„Spune-mi ce mănînci, ca să-ţi spun cine eşti“ – interviu cu Elena VLĂDĂREANU şi Robert BĂLAN

Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
„Spune mi ce mănînci, ca să ţi spun cine eşti“ – interviu cu Elena VLĂDĂREANU şi Robert BĂLAN jpeg

Regizorul Robert Bălan și scriitoarea Elena Vlădăreanu au creat recent spectacolul de teatru independent Identic natural, dedicat unei teme de eternă actualitate: hrana. 

Identic natural este un spectacol plin de umor despre cum şi ce mîncăm, despre cum ne raportăm la hrană, despre „spune-mi ce mănînci ca să-ţi spun cine eşti“, despre conceptele moderne de hrană sănătoasă. Scenele de dialog sînt întretăiate de ştiri sau articole despre mîncare. Cum v-aţi documentat?

Elena Vlădăreanu: Deși am avut o perioadă în care am făcut doar asta, adică sortat știri, citit, selectat, vizionat, discutat, chiar consumat, impresia mea este că mă documentez pentru textul ăsta de mulți ani, de tot atîția de cînd sînt în București. Întotdeauna mi-am dorit să scriu ceva despre mîncare și încă nu am terminat. Dar cea mai intensă perioadă de documentare este cea „văzută“ și „făcută“, zi de zi, de cel puțin șase ani, în bucătărie.

Robert Bălan: Să nu uităm că am făcut zeci de interviuri. Și profi, și neoficiale. Și pe e-mail, și față în față, și pe Facebook. Am încercat să găsim oameni din zone sociale cît mai diverse. Multe dintre păreri se regăsesc ca atare în spectacol sau sînt topite într-o scenă de ficțiune. Dar totul are o bază documentară. De pildă, e cineva care povestește de un pom care dă trei tipuri de mere. Asta chiar ne a povestit-o cineva foarte încîntat că mănîncă mere „bio“ de la el din curte. De la un copac care face două soiuri diferite de mere în același timp. Nici n-am verificat dacă există așa ceva.

Ce potenţial dramatic are o asemenea temă – hrana?

E.V.: Oho! Are un potențial uriaș. Noi aveam niște ambiții mult prea mari, pînă la urmă ne-am decis să păstrăm ce a rămas în spectacol, am renunțat, de exemplu, la hrană și sărăcie, care e o temă atît de mare și de intensă încît merită un spectacol aparte.

R.B.: Am renunțat la multe. La un moment dat, în timpul documentării, ne-am întrebat prietenii de pe Facebook ce temă n-ar trebui să lipsească dintr-un spectacol despre mîncare. M-am cam luat cu mîinile de cap cînd mi-am dat seama că n-o să putem lua în seamă nici zece la sută din ideile lor. Acum, aproape după fiecare reprezentație a fost cineva care ne-a zis că trebuia să vorbim și despre cutare…

Dialogurile sînt foarte realiste, cred că mulţi dintre spectatori s-au regăsit nu doar în situaţiile din spectacol, dar chiar şi în limbajul folosit. Amintesc scena cu mama care a gătit pui de casă pentru fiul vegetarian venit în vizită sau scena în care doi soţi discută la telefon despre muştarul pe care el trebuie să-l cumpere de la supermarket. Totuşi, ce aţi decupat din „realitate“ pentru a pune pe scenă?

E.V.: Eu am ținut foarte mult să avem partea de mărturie, de poveste. Pentru că acea parte ține de un ritual, acela al transmiterii poveștilor de familie de la bunici, părinți la copii. Nu sînt convinsă că bunicii de azi le mai povestesc nepoților cum ni se povestea nouă. Toată istoria unei familii așa o aflai, de mic, din gura bunicii sau a mamei. La șase ani, cît are fata noastră cea mare acum, eu știam deja de foamete, de războaie, de greutăți, de cum să cureți cartoful ca să tai coaja cît mai subțire. Mîncarea era o chestie de moștenire. Ciorba o făceai așa cum o făcea mama sau bunica, plăcinta la fel. Acum deschizi Google, tastezi acolo ce vrei să faci sau deschizi o aplicație și enumeri resturile de prin frigider și îți vine rețeta. Sîntem toți masterchef-i sau doar chef-i, dar fără madlenă. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, e foarte trist. M-am bucurat să aflu că un grup de adolescenți care au văzut spectacolul au discutat mai ales despre partea asta confesivă, exact pentru ei am vrut să fie acolo.

Cît timp aţi lucrat la acest spectacol şi aţi citit mult despre ce e bine şi ce nu e bine să mănînci, s-a schimbat ceva în felul cum vă raportaţi voi la mîncare?

E.V.: Preocupați cu adevărat de mîncare am devenit de cînd am început diversificarea cu fata cea mare. Dar mai ales odată cu socializarea (adică mers la grădiniță, la petreceri, în parc), cînd te lovești de tot felul de chestii, de la bunicile care aleargă după copii cu bucata de măr înfiptă în scobitoare pînă la războiul pufuleților. Redat în acest univers mărunt, al parcului, în relațiile copii-părinți-bunici, totul este exagerat și înspăimîntător. Am văzut bunici care își îndoapă copiii cu totul felul de junk food, dar am văzut și mame smulgînd din mîna copilului pufuletele oferit de un alt copil, urlînd și ținînd lecții de nutriție. Și ce este și mai înspăimîntător e că această preocupare exagerată este a noastră, a celor care avem și care deseori uităm că mult mai mulți oameni nici nu au după ce bea apă. Știi cum ni se spunea nouă cînd eram mici? „Hai, mîncați, că în Africa copiii…“ Cred că ar fi bine să ne mai spună cineva și acum chestia asta.

R.B.: Nu prea cred că am schimbat ceva la mine. Dar am auzit de oameni care au început să citească etichetele datorită acestui spectacol. Unii nu mai mănîncă ton la conservă…

Decorul e minimalist – cîteva scaune, veioze, cîteva ambalaje de produse alimentare. E o chestiune de estetică sau bugetul proiectului v-a obligat la cheltuieli cît mai puţine?

R.B.: Și, și. Bugetul nu a avut nici o secțiune dedicată producției. Pe de altă parte, și în alte cazuri cînd am avut bani, am creat decoruri minimale. Pentru că decorurile de lemn, pînză etc. mi se par din alt secol. Plus că pe mine personal chestia asta cu „iluzia teatrală“, recrearea de atmosferă, de spații, nu prea mă mai convinge. Eu aproape întotdeauna am mers pe convenția „aici și acum“, adică: „Eu sînt actor și joc într-un un spectacol, azi, în sala asta“. Convenția clasică mi se pare că mai merge doar în teatrul pentru copii. În cazul de față, locul și dotările lui ne-au obligat, pe mine și pe scenografa Nona Șerbănescu, să fim creativi, să luăm anumite decizii legate de estetică. Așa am ajuns la formula cu veiozele, nu doar ca decor, ci ca obiecte funcționale.

Aţi abordat în ultima vreme genul de subiecte la care se pricepe toată lumea – cum să creşti un copil sau cum să mănînci. Cum scoţi o asemenea temă din banalitatea conversaţiilor cotidiene, folosindu-te de fapt chiar de aceste discuţii în scenariu?

R.B.: Pot să îți zic că la spectacolul ăsta au fost mulți oameni care nu merg de obicei la teatru. Că i-a interesat tema. La Habemus bebe au fost mulți părinți și unii care au plecat supărați. Noi n-am ales niciodată teme pentru că sînt la modă, ba chiar invers, am fost printre primii care au vorbit despre anumite lucruri. Ce ne-a interesat întotdeauna a fost să mergem dincolo de locurile comune. Și de obicei i-am deranjat pe cei care știu sigur cum e bine pentru ceilalți. Da, sînt conversații pe subiecte banale. Dar conversațiile despre subiectele astea două (copiii și mîncarea) consumă cam jumătate din timpul de discuții dintr-o întreagă viață. Acum aș face o chestie despre nebunia „eco“.

Ce şanse are un spectacol independent să fie selectat în festivaluri?

R.B.: Sînt multe festivaluri. Prea multe. Sînt și festivaluri dedicate strict independenților. Dacă cumva iei FNT ca etalon de calitate, păi, au fