Cărţile dincolo de gratii
● Dincolo de gratii – revista persoanelor private de libertate din Penitenciarul Timişoara, ianuarie & februarie, 2017.
Am luat parte şi chiar am moderat mai multe întîlniri ale unor cluburi de lectură, dar pînă săptămîna trecută nu mai fusesem invitat într-un club de lectură al deținuților. Mai în glumă, mai în serios, scriitorul Filip Florian afirma, într-un interviu din anii trecuţi, că puşcăriile s-au transformat în singurele rezidenţe de creaţie pentru scris de la noi, dat fiind că, în ultimii ani, tot felul de condamnaţi de lux au „scris“ cărţi cu nemiluita dincolo de gratii. Dar un club de lectură în penitenciar mi s-a părut o iniţiativă grozavă şi n aş fi ratat o întîlnire cu deţinuţii pasionaţi de cărţi.
Prin fatalitatea dezvoltării urbanistice, Penitenciarul Timișoara este acum situat chiar în centrul orașului, la doi paşi de pieţele unde se vor desfăşura multe din evenimentele programului Capitalei Culturale în 2021. Penitenciarul nu e unul de maximă siguranță, dar tot trebuie să treci prin cîteva filtre de securitate, iar cînd ţi se opreşte la intrare telefonul mobil, n-ai cum să nu te gîndeşti cît de important a fost proiectul lui Cosmin Bumbuţ, care a fotografiat, în perioada 2005-2008, închisoarea de la Aiud, tipărind apoi extraordinarul album Bumbata (2013). Pentru a ajunge în clădirea principală, e nevoie să traversezi mai multe curți, delimitate de porți metalice masive, dincolo de care se află ferestre cu gratii între care se văd pungi şi pachete cu mîncare. Ai zice că te afli pe aleile unui cămin studenţesc, dacă n-ai citi pe toți pereții și pe toate gardurile cuvîntul „interzis“ în tot felul de imperative.
Penitenciarul timişorean din strada Popa Șapcă nr. 7 este un model prin numărul de activități educațional-culturale în care deținuții sînt stimulați să se implice, participarea lor aducîndu-le credite cu care obțin anumite favoruri şi libertăți. Pînă să ajungi în sala clubului de lectură, treci printr-un lung culoar transformat într-o adevărată expoziţie de pictură. Cîteva zeci de tablouri, unele remarcabile, îţi arată dimensiunea travaliului artistic de dincolo de gratii. Într-o mică sală, cîţiva deţinuţi fac quilling, iar doamna Ramona Ilieş, şefa Serviciului Educaţie, îmi vorbeşte despre spectacolele de teatru puse în scenă de deținuți. Cel mai recent a fost o piesă scrisă special pentru Dragobete, sub forma unui pamflet inspirat de scena balconului din Romeo şi Julieta, intitulată Romică şi Iulika, în care cele două familii rivale veroneze au fost înlocuite de daci şi huni, conflictul sfîrşind într-o căsătorie cu zece copii.
Întîlnirea cu cei douăzeci şi ceva de cititori din penitenciar, bărbaţi de toate vîrstele, a fost una dintre cele mai vii. Pornind de la literatura de călătorie, am vorbit mult despre geografie, despre culturi şi tradiţii din colţuri îndepărtate ale lumii. S-au pus sute de întrebări în acea sală pe ai cărei pereţi erau înrămate citate despre valoarea educaţiei: „Educaţia e îmblînzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas! (Socrate)“, Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa însăşi! (John Dewey)“ sau „Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte! (Confucius)“ De altfel, o parte dintre membrii clubului de lectură fac revista lunară a penitenciarului, care se cheamă Dincolo de gratii, o revistă xeroxată, de 44 de pagini, care conține de toate: fragmente de eseuri motivaţionale (din Octavian Paler), dar şi de istorie („Unirea Basarabiei“, „Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, duşmani de moarte?“), religie (vieţile sfinţilor) sau ştiinţă („Universul şi teoria Big Bang“), pagini de juridic (cu regulamente de ordine interioară sau cu diverse legi şi hotărîri), biografia unor personalități culturale (în ianuarie a fost Eminescu, în februarie a fost Brâncuși), portretul unui scriitor (Robert Şerban venise şi le vorbise despre volumul colectiv coordonat anul trecut la Editura Polirom, Scriitori la Poliţie), sfaturi de nutriţie şi sănătate („Hipoglicemia, boala secolului“), evenimente (Raliul Paris-Dakar, 2017), curiozități („Cele mai ciudate închisori din lume“), umor și sudoku, poezie („nici o moarte nu se amînă / totu-i scris şi merge strună“) şi, în foileton, un roman erotic plasat în mediul unui teatru din provincie, roman scris de Gyula Racz, autorul piesei Romică şi Iulika.
Biblioteca penitenciarului are cîteva rafturi cu literatură în limbi străine sau cu cărți de știință și tehnică, un alt raft consistent fiind cel de cărți religioase, dar mai toate sînt titluri vechi și foarte vechi, din anii ’50-’80, multe BPT-uri. „Toți vor să citească Sandra Brown sau Danielle Steel, dar avem exemplare puține“, îmi spune bibliotecarul. „Și nu le recomandați altceva?“, întreb. „Ba da, Eliade: La țigănci sau Domnișoara Christina.“ „Răscoala?“, zîmbesc prosteşte. „Se plictisesc pînă ajung la scena aia… Dar, să ştiţi, se citeşte şi Balzac, şi Dostoievski!“ „Crimă şi pedeapsă?“, fac eu altă glumă proastă. „Orice. Dostoievski a scris pentru noi“, îmi mai spune bibliotecarul, pe care-l cheamă Ionel Dascălu. „Văd că vă cheamă Dascălu…“ „Da, un nume predestinat. Înainte de Revoluție am fost profesor de română, după care m am apucat de afaceri.“ „Și de ce vă aflați aici?“, îl mai întreb. „Pentru evaziune fiscală…“ Bibliotecarul Dascălu îmi mai spune că, de cînd s-au apucat de teatru, deţinuţii citesc mult Shakespeare, Ibsen, Molière. Altfel, literatura erotică şi cea religioasă sînt cărţile cele mai căutate. Ar citi mai multă poezie, dar nu au decît clasici. Lucru care se vede, de altfel, din formele fixe ale poeziei publicate în propria revistă, unde este reprodus şi acest banc literar: „Sir, avem un hoţ în bibliotecă! – Şi ce citeşte, John?“
Penitenciarul are chiar un post de radio intern (al cărui slogan este „Alege libertatea“), unde se difuzează muzică sau noile reglementări de ordine interioară, dar și talk-show-uri în care deținuții povestesc diverse experiențe de viață. Există chiar și un canal TV cu circuit închis, unde se difuzează înregistrările întîlnirilor şi interviuri cu artiștii invitaţi în penitenciar. Cei care „fac butoanele“ sau filmează sînt deținuți care au învățat meserie de la alți deținuți. Fiecare ucenic devine peste ani, la rîndu-i, un discipol care, înainte de a fi eliberat, transmite învățăturile mai departe. Înainte să fiu eu însumi intervievat în faţa camerei de către un medic stomatolog condamnat pentru infracțiuni în mediul online, sînt întrebat ce părere am de protestele anti-OUG 13. Îmi dau seama unde bate întrebarea şi explic că lumea n a protestat împotriva graţierii lor, a deţinuţilor de drept comun. Omul dă din cap a înţelegere, dar şi a părere de rău. Una dintre poeziile din revistă poartă titlul „Guvernanţi şi magistraţi“ şi începe aşa: „Ţara o s-o dezbinaţi / Că prea mult voi vă certaţi, / Miniştri şi guvernanţi, / Preşedinte, magistraţi. // Sînteţi mîndri – aţi cîştigat! / Ne-aţi prostit de v-am votat, / Domnilor conducători, / Vă bateţi joc de popor. // Noi, oamenii mai săraci, / V-am votat să ne-ajutaţi, / Pentru noi, ce ducem greul, / Ne promite PSD-ul, // C-o să dea decrete, legi, / Să trăim ca nişte regi, / Dar ne mint de-atîţia ani, / Stimaţii parlamentari, // C-o să facă, şi-o să dreagă, / Să ne fie ţara dragă, / Să trăim ca cei de afară, / Să nu mai plecăm din ţară…“
M-am despărțit cu greu de cititorii din penitenciar, care oricum urmau să intre la ore. Mulți dintre ei își continuă studiile în detenție – la plecare am trecut pe lîngă o clasă unde o profesoară le preda engleză. Pe hol m-am oprit să privesc un acvariu mare, dar murdar, în care înotau trei peştişori, iar pe fund picotea o broscuţă ţestoasă. „Am avut mai mulţi peşti, dar au murit“, îmi spune un deţinut. „Văd că nu merge instalaţia. N-au suficient oxigen“, spun. „La fel ca noi“, îmi răspunde.
P.S. Îi mulţumesc Patriciei Lidia Popescu, cea care conduce Asociația „Bastionul ArtLitTim“ și cea care m-a invitat să particip la aceste întîlniri regulate dintre artiști și deținuți.
