Cioran la Paris, între Germania şi Spania

Publicat în Dilema Veche nr. 410 din 22-28 decembrie 2011
A mai trecut un tîrg jpeg

„Ce căuta neamţu-n Bulgaria?!?“ – interogaţia crîncen contrariată, furios meduzată şi sincer stupefiată, a „bietului“ Pampon din seducătoarea scenă a desluşirii cu Crăcănel mi-a însoţit, cu ghiduşă fidelitate, tinereţea istorico-literară, apropo de cele două autoexilări care nu vor înceta niciodată să ne hărţuiască imaginaţia: stabilirea lui I.L. Caragiale la Berlin şi a lui Cioran la Paris. Două contre-emploi-uri provocatoare de insomnii gazetăreşti, cancanuri politice, interminabile dispute salonarde şi presupoziţii cu cearcăne paranoice. Pur şi simplu, totul ar fi trebuit să se petreacă viţăvercea: vodevilistul dîmboviţean în ţara lui Scribe, Courteline şi Labiche, iar turbulentul nietzscheano-dostoievskian în Germania lui Schopenhauer, Jünger şi Alfred Rosenberg.

De acord, trenul românesc a mers dintotdeauna pe linia germană, în dreapta, şi pe cea franceză, la stînga. A luat dintr-o parte monarhismul, naţionalismul, conservatismul, iar din cealaltă republicanismul, progresismul, stîngismul. Plus masoneria (cu xenofobia sau xenofilia) dinspre amîndouă. Oriîncotro te-ai uita la epoca lui Carol I, a junimismului şi a Brătienilor, a lui P.P. Carp, Mitiţă Sturdza şi Marghiloman, a lui Carada, Ferdinand, Tache Ionescu, Carol II, Maniu şi Argetoianu, în parlament, justiţie, presă, armată sau spionaj, în arhitectură, agricultură, transporturi, sistem bancar, sanitar sau electoral, în muzeografie, viticultură sau filatelie, în academism, hipism, universitate, aviaţie, gastronomie, astronomie, modă şi moravuri – totul evoluează francofil sau germanofil, cu mici intarsii, la o adică, de anglofilie, rusofilie şi italienism „de colecţie“. Rolul cultural al Peleşului, al dinastiei, mai cu seamă al reginei Elisabeta, apoi al reginei Maria, y compris Carol II, a fost unul incontestabil. Însă presiunea Ideii germane, cu oferta civilizatorie, beneficiile administrative şi disciplina imperială a regimului prusac nu au reuşit niciodată să estompeze fascinaţia francofilă a high life-ului valah. Inclusiv pe Tolstoi, Dostoievski, Turgheniev, ca şi pe D.H. Lawrence, Papini şi Heidegger mai tîrziu, high life-ul nostru i-a citit cu precădere în franţuzeşte.

Şi totuşi: să-l vezi pe Caragiale, epicureul galo-histrionic, spumos forjat la şcoala „soitarilor“ nastratineşti şi-a vodevilului francez, ahotnic de boema cu merchez parizian, campat la senectute-n Berlin, după ce se arătase magnetizat de ştaiful habsburgic ardelenesc... apoi aşa ceva e de multă mirare!

La fel Cioran: un eu compus şi descompus la marea şcoală a romantismului german, coborît direct din Nietzsche, Schopenhauer, Spengler, Klages, lucrat de goticul germanic, Mitteleuropa şi hipnoza austriacă, un temperament sangvin-coleric invadat de pasionalitate hispanică, dar fixat domestic, pe viaţă, în vecinătatea Saint Germain-ului sartrian – ce oare să fie asta? Penitenţă masochistă? Vinovată antireverie compensatorie? Sigur, încă un paradox fermecător, încă o contradicţie ameţitoare, dar nicidecum un mister mai puţin.

Scris în 1941-’42, în plină ocupaţie hitleristă a Parisului, eseul Despre Franţa este perechea Schimbării la faţă a României. E lucru ştiut: Cioran mursecă neostoit exact ceea ce adoră, nimiceşte ceea ce venerează, expectorează ceea ce a înghiţit frenetic, hărţuieşte nemilos fiinţa care l-a plămădit şi limba întru care vrea să se exprime. Adoră eşecul, ruinele, prăbuşirile şi sfîşierea, rataţii, alcoolicii, nevropaţii şi nebunia devastatoare. De bună seamă că defilarea triumfătoare a cizmelor hitleriste în Paris va fi fost un spectacol delirant, deopotrivă orgasmic şi macerant pentru legionarul dezabuzat şi dezaxatul anarhist care era Cioran, pe malurile Senei, la cîţiva ani după asasinarea lui Codreanu şi cîteva luni după eşecul Rebeliunii.

Unde, cum şi cît mai era Franţa? Păgîna jubilaţie a motivului ubi sunt. Grandoarea s-a dus de mult, totul e decadenţă. Ei bine, exact acum, după ce va fi mizat isteroid pe „sfînta barbarie“ a Ideii teutone cuplată cu stalinismul biciuitor-înghiţitor de Europa, după elanurile despotice, antidemocraţie, antiparlamentarism şi provitalism totalitar, abia acum îşi începe Cioran lamentoul de „Iov sulfuros“ faţă de lumea lui Pascal şi Montaigne. Odată Franţa-n genunchi, muşcînd din ţărînă, fireşte că imnul imprecatoriu cioranian îşi expune ostentativ turgescenţele. Litanie blasfemiatorie şi blazare furibundă, Despre Franţa este un imn pieziş, un encomion devastator din stirpea iubiurii în care excela autorul Schimbării la faţă a României.

Astăzi, cînd un preşedinte american a stigmatizat deja (definitiv?) Franţa în formula „second hand power“ şi cînd urmărim eforturile disperate (cînd eroice, cînd ridicole sau înduioşătoare) ale diplomaţiei lui Mitterrand-Chirac-Sarkozy de a menţine Parisul pe linia de plutire germano-britanică, verdictele lui Cioran par să-şi fi pierdut vehemenţa. Şi totuşi, ele sună implacabil.

„Cultura formei“, o „parfumată şi săltăreaţă neseriozitate. Distincţia şi graţia superficialului e marea ei artă“. „Monologul sau meditaţia n-o definesc. Francezii s-au născut ca să vorbească şi s-au format ca să discute.“ „Catedralele şi Napoleon – tot ce se poate închipui mai nefrancez“ (primele ţîşnesc din spiritul germanic, celălalt e produsul Renaşterii italiene). Fiind un „popor îndestulat cu sine“, nombrilist, francezii nu cunosc dezrădăcinarea, nostalgia, „acea neputinţă de a se sălăşui, ce turbură pe slavi, pe germani, pe balcanici“, generînd Dor şi Sehnsucht. „Popor copleşit de şansă, capabil de plictiseală, dar nu de tristeţe, iubind, în credinţe, aproximaţia, avînd o istorie normală, fără goluri, fără ratări şi absenţe“... cum să rămînă nepedepsit, „osîndit“ fiind la „confortul uscăciunii intelectuale, la banalitate, la lipsa de risc“, pe scurt: cartezianism străin absurdului şi abisalităţii metafizice.

„În fond nu există o filozofie franceză, precum există una indiană, greacă sau germană. Franţa e ţara perfecţiunii strînse. Ea nu se poate înălţa la categoriile supraculturale: la sublim, la tragic, la imensul estetic. De aceea n-a dat şi nici n-ar fi putut da un Shakespeare, un Bach sau un Michelangelo. Faţă de aceştia, Pascal însuşi e un maestru de detalii, un cîrpaci subtil al fragmentului.“

Şi încă: „Francezii nu mai pot muri pentru nimic. Scepticismul cerebral a devenit organic. Lipsa de viitor e substanţa prezentului.“ „Pricep bine Franţa prin tot ceea ce-i putred în mine. Iar Germania, Rusia, Balcanul, prin prospeţimile moştenite de la un popor teluric.“ „Orice s-ar face, nimeni nu-i va hotărî pe francezi să aibă copii. Cînd un popor iubeşte viaţa, renunţă implicit la continuitatea lui. Rafinamentul sexual e moartea unei naţiuni.“

În sfîrşit: „Revoluţia de la 1789 a concentrat toate viciile poporului francez. Din individualism şi cultul libertăţii, pentru care altădată a sîngerat, în forma ei crepusculară n-a reţinut decît banul şi plăcerea (...) Epuizarea sufletească duce la mumificarea unei culturi. Toate veseliile galice nu vor împiedica Franţa să devie o mumie spirituală, cum n-au împiedicat oracolele pe greci şi zeii pe romani. Ursitoarele sînt mai necruţătoare cu popoarele decît cu indivizii.“

„Cioran spenglerizează cu subtilitate şi talent“, notează Constantin Zaharia în prefaţă, după ce ne reaminteşte că momentul ales era „cel mai potrivnic pentru a întreprinde analize de filozofia culturii“.

Şi totuşi: ce bună decolare pentru o regîndire a Europei, a statutului etnopsihologiei şi, în general, a „vieţii culturilor“! 

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Oare chiar ne-am întors de la Athos?, Humanitas, 2011.

952 15 1 jpeg
Tăcerea capodoperei și foșnetul vieții
Teribila absență a emoției, am înțeles, își avea sursa în faptul că aceste monumente exemplare le port în mine, că ele s-au cristalizat ca diamante intangibile.
952 16 Pdac jpg
Cartea-junglă
Mozaicul referențial al cărții lui Alexandru N. Stermin poate părea deconcertant, dacă n-ar fi subsumat unei idei centrale: aceea că sîntem efectiv „căzuți din junglă” și că dinamica biologică și socială a junglei poate da seama de ceea ce am fost și de ceea ce am devenit, în prezent.
952 17 foto Oana Monica Nae jpg
Cîntă, zeiță, mînia ce-aprinse pe Venus Actrița
„Fur” este un spectacol despre relația de putere dintre bărbați și femei în mediul artistic și are la bază un roman, „Venus im Pelz” (1870), al scriitorului austriac Leopold Ritter von Sacher-Masoch,
Coperta Muzeul jpg
Carte nouă la Charmides: „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea
Vă prezentăm un fragment din „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea, volum de versuri publicat de curînd la Editura Charmides.
p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.