Cealaltă faţă a Lunii. Scrieri despre Japonia
● Claude Lévy-Strauss, Cealaltă faţă a Lunii. Scrieri despre Japonia, traducere din limba franceză de Giuliano Sfichi, Colecţia "Plural", Editura Polirom, 2013.
Antropolog şi etnolog în general, „americanist“ în particular, Claude Lévy-Strauss a trăit, în acelaşi timp, o fascinaţie stabilă şi temeinică pentru Japonia. Asta nu l-a transformat într-un „japonolog“, dar a dat o anume vibraţie (o bucurie discretă, un extaz fin, de gourmet încîntat) comentariilor sale ocazionale privind exotismul civilizaţiei şi culturii nipone. Profesionistul Lévy-Strauss – care n-a ezitat să mănînce larve vii alături de indienii din Brazilia, cît timp i-a studiat – e, cînd vorbeşte despre Japonia, un profesionist care se supune cu delicii savantei seducţii japoneze.
Textele lui pe temă niponă sînt cît se poate de diverse – o conferinţă, un interviu, studii, prefeţe – şi discută despre chestiuni „cu specific“, fie ele mici (cutare mit, ceramică, pictor, loc, obicei, sunet) sau mari (de exemplu, optica japonezilor asupra muncii „ca punere în practică a unei relaţii de intimitate între om şi natură“).
Unele observaţii sînt reluate în mai multe texte, ceea ce le face cu atît mai memorabile. E vorba, aici, despre structura aparte a limbii japoneze şi a muzicii tradiţionale, despre atmosfera curat mitică din Insulele Ryukyu (un loc în care te simţi foarte apropiat de trecutul îndepărtat), despre coexistenţele neconflictuale (mitul laolaltă cu istoria, marile rafinamente laolaltă cu „arta imperfectului“, modernizarea tehnico-ştiinţifică laolaltă cu respectul pentru rădăcinile spirituale). Dar cea mai des reluată observaţie – care e şi cea mai simpatică – se referă la mişcările pe care japonezii obişnuiesc să le facă „pe dos“ faţă de cutuma occidentală: manevrează în sens invers rindeaua, ferăstrăul sau roata de olărit, bagă aţa în ac aducînd acul către aţă, cos împingînd stofa către ac etc.
Merită să vedeţi cum „îmblînzeşte“ Lévy-Strauss aceste stranietăţi şi ce aură pasionantă le descifrează.
