Cum mă plimbam eu într-o seară, pe la 10, prin East Village, un pic supărată că nu prinsesem bilete la un stand-up comedy cu teme politice și sociale (so newyorkish, știu), mi-a atras atenția o vitrină. O mică librărie, mai exact, și nu doar pentru că era deschisă la ora aia, nici pentru că New York-ul ar duce lipsă de librării, ci pentru ce vedeam. Patti Smith, Burroughs, David Bowie în vitrină, cu autografe. Intru. O librărie mică, doar cîteva rafturi de cărți. Vreau și asta, și asta, aș citi și asta, de fapt, știi ce, putem să mutăm toate cărțile astea, mai ales că nu-s multe, la mine acasă și să terminăm povestea?

Librăria, Mast pe numele ei, avea cea mai bună selecție de cărți pe care am văzut-o eu vreodată. Sau, ca să păstrez nuanțele, una care mie mi se potrivea foarte bine. De la Céline la Baudelaire sau Rimbaud, de la Burroughs la Ginsberg, de la o carte uriașă despre Ingmar Bergman la cîteva studii de referință despre psihedelice, de la Dylan Thomas la Godard, de la Frank O’Hara, cummings sau Sylvia Plath la ceva istorii ale punk-ului. Cu un raft consistent de poezie sau unul de artă, cu tot felul de prime ediții în stare excelentă sau de cărți cu autograf, Mast era paradisul. Am plecat de acolo cu Our Lady of the Flowers, fenomenala carte a lui Jean Genet și cu promisiunea că mă întorc. A doua zi. În fiecare zi.

O librărie de genul acesta îți dă impresia că sigur o să-ți placă și cărțile pe care nu le știi. Că selecția e atît de atentă încît te bucuri de fiecare descoperire. L am întrebat pe librar cine alege cărțile. Proprietarul, în general, mi-a spus, dar toți cei care lucrează acolo sînt oarecum pe același mindset. Cumva, mi-am dat seama că din Mast aș fi plecat cu zece sacoșe, iar în Strand, de exemplu, care se laudă cu 18 miles of books (adică vreo 29 de kilometri), n-am avut răbdare să stau prea mult și mi-am luat fix ce căutam, deranjată atît de aglomerația foarte mare de oameni, cît și de mult prea multele cărți care nu mă interesau.

Și atunci, care e „paradisul“? O librărie imensă, cu șiruri nesfîrșite de cărți printre care te plimbi, sau una mică, cu cîteva volume alese de un curator atent? Sau poate ceva la mijloc, cum e o altă librărie celebră din NYC, McNelly Jackson pe numele ei, unde selecția e una serioasă, dar mai mare și mai pe toate gusturile decît în Mast. Apropo de McNelly Jackson, o chestie simpatică pe care am văzut-o acolo e o mașinărie unde poți să-ți printezi propriile cărți. Pentru toți scriitorii neînțeleși de edituri sau pentru cadouri cu sens.

Sau poate paradisul e online? Neeea. Și nu pot să nu-mi aduc aminte aici ideea „genială“ a unei minți luminate de la Amazon care, la un moment dat, pusese la dispoziție un serviciu prin care, în librărie fiind, scanai codul de bare al unei cărți și-ți spunea cu cît e mai ieftină online. Eventual și cu o promoție. Dar oare asta vrem? Adică da, de ce să fiu ipocrită, cumpăr cărți online, mi se pare supercomod și eficient. Dar, mai ales, cînd caut ceva anume. Nu fac descoperiri prea multe browsînd prin Amazon, însă. Și nici n-am același sentiment de intimitate ca într-un spațiu dedicat cărților.

The existence of a bookstore in a community creates a community,“ spunea Azar Nafisi, iar John Green duce mai departe lucrurile: „You cannot invent an algorithm that is as good at recommending books as a good bookseller“. Sau un proprietar de librărie indie, care-și selectează cu o atenție, aș zice, maniacală titlurile.

Intrînd în cîteva zeci de librării și anticariate din New York în ultimele săptămîni și diversitatea lor fiind atît de mare, mi-am dat seama mai ușor ce mă atrage. Librării mici, dar cu cărțile alese într-un anumit fel, recomandări ale librarilor scrise preferabil de mînă, locuri de citit, librari cu personalitate și păreri (undeva în SoHo, un librar mi-a spus ce crede el despre cartea de Junot Díaz pe care tocmai o luasem), anticari cu povești (de exemplu, un anticar pe care îl știe bine o prietenă, ce a locuit niște ani în Chelsea Hotel, apropiat al lui Philip Roth și care i-a cunoscut, printre alții, pe Henry Miller sau Patti Smith), rafturi unde cărțile nu se înghesuie și sînt ușor de văzut, mici acțiuni și evenimente neașteptate ale librăriilor (de exemplu, o librărie făcea seri de literary dating și alta – petreceri literare), rarități, rafturi de reviste literare și de artă, atent selectate și ele din toată lumea, selecții legate de „viața reală“ (cărți de citit după o despărțire), cărți obscure scoase în față sau genuri literare nu prea populare intens promovate (cum ar fi poezia). Și multe altele.

Mai sînt multe locuri unde gă­sești cărți, de exemplu la tîrguri sau piețe. În Rough Trade, un tîrg din cel mai hipsteresc cartier al New York-ului, Williamsburgh, era un raft cu maximum 100 de cărți unde, pe lîngă clasicele miștouri la adresa hipsterilor, puse în cărți grafice, am găsit, printre multe titluri ale contraculturii, o istorie a LSD-ului cu o introducere de Andrei Codrescu!

În general, mi-au plăcut locurile cu o anumită conștiință (nu găsesc alt cuvînt), unde se simte pasiunea pentru cărți, unde scopul nu e să aducă bestseller-urile (de asta se ocupă bine-mersi marile lanțuri de librării), ci să pună lumină pe titluri poate mai puțin cunoscute și pe autori care au schimbat ceva. Funcționează ca business? Nici una nu era goală! Nici la 10 seara, nici în timpul săptămînii, nici după sărbători. Deci presupun că da. E o încredere pe care o cîștigă librăriile în comunitate, printre cititori, e o poveste în spate și, mai ales, simți că sînt niște oameni cel puțin la fel de pasionați de cărți ca și tine. Iar asta înseamnă enorm.