Biblioteca nopţii
● Alberto Manguel, Biblioteca nopţii, traducere din limba engleză de Anca Stoiculescu, Editura Nemira, 2011.
Alberto Manguel a fost, în anii ’60, cititorul şi asistentul personal al lui Borges, după care a devenit el însuşi autor de cărţi. Astăzi nu mai e argentinian, ci canadian, scrie în engleză şi are o casă în Franţa, unde se află şi biblioteca sa de 30.000 de volume. Printre titlurile care i-au făcut cunoscută semnătura încă din mileniul trecut se numără o Istorie a lecturii şi un Dicţionar al locurilor imaginare – două boom-uri ale erudiţiei înviorate de inteligenţă şi fantezie.
Biblioteca nopţii (2006) ar fi o altă răstălmăcire minunată a livrescului, povestind cîte-n lună şi-n stele despre tot ceea ce presupune adunarea cărţilor pe rafturi – de la aspecte curat tehnice (spaţiul bibliotecii, forma ei sau sistemele de catalogare) pînă la unele uşor eterate (uitare, supravieţuire, putere, imaginaţie, hazard, identitate sau chiar „umbra bibliotecii“). E o poveste frumoasă – că „studiu“ ar fi nedrept să-i spunem –, cu multă informaţie, cu inspirate filtre meditative şi cu un mod aproape poematic de „a pune problema“, făcînd din lectură o soră bună a alchimiei. Iar pentru că bibliotecile trebuie să poarte un nume, acesta va fi, rînd pe rînd, Biblioteca din Alexandria, Kabul sau Bagdad, bibliotecile Carnegie, Warburg, Dickens, Masson, Borges, Hitler, Robinson Crusoe, literatura de cordel (cărţuliile înşirate pe sfoară ale buchiniştilor brazilieni) sau biblioburro (bibliotecile-pe-măgar de prin satele Columbiei).
Manguel va face şi gestul suprem al cititorului visător şi pofticios, întocmind o listă de cărţi a căror inexistenţă îl chinuie (între care o Istorie a bîrfei, un jurnal al Milenei lui Kafka, o cronică a detenţiei lui Cervantes în Alger). Aşa e cînd erudiţia are suflet.