alături de alte poeme monumentale, la propriu şi la figurat, ale limbii române: Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu (reeditată în două rînduri în ultimii doi ani) sau Levantul lui Mircea Cărtărescu (în curs de reeditare anul acesta). N-aş vrea să sune funebru ce urmează să zic, dar această vastă întreprindere de a adapta şi pune în versuri cărţile veterotestamentare este însuşi testamentul poetic al lui Şerban Foarţă, cel mai ambiţios, mai rafinat şi mai impresionant proiect al său. Şi pentru că tot am vorbit despre limbă, iată prima jumătate din „Psalmul 12 al lui Solomon. Despre limba nelegiuiţilor“: „Apără-mi sufletul de insul / viclean şi fără de lege, Doamne, / de limba-i rea cu dinadinsul / şi mult prea mincinoasă, Doamne. / Vorba-i se-nvolbură pe limbă / ca limbile de foc de-aieve / ce trunchiul verde îl preschimbă / într-o cenuşă fără seve. / Le dă, cu mincinoasa-i limbă, / fac caselor pe undă se plimbă, / le tulbură şi numai spuze / aduc bătăile din buze. / Departe ţie Domnul nostru, / de noi, aceste guri ce-aduc / a bot de fiară şi a rostru / de corb...“
Revenind la versuri mai vesele şi mai uşoare, însoţite de imagini, desene şi colaje, celelalte patru cărţi discutate aici fac parte toate din Colecţia „Ludex“ (iniţial apărută la Editura Curtea Veche) destinată, cum spuneam, copiilor şi rafinaţilor. O întrebare ouă întrebări este un soi de menajerie lexicală născută din mutaţii taxinomice şi crescută cu sinestezii şi numărători magice, jonglerii cu cuvinte şi acrobaţii cu silabe. Iată două exemple: „O măcănitoare raţă / şi o floare de leandru, / dacă-i coşi cu-aceeaşi aţă, / fac un pui de măcăleandru?“ şi „De ce-s unii para- / meci, iar alţii para-/ lei, prea dragi copii? // De ce-i unul codo-/ belc, iar alta-i cobo-/ batură, dragi copii“. Şi tot aşa. Dacă Încă un căpcăun este un meta-poem sub forma unui joc al limbii în care autorul se proiectează în lumea binecunoscutului monstru (lingvistic, se-nţelege!) Shrek devenind, pe numele mic, Shrekban; Amadeus este un poem închinat copilului-minune Mozart în care notele muzicale devin silabe sonore, iar poemele se prezintă grafic sub forma unor partituri. În fine, Test pentru domnişoarele prinţese (înrudită cu Rebis din 2005) este şi cea mai ingenioasă cărticică din această serie, construită fiind sub forma unor teste de personalitate în versuri pentru fetiţele-prinţese care trebuie să aleagă cîte una din cele patru variante de răspuns marcate cu cele patru masle: aşii de carou, treflă, pică sau cupă. Întrebările sînt cam aşa:„Cu ce ai prefera să se încalţe Motanul Încălţat al tău? 1. Cu clăpari, iarna, şi adidaşi, vara ♦ 2. Cu ghete de lac cu ghetre ♣ 3. Cu ciuboţica-cucului (fireşte, cînd eu îmi pun pe mine rochiţa-rîndunicii) ♥ 4. Să rămînă ca la naştere: desculţ ♠ „ sau „Dintre cei patru Feţi-Frumoşi mai cunoscuţi, pe care anume l-ai alege? 1. Făt-Frumos măzărean ♦ 2. Făt-Frumos din tei ♣ 3. Făt-Frumos din lacrimă ♥ 4. Făt-Frumos fiul iepei ♠ „ sau „Dacă ai fi Cenuşăreasa, ce conduri (de sticlă) ai prefera să porţi? 1. Incasabili ♦ 2. Inancrasabili ♣ 3. Inclasabili ♥ 4. Pasabili ♠ . La final există, fireşte, şi o interpretare a testului, precum şi o ultimă probă.
Cum spuneam şi cu altă ocazie, poezia lui Şerban Foarţă – instrumentalistă şi grafică, muzicală şi vizuală, livrescă şi supra-realistă, lirică şi ludică, ermetică şi paremiologică, alegorică şi parodică, în forme fixe riguroase sau transgresînd genurile – şi-a dezvoltat propriile coduri. Şerban Foarţă este, probabil, singurul poet român contemporan cu spirit enciclopedic şi cu geniu lingvistic, un scriitor care, pornit în voiajul propriei civilizaţii, explorează neîncetat limbajul, convins că poezia este adevărata ultimă frontieră.