Beneficiile literaturii universale

Publicat în Dilema Veche nr. 334 din 8-14 iulie 2010
Actori la început de carieră jpeg

- argumente pragmatice -

La testul PISA din 2006 (la care au fost examinate competenţele din domeniul ştiinţelor exacte ale liceenilor din OECD) aproape jumătate dintre elevii din România nu au depăşit nivelul 1 (din 6). Asta înseamnă că ei „confundă adesea informaţiile ştiinţifice şi amestecă propriile convingeri cu faptele, atunci cînd li se solicită argumente în sprijinul luării unei decizii“ sau nu sînt în stare să înţeleagă ideile principale dintr-un text. Pe de altă parte, un eventual top al popularităţii realizat printre elevii de liceu ar oferi rezultate surprinzătoare: elevilor români le lipsesc reperele valorice şi criteriile de evaluare.

Pornind de la aceste constatări, Cristian Hatu a realizat, pentru Societatea Academică Română, un studiu despre importanţa predării literaturii universale în şcolile româneşti. Cercetarea se bazează pe date concrete cu privire la programele şcolare actuale, pe recomandările unor specialişti (Mircea Flonta, Liviu Papadima, I. Pârvu, Zoe Petre, Al. Zotta) şi pe comparaţia cu programele şcolare din cîteva ţări din zona de Est a Europei. Concluzia: (în jur de) o treime dintre textele predate la orele de limba şi literatura română ar trebui să aparţină literaturii universale. Iată, în formă rezumată, argumentele prezentate în studiu.

1. În afară de cultivarea limbii române cu ajutorul textelor literare româneşti – principalul argument în alegerea exclusivă a textelor de literatură română în manuale – studiul limbii şi literaturii în şcoală ar trebui să conducă şi la înţelegerea şi dezbaterea unor idei, la familiarizarea cu evoluţia gîndirii şi a valorilor umanităţii. Literatura formează atitudini şi comportamente. Dincolo de rolul formativ, literatura universală oferă soluţii şi sugestii pentru problemele unor comunităţi şi societăţi care au cunoscut experienţe similare.

2. Începînd din secolul al XIX-lea, mulţi dintre scriitorii români au studiat în străinătate (mai ales în Franţa şi în Germania). Opera lor a fost influenţată de curentele literare şi de autorii din Occident. Există însă şi mari autori care n-au avut o influenţă directă asupra autorilor români (Dante, Shakespeare sau Cervantes). Totodată, o bună parte din manuale sînt structurate pe o prezentare a genurilor şi curentelor literare, operele unor autori avînd rol de exemplificare. Cînd se fac prezentări ale umanismului, iluminismului, realismului sau simbolismului, exemplele din literatura universală oferite de manuale sînt prea puţin numeroase şi, oricum, lipseşte perspectiva comparată. Ideea sincronizării literaturii române cu cea a lumii occidentale se regăseşte la scriitorii grupaţi în jurul Daciei literare, în atitudinea junimiştilor şi a lui T. Maiorescu şi, mai ales, în modernismul lui E. Lovinescu.

Însă, chiar şi în totalitarism, după uşoara ridicare de cortină din anii ’70, modelele literaturii vestice i-au influenţat pe unii scriitori de la noi. Literatura română a preluat, de multe ori cu destul patos, modelele literare ale absurdului, ale noului roman francez, ale romanului mitic, ale realismului magic sud-american, precum şi perspectivele critice de promovare a valorilor literare – structuralismul, psihanaliza, textualismul etc. De fapt, nivelul cultural al unei comunităţi evaluează nu numai prin producţia lui culturală, ci şi prin capacitatea de a recepta produsele altor culturi.

3. Dacă studierea literaturii naţionale contribuie (alături de istorie şi religie) la formarea sentimentului identităţii naţionale, introducerea unor capodopere ale literaturii universale în manualele şcolare ar echivala cu a avea „mai puţină conştiinţă naţională“ – ar putea replica „puriştii“. Dar patriotismul nu este acelaşi lucru cu provincialismul (ceva are valoare doar dacă este produsul naţiunii respective). Aceasta este totuna cu a spune că, fiind străini, Dante, Shakespeare, Goethe, Tolstoi sau Thomas Mann n-au nici o valoare. Or, prin operele unor astfel de autori avem acces la repere valorice foarte puternice. Istoria este şi ea importantă pentru formarea identităţii naţionale, dar aceste cursuri includ şi istoria universală: se procedează aşa tocmai pentru a înţelege contextul în care s-au desfăşurat evenimentele din istoria României. Exagerînd puţin pentru a vedea absurdul abordării, aceasta ar însemna ca la fizică să nu mai studiezi teoriile lui Galilei, Newton, Lorentz, Boltzmann, Planck sau Heisenberg, ci să ţi se predea doar ce au scris Ţiţeica sau Hulubei; sau la matematică să înveţi doar despre contribuţiile matematice ale lui Moisil, Onicescu sau Barbilian, şi nimic despre ce au descoperit Euclid, Euler, Cauchy, d’Alembert sau Lagrange...

4. Avem un paradox: ne-am dorit atît de mult să ne „integrăm“ în Europa, dar nu prea ne interesează cultura europeană. Unul dintre argumentele pentru aderare a fost că „sîntem un popor european“. Dar argumentul a fost unul conjunctural; pe noi ne interesau doar avantajele imediate şi palpabile ale apartenenţei la UE (fonduri europene, libertatea de circulaţie etc.), nu şi faptul că această aderare înseamnă asumarea unui sistem de valori (nu doar culturale, ci şi etice). În Occident trăiesc cîteva milioane de români care n-au aflat mare lucru în şcoală despre literatura/cultura ţărilor respective. Sînt şi foşti elevi, nu prea mulţi, ce-i drept, care au avut şansa să intre în contact cu unele dintre marile texte din literatura universală (datorită familiei, prietenilor sau vreunui profesor). Faptul că literatura română a preluat în perioada totalitaristă modelele literare din Vest i-a influenţat şi pe cititorii de literatură. Aşa se explică, spre exemplu, cozile matinale din acea perioadă pentru cumpărarea cărţilor de valoare care apăreau. Dacă vrem să fim oneşti, nu putem să nu ne punem întrebarea: nu cumva majoritatea dintre cei care mai citesc literatură după ce-şi termină studiile sînt dintre cei care au intrat în contact cu texte ale unor autori străini în timpul şcolii?

5. Tipul de autism amintit mai sus nu-l găsim şi în alte ţări europene. În ţările analizate se studiază atît texte din literatura naţională, cît şi din cea universală, inclusiv în ţări ca Marea Britanie şi Franţa. Mai mult, în ţările din zona noastră (Polonia, Cehia, Grecia sau Ungaria) la absolvirea învăţămîntului liceal se verifică şi cunoaşterea unor texte de literatură universală, ponderea lor mergînd de la 10% din numărul total de texte (Grecia) pînă la 34% (Cehia).

6. O discuţie precum cea de faţă poate părea un moft comparativ cu temele grave care ocupă prima pagină a ziarelor, cum ar fi: marea corupţie, degradarea spaţiului public, criza economică. Dar lucrurile stau aşa doar la prima vedere. Fără o şcoală care să transmită valori într-un mod credibil, nici peste 10-20 de ani nu vom depăşi situaţia de care ne tot plîngem. Referitor la prima dintre probleme, sînt judeţe în care n-are nici o relevanţă pentru mulţi alegători faptul că se dovedeşte că sînt politicieni foarte corupţi sau că nu au nici o urmă de moralitate. Totodată, există destui alegători pentru care nu-i nici cea mai mică problemă să accepte mita electorală. Ce mai înseamnă acum pentru toţi aceştia demnitatea, corectitudinea sau onoarea? DNA-ul sau o justiţie corectă sînt foarte utile, dar nu suficiente; ele tratează un simptom al bolii, dar nu o vindecă. Fără mecanisme prin care reperele valorice să fie interiorizate, „măsurile anticorupţie“ vor semăna cu efortul Danaidelor de a umple un butoi cărînd apă cu nişte ulcioare sparte.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.