Case literare din Bucureşti

Uite că ţi se mai împlinesc şi unele visuri editoriale. Mare lucru-n coşmarul general! Pe lîngă mult (şi inutil) speratele istorii ale uniunilor de creaţie, am reclamat de mai multe ori în ultimii douăzeci de ani incredibila absenţă a ghidurilor culturale bucureştene, a albumelor cu casele memoriale şi statuile existente în oraş, ca şi cu monumentele funerare scriitoriceşti din Bellu şi alte cimitire. Or, anul ăsta au apărut sinteza Victoriei Dragu Dimitriu Poveşti cu statui şi fîntîni din Bucureşti, la Editura Vremea, frumosul album Panteonul Naţional, vol. II, de Bogdan Peter Tănase, Ioana Manolache, Paul Filip, la Editura Tradiţie (care scanează cimitirele Bucureştilor şi ne dă lista comentată a monumentelor istorico-artistice de acolo, cu o puzderie de fotografii) şi binevenitul excurs coordonat de Radu Călin Cristea, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, prin vreo două sute de locuinţe scriitoriceşti din istoria literară a Capitalei (Literaturile Bucureştiului sau Despre memoria fără amintiri, fotografii de Ion Lazu şi Dan Vatamaniuc). Despre acesta din urmă scriu acum, fiindcă mi-a turnat cu boierească mărinimie în cupa amintirilor o sumă de nostalgii catifelat nimerite în aerul tomnatic zgribulit de afară. 

Am copilărit la cîteva străzi de casa lui George Bacovia, la doi paşi de Şoseaua Giurgiului (ba chiar de cîteva ori i-am cărat sifoane doamnei Agatha, pe cînd straniul Gabriel îi făcea curte maică-mii), am bătut adesea Mărţişorul lui Arghezi, dar cel mai mult am străbătut aleile cimitirului Bellu, de la Eminescu, Caragiale, Coşbuc, C.A. Rosetti şi Macedonski, la Iorga, Maria Tănase şi Labiş, fiecare deceniu din viaţă avîndu-şi propriile repere pe harta afectivă: Iulia Hasdeu, Cantacuzinii şi Ionel Teodoreanu – la 16 ani, Emil Botta, G. Călinescu şi V. Voiculescu – la 20, Gavrilă Marinescu, Dan Botta, Madgearu – la 30, Preda, Nichita, Paleologu, Gina Patrichi şi Mircea Nedelciu – mai tîrziu... 

Cutreier cu privirea albumul coordonat de Radu Călin Cristea şi observ că Paul Georgescu (în cămăruţa căruia m-am lăsat cu masochistă fervoare, seri de-a rîndul, asfixiat de fumul de ţigară, fascinat de cinismul şi sarcasmele sale) stătea pe aceeaşi stradă, Sf. Constantin, cu Cella Serghi şi Felix Aderca, după cum mă doare comparaţia pe care inevitabil o faci între locuinţele interbelicilor, dacă nu luxoase, în orice caz decente, onorabile, atrăgătoare (vezi Sadoveanu, Călinescu, Alice Botez, Ion Barbu, Jean Bart, Ion Biberi, Cartojan, Camil Petrescu, N.D. Cocea, Pompiliu Constantinescu, Al. Rosetti, Paul Zarifopol) – ca să nu mai spun de Ion Ghica, Ion Luca şi Mateiu Caragiale, Titu Maiorescu, Tudor Muşatescu – şi nenorocitele blocuri comuniste în care le-a fost dat să trăiască unor Cezar Baltag, Leonid Dimov şi chiar Nichita. Mă rog, cu excepţiile nomenclaturii de rigoare – precum Beniuc, Bănuţă, Ivaşcu, Stancu, Ralea, Camilar. 

