Baia comunală
Mult timp nu am intrat în saunele coreene. Mă mulțumeam să le observ din depărtare, semnalizate printr-un fel de emoticon: o linie orizontală deasupra căreia pluteau trei linii ondulate vertical, imitînd aburii. În marea de neoane și înscrisuri hangul erau neobișnuite, aveau ceva dintr-o caligrafie arabă, semnalizare a unui decor povestaș în aglomerarea de ciment. Cel mai mult îmi plăceau cele desenate simplu cu alb sau negru, agățate la colțul unei clădiri, nu cele colorate sau cu neoane. Au un aer vetust, care-mi plăcea mult. Am început să merg acolo mai ales cu amicii cu inflexiuni mai nordice (nemți, olandezi, austrieci; colegii est-europeni sau mediteraneeni nu le prea gustau) după intensele drumeții pe munții din jurul Seulului, într-un circuit de refacere sportivă care se încheia, după baia de aburi, cu o supă foarte picantă.
În interior e o mică comunitate pe care o descoperi în pași mici (că altfel aluneci). Intri, te duci la ghișeu și ceri serviciul care te interesează: o saună normală, un masaj coreean, unul sportiv. Primești o cheie de la vestiar, la cerere și în prețul intrării, un set de haine de schimb, foarte de casă, niște bermude și un tricou, de obicei gri. Te descalți tacticos, îți iei pantofii în mînă, îi așezi într-o cutiuță și te îndrepți spre sauna împărțită pe sexe. Te dezbraci într-o lumină orbitoare, hainele sînt plasate într-un dulăpior, duș și apoi, paing gol, intri în sala căzilor și a camerelor cu aburi. Căzi cu diferite temperaturi, de la sloi la fierbinte, alternate cu camere de saună cu diferite esențe, dezgheață și relaxează orice complex sau tensiune ai avea în tine. Și dacă ai mai avea o urmă de stres după micul carusel de aburi și vapori, te ajută masajul coreean s-o elimini printr-o mică tortură exfoliantă care se petrece pe o masă rece în interiorul saunei: bureți ori niște lavete abrazive alunecă cu o viteză neîndurătoare pe bietul corp vascularizat pînă la extenuare capilară, maseurul pare că a lăsat la vestiar orice rest de milă: te-ntoarce, te sucește, te întinde (ba eventual se mai și suie cu picioarele pe tine, agățat de o bară, să nu iasă totuși cu picioarele pe partea cealaltă!) și, la sfîrșit, îți mai aruncă și o găleată de apă rece pe tine, ca să fie ritualul complet. Asta e varianta hardcore a saunei, pe care o poți încerca doar în momentele de testare a propriilor limite, varianta cu clăbuci. La sfîrșit te îndrepți spre locul cu cosmeticale, unde găsești prosoape sterilizate, geluri, creme și parfumuri, uscătoare de păr și tot tacîmul oglinzilor mari care te arată, în sfîrșit, într-o relaxare realistă, din toți porii larg deschiși. Dacă ești obosit și vrei să dormi departe de zgomot, ai la îndemînă camere scunde și luminate domol, în care îți așezi capul pe mici perne dreptunghiulare, sub aburul odorizant al nu știu cărei pietre încinse.
În spațiile comune intri după ce te-ai costumat în pijămăluțele primite la intrare. Acolo e locul de relaxare în grup. Întinși pe saltele alandala, fără nici o regulă de delimitare a spațiului, coreenii dorm, joacă go, citesc (cărțile aduse de acasă sau pe care le găsești în rafturile locului), mănîncă ouă fierte în ceai verde ori supă de alge, ori se hidratează din niște recipiente mari de plastic (de nu știi unde începe gustul ceaiului și unde se termină cel al plasticului). Unul sforăie, o familie extinsă se joacă cu copiii, fetele își împletesc din prosoape cozi sau fac din ele niște figurine haioase, cineva a adormit șui într-un scaun de masaj, altul stă la rînd așteptînd masajul sportiv (mai uman, relaxant și mult mai scump). Ai la îndemînă karaoke, sală de computere, mici magazine, televizoare unde poți comenta ultimul hit al telenovelolor locale sau un meci de fotbal. Pare un loc orientat spre familie, dar mulți coreeni vin la saune ca să fie singuri, să exerseze încetul dincolo de orice presiune socială. Unele saune au și terase, așa că în zilele însorite poți sta acolo și urmări, cu muzică în urechi, fantasticul smog seulez lățindu-se indiferent peste oraș.
Jjimjjilbang-ul, deschis 24 din 24, e un hub al liniștii. E ca și cum ai vedea dintr-odată toate ritmurile nebunești ale orașului vaporizate în ralenti-ul uniformului împijămălit, mișcat abulic printre saltele. Unii vin acolo din motive de întreținere, alții ca să uite stresul orașului, cei mai mulți pentru o formă de socializare fără multe inflexiuni. E acel tip de loc-nișă unde singurătatea îți face bine, topită într-o mimică a socialului fără prea multe riduri. În Coreea de Sud nu ai cum să ratezi aceste locuri, ar fi ca și cum nu ai fi văzut-o pînă la capăt.
Foto: B. Tănase
