Trienala de Arhitectură de la Oslo este cel mai important eveniment din domeniul arhitecturii din Nordul Europei. Ediţia de anul acesta – a cincea – are ca temă centrală politicile de mediu în domeniul construcţiilor: „Behind the Green Door“ este titlul-slogan ales de către curatori. Trienala şi-a propus să investigheze cum a fost influenţată arhitectura de concepte precum „sustenabilitate“ sau „durabilitate“, vehiculate tot mai des în politicile de urbanism. Pe de altă parte, evenimentul încearcă să descopere cum se raportează arhitecţii înşişi la mediu şi mai ales la politicile de mediu.

Norvegia este, într-adevăr, una dintre ţările cu cele mai avansate politici în domeniul protecţiei mediului. Conceptul de „casă pasivă“ – adică locuinţă cu consum foarte redus de energie –, lansat iniţial în Germania, în 2007, a fost adoptat de autorităţile norvegiene şi adaptat condiţiilor meteorologice locale. Impact cît mai mic asupra mediului înseamnă, printre altele, straturi peste straturi de izolaţii şi numeroase constrîngeri în ceea ce priveşte alegerea materialelor de construcţie. Din 2014, toate locuinţele individuale nou construite vor trebui să respecte standardele de „casă pasivă“. Însă ce e bine pentru mediu nu e neapărat bine şi pentru estetica locuinţei. Colectivul de curatori „Rotor“ a vrut să găsească tocmai echilibrul între normativ şi estetic, între regulile impuse şi felul în care arată casele. Conferinţele susţinute de arhitecţii, sociologii şi urbaniştii invitaţi de Uniunea Arhitecţilor au arătat cît de abrupt poate fi acest clivaj şi cît de anevoioase sînt căile de conciliere. Modele de succes există – însă acestea sînt adesea prea costisitoare pînă şi pentru înstărita Norvegie. Şi atunci, cum să mai construieşti sustenabil?

Expoziţia principală a Trienalei are ca repere 600 de obiecte iconice sau materiale de construcţie folosite în arhitectură în ultimele decenii. E un parcurs cronologic care arată, prin prisma materialelor şi tehnologiilor folosite, cum a evoluat conceptul de „casă pasivă“. Succesiunea de imagini – cu case tot mai „inteligente“ şi mai „pasive“ – ne lasă să întrevedem cum vom locui în viitorul apropiat. Perspectivele sînt optimiste: progresul tehnologic aduce mai mult confort şi mai puţin impact asupra mediului – asta e sigur. Pentru arhitecţi, acest progres presupune mai multă responsabilitate. Ei vor deveni, aşa cum s-a şi spus în cadrul conferinţelor, nu doar nişte executanţi supuşi, ci nişte „agenţi de influenţă“. Căci vor trebui nu doar să se conformeze unor norme prestabilite, ci să inventeze şi să impună ei înşişi standarde noi, pentru case mai frumoase şi mai ecologice. Pentru arhitectură, secolul viitor va fi eco sau nu va fi deloc. Acesta pare să fie mesajul – poate prea radical – al Trienalei de la Oslo.  

Dar nu doar despre beneficiile politicilor „verzi“ a fost vorba, ci şi despre paradoxurile şi blocajele pe care le atrage imperativul ecologic în arhitectură, urbanism şi, pînă la urmă, în viaţa cotidiană. Unul dintre obiectele expuse ilustrează sublim acest blocaj. Acum cîţiva ani, autorităţile locale din zona flamandă a Belgiei au demarat un program vast, de recuperare a tuturor obiectelor potenţial dăunătoare din gospodării. Vizate erau în special bateriile consumate, dar şi medicamente expirate, tuburi de spray folosite, ambalaje în care au fost ţinute substanţe chimice (detergenţi, înălbitori etc.). În acest scop, au fost distribuite gratuit către populaţie nişte containere verzui, din plastic. Practic, fiecare familie a ţinut, timp de un an, aşa ceva în casă, urmînd ca după un an, containerele să fie recuperate de autorităţi. Numai că, din grijă pentru mediu şi pentru oameni, acele containere aveau un dispozitiv de închidere atît de performant, încît aproape nimeni nu a fost în stare să le deschidă. Zecile de mii de containere etanşe, dar goale sînt semnalul că undeva s-a mers prea departe cu normele de siguranţă, că ele au atins, poate, absurdul. Am văzut un asemenea container expus la Centrul Norvegian pentru Design şi Arhitectură (DogA), printre mostre de cărămizi şi geamuri termopane, printre stive de vată izolatoare şi panouri de polistiren. Nu cumva politicile urbane devin atît de inumane, încît ne împiedică să locuim?  

Deplasarea la Oslo a fost realizată cu sprijinul Ambasadei Norvegiei.