Teatrul, o experienţă a timpului

Publicat în Dilema Veche nr. 754 din 2-8 august 2018
Teatrul, o experienţă a timpului jpeg

Mă delectez citind numărul consacrat bibliotecilor de către revista Secolul 21, condusă de două vechi cunoştinţe, Geta Brătescu şi Alina Ledeanu. Treptat, mi se impune diferenţa dintre cartea care aşteaptă şi există în afara mea și experienţa teatrului sau a dansului, unde timpul nu poate fi decît simultan: actorul şi spectatorul îl împărtăşesc. Sîntem prezenţi împreună şi ne scăldăm în „fluviul aceleiaşi durate“, timpul ne asociază şi, deopotrivă, îl consumăm, îmbătrînim în comun. Actorul pe scenă şi spectatorul în sală, dincolo de diferenţa de statut, sînt supuşi aceleiaşi experienţe. Timp comun, timp împărtăşit! O bibliotecă şi o sală de teatru prin aceasta se disting. De aceea, cu vîrsta, nu din plictis, ci din răspundere faţă de propriul timp, serile teatrale mi se răresc. Economia e precauţie personală. Îmi place să mă gîndesc la tinerii actori care vin fără a le mai oferi ca jertfă timpul meu în calitate de martor. Noi aparţinem unor temporalităţi distincte. E motivul pentru care prefer să mă atașez unor comunităţi de vîrstă comună, nu doar pentru că ne cunoaştem de demult, ci şi pentru că, instinctiv, refuzăm deopotrivă irosirea timpului. Prin spectacolele sale scurte, Brook afirmă implicit şi acest lucru. Şi de aceea le iubesc.

O prietenă îmi răspundea, cînd îi expuneam convingerea despre „îmbătrînirea comună“: „E şi cazul dansului“. Da, dar dansul e doar prezenţă şi evident că azi, cînd spontaneitatea se impune, el, mai mult decît teatrul, satisface această pasiune generală. Scena şi sala se dăruiesc clipei. În teatru, dimpotrivă, intervine un alt timp, timpul textelor, timp conservat pentru a cărui reînviere, împreună, scena şi sala se reunesc. Timp istoric, cultural, străvechi, timp ce se actualizează în contextul spectacolului, iar plăcerea teatrului provine tocmai din recursul la acest aport străin care ne aminteşte că nu sîntem doar prezent, că ne putem afilia altui timp. Astfel se explică intensitatea marilor montări cu un text clasic. Nu sîntem singuri, comunicăm cu străbunii care, cum spune Electra, „nu sînt morţi atîta timp cît noi ne gîndim la ei“.

Dar astfel intervine o altă întrebare: acest timp „terț“, acest al treilea timp, cum poate fi el tratat? Opţiunile au fost îndelung antinomice. În anii ’60, sub influenţa unei cărţi celebre, Shakespeare, contemporanul nostru, care „i-a sculptat viaţa“, cum îmi spunea Jan Kott, autorul ei, prin afilierea operei la datele şi experienţele lumii de azi, s-a practicat un program de temperare a distanţei proprii „timpului trecut“ căruia îi aparţine textul. Astfel, Brook sau Radu Penciulescu au pus în scenă Regele Lear, Iuri Liubimov – Hamlet, şi atîţia alţii, mai ales în ţările din fostul Est. Apoi, ca reacţie polemică, s-a afirmat dorinţa de a asuma îndepărtarea în timp şi de a prezenta textul ca fiind cu adevărat o expresie „istorică“, aparţinînd unei alte durate. Peter Stein semna, din acest punct de vedere, Orestia sa mitologică. Noi, spectatorii şi actorii, ne reuneam graţie acestui timp „de altundeva, de altcîndva“. Şi astfel, cele două „timpuri“, cel „contemporan“ şi cel „istoric“, au intervenit distinct în „prezentul“ comun al teatrului.

Această bipolaritate a cunoscut excese. Unele au dus, mai de mult, la o negare a timpului. Sînt spectacolele, de la Living Theatre la Grotowski, care au optat pentru ceea ce am putea numi „esenţa“ omului, animate de utopia retrospectivă de a accede la „timpul originilor“. Altele, mai recente, integrînd referinţe jurnalistice, aluzii imediate, au convertit „contemporaneitatea“ în gust pentru „actualitate“; ele decepţionează tocmai pentru că reduc timpul străin, al textului, la contingent, la cotidian, şi produc astfel un efect de banalizare. „Actualizarea“ amuză doar iniţial, căci apoi îşi pierde pertinenţa şi cade într-o deplorabilă desuetudine. Azi, marii regizori care se confruntă cu acest „al treilea timp“ procedează la o hibridizare a lui, amestecînd urmele trecutului şi semnele prezentului. Timp de odinioară şi timp de acum. Reprezentaţia devine locul unde această asociere experimentală tulbură raportul cu timpul, timp dislocat, eterogen, impur. Ca în spectacolele lui Ivo Van Hove sau Krzysztof Warlikowski.

La Avignon, anul acesta, s-a confirmat o mutaţie proprie teatrului modern care nu mai caută să producă evenimente atipice, evenimente extreme antrenînd spectatorii în locuri inedite, inaccesibile, ci, dimpotrivă, procedează la o dilatare a duratei, la o extindere a timpului. Julien Gosselin a prezentat o trilogie romanescă după opera scriitorului american Don DeLillo. Spectacolul, care narează evenimente extrase din țesutul societăţii americane, durează zece ore şi se înscrie, astfel, în categoria reprezentaţiilor ce consideră durata o formă de rezistenţă actuală, de refuz al vitezei, de luptă împotriva precipitării proprii timpurilor moderne. Teatrul se constituie într-un refugiu unde se cultivă indiferenţa la scurtcircuitul mail-urilor şi sms-urilor, într-o confruntare cu destine şi acte fără accelerări intempestive sau reducţii abuziv concentrate. Asemenea spectacole ne permit, dincolo de ficţiunea reprezentată, să percepem timpul la teatru ca pe o experienţă comună: noi ne consumăm împreună zece ore din viaţă şi, dacă nu plecăm, cum o spuneam, atunci îmbătrînim împreună.

Timpul ca experienţă dilatată antrenează o modificare a protocolurilor teatrului. Spectatorului nu i se mai impune imobilitatea, ci, ca în marile epoci teatrale, elisabetană sau orientală, el poate ieşi, reveni, urca pe scenă. Dar, astfel, spectacolul, prin această alternanţă între interior şi exterior al sălii, introduce o relaţie cu arta proprie tinerelor generaţii, relaţie întemeiată nu pe continuitate, ci pe discontinuitate. Timpul îşi pierde identitatea tocmai pentru că este un timp dislocat, cînd supus scenei, cînd autonom, la dispoziţia spectatorului.

În forfota off-ului de la Avignon m-a tulburat prezenţa oamenilor în vîrstă care îşi promovau spectacolele cu o naivitate derutantă. Ei atestă persistenţa unei nevoi de socialitate, afirmînd în acelaşi timp rezistenţa faţă de lenea televiziunii şi gîlcevile cafenelelor. Nu calitatea contează, îmi spun eu, ci demersul. Curajul de a fi bătrîn printre tineri, de a nu capitula. Aceşti actori diletanţi, cu un zîmbet tandru pe buze, nu sînt recent convertiţi la teatru, nu îşi afirmă o vocaţie tardivă, ci, dimpotrivă, ei ne apar ca nişte vechi pasionaţi ce nu se predau, care îşi păstrează cu obstinație, dincolo de eşecuri şi iluzii, o veche iubire pentru teatru. Ea poartă amprenta timpului personal. În schimb, cîtă decepţie produc regizori reputaţi, care, la sfîrșit de drum, se prezintă individual în off exprimînd impudic refuzul de a pune capăt carierei, de a se opri! Ei vor să continue, cu preţul unei degradări evidente şi al unei vanităţi de creaţie care şi-a pierdut forţa de altădată. Dacă amatorii vîrstnici emoţionează, artiştii care nu se retrag decepţionează. Există un timp pentru toate şi, implicit, un sfîrşit.

Răsfoiesc un volum cu replicile lui Shakespeare despre teatru şi regăsesc celebrul monolog al lui Puck din Visul unei nopţi de vară, unde acesta, adresîndu-se spectatorilor, asimilează reprezentaţia care se încheie cu somnul ce începe. Din prezentul teatrului nu păstrăm decît amintiri asemenea celor din vise. Timpul teatrului ţine de clipa împlinită şi de persistenţa onirică. 

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Scena lumii, anii Dilemei (Editura Polirom, 2017) și Ușa, o geografie intimă (Editura Nemira, 2017).

Foto: Christophe Raynaud de Lage

Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.
p 17 2 jpg
Post-traumă
În definitiv, totul e filmabil.
995 17 Biro coperta1 jpg
Live în Control
Mai interesant decît limbajul sărac al versurilor, care ar fi familiare unui psihoterapeut de liceu.
995 21 Iamandi jpg
Ordinea închisorilor
În cele mai multe situații, acești intelectuali au făcut mai întîi o închisoare fascistă și apoi una comunistă.
Vizual general Conferințele Despre lumea în care trăim jpg

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii