Asortat şi savuros

Publicat în Dilema Veche nr. 489 din 27 iunie-3 iulie 2013
Asortat şi savuros jpeg

● Alexandru Vlad, Măsline aproape gratis, proze asortate, Editura Eikon, 2012.

Scriitor exersat – lucru destul de rar la noi, în mai multe genuri –, păstrînd însă o anumită balanţă între proză scurtă şi roman, Alexandru Vlad revine, după romanul hit din 2011 – Ploile amare (Charmides) –, cu reeditarea unui volum subintitulat „proze asortate“, publicat mai întîi în 2010, la o editură – Dacia XXI – cu o existenţă cam incertă. Textele din acest volum, scurte şi foarte scurte – oricum, inegale ca dimensiune, de formule şi cu subiecte variate –, au apărut iniţial în revistele Vatra, Familia sau Observator cultural, astfel că subtitlul este cît se poate de nimerit. În general, predomină textele personale, lejere, de publicistică narativă la persoana întîi; texte confesive anecdotice şi mici istorii cu tîlc, pline de ironie, înglobînd reflecţii despre viaţă şi oameni, dar şi comentarii social-politice, îndreptîndu-se mai mult spre eseu; unele sînt portrete, dialoguri sau scene (cîteva chiar pot trece drept povestiri; unul dintre texte e falsa schiţă a unui roman), altele conţin un filon poetic; cert e că alternanţa temelor minore – aşa-zis frivole – cu cele mai grave fac din acest volum compozit o carte care se citeşte cu mare plăcere. Iar asta mai ales datorită calităţii stilistice a scrisului lui Alexandru Vlad, un prozator discret, care, de la debutul din 1980, n-a publicat mult (sub zece cărţi), dar fiecare titlu a avut prestanţa lucrului bine făcut. De altfel, profilul de scriitor al lui Alexandru Vlad este cumva excentric: neimplicat în viaţa literară, trăind retras undeva la ţară, asta după ce, de-a lungul anilor, a practicat diverse joburi, pe lîngă cele artistice – de anticar, galerist, bibliotecar şi redactor de revistă, dar şi dactilograf –, şi altele ocazionale, care i-au permis un altfel de contact cu viaţa şi oamenii, gen remizier la o echipă de fotbal, muncitor necalificat pe şantier sau proiecţionist la un cinematograf sătesc (asta într-o literatură plină de scriitori de birou). Un detaliu – zic eu – important, dat fiind că o bună parte dintre textele adunate în acest volum aparţin realismului minor, fiind centrate pe universul mărunt, domestic-stradal al cotidianului, populat cu figuri şi marcat de întîmplări aparent banale. Personajele propriu-zise ale acestor proze provin din te miri ce zone; oricum, alcătuiesc o galerie de portrete indirecte, pe cît de amestecată, pe atît de interesantă (se vede aici şi una dintre trăsăturile prozei optzeciste): patroni de hoteluri în Alaska, antreprenori, pescari amatori, foşti deţinuţi politici, revoluţionari, muncitori şi şantierişti de ocazie, grevişti, biciclişti, latinişti pedanţi şi arlechini parizieni, ţărani şi pensionari.

Cele mai multe dintre aceste proze mizează pe latura comică, anecdotică a întîmplărilor propriei existenţe (scriitorul povesteşte cum, la un moment dat, scapă de două nevăstuici aciuiate pe lîngă casă punîndu-le pe repeat „cîteva arii, chiar şi un marş nupţial“ din Wagner), alteori portretizează personaje simpatice sau decupează fapte diverse din jur (precum un viol incert), situaţii şi dialoguri absurde sau întîmplări aparent comune, cărora scriitorul le relevă, însă, un substrat plin de semnificaţie, cum ar fi pierderea unei şepci, confundarea unei persoane cu alta sau vizita la oftalmolog, în urma căreia lumea văzută prin retina în care a fost picurată atropină oferă o mică revelaţie. Pe lîngă acestea, mai există şi o scurtă istorie a ochelarilor, un inventar al cărţilor din bibliotecă, poeme închinate iernii, dedicate alcoolurilor (mai exact, „licorilor foarte ieftine“), „viciului intim al cafelei“ sau gărilor – de la „Beclean pe Someş“, la Viena; totul fin calibrat, cum spuneam, cu texte mai grave – spre exemplu, despre asumarea culpei istorice a naţiunilor sau despre revoluţionari şi Revoluţie: „În fiecare an, televiziunile fac o cîntarea Revoluţiei, la care nu-ţi vine să te uiţi. Minciuna se amestecă azi cu colindele, aşa cum s-a amestecat cîndva cu sîngele. De altfel, imaginile sînt din ce în ce mai şterse, benzile mai uzate, culorile au dispărut. În loc să ia avînt, lucrurile s-au tîrît, de parcă am fi avut nişte pietre de moară legate de picioare. Foarte puţini dintre noi mai pot ţine capul sus, dispreţuiţi că n-avem bani, n-avem viitor, ci doar trecut, n-avem ce ne reproşa şi nici cu ce ne lăuda. Libertatea pe care o vedem în jur e stridentă şi n-are lumină.“

Un text simpatic şi cu tîlc este cel intitulat „Zgomotele scrisului“, un eseu narativ despre schimbarea statutului scriitorului, prin prisma zgomotelor produse de ambient sau de însuşi actul scrisului; citez in extenso: „Pe la începuturile vieţii noastre comune, soţia mea mi-a spus că-mi aude zgomotul pe care-l face peniţa stiloului cînd aleargă pe hîrtie. Şi c-o scotea din sărite faptul că era atît de ezitantă, nu avea nici un ritm. Ca urmare, s-a sculat, a luat o pernă subsuoară şi s-a refugiat în cealaltă cameră. Deja aveam două camere – ne puteam permite acest lucru. Dar m-am simţit, de pe atunci, în primejdie. Aşadar, cineva putea percepe scrisul drept o meserie zgomotoasă. Apoi, cînd tăcerea era perfectă, am auzit eu însumi scîrţîitul peniţei pe hîrtie. Întotdeauna la sfîrşitul propoziţiei. Puţin rămas în urma gîndului. De zece ani am, însă, o altă relaţie cu zgomotele, pentru că nu există săptămînă în care să nu înceapă un şantier undeva în labirintul blocului de beton în care locuiesc... Pereţii vibrează. Se aud bocănituri, percutaţii, o variantă enormă a frezei stomatologice. Încerc să-mi imaginez: acum se bat cuie, acum se dărîmă pereţi, acum se introduc ţevi, acum se pune parchet, acum se raşchetează parchet, acum se finisează ceva. S-a dus dracului turnul de fildeş... Unde-s vremurile cînd se plîngea vecinul că-mi aude maşina de scris?... Cineva mi-a spus unde aş putea să scriu. În curtea enormă a vechiului combinat, unde e atîta linişte, încît se aud buruienile crescînd. Şi unde s-au aciuiat ciorile în secţiile pustii. Şi aceasta ar fi marea favoare, marea sponsorizare pe care statul mi-ar putea-o oferi, asemenea oraşelor occidentale care îşi cedează vechile edificii industriale artiştilor, înainte de a fi dărîmate.“ Un alt text-radiografie socială este „Terminus Paradis“, unde scriitorul abordează subiectul mall-ului ca simbol al capitalismului, edificiu labirintic al marketingului, templu al loisir-ului şi al consumerismului („nu-mi găsesc niciodată maşina în parcarea aceea complicată, de parcă supermarketul n-ar fi de acord să plec“); text care se constituie ca revers la descrierea din „Primăverii, 50“, unde impozantul sediu de altădată al partidului unic este văzut acum ca „o simplă clădire golită de sens şi de atmosferă“, invadată de „vegetaţia apolitică şi aproape întotdeauna decentă.“

Dar cele mai literare texte din volum, cele care se apropie cel mai mult de autonomia estetică a ficţiunii, sînt „Despre statui. Opinia unui practician“ – textul care dă titlul cărţii – şi „Arheologie“. Primul dintre acestea funcţionează ca o parabolă despre ipocrizia memoriei şi a recunoştinţei: un angajat al Primăriei spală statuile din oraş („cota de detergent pentru fiecare dintre indivizii din bronz depăşeşte ce-şi pot permite unii oameni vii“), iar, la un moment dat, gestul lui, căţărat pe un tanc sovietic a cărui ţeavă este îndreptată spre Episcopia Reformată, îi antrenează şi pe alţii, şi toată această confuzie capătă semnificaţia unui gest politic. „Măsline aproape gratis“ este un text care surprinde esenţa absurdă a comunismului, printr-o istorie alimentară, construită în jurul căutării obsedante a măslinelor în comerţul de stat („comunismul poate fi în orice clipă corect evocat şi măsurat după valoarea inestimabilă pe care ajunsesem s-o acord, la un moment dat, sîmburilor de măslină; am şi eu unităţile mele sofisticate de măsură); în timp ce văd „Arheologie“ – cu un personaj care dezgroapă în grădină obiecte pe care nu ştia că le pierduse – ca pe o parabolă a bătrîneţii. O carte cu proze într-adevăr asortate, fiecare avînd propria savoare.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este în stare gravă, în urma unui accident de circulație.
image
Cum au schimbat normele la locul de muncă tinerii din Generația Z. Mesajele primite de la angajați de proprietara unei firme
Patroana a împărtășit trei texte pe care le-a primit de la angajatul ei din generația Z, iar concluziile ei sunt de luat în seamă.
image
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
Aspectul general al pielii poate fi îmbunătățit dacă reducem consumul unui aliment, spun nutriționiștii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.