Alunec brusc în amintiri şi mă văd, student ardent şi timorat, împreună cu Tania pe Belgrad nr. 5 la Ioan şi Ulvine Alexandru, într-o casă cu cinci copii, unde orga lui Bach tuna şi fulgera peste rafturile cu Patrologia lui Migne, apoi în văgăuna misterioasă a lui Sergiu Al-George, în bîrlogul sufocat de bucoavne al anticarului Sterescu, călcînd sfios printre enigmele cultivate de Gina Argintescu Amza, lăsîndu-ne alintaţi cu divinele îngheţate ale doamnei Lisette Daniel (plus Max motanul tronînd în centrul mesei), văduva lui Brunea-Fox, ori mîngîindu-l pe Red, princiarul motan al Danei Dumitriu, în acelaşi bloc de pe Dionisie Lupu în care m-am contrat pe teme eliadeşti cu Ov. S. Crohmălniceanu. În blocul scriitorilor de pe Apolodor, bine reprezentat aici, am călcat cîndva, cu spaimă muzeală, în sufrageria lui Eugen Simion, altă dată, fără să vreau, în holul Mariei Luiza Cristescu, dar şi cu niscai daraveri domestice la Laurenţiu Ulici. 

O vizită halucinantă i-am făcut împreună cu Mioara Apolzan „arheologului literar“ Paul Sterian, într-un bloc pe la Obor, care ne-a aiurit cu teoria „carcasierilor“, cum că Poe era carcasa generalului Pomutz, Beethoven era Eftimie Murgu şi alte năzdrăvănii delirante. Răsfăţaţi intens am fost în primitorul apartament al lui Savin Bratu din blocul „Casata“ distrus la cutremurul din ’77, acasă la Florin Mugur, lîngă biserica Sf. Spiridon Nou, la poalele dealului Mitropoliei, la Agopian, în zilele de Sf. Ştefan – în casa lor de la cucurigu, vizavi de Cinematograful Cotroceni – la Radu Tudoran, pe Şipotul Fîntînilor, unde am văzut filmul lui Barbăneagră cu Eliade, sau la Mircea Nedelciu, în Piaţa Lahovary colţ cu Dionisie Lupu, unde mi-am ipostaziat mental atmosfera de la party-urile criterioniştilor. 

Şi încă mi se prefiră alene pe ecranul interior serile îndesat livreşti cu Victoria Ana Tăuşan şi Marin Bucur, în cămăruţa lor din blocul de pe Avrig, vodca Smirnoff, cu pai încorporat, de la George Muntean, vizavi de Liceul „Iulia Hasdeu“, coniacul franţuzesc sirotat la Emil Manu, într-un bloc vechi situat undeva între străzile Roma şi Căderea Bastiliei, rafinamentul ameţitor cu care ne-a primit întotdeauna Alexandru Paleologu în atemporalul, seducătorul său apartament de pe Armenească, divinele cafele drese de „Ţumpi“, soţul doamnei Zoe Buşulenga în tihnita casă de pe Semicercului, platourile cu joffre devastate în coticitul apartament al lui Arşavir Acterian din Piaţa Dorobanţi, înfriguratele aprovizionări cu John Le Carré (şi nu numai) cu care se lăsa fiecare vizită la B. Elvin, pe Masaryk-fostă-Fucik, multele dimineţi în care m-am înfruptat nesăţios din bibliografia generaţiei ’27 acasă la Mircea Handoca, pe Latină, într-o casă ieşită parcă din prozele „adolescentului miop“... Oh, gata, nu vă speriaţi, am trecut de moara lui Călifar. N-am să fac aici inventarul tuturor locuinţelor literare în care am poposit frenetic trei, patru decenii, deşi tare-mi dau ghes la aşa ceva drăcuşorii ascunşi în cotloanele memoriei. 

Ce voiam, de fapt, era să salut albumul de la MNLR şi să le sugerez editorilor o carte echivalentă dedicată mormintelor scriitorilor din Bellu, Sf. Vineri, Străuleşti ş.a.m.d. Ele de ce să nu-şi afle liniştea între coperte? 

În fond, ce mare distanţă separă biblioteca şi masa de scris de aleea X, figura Y, unde scapi, în sfîrşit, de întristare şi suspin!?

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte a sa este Despre Cioran şi fascinaţia nebuniei, Editura Humanitas, 2010.