Putinizarea Europei

Publicat în Dilema Veche nr. 435 din 14-20 iunie 2012
Putinizarea Europei jpeg

Democraţia e bună, dar nu-i la fel pentru toţi. Există discrepanţe mari între ce se presupune a fi democraţia şi felul în care regimurile politice aplică principiile democratice. La marginea dinspre Est a Uniunii Europene dezvoltarea democraţiei stagnează. Într-o ţară care aspiră la statutul de membru al Uniunii – Ucraina – puterea politică se înăspreşte în dauna libertăţilor civile. Iar Ungaria, care, pînă nu de mult, era un model democratic cel puţin pentru statele din regiune, pare să fi abandonat o parte dintre principiile esenţiale ale democraţiei, adoptînd, printre altele, o lege menită să pună botniţă celei de-a patra puteri în stat, adică presei. Ce se întîmplă în Europa de Est?

Un studiu recent realizat de Freedom House şi citat de Die Welt analizează evoluţiile în această parte a Europei. De la colapsul Uniunii Sovietice încoace, organizaţia publică în fiecare an o anchetă, intitulată „Nations in Transit“, despre starea democraţiei în 29 de ţări din Europa de Est şi Eurasia. Potrivit raportului Freedom House, în Ungaria s-a înregistrat cel mai mare declin al democraţiei şi al libertăţilor dintre toate statele examinate. Rezumat, „cazul“ Ungariei arată astfel: de la preluarea mandatului, în 2010, premierul Viktór Orban a subminat, sistematic, democraţia. Noua lege electorală reamenajează circumscripţiile într-un mod care favorizează partidul aflat la putere; legea presei oferă Puterii posibilitatea să-i sancţioneze cu amenzi usturătoare pe jurnaliştii recalcitranţi; iar Justiţia a fost slăbită considerabil după adoptarea unor noi reglementări. Raportul sugerează chiar că, la o viitoare evaluare, Ungaria ar putea să nu mai obţină statut de „democraţie consolidată“.

Pe de altă parte, tranziţia din Ucraina stagnează şi, pe alocuri, chiar regresează. Desigur, nivelul acestei ţări este mult sub cel al Ungariei, aşa că şi aşteptările erau mai mici. Mari sînt doar ambiţiile guvernului de la Kiev, care-şi afirmă mereu aspiraţiile europene. Într-adevăr, aşa-numita Revoluţie Portocalie (2004) a adus cîteva progrese vizibile. După victoria lui Viktor Iuşcenko s-a crezut că represiunea sistematică a opozanţilor şi a jurnaliştilor precum şi fraudele electorale sînt de domeniul trecutului. Dar minunile nu durează o veşnicie. Succesorul lui Iuşcenko – Viktor Ianukovici – a întors Ucraina din drumul pe care o apucase. Regimul de acum nu ar fi cu nimic mai bun decît cel de dinaintea Revoluţiei Portocalii: arestări/condamnări motivate politic, sistem de justiţie corupt, jurnalişti ameninţaţi, opozanţi intimidaţi. Efectul nociv al acestei reveniri la un regim autoritar e că, de-acum înainte, este posibil ca şi alte state din regiune care apucaseră să facă mici paşi spre democraţie – şi care vedeau în Ucraina un model de urmat – se vor întoarce la vechile metehne postsovietice.

România e menţionată în raportul Freedom House printre ţările cu democraţie semiconsolidată (alături de Macedonia, Serbia şi Croaţia). Printre evoluţiile pozitive remarcate de raportori e independenţa sistemului de justiţie; acelaşi raport indică însă şi o degradare în ceea ce priveşte corectitudinea sistemului electoral.

Pînă una-alta, singurele exemple negative identificate de studiu sînt Ungaria şi Ucraina. Însă structurile democratice slăbite şi dificultăţile economice înregistrate în statele din regiune ar putea conduce la extinderea acestui fenomen pe care unul dintre autorii studiului, Christopher Walker, îl numeşte „putinizarea Europei“: progresele în democratizare sînt umbrite, dacă nu anulate de stagnare şi de regres; regimuri în curs de liberalizare încep să se întoarcă spre autoritarism. Dinspre ţările cu o democraţie consolidată, aceşti paşi înapoi sînt văzuţi ca un soi de înşelăciune: state aspirante la UE au adoptat reforme doar cît să obţină nişte rapoarte pozitive, nişte steguleţe verzi. Odată obţinute, regimurile redevin autocratice. Micile progrese sînt de fapt doar excepţia – scopul, pe termen lung, e conservarea puterii de către vechile structuri.

Dincolo de evidentul impas în care se află proiectul european (moneda unică e, pentru moment, cea mai gravă dintre probleme; dar nu e singura), ţările „vechi“ ale Uniunii au toate motivele să privească spre Est cu scepticism. Şi exact asta recomandă şi Walker: „Bruxelles trebuie să-şi impună cu mai multă stricteţe standardele democratice în noile state membre“. Însuşi modelul european ar fi în pericol, susţine Freedom House.

Ucraina şi mai ales Ungaria arată destul de clar că tranziţia de la socialism la democraţie nu e un proces care decurge firesc. Altfel decît o sugerau fondatorii Europei, democraţia nu e un factor determinat cultural. Şi, mai ales, că democraţia nu e ireversibilă. 

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.