Foarte bine scris (deşi, pe alocuri, poate prea sexualizat, după gustul meu), romanul Cruciada copiilor al Florinei Ilis (Editura Cartea Românească, 2005) este o excelentă radiografie a unei Românii haotice, postrevoluţionare, puse în situaţia de a gestiona o criză socială atipică. Un tren special de vacanţă, încărcat cu elevi din ciclul gimnazial însoţiţi de cîţiva profesori, se pune în mişcare în gara din Cluj, cu destinaţia Năvodari. Profitînd de forfota generală, în garnitură urcă pe ascuns şi cîţiva copii ai străzii, din Capitală, conduşi de unul dintre liderii puericulturii infracţionale din Bucureşti. Pe drum, aceştia reuşesc să capteze violenţa naivă, difuză, a copiilor din tren, defulată pînă atunci doar în filme cu Harry Potter şi în desene animate cu Superman, Spiderman şi alţi justiţiari belicoşi, transformînd-o într-o cumplită forţă de revoltă îndreptată împotriva ordinii abuzive a adulţilor. Copiii rechiziţionează trenul, îl blochează pe şine la Posada, găsesc chiar arme cu care ucid, solicită imperativ "drepturi" specifice vîrstei (uneori naive), dar sînt, în primul rînd, îmbătaţi de subita putere pe care le-o conferă situaţia. Autorităţile tărăgănează haotic: parlamentarii, premierul şi preşedintele profită de criză pentru a o transforma în capital politic, ziariştii şi oamenii de televiziune întreţin şi ei tema delincvenţei juvenile, pentru a avea "material de lucru" într-o vară care se anunţă lîncedă în subiecte mediatice "grase", iar capii Poliţiei şi ai Armatei dau comenzi aiuritoare, din care se deduce doar faptul că pregătirea de la birou nu valorează doi bani cînd ajungi cu ea pe teren. Cazul trenului oprit abuziv ajunge rapid pe prima pagină a ziarelor din Occident şi pe Internet, agenţiile internaţionale de ştiri trimit emisari în zonă, ziariştii români se mobilizează şi ei isteric... Textele surescitate despre o Românie mizeră, retardată, incapabilă să-şi strunească minorii instituţionalizaţi şi să asaneze infracţionalitatea stradală umplu din nou ziarele şi ecranele televiziunilor de pe mapamond.Romanul Florinei Ilis prezintă întreaga escaladă a acestor iraţionalităţi conjugate după logica bulgărelui de zăpadă: copiii din tren se maturizează subit (inclusiv erotic) sub influenţa provocării "istorice" (o nouă bătălie de la Posada) care le-a ieşit în cale, adulţii din jur se infantilizează spăimos, neputincioşi în faţa faliei de ireal care-i invită să iasă din habitudini, scenariul arătînd, cu o iscusinţă de romancier rar întîlnită în literatura noastră de azi, şi cît de subţire este pojghiţa care separă virtualul de real în lumea postmodernă pe care o trăim. Utimul cuvînt aparţine Internet-ului: fie povestea autentică sau doar inventată, utilizatorii de computere din toată lumea o fac să fie reală, conferindu-i statut de fapt istoric. Dar atenţia noastră este mutată de Florina Ilis pe alte paliere, mai subtile. Cum spuneaţi că trebuie să fie istoria pe care o percepem azi? Cît coeficient de realitate are ea şi cît este ea de virtuală? Şi cine o generează? Să fie tastele de la computer noul Demiurg al timpurilor noastre?