Bilanţ 2013

Publicat în Dilema Veche nr. 515 din 24-30 decembrie 2013
Bilanţ 2013 png

Anul 2013 va rămîne, înainte de toate, anul în care Premiul Nobel s-a acordat pentru prima dată unui autor de proză scurtă. Ca şi în cazul multor alţi scriitori premiaţi cu Nobel în ultimele două decenii, Alice Munro era tradusă, în momentul distincţiei, în limba română, cu o singură carte: Prea multă fericire (trad. Ioana Opaiţ, Editura Litera). Profit de ocazie să şi recomand această colecţie de ficţiune coordonată de Cristina Vidraşcu Sturza la Editura Litera, unde au fost traduşi mulţi scriitori buni şi foarte buni, printre care David Vann, Sebastian Faulks, Sarah Hall sau Hilary Mantel. Altfel, pentru a mai rămîne în zona prozei scurte, anul acesta s-au tradus, ca şi anul trecut, puţine volume de povestiri, şi fac repede o listă cu ce merită citit, unele fiind însă reeditări: David Vann, Legenda unei sinucideri (trad. Justina Bandol, Editura Litera), Andrés Barba, Buna intenţie (trad. Luminiţa Voina-Răuţ, Editura Vellant), Donald Barthelme, Şaizeci de povestiri (trad. Emil Niculescu, Editura Univers), Pino Roveredo, Să-mi dai de ştire (trad. Aida Ferencz, Editura RAO), Erica Olahova, Nu vreau să mă întorc printre morţi (trad. Gabriela Georgescu, Editura Curtea Veche), Ilf şi Petrov, Atitudine dispreţuitoare faţă de stomac (trad. Adriana Liciu, Editura Polirom), Karel Capek, Povestiri dintr-un buzunar & Povestiri din celălalt buzunar (trad. Radu Albala, Alexandra Toader, Ihor Lemnji şi Iulia Soare, Editura Curtea Veche), precum şi două antologii foarte interesante, una de proză cehă contemporană – Coama leului pe pernă (trad. Helliana Ianculescu şi Lidia Nasincová, Editura ARC), cealaltă din clasicii ruşi – Iarnă rusească (trad. Diana Iepure, Editura Ratio et Revelatio).

În ceea ce ne priveşte, antologia editată de mine Best of. Proza scurtă românească a anilor 2000 (Polirom), cu o selecţie de 23 de povestitori dintre cei debutaţi cel mai devreme în preajma anului 2000, cu toată lipsa de modestie, cred că este o apariţie importantă în 2013. Dar asta şi pe fondul unui an literar în general slab, foarte slab. Doar două cărţi de proză scurtă notabile: Anatol Moraru, Confesiunea unui loser (Casa de Pariuri Literare) şi Varujan Vosganian, Jocul celor o sută de frunze (Polirom), şi doar cîteva romane: Florin Lăzărescu, Amorţire (Polirom) şi Marin Mălaicu-Hondrari, Lunetistul (Polirom) – ambele însă situate la limita mediană a aşteptărilor –, Călin Torsan, Plasterca (Casa de Pariuri Literare), Lavinia Bălulescu, La mine-n cap (Cartea Românească) şi Liliana Corobca, Kinderland (Cartea Românească), plus alte cîteva asupra cărora nu mă pot pronunţa încă, dar care cred că merită menţionate: Ruxandra Cesereanu, Un singur cer deasupra lor (Polirom), Doru Pop, O telenovelă socialistă (Polirom), Ioan T. Morar, Negru şi Roşu (Polirom) şi Tatiana Niculescu Bran, Povestea domniţei Marina şi a basarabeanului necunoscut (Cartea Românească). În ceea ce priveşte proza, 2013 a fost anul romanului gay, nu mai puţin de trei cărţi avînd acest subiect: Dora Pavel, Do Not Cross (Polirom) – acesta fiind probabil şi cel mai bun roman al anului; Adrian Schiop, Soldaţii (Polirom) şi Adrian Teleşpan, Cimitirul (Herg Benet). O menţiune specială – romanul rămas neterminat al lui Gheorghe Crăciun, Femei albastre (Polirom).

Şi pentru poezie, 2013 a fost un an slab, poate cel mai slab din ultimul deceniu. În primul rînd, foarte multe reeditări – ceea ce este bine. Antologii colective: La început a fost dialogul. Grupul de acţiune Banat şi prietenii (antologie de Corina Bernic şi Ernest Wichner, Polirom), Născut în ’58 – Adrian Alui Gheorghe, Vasile Gârneţ, Liviu Georgescu, Bogdan Ghiu, Ioan Es. Pop, Nicolae Ţone, Lucian Vasilescu, Radu Voinescu şi Varujan Vosganian (Cartea Românească), plus Cele mai frumoase poeme din 2012 (coord. Claudiu Komartin şi Radu Vancu, Tracus Arte); antologii de autor: George Almosnino, Fotoliul verde. Antologie de poezie 1971-1995 (Paralela 45); Matei Albastru, Glorie. 1968-2006 (Pandora M); Liviu Antonesei, Un taur în vitrina de piatră. Antologie lirică 1977-2012 (Adenium, 2013), Aurel Dumitraşcu, O mie şi una de picioare verzi (Tracus Arte), Daniel Bănulescu, În Şerpărie (Tracus Arte), Virgil Mazilescu, O precizie cu adevărat înspăimîntătoare (Tracus Arte), dar şi recuperări/reeditări de volume individuale: Alexandru Muşina, Lucrurile pe care le-am văzut (Tracus Arte), Ion Mureşan, Cartea de iarnă (Charmides) sau ineditul Petre Stoica, Unsprezece adnotări lirice la covoarele Şerbanei (Brumar). Vor mai fi fiind şi altele. 

La capitolul volumelor noi de poezie, am reţinut: Angela Marcovici, Intimitate (Charmides), Emil Brumaru, Rezervaţia de îngeri (Humanitas), Ioana Nicolaie, Autoimun (Cartea Românească), Claudiu Komartin, Cobalt (Casa de editură Max Blecher), V. Leac, unchiul este încîntat (Charmides) şi Dan Sociu, vino cu mine ştiu exact unde mergem (Tracus Arte), deşi aceasta cu greu poate fi numită „carte“. De altfel, am remarcat în ultimii ani subţirimea, şi la propriu şi la figurat, a cărţilor de poezie; oricum, anul acesta nici măcar un singur debut nu mi se pare de reţinut.    

În mod paradoxal, cele cîteva traduceri din poezia străină au însemnat mult mai mult. În primul rînd, cartea de debut a suedezei Athena Farrokhzad, ALBDINALB (trad. Svetlana Cârstean şi Raluca Ciocoiu, Pandora M) – titlu lîngă care nu stă nici o carte românească de poezie de anul acesta; John Berryman, Cîntece vis (trad. Radu Vancu, Casa de editură Max Blecher & Armanis), Rilke, Cornul abundenţei (trad. Şerban Foarţă, Humanitas), plus antologia Festivalului Internaţional de Poezie de la Sibiu – Poetrix is Smart (coord. Radu Vancu, Armanis).

2013 a fost însă un an bun pentru cărţile de interviuri: reeditarea Despre interior-exterior – Gellu Naum în dialog cu Sanda Roşescu (Paralela 45), Andrei Pleşu, Din vorbă-n vorbă (Humanitas), Răzvan Petrescu, Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini (Curtea Veche), Naraţiunea de a fi – Robert Şerban în dialog cu Şerban Foarţă (Humanitas), Marius Constantinescu, Profil. Poveste. Personaj (ART), Cartea ca destin – Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu (Humanitas), Ce a fost – cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache (Polirom) şi acelaşi Daniel Cristea-Enache, cu Literatura de azi. Dialoguri pe net (Polirom), plus volumul cu 27 de interviuri luate de mine în ultimul deceniu – Ce-a vrut să spună autorul (Polirom).    

La nonfiction, aş menţiona trei cărţi: Adriana Babeţi, Amazoanele. O poveste (Polirom) – cea mai aşteptată şi probabil cartea anului; Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător (Humanitas) şi Alexandru Matei, O tribună captivantă. Televiziune, ideologie, societate în România socialistă – 1965-1983 (Curtea Veche). Eseistica literară a continuat trendul bun al anilor precedenţi şi, fără pretenţia că menţionez tot ce merită, reţin cîteva titluri remarcabile: mai întîi, Antonio Patraş, în mare formă, cu E. Lovinescu şi modelele româneşti şi europene ale criticii literare interbelice (MNLR) şi cu Scriitorul şi umbra sa. Geneza formei în literatura lui E. Lovinescu (două volume, Institutul European), Eugen Pavel, Arheologia textului (Casa Cărţii de Ştiinţă) şi Bogdan Creţu, Inorogul la Porţile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir (două volume, Institutul European). De altfel, imaginarul occidental/oriental a fost elementul comun al eseisticii în 2013: Roxana Patraş, Cîntece dinaintea decadenţei. A.C. Swinburne şi declinul Occidentului (Timpul), Cătălin Ghiţă, Orientul Europei romantice. Alteritatea ca exotism în poezia engleză, franceză şi română (Tracus Arte), Grete Tartler, Islam. Repere culturale. Proba Orientului (Paralela 45) şi Corina Ciocârlie, Un ţărm îndepărtat. Seducţia frontierelor, frontierele seducţiei (Cartea Românească), plus Andrei Bodiu, China. Jurnal în doi timpi (Tracus Arte).

La categoria cărţilor inclasabile, am două favorite: Daniel Vighi, Istoria din cutia de pantofi (Cartea Românească) – un mix de istorie, memorialistică şi ficţiune, şi Prima dată. Ultimul volum al seriei (coord. Laura Albulescu şi Andra Matzal, Editura ART) – la fel, un amestec de antropologie, memorialistică, jurnalism, ficţiune şi poezie, finalul probabil al celei mai originale serii iniţiate la noi în ultimii ani.

În final, ţin să menţionez, din nou, festivalurile în care cred: Festivalul de Poezie de la Bistriţa şi Festivalul Internaţional de Literatură din Bucureşti (FILB), cu fratele mai mic de la Timişoara – FILTM; şi să salut, fireşte, ediţia de debut a FILIT-ului de la Iaşi.  

P.S. Tot în 2013, după 8 ani şi 89 de numere, revista Dilemateca şi-a încetat apariţia în varianta print.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Statiunea Saturn jpg
Coșmarul prin care au trecut zeci de turiști cazați la un hotel din Saturn: „Am apăsat alarma, am început să țip”
Ce ar fi trebuit să fie o experiență de vis s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru zeci de turiști cazați la Saturn. În timp ce luau micul dejun, o bucată de tavan s-a desprins și a rănit o femeie.
01 FC UNIVERSITATEA CLUJ FARUL CONSTANTA, SUPERLIGA SUPERBET (19 07 2026) jpg
Debut perfect în Superliga pentru „U” Cluj, 2-1 cu Farul Constanța
La câteva zile după ce a fost eliminată de Dinamo Kiev din Europa League, la loviturile de departajare, „U” Cluj a reușit să câștige cu 2-1 în prima rundă a Superligii. Formația transilvană a dominat disputa cu Farul, echipă antrenată de Neluțu Sabău.
CV pentru loc de munca  Foto Freepik com jpg
A învățat ani la rând, dar nu își găsește un loc de muncă. Confesiunea unui tânăr român: „De ce am fost mințiți?”
O întrebare lansată de un român pe Reddit a stârnit o dezbatere aprinsă în mediul online. Tânărul, care spune că a terminat studiile cu rezultate bune, susține că nu reușește să își găsească un loc de muncă, iar postarea sa a adunat sute de reacții și opinii.
feribot răsturnat Guyana 05 foto 595Mouthpiece   Copy jpg
Un feribot cu cu 133 de persoane la bord s-a răsturnat în Guyana. 67 dintre ele au fost salvate, inclusiv 15 copii. Misiunea de căutare este în desfăşurare
Un feribot cu 133 de persoane la bord s-a răsturnat în Guyana în noaptea de sâmbătă spre duminică. Autoritățile au salvat până acum 67 de oameni, inclusiv 15 copii, și continuă operațiunea pentru găsirea celorlalți pasageri.
6661ca5b3a03c7001d645df1 jpg
Avea 16 ani, era bolnav de lepră și a câștigat o bătălie imposibilă care a salvat Ierusalimul
Încoronat la treisprezece ani și murind de lepră, Baldwin IV al Ierusalimului a refuzat să-și abandoneze tronul sau câmpul de luptă — culminând cu o victorie uluitoare împotriva lui Saladin la Montgisard, în 1177, care l-a transformat într-o legendă a cruciadelor. Avea șaisprezece ani, era pe jumăt
femeie la ginecolog testare babes papanicolau jpeg
Cum combat medicii și autoritățile noua teorie a conspirației care a împânzit internetul: „Riscul este zero”
O nouă teorie conspiraționistă care circulă în mediul online afirmă că ustensilele folosite în cadrul testului Babeș-Papanicolau ar intoxica pacientele cu oxid de etilenă, o substanță care ar favoriza apariția cancerului. Medicii infirmǎ categoric.
ilie jpeg
Ce trebuie să faci de Sfântul Ilie ca să-ți meargă bine și să fii ferit de necazuri. Obiceiurile respectate și astăzi
Sfântul Ilie este sărbătorit anual pe data de 20 iulie, acesta fiind unul dintre cele mai importante momente ale calendarului ortodox. Iar de-a lungul întregii țări există nenumărate tradiții și superstiții legate de această zi.
2 bust nefertiti 24893293 jpg jpeg
Nefertiti, femeia care a sedus lumea timp de 3.000 de ani. Dar istoria ei reală e mult mai tulburătoare
De când celebrul ei bust a fost descoperit, în 1912, în situl arheologic de la Amarna, regina Nefertiti a fost considerată un exemplu central al ideii clasice de frumusețe feminină, care s-ar putea rezuma prin finețea trăsăturilor și stilizarea corpului. Așa cum explică Camille Paglia în Sexual Pe
Kimi Antonelli jpg
Kimi Antonelli, victorie spectaculoasă în Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei
Andrea Kimi Antonelli a câștigat, duminică, Marele Premiu al Belgiei, după o cursă spectaculoasă pe circuitul de la Spa-Francorchamps. Pilotul Mercedes a ajuns la șase victorii în actualul sezon și și-a consolidat poziția de lider al clasamentului mondial.