Chipul tău, mîine. Dans şi vis
● Javier Marías, Chipul tău, mîine. Dans şi vis, traducere din limba spaniolă de Andrei Ionescu, Colecţia „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2011.
Cu acest roman ne aflăm în mai multe locuri deodată. Mai întîi de toate, ne aflăm în a doua parte a trilogiei pe care Javier Marías – scriitor suficient de important pentru a fi primit şi în Academia Regală Spaniolă – a construit-o în jurul protagonistului Jaime Deza, un fel de profiler hispanic ajuns să lucreze pentru serviciile secrete britanice. În al doilea rînd, ne aflăm într-o discotecă londoneză, unde Jaime Deza – acest specialist în interpretarea gesturilor sau cuvintelor altora şi în anticiparea „paşilor“ următori – are de îndeplinit o misiune de rutină, alături de şeful său, un personaj ameţitor de lunecos şi de persuasiv. În al treilea rînd, ne aflăm oriunde în altă parte şi oricînd pe firul vremurilor, adică în plin flux-reflux al conştiinţei protagonistului, care te poartă – tot descriind, analizînd, rememorînd – acolo unde nici cu cea mai imaginativă minte nu gîndeşti. Aici poate fi vorba de singurătatea lui londoneză, de botox sau de Războiul Civil din Spania, de ceasul deşteptător pus cu filozofie într-un cavou din cimitirul Os Prazeres şi, sub multe alte forme, de frică, moarte, blestemul rugăminţilor şi al povestitului, „într-o lume de nenumărate vorbe simultane, suprapuse, contradictorii, constante, istovitoare şi neistovite“.
În fine, în al patrulea rînd, ne aflăm în plină nebunie digresivă, capabilă să facă din jurnalul unei singure seri o carte de citit într-o săptămînă. Jaime Deza e un soi de Cracker cu reflexe proustiene, un ghicitor în oameni ajuns să rătăcească prin labirintul propriei interiorităţi, refuzînd thriller-ul sau posibilul roman de spionaj în favoarea unei sofisticate odisei a conştiinţei.
