B-sides & rarities

● Ioan Es. Pop, 1983. Marş – 2013. Xanax, Editura Charmides. 2013. 

În poezie se poartă acum recuperările, reeditările, antologiile (de autor). În ultimii ani s-au reeditat toate antologiile colective de poezie care au marcat literatura în anii ’80-’90: Aer cu diamante – Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan (Humanitas, 2010), Cinci – Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Alexandru Muşina (Tracus Arte, 2011), Pauză de respiraţie – Andrei Bodiu, Simona Popescu, Caius Dobrescu, Marius Oprea (Tracus Arte, 2011), Vînt potrivit pînă la tare. Tineri poeţi germani din România (Tracus Arte, 2012), plus corolarul La început a fost dialogul. Grupul de acţiune Banat şi prietenii. Poezii, proză, polemici – antologie de Corina Bernic şi Ernest Wichner (Polirom, 2013). O altă antologie colectivă de poezie, şi ea recent apărută, este Născut în ’58 – Adrian Alui Gheorghe, Vasile Gârneţ, Liviu Georgescu, Bogdan Ghiu, Ioan Es. Pop, Nicolae Ţone, Lucian Vasilescu, Radu Voinescu şi Varujan Vosganian (Cartea Românească, 2013). La categoria antologii de autor, menţionez titlurile pe care le-am ţinut în mînă (or mai fi fiind şi altele, fireşte): Sebastian Reichmann, Perioada translucidă. Poeme 1965-2012 (Paralela 45, 2012); George Almosnino, Fotoliul verde. Poezii 1971-1995 (Paralela 45, 2013); Matei Albastru, Glorie. 1968-2006 (Pandora M, 2013); Liviu Antonesei, Un taur în vitrina de piatră. Antologie lirică 1977-2012 (Adenium, 2013) şi George Geacăr, Zoom. Gaura de vierme. 1997-2013 (Casa de pariuri literare, 2013). Norei Iuga i s-a reeditat şi ei, în varianta necenzurată, cartea din 1986: Piaţa cerului. Jurnal de bucătărie (Casa de Editură Max Blecher, 2012); şi tot o carte din 1986, dar rămasă inedită şi tipărită postum: Intenţiile tăcerii de Iustin Panţa (Charmides, 2012). O altă reeditare, dar după „numai“ 13 ani, fiind Drumul furnicilor de Constantin Abăluţă (Casa de pariuri literare, 2011). Şi – era să uit – Cartea de iarnă, debutul din 1981 al lui Ion Mureşan (Charmides, 2013).

Am trecut în revistă tot acest pomelnic  de recuperări ale cărţilor de poezie din ultimii trei ani pentru că mi se pare, în primul rînd, un trend editorial lăudabil (Editura Tracus Arte pare să-şi fi făcut din reeditări o datorie de onoare), dar şi interesant în măsura în care nu mi-e uşor să-i găsesc o semnificaţie anume pe piaţa editorială de la noi care nu s-a arătat pînă acum preocupată decît de reeditările autorilor de manual, adică de titluri cît mai comerciale. Spre exemplu, există prozatori postbelici extraordinari încă nereeditaţi (Paul Georgescu, Sorin Titel, Mircea Ciobanu, Costache Olăreanu – ca să dau doar cîteva exemple dintre autorii mei preferaţi), scriitori de negăsit nici măcar prin anticariate, care riscă, de fapt care au ieşit deja – din cauza dezinteresului editorial (dar aici este şi vina autorilor de manuale alternative care ar trebui să mai ruleze/alterneze scriitorii) – din circuitul literar oferit noilor generaţii de cititori. Iar în poezie mă tem că lucrurile stau şi mai rău.

Ioan Es. Pop este însă, din fericire, un autor iubit, citit şi bine tipărit. Din anul 2000 încoace i s-au publicat nu mai puţin de patru antologii (Podul, 2000; Lumile livide/The Livid Worlds, 2004; No Exit, 2007 şi Căderea-n sus a corpurilor grele, aceeaşi Tracus Arte, 2012), iar Ieudul fără ieşire, hitul său din 1994, i s-a reeditat şi el acum cîţiva ani. Tot la Charmides apare şi acest nou-vechi volum, compozit, înCROPit, alcătuit după principiul „something old, something new, something borrowed, something blue“. „Old“ sînt cele nouă poeme apărute, în urmă cu fix 30 de ani, în revista studenţească băimăreană Nord (două texte din acel grupaj au fost integrate ulterior în volumele porcec, 1996, şi pantelimon 113 bis, 1999), poeme, aşadar, abandonate, dar pe care Ioan Es. Pop le-a recuperat şi citit anul trecut la Cenaclul „Vorba vine“, moderat de Cosmin Ciotloş la Club A.

Redau aici integral cel mai bun poem din acel grupaj, un poem îndrăzneţ politic (căci e sfîrşitul anilor ’80), care contribuie şi la titlul cărţii, un poem deopotrivă despre control şi derizoriu, despre deşertăciunea istorică şi fatalitatea unui continuu, mecanic şi foarte exact marş existenţial spre nimic: „[magnetofoanele anunţă ora douăzeci.] ne-am ridicat şi am plecat. ne-am ridicat şi am plecat. / încă o dată, aleiuia, pojghiţa realului s-a rupt. / bocancii noştri în marş calcă gîtul crizantemelor. / încă o dată, vom continua să mergem, să înaintăm, / oriîncotro, / din datorie pentru aceste decoraţii de cenuşă din piept. // vom fi invadaţi. ne vor admira / pe străzi, în oraşe, femeile cum mergem / perfect aliniaţi, fără să întoarcem capul, / fără să facem un pas greşit, netulburaţi, / ziua şi noaptea fără comandă, / nici un gînd mai departe de vîrful bocancului, / rap-rap-rap, ziua şi noaptea, / nimeni nu-şi permite să-şi mai asume un trecut, / ni-meni-ni-meni-ni- // mărşăluind cu pas egal prin cele patru anotimpuri, / ieşind în afara lor cu pas egal, / ziua şi noaaptea, fără oprire, / pe ploaie şi pe frig, numai lovind cu bocancii / tare în caldarîm, // ieşind din oraşe, din orizont, / din locurile înscrise pe hărţi, din limbajele cunoscute, / din ordinea timpului - rap-rap-, din / succesiunea generaţiilor, / cu pas egal, din memoria părinţilor, // marş care nu ne abate de la vreo / direcţie, marş hărăzit / în loc de călătorie. / marş şi atît.“

Şi în celelalte poeme apar versuri, imagini, metafore ale abandonării de către Dumnezeu, ale lipsei speranţei şi deznădejdii existenţiale: „pianele vor fi aduse în faţa plutonului de execuţie“, „în palmele lui / încep să se vadă din nou cicatricile cuielor. / probabil următorul se va naşte şi el mort“, „îngheţul ne va izbăvi“, „peste tot acest decor s-a prăbuşit / asfinţitul – trandafir în destrămare“, „reală e numai singurătatea“, „cu ochii degeraţi de întuneric“, „ne întîmpină inchizitori deghizaţi / în haine de cerşetorie“, „prizonieri ai absenţei Sale“, „nu erai decît cenuşa unui vis al lui“ ş.a. Fără a fi personalizate, biografice sau dezvoltate narativ, cele nouă poeme sînt mai mult nişte „demos“ care conţin in nuce atmosfera întunecată a damnării, imaginarul şi motivele din poezia cu care, mai tîrziu, Ioan Pop s-a metamorfozat în Ioan Es. Pop, impunîndu-se drept cel mai bun poet al anilor ’90.

„Borrowed“ sînt prezentarea poemelor semnată de Răzvan Voncu (exactă, dar scrisă cam preţios) şi grafica minimalistă a lui Mihai Zgondoiu; iar „new“ sînt poemele, tot nouă la număr, din partea a doua a cărţii, poeme bune, dar care par mai mult texte unreleased, nişte B-sides la ultima carte, care-şi găsesc locul abia pe acest volum ca un fel de bootleg oficial al poetului. În fine, „blue“ este oglinda întunecată în care se oglindesc, peste timp, cele două grupaje de poeme aparţinînd a două vîrste poetice diferite biologic, dar înrudite în spirit. Iată şi cel mai bun poem nou, un poem despre amînare şi refuz existenţial, despre inocenţa şi ignoranţa binefăcătoare: „lucrurile întîmplătoare s-au cam terminat. / de acum vin întîmplări tot mai previzibile. / la vîrsta ta, copile, e bine să nu le ştii. / vei afla despre ele oricum atunci cînd va fi timpul / şi te vei cutremura. // deocamdată, petrece în leagăn / cît mai mult timp cu putinţă. acolo / ţi se întîmplă lucruri mici, care te pun la adăpost / de lucrurile mari. sînt o sumedenie de / bocitoare la capul tău. plînge şi dormi. / da, dacă dormi îndeajuns cînd eşti mic, / o să dormi mult şi bine şi cînd vei fi mare. / vei avea nevoie de asta, / mai ales mai tîrziu, cînd vei fi alungat din leagăn / şi nimeni nu va mai putea face nimic. // uită. uită totul. nu învăţa nimic. / fă pauze mari de memorie. / nu învăţa şi nu-i lăsa să te oblige să umbli. / închide ochii şi prefă-te că nu te-ai trezit / cîtmaimulttimpcuputinţămaialesziua.“

O carte-restituire interesantă, dar de importanţă mai mult bibliografică.