Umilire şi indignare la Operă

Publicat în Dilema Veche nr. 405 din 17-23 noiembrie 2011
Umilire şi indignare la Operă jpeg

În seara de joi, 3 noiembrie, am trăit cea mai cruntă umilire din viaţa mea de spectator. Iertaţi-mă, dar nu pot să nu-mi etalez public indignarea. Prea am aşteptat cu înfrigurare să văd D’ale carnavalului în viziunea lui Silviu Purcărete, cu Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu, ca să mă las pradă aşa de uşor resemnării.

Cînd am ajuns în faţa Operei Române, unde era programat spectacolul (în cadrul Festivalului Naţional de Teatru), am fost deopotrivă încîntat şi îngrozit de mulţimea care umpluse platforma din faţa clădirii (90% tineret, lucru fermecător) ca la un concert de rock. Am ajuns cuminte, la orele 20, cu o jumătate de ceas înaintea orei de începere, curat îmbrăcat, pieptănat şi parfumat, aşa cum am fost educat din copilărie că se vine la un spectacol. Şi nu la o agresiune, nu la circ, nu la oborul de vite care se calcă-n copite!

Minutele treceau, puhoiul uman creştea ameninţător, se făcuse 20,30, dar uşile rămîneau închise, nimeni nu anunţa nimic, iar zvonistica lucra, conform tradiţiei, din plin: ba că s-a schimbat spectacolul, ba că a durat prea mult cel dinainte, ba că fusese vorba iniţial de altă sală, ba că nu s-au instalat decorurile... Asta, în timp ce cunoscătorii reclamau prezenţa lui Constantin Chiriac, legendarul manager al festivalului de teatru sibian, „singurul care ar putea face ordine aici!...“

Pe fondul ăsta, la 20,35 văd fluviul uman că se îndreaptă greoi dinspre poarta principală (pe unde ar fi fost normal să se intre) către uşa din stînga, deschisă numai pe jumătate. Ne aruncăm şi noi, timid, în vîltoare, dăm stînjeniţi din coate şi glezne ca la cozile la bilete din anii studenţiei, pentru ca, după cîteva momente de panică generalizată, un bodyguard îmbrăcat în negru să anunţe ritos că posesorii de bilete sînt rugaţi s-o vireze către intrarea principală, „unde vor găsi un coridor (!) prin care să ajungă înăuntru“. Aşa da, înţeleg că unii, foarte puţini, aveam bilete, în vreme ce juna mulţime „stă la plesneală“. În foiala către direcţia indicată, aveam să aud că „aşa se întîmplă la toate marile evenimente artistice din lume“, cu alte cuvinte că-i musai să ne călcăm în picioare la ditamai montarea şi că, altădată, „la festivalul sibian se aştepta şi cîte două ore în picioare pînă să ajungi la buza scenei“...

Numai că, odată ieşiţi la mal, înotînd pînă la desfigurare în mareea populară, la intrarea principală ne-au întîmpinat, dincolo de geam, cîteva dintre sinistrele figuri de piatră din anii ceauşismului umilitor şi inuman. Unul dintre paznici tocmai îi tratase de „tîmpiţi“ pe cei care încercaseră să intre pe acolo. Dumnealor li se părea ceva cît se poate de normal ca, în loc să laşi lumea să intre simultan, fie şi ierarhic, pe toate cele trei intrări (protocol, plătitori de bilete, doritori de un loc), să sugrumi la strungă turma umană. Ei bine, în momentul acela, după ce am crezut că sînt iarăşi la un pas de infarct, după ce am rezistat (cu greu) impulsurilor anarhic-asasine şi după ce mi-am înghiţit nodul de plîns din gîtlej, am fugit învins către metrou, lăsînd la nimereală cuiva din mulţime biletele...

Aşa ceva n-am să uit şi n-am să iert cîte zile voi avea. Şi vreau cu ardoare să ştiu cui i se datorează această sadică tratare a spectatorului român de teatru ca o vită de pripas.

Să ne înţelegem. Nu sînt copil, nu sînt fecioară, vezi bine că am stat de mii de ori la cozi furibunde şi interminabile în vremea ceauşismului. Toate oasele, toţi muşchii şi toţi porii şi măruntaiele corpului meu cunosc prea bine ce înseamnă călcarea în picioare şi datul din coate pentru obţinerea unei minime plăceri gastrice sau artistice. Nu doar la carne, ouă, unt, ulei, vată şi hîrtie igienică, dar şi la teatru, librărie şi cinematograf. Însă pe atunci, odată ce aveai biletul de intrare, totul mergea uns. Acum observ că biletul e moft şi că tot ce contează e forţa mîrlăniei, presiunea ghiolbanului şi tratarea animalică a spectatorului ovin.

Cu tristă resemnare, Dan C. Mihăilescu 

Acesta e(ra) textul mail-ului pe care, chiar a doua zi după furia neputincioasă, adică vineri, 4 noiembrie, i l-am expediat lui Grigore Cartianu, în speranţa că-l va publica în Adevărul. Numai că zeii spectacolului au decis altfel: după alte două zile m-am trezit cu mesajul îndărăt: nu’ş’ce failure în delivery! Na, belea. Se vede că locul adecvat micii mele interpelări rămîne aici, printre noi şi ai noştri, la nişă.

Adevărul e că niciodată în aceste două decenii de festivaluri de teatru sau film, de tîrguri de carte, gale UNITER ş.a. nu am rămas cu un gust atît de amar ca acum, la a 21-a ediţie a FNT. Oare o exista expresia „hărţuire teatrală“, sau o inventez eu aici? Pur şi simplu, de la primul sfert de oră petrecut peste ora de începere a spectacolului, luni, 31 oct., în holul Odeon-ului, urmat, cale de peste trei ceasuri, de patru schimbări de perspectivă scenică (şi, deci, de scaun!) la, de altminteri, copleşitoarea montare a lui Andrei Şerban cu Unchiul Vania, şi pînă la greu explicabila viziune a lui Mihai Măniuţiu din Othello şi prea iubita lui Desdemona, trecînd prin supliciul fizic la care m-a supus fixarea pe o perniţă de cîţiva centimetri, de catifea, nu zic nu, dar care m-a chircit, sufocat, asudat şi băgat gleznele-n gît vreo două ore şi ceva, la o coregrafie psihobsesivă (Strigăte şi şoapte) cu nucleu bergmanian (eu nevăzînd în viaţa mea un film de Bergman! – ştiu, ştiu, nu e vina dumneavoastră), aproape totul m-a agresat. Să vă mai spun că mai aveam bilete la un spectacol potenţial promiţător, duminică, 6 noiembrie, la care am renunţat în urma avertismentelor disperate ale unor prieteni confini esteticeşte, care n-au vrut să mă vadă abonat la 112...?!? Şi că, de la aceiaşi oameni în a căror părere cred de obicei, am auzit nemulţumiri şi despre Afrim-ul şi Bocsárdy-ul din festival, dar inclusiv despre Carnavalul lui Purcărete, cel atît de regretat de caragialomanul din mine?! În fine, nu pot omite strania senzaţie că, după o săptămînă de festival românesc, în care, cu o excepţie, am ales să văd numai spectacole în limba maghiară, am senzaţia că m-am întors... de la Budapesta!

Mă simt confuz şi golit. Şi mă grăbesc să subliniez că văzusem relativ de mult splendoarea (de neuitat) a cuplului Mariana Mihuţ – Marian Râlea din Plinta lui Pavel Sanaev, în tulburătoarea dramatizare a lui Yuri Kordonsky, derutant-captivantul Ivanov al lui Andrei Şerban şi inconfortabila Purificare a lui Petr Zelenka, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.

Mă rog, eu nu judecăţi estetice aveam de făcut, ci doar o plîngere privind jalnicul context administrativ. Altfel, rămîn cu încîntarea produsă (minus reticenţa primei jumătăţi de oră) de Cehovul lui Andrei Şerban din Unchiul Vania (ataşant amestec de entuziasm şi depresie, de nebunie şi resemnare, de tezism autopersiflat şi damnare fără leac) cu savoarea, emoţia viscerală şi puritatea suferinţei celor două perechi de beţii consumate literalmente pe buza prăpastiei, chit că eram în pod sau pivniţă (Enikö Györgyjakab şi Hilda Péter, de-o parte, Zsolt Bogdán – o minune de actor! – şi András Hatházi, de cealaltă parte) şi cu valorizarea incredibil de ingenioasă a întregului spaţiu dindărătul cortinei de la Odeon (decor şi costume Carmencita Brojboiu). Morala Cehovului şerbanian – să rîzi de ceea ce plîngi (şi invers!) – coase, ce-i drept, o haină călduroasă în frigul ce ne-nconjoară.

Vorba e: ce te faci, Mache, rublă ştearsă, acum? Să se fi desfiinţat şi Gvardia Naţională? A cîta oară tradus (de noul teatru)? Şi Miţa unde e? Cu cine? Apă, apă...! 

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Şi aşa mai departe? Viaţă literară IV: august 2008 – mai 2010, Humanitas, 2011.

Foto: Costin Chesnoiu

952 15 1 jpeg
Tăcerea capodoperei și foșnetul vieții
Teribila absență a emoției, am înțeles, își avea sursa în faptul că aceste monumente exemplare le port în mine, că ele s-au cristalizat ca diamante intangibile.
952 16 Pdac jpg
Cartea-junglă
Mozaicul referențial al cărții lui Alexandru N. Stermin poate părea deconcertant, dacă n-ar fi subsumat unei idei centrale: aceea că sîntem efectiv „căzuți din junglă” și că dinamica biologică și socială a junglei poate da seama de ceea ce am fost și de ceea ce am devenit, în prezent.
952 17 foto Oana Monica Nae jpg
Cîntă, zeiță, mînia ce-aprinse pe Venus Actrița
„Fur” este un spectacol despre relația de putere dintre bărbați și femei în mediul artistic și are la bază un roman, „Venus im Pelz” (1870), al scriitorului austriac Leopold Ritter von Sacher-Masoch,
Coperta Muzeul jpg
Carte nouă la Charmides: „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea
Vă prezentăm un fragment din „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea, volum de versuri publicat de curînd la Editura Charmides.
p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.