50 de nuanţe ale ispitei

● In.Fuzion #Ispita, coordonator Ana Maria Ciofîrlă, editori Oana Fotache&Robert Şerban, Asociaţia Montage, 2019. 

Nu e prima dată cînd apar astfel de cărţi-album în care scriitorii şi artiştii vizuali se provoacă şi se inspiră reciproc. În Bookătăria de texte şi imagini 1&2 (coord. Stela Lie&Florin Bican, Faber Studio/Pandora M, 2009/2016), artiştii de la Clubul Ilustratorilor creau imagini pornind de la povestirile pentru copii scrise de cîţiva prozatori de literatură pentru adulţi. În Iubire 13 (coordonat de subsemnatul, Editura ART, 2010), treisprezece scriitori şi artişti scriau proze foarte scurte pe tema iubirii însoţind tot atî-tea diapozitive ale seriei fotografice Love Story realizate de regretatul pictor Ion Dumitriu în anul 1972. Iar în Dublă expunere (coord. Roxana Gamarţ, Editura TREI, 2014), zece prozatori scriau povestiri inspirate de lucrările a zece pictori şi fotografi.

De data aceasta însă, experimentul Galeriei Montage de a pune împreună pictori cu poeţi şi prozatori a ajuns ceva mai departe. În primul rînd, a existat o temă iniţială: ispita, şi fiecare artist a trebuit să creeze un tablou, un poem sau o proză cu acest subiect, după care, odată stabilite cuplurile (prin tragere la şorţi), au făcut schimb de lucrări şi fiecare a creat, în etapa a doua a experimentului, o a doua lucrare inspirată de opera celuilalt. Astfel, la sfîrşitul celor două luni, cît a durat proiectul, în primăvara anului trecut, cele douăsprezece cupluri de scriitori şi artişti vizuali au produs peste 50 de pînze, proze şi poeme. În afara acestor două etape creative, Proiectul In.Fuzion #1 a continuat cu o serie de workshop-uri deschise publicului, dar şi cu două expoziţii: una la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, cealaltă la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. În fine, în vederea editării acestei cărţi-album, au mai existat o serie de şedinţe foto cu artiştii (realizate de Cosmin Gogu şi Victor Cosmaciuc) şi cinci întrebări standard, formulate de Robert Şerban, adresate tuturor participanţilor. A rezultat o carte-album cu de toate: lucrări vizuale, poeme, proze scurte, fotografii şi interviuri.

„Acest album de imagini şi texte e un stop-cadru al mişcării în care se află artele (inclusiv cea a scrisului şi cea a vizualului), dar şi un moment al dialogului. Al unuia exemplar, în care sînt implicate 24 de voci, fiecare cu tonalitate aparte, cu timbru personal şi flux original, ludice sau grave, sonore ori timide“, spune Robert Şerban în Cuvîntul înainte. Pentru ca Oana Fotache să conchidă în epilog: „Pentru cei implicaţi, lucrul timp de cîteva luni la acest experiment artistic s-a prezentat ca un pas de deux cu libertăţi şi constrîngeri. Nu s-a putut fără acestea din urmă: tema comună, perechile trase la sorţi, obligaţia de a răspunde la lucrarea celuilalt, timpul şi spaţiul limitat – limite rareori depăşite. Libertatea a rămas, totuşi, întreagă: mediul de expresie, genul, stilul, forma au fost decise, cu nonşalanţă sau discreţie, de la caz la caz, de fiecare artist. Pe lîngă alăturările fericite, care se luminează reciproc, mai sînt aici şi contrapuncte, diferenţe izbitoare, contraste tari. În ciuda temei – aceeaşi pentru toţi –, vocile artiştilor sună diferit. Ne convingem încă o dată, aşa cum avertizase André Malraux în 1957, că artistul e totul, şi nu modelul sau subiectul operei sale. Astfel că, după ce-am privit 50 de chipuri ale ispitei, atrăgătoare sau teribile, blînde sau neliniştitoare, încă mai rămîn atîtea de înţeles.“

Într-adevăr, unele cupluri de artişti au creat foarte bine împreună (în ciuda diferenţei de generaţie şi, mai ales, în ciuda faptului că s-au întîlnit pentru prima dată), punctele de tangenţă încununîndu-le creaţiile în asemenea măsură uneori, încît pare că riscă să rămînă incomplete într-o receptare separată. În orice caz, parcurgînd cartea-album, trecînd de la un artist la altul, de la text la imagine şi viceversa, cauţi/aştepţi punctul de inspiraţie în care cele două creaţii se ating/intersectează, precum două obiecte stranii care, la un moment dat, realizează un fel de joncţiune. Zona comunicării poate fi punctuală sau evazivă, punctul de atingere se situează la diferite niveluri de profunzime (detaliu, idee, atmosferă) şi trebuie remarcat efortul tuturor de a crea prin tangenţă, în ciuda diferenţelor de stil, temperament şi viziune majore în cele mai multe cazuri.

Cel puţin în cazul a doi scriitori, acest tip de experiment n-a fost o premieră: Nora Iuga şi Marin Mălaicu-Hondrari au mai exersat scrisul pornind de la imagini în proiectul Dublă expunere şi, întîmplător sau nu, amîndoi abordează aici ispita în cheia erotismului. Nora Iuga (vs. picturile lui Eugen Raportoru) scrie două proze poematice cu situaţii erotice cumva în oglinda visului: una la bătrîneţe într-un tren, cealaltă la juventute pe malul mării. Marin Mălaicu-Hondrari (vs. Mircia Dumitrescu) scrie două proze cu un oarecare efect de ecou în romanele sale, una realist-dialogală plasată în Bistriţa, cealaltă livrescă, petrecută în Spania. O fantezie în doi paşi, de data asta fiind însă vorba de un singur text, scrie şi Andrei Ruse (vs. Mirela Iordache), al cărui protagonist imaginează două scenarii sentimentale uitîndu-se la o bătrînă care priveşte lumea de la fereastra unui bloc vechi.

Tot proză scrie şi Marcel Tolcea (vs. Florin Stoiciu): un mic eseu confesiv pe marginea descoperirii în copilărie a celor 1001 de nopţi şi un text mai elaborat, umoristic (printre vîrfurile cărţii), despre un pictor ratat care răspîndeşte despre sine un zvon, menit să-i confere eroism artistic printre cetăţenii unui „obscur tîrg de frontieră“ unde fusese repartizat ca profesor de desen. În fine, Lavinia Branişte (vs. Dan Paul Ungureanu) scrie o amintire din copilăria petrecută la bunici pe malul Dunării, pentru ca al doilea text să fie un poem. Un poem – de fapt, traducerea unui psalm despre ispită al lui Rainer Maria Rilke – oferă şi Ioana Pârvulescu (vs. Aurel Bulacu); pentru ca al doilea text să fie o proză foarte interesantă, o „confesiune“ cu substrat teoretic (alt vîrf al cărţii), despre întîlnirea dintre un bătrîn, aparent fără însuşiri, şi o femeie mai tînără, aparent superficială, în faţa unui tablou ermetic la un vernisaj, bătrînul oferindu-i femeii o stranie cheie de interpretare a artei.

Simona Popescu (vs. Naiana Vatavu) scrie două lungi poeme palimpsest/autoreferenţiale, cu citate, note de subsol şi consideraţii teoretice despre „ţeserea din toate, la nefîrşit“ a literaturii şi a picturii, cu referinţe din high/pop culture, dar şi cu mărci înregistrate ale propriului scris („exuviale corpuri“). Un lung poem dramatic în două părţi cu şi despre Iov semnează Matei Vişniec (vs. Suzana Dan), pentru ca, nu în ultimul rînd, Robert Gabriel Elekeş (vs. Ana Maria Ciofîrlă), Claudiu Komartin (vs. Sofia Ovejan) şi Valeriu Mircea Popa (vs. Alexandru Jakabházi) să scrie, fără vreun concept anume, numai poeme, unul mai bun ca altul.

În încheiere, ca-ntr-o enumerare de oracol, selectez din chestionarul standard de la finalul cărţii ce înseamnă şi ce rost are arta pentru participanţii la acest proiect, dar fără să le atribui răspunsurile: „comunicare cu semeni şi răspunsuri la întrebările vieţii“, „o adevărată religie prin care se poate ajunge la spiritualitate“, „satisfacerea nevoilor estetice“, „plăcere şi cadru pentru amintiri“, „un mod de viaţă“, „rugăciune“, „o provocare care creează plăcere“, „o supapă pentru respiraţie“, „un cadru pentru rîsul trist şi absurd“, „o cale de a visa la o altă viaţă“, „întregire sufletească, o călătorie spre înţelegerea unor mistere“, „o dimensiune ce dă naturaleţe omului şi-i justifică dorinţa de a fi în viaţă“, „libertate şi comunicare în alt mod/plan cu alţii“, „confecţionarea unui ambalaj adecvat pentru durere“, „masturbare“, „surpriză şi hazard“, „satisfacere interioară“, „memoria omenirii“.