Ce mai face postmodernismul?

Publicat în Dilema Veche nr. 403 din 3-9 noiembrie 2011
Ce mai face postmodernismul? jpeg

● Ion Manolescu, Benzile desenate şi canonul postmodern, Editura Cartea Românească, 2011.  

Postmodernismul a avut mare succes în presa culturală românească a anilor ’90. Iar înverşunarea şi entuziasmul cu care s-a scris atunci despre postmodernism şi, implicit, despre schimbarea canonului estetic se datorau unei noi încercări (a cîta?) de sincronizare şi democratizare a culturii române. Publicistica lui Ion Manolescu – în special din România literară şi Dilema anilor ’90, adunată în acest volum – este o pledoarie continuă în acest sens şi funcţionează ca o gherilă critică împotrivă „etatismului canonic“, a canonului literar românesc „mumificat“ ce suferă de pe urma „tabuurilor estetice şi a clişeelor politice ale comunismului“. Revizuirea ar trebui urmată de un „control periodic al canonului“, totul în numele deschiderii pluraliste şi relativiste a postmodernismului care conciliază centrul cu marginea şi acomodează palierele elitiste şi populare, culte şi triviale, academice şi consumiste ale culturii. Critica literară conservatoare „depăşită de evoluţia culturii“ este, în principal, ţinta acestor articole şi eseistul propune, la un moment dat, o listă cu şapte idei care ar ajuta ieşirea din dogma esteticului şi reconstrucţia canonică: relativizarea „marilor adevăruri“ de istorie literară, desfiinţarea monopolului infailibilităţii critice, postmodernizarea discursului critic şi a metodelor de investigaţie istorică, adoptarea unei poziţii teoretice pluraliste, eliberată de prejudecăţi şi inhibiţii, dinamitarea festivismului canonic, democratizarea canonică, liberalizarea concurenţialităţii istorice. Nu mai insist, cei care au urmărit bătălia canonică de atunci cunosc discursul revizuirii. 

Spre a pune în context publicistica militantă pentru reconstrucţia canonului a lui Ion Manolescu, amintesc faptul că discuţia despre canon a început chiar în paginile Dilemei o dată cu articolul lui Sorin Alexandrescu – „Pentru un mai grabnic sfîrşit al canonului estetic“ (nr. 245/1997). Apoi, cartea lui Harold Bloom – Canonul Occidental (tradusă un an mai tîrziu), două eseuri ale lui Mircea Martin şi un articol al lui Virgil Nemoianu au stîrnit o dezbatere împrumutată ce a durat la noi destul de puţin. Căci, cum am avut postmodernism literar fără postmodernitate, nu puteam avea cine ştie ce dezbatere canonică în lipsa deteritorializării, a multiculturalismului, a feminismului, a conflictelor şi militantismelor cultural-politice de natură rasială, etnică, religioasă sau sexuală. Contestarea canonului românesc a avut, aşadar, o singură bază: esteticul subversiv ideologiei comuniste prin care s-au validat operele unor Preda, Buzura, Breban, Ivasiuc ş.cl. şi care era, de fapt, mai mult un criteriu politic, cum remarcă şi Ion Manolescu, demonstrînd precaritatea estetică a multora dintre romanele acestor scriitori. Dar nu criteriul estetic per se era problema – dovadă că puţinele suplimentări canonice, prin recuperarea unor minori (şi nu minoritari), au venit, de fapt, tot din motivaţii estetice –, ci reforma constantă a criteriilor de validare critică şi apariţia discursurilor critice alternative. Între timp însă, autorităţile critice conservatoare sau susţinătoare ale revoluţiei canonice (de la Eugen Simion şi Valeriu Cristea, la Alexandru George şi Gheorghe Grigurcu) au părăsit, într-un fel sau altul, cîmpul bătăliei canonice, unii clasici ai modernităţii au fost, între timp, reevaluaţi şi s-au produs serioase deplasări în jurul nucleului tare al canonului, alţii care păreau, la un moment dat, candidaţi siguri ai noului canon n-au confirmat şi au dispărut şi ei, discuţia însăşi despre postmodernism s-a încheiat nedecis, aşa că, din acest pdvd, volumul lui Ion Manolescu suferă el însuşi (acum, în 2011) de un anume anacronism, iar ceea ce autorul le reproşa criticilor în anii ’90 i se poate reproşa, pe alocuri, lui însuşi, şi anume lipsa retrospecţiei. Fireşte, nu cer volumului să fie ceea ce nu e, dar rămîn cu o anume frustrare legată de faptul că s-ar fi putut completa cu cîteva eseuri retrospective. Referinţele au fost upgradate, dar unele texte ar fi meritat inclusiv o autoevaluare critică acum, după aproape două decenii.  

De pildă, aş fi simţit nevoia ca pledoaria eseistului pentru criteriul gustului public şi al succesului literaturii populare/comerciale, care ar trebui să producă schimbări în canon, să fi fost precedată sau urmată de o contextualizare şi de punerea în discuţie a cîtorva mari dileme ce decurg de aici. Dacă literatura populară este determinată istoric (nu mai consumăm paraliteratura de acum un secol), de ce criteriul estetic ar fi mai puţin relevant pentru canon!? De vreme ce avangardele sfîrşesc prin a fi integrate în mainstream, asta nu înseamnă că au o durată anticanonică oricum finită? Şi ce paraliteratură s-a produs în România postbelică, dar şi a anilor ’90, care să fi modificat structura canonului? Ştim foarte bine că literatura SF a fost în România un gen underground şi că romanele lui Preda aveau o relevanţă sociologică (deci nu doar estetică sau politică) mult mai mare. Ştim, la fel de bine, că romanul poliţist a fost pervertit şi că, în cele din urmă, a dispărut, iar roman horror/fantasy n-am avut niciodată. Plus că Ion Manolescu ignoră faptul că în anii ’90 literatură de consum au fost la noi nu doar cărţile colecţiei SAS, dar şi literatura memorialistică sau a exilului. Cioran şi Eliade s-au citit atunci la fel de mult ca Sandra Brown. Prin urmare, despre care succes al paraliteraturii, despre ce „opţiuni populare“ şi despre care reader’s response vorbeşte Ion Manolescu? Dacă ar fi existat aşa ceva, s-ar fi exercitat, probabil, şi o presiune asupra canonului. Toată problematica postmodernismului şi a canonului ar fi trebuit, aşadar, discutată în termeni proprii culturii române. Autorul reproşează deseori istoricilor şi criticilor că n-au introdus în dicţionare şi în istoriile literaturii autorii de bandă desenată. Dar Mircea Arapu a emigrat încă din 1978, Sandu Florea şi-a construit cariera după 1991, albumul Povestea benzii desenate din România de Dodo Niţă şi Virgil Tomuleţ a apărut abia în 2004, Dicţionarul benzii desenate din România – în 2005, iar Istoria benzii desenate româneşti de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu – anul trecut. Cine să se fi ocupat de banda desenată: Călinescu, Zaciu, Eugen Simion? Înainte de a scrie despre prejudecăţile elitiste – ale canonului închis şi ale autorităţii estetice a genurilor „mari“ care ar fi lăsat banda desenată în afara cîmpului literar –, ar fi fost necesar ca Ion Manolescu să fi analizat mai întîi lipsa mijloacelor de exercitare a competenţelor canonice, apoi şi resorturile statutului de consum minor al benzii desenate. Căci, în ciuda istoriei genului (ilustrată magistral, la propriu şi la figurat, în opul lui Niţă & Ciubotariu), nu se poate spune că în România banda desenată este un gen de consum. Altfel spus, nu poţi reproşa elitei că nu a impus la nivel academic, din „pudoare şi ignoranţă“, un gen de consum care n-a convins mai întîi masele. Ca să nu mai spun că Thomas Pynchon, autoritatea literară postmodernă supremă în textele lui Ion Manolescu, ar fi meritat el însuşi o notă de subsol prin care să se spună că, deşi a ilustrat perfect, la un moment dat, deschiderea canonului spre literatura hibrid asimilatoare a genurilor de consum aşa-zis „impure“, ei bine, tocmai el – rebelul postmodern Pynchon – se vede azi expulzat din canonul pluralist şi tolerant, găsindu-şi cel mai mare susţinător tocmai în Harold Bloom, adică figura supremă a conservatorismului literar. O explicaţie a acestei mutaţii mi s-ar fi părut (acum, în 2011) mult mai necesară pentru a înţelege cum funcţionează canonul postmodern. 

Ion Manolescu rămîne unul dintre cei mai inteligenţi eseişti de la noi, dintotdeauna în avangarda evoluţiei culturale şi mereu cu bibliografia la zi. Tocmai de aceea, cu acest volum de publicistică, ce-şi menţine o bună parte din relevanţa militantă pentru genurile paraliteraturii, şi-a creat însă şi nişte datorii.

Afis 9 febr 2023 Sala Radio jpg
TROMPETISTUL DE TALIE INTERNAȚIONALĂ ALEX SIPIAGIN VA CÎNTA CU BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA!
Pentru acest concert de jazz contemporan, Big Band-ul Radio îi are ca invitați și pe pianistul și aranjorul MISHA TSIGANOV, contrabasistul MAKAR NOVIKOV și pe bateristul SASHA MACHIN.
Publishing & TPS1 jpg
1 milion de lei pentru traducerea cărților românești în străinătate
Sesiunea 2023 a programelor Translation and Publication Support (TPS) și PUBLISHING ROMANIA, la start
982 16 sus coperta jpg
O bere cu Dave Grohl
Pe mulți dintre noi izolarea din timpul pandemiei ne-a făcut să ne aplecăm spre tot soiul de hobby-uri mai mult sau mai puțin bizare (și de multe ori nu neapărat utile).
p 17 jpg
Teatru de război
Narvik e despre acest cuplu – ea, „soție și mamă”; el, soldat chiar pe frontul din fața casei – care trebuie să le facă față nemților, „separat, dar împreună”.
982 17 coperta1 jpg
Familia Wakeman
Nu doar Steven Wilson a avut un an intens, ci și celălalt Wilson esențial al prog-rock-ului britanic, Damian Wilson.
George Banu jpg
George Banu – un portret pur subiectiv
Biţă folosea des expresia entre‐deux, inclusiv în Povestirile lui Horatio, una dintre ultimele lui cărți.
landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.