● Radu Ţuculescu, Stalin, cu sapa-nainte, Editura Cartea Românească, 2009.

Pe cît de prolific, pe atît de discret este mureşeanul Radu Ţuculescu, un dramaturg şi un prozator interesant, mult mai bun decît alţii care au deja o cotă critică, un scriitor care nu s-a bucurat de atenţia pe care o merită talentul său nici măcar din partea mea, care, din lene şi prejudecată, recunosc că l-am citit mult mai tîrziu decît am avut ocazia. Noul său roman este construit în doi timpi paraleli, un timp al trecutului în care copilăria este evocată secvenţial, în salturi, oprindu-se doar asupra unor momente, imagini şi întîmplări semnificative biografic, şi un timp al prezentului în care naratorul Adrian Loga îşi consemnează pe calculator, într-un jurnal electronic, o zi din viaţa lui de bărbat divorţat şi tată al unei adolescente. Cele două faţete ale naraţiunii alternează, astfel că, pe măsură ce aflăm cîte ceva din trecutul lui îndepărtat, sîntem şi martorii prezentului " faţă şi revers care, deşi se scriu concomitent, nu se condiţionează reciproc: cele două discursuri narative sînt diferenţiate grafic, au propriile stilistici şi ritmuri narative, nu se intersectează şi sînt perfect autonome pînă la secvenţa finală cînd, dintr-odată, se suprapun.

Adrian Loga a trecut printr-un divorţ în urmă cu cîţiva ani. Plecată la muncă în Spania pentru a strînge banii necesari construirii unei case de vacanţă, soţia lui s-a îndrăgostit de un spaniol şi nu s-a mai întors acasă. Bărbatul a rămas singur cu fata lor, Adelina, aflată la vîrsta independentă a studenţiei, pe care o iubeşte foarte mult, de a cărei prezenţă este dependent şi faţă de care se arată excesiv de grijuliu şi de protector, suspectîndu-se singur chiar de o anume gelozie. Nu şi-a refăcut viaţa amoroasă şi, în general, nu ne spune mai nimic despre viaţa lui de bărbat divorţat (pîndit, poate, de criza vîrstei mijlocii), în afară de gîndurile pentru fiica plecată să înveţe împreună cu o colegă de facultate: "dracu să le ia de întrebări postume. am divorţat şi basta. acum nici în cur nu mă doare. m-am redresat. mă enervează doar tastatura asta neagră. are cîteva litere pe care trebuie să le apăs de două ori ca să apară pe ecran. uneori naiba ştie ce ating şi-mi sar rîndurile ori dispar spaţiile dintre ele. am citit undeva că e bine să ţii un jurnal cînd nu prea ai cu cine comunica şi eşti mai mult singur". Rămas singur acasă, în sevraj patern, gîndurile lui Adrian Loga sînt bruiate de maneaua care se aude tare din blocul vecin, manea al cărei vers obsedant "ofofooof viaţa mea", reluat mereu şi mereu, se impune ca un refren al propriei poveşti ce avansează imprevizibil printre "rîndurile sărite" ale memoriei şi în "spaţiile" timpului trecut. De cealaltă parte a povestirii, propria copilărie şi adolescenţă sînt ilustrate prin mai multe decupaje ansamblate cronologic şi, deşi lipsesc multe piese, imaginea trecutului are suficientă coerenţă. Salturile peste ani sînt marcate prin enunţul "Şi am mai crescut puţin", astfel că fiecare episod este încărcat de semnificaţia pierderii treptate a inocenţei. Căci incursiunea în trecut este o suită de istorii (de familie) ce vorbesc, în fond, despre candoarea copilăriei în vremuri complicate.

Unul dintre primele momente rememorate este legat de moartea lui Stalin şi de un distih ("Stalin, cu sapa-nainte! / Trece vesel printre morminte"), cine ştie cum inventat de micul Adrian care, la cinci ani, se apucă să-l cînte pe stradă cît îl ţin puterile, spre enervarea mamei care-şi pierde cumpătul. Mama este o femeie de la ţară, fără şcoală, gospodină supusă bărbatului, în schimb doctorul Dumitru Loga este una dintre personalităţile orăşelului de pe Mureş. De altfel, imaginea tatălui este cea mai pregnantă din carte. Om religios, care nu se sfia să-şi afişeze credinţa în contextul politic al anilor ’50, Dumitru Loga este un doctor muncitor şi responsabil, dar un soţ taciturn, cu multe tabieturi, şi un tată sever, deşi nu lipsit de puseuri tandre. Micul Andrei îi ştie de frică: este plesnit de fiecare dată cînd spune greşit rugăciunea înaintea mesei, iar cînd face vreo prostie, pentru a fi iertat, trebuie să-i sărute mîna impregnată de mirosul de spital ("Gîndul acesta mă îngrozea de-a dreptul. Îmi producea oroare, greaţă la stomac"). Deşi sub spectrul furiei şi a pedepsei paterne, copilăria lui Andrei " atunci cînd nu citeşte cărţi sau nu exersează la vioară " este totuşi plină de peripeţii şi de năzbîtii: fuge de acasă cu o şatră de ţigani, împreună cu prietenii lui de joacă aruncă balegi uscate pe geam în case la oameni, la şcoală freacă clanţa de la clasă cu usturoi, iar la un moment dat plănuiesc chiar să dea drumul unui şobolan în biserică, în timpul slujbei de Înviere, pentru ca în cele din urmă doar să se îmbete cu vin şi să cînte în pivniţă: "Stalin, cu sapa-nainte! / Trece vesel printre morminte! / Cu moartea pre moarte călcînd / Viaţă dăruindu-le...".

Poveştile copilăriei se desfac, aşadar, ca un puzzle al inocenţei a cărui imagine se suprapune parţial peste întîmplările grave cu înţeles necunoscut: închisoarea pe care o făcuse Pintea, poetul homosexual, plecarea familiilor de evrei din ţară şi atacul asupra unei sinagogi strigîndu-se "comunişti împuţiţi!", discuţiile despre "exploatatorii şi duşmanii poporului" sau despre Radio Europa Liberă. Nu lipsesc nici micile iniţieri erotice: de la descoperirea primelor instincte erotice în preajma Bubei, sora prietenului său (una dintre cele mai frumoase secvenţe din carte), pînă la prima iubire pentru evreica Ileana (căreia îi promite s-o ia într-o călătorie în jurul lumii cu tractorul) sau prima experienţă sexuală ratată şi care îi lasă urme la propriu. Revenind în prezent, divorţatul Adrian Loga primeşte vizita studentei Kuki care, constrînsă de împrejurări familiale şi financiare nefericite, vinde din uşă în uşă albume de artă. Bărbatul o primeşte în casă şi îi propune s-o plătească pentru sex. Dezinhibată, volubilă, tupeistă şi versată sexual, dar nicidecum vulgară, fata acceptă, mai mult, preia chiar controlul şi îi oferă o felaţie memorabilă. Cînd Kuki îmbracă halatul Adelinei şi i se substituie fiicei absente, sugestia incestului simbolic îl irită (saul îl excită) pe bărbat care se comportă bădăran şi violent, o tratează pe fată cu o condescendenţă morală improprie, mai mult, o umileşte gratuit forţînd-o să-şi recunoască, inutil şi nedrept, condiţia de curvă: "sînt o cîrpă pentru şters sperma bărbaţilor. sînt doar cîteva găuri în care să-şi dea drumul". Cu corpul şi orgoliul masculin satisfăcute, bărbatul realizează c-a fost mitocan, îşi regretă vorbele şi vrea să se revanşeze, numai că răul a fost făcut şi fata clachează sau se răzbună (pe el, pe sine?) sinucigîndu-se în baie unde este descoperită tocmai de Adelina, întoarsă acasă mai devreme. Singurătatea "curvei" de ocazie iese învinsă din confruntarea orală, la propriu şi la figurat, cu singurătatea frustrată a bărbatului divorţat.

Scris limpede şi cursiv, deşi fără pretenţii stilistice, cu o structură simplu şi bine construită, dar cu un conţinut oarecum improvizat, alternînd poveştile comice ale copilăriei cu secvenţe dramatice şi erotice, nu toate inspirate, romanul pare că-şi inventează o miză pe ultima sută de metri, prin sinuciderea lui Kuki, cu cît mai imprevizibilă şi mai echivocă, cu atît mai dramatică. Stalin, cu sapa-nainte nu este, aşadar, un roman mare, dar este o carte cît se poate de agreabilă (ar putea şi ar merita să se vîndă bine), oricum mult mai bună decît ce a premiat USR acum cîteva săptămîni.