A pierde e o chestiune de metodă

● Santiago Gamboa, A pierde e o chestiune de metodă, traducere din limba spaniolă de Mihaela Săcuiu, Colecţia „Ficţiune fără frontieră“, Editura Paralela 45, 2011.

Autorul e un columbian în floarea maturităţii, cu ani buni trăiţi pe la Madrid, Paris şi Roma. Literatura lui fuge de bătrînul realism magic, preferînd vioiciunile ironiei şi jocul cameleonic cu formulele „de senzaţie“. A pierde e o chestiune de metodă mimează, de pildă, romanul poliţist. Şi n-o face rău, chit că o cam lungeşte cu dialogurile, în aşteptarea evidentă a unei ecranizări zgomotoase. Cartea a apărut în 1997, s-a vîndut bine în mai multe colţuri de lume, a fost luată foarte în serios ca radiografie a corupţiei columbiene, iar în 2004 chiar a fost ecranizată, într-o coproducţie columbiano-spaniolă.   

Romanul urmează trei piste simultane: 1) ancheta unui ziarist intrigat de descoperirea unui cadavru tras în ţeapă după o metodă Dracula combinată inventiv cu răstignirea; 2) iţele încurcat-mafiote (şi îndelung dialogate) în care sînt prinşi un avocat, un consilier municipal, doi oameni de afaceri şi o colonie de nudişti; 3) confesiunile magic de simpatice ale unui căpitan de poliţie obez („persoană sensibilă“, „suflet cult“) la întrunirile supraponderalilor anonimi desfăşurate sub titlul „Cina cea de Taină“. Această a 3-a pistă, cea mai gratuită din carte şi cea mai spumoasă ca scriitură, le face mult bine literar celorlalte două, intersectîndu-le ironic şi adăugînd deznodămîntului lor punctual înţelesul – ceva mai lat – de uriaş bîlci al deşertăciunilor. 

Cu dichis sînt şi accesoriile ziaristului de la pista 1: cartea de Cioran din torpedoul maşinii şi, mai ales, păpuşa în buzunarele căreia îşi ţinea bileţelele cu replici demne de reţinut. Titlul cărţii dintr-un asemenea buzunar a ieşit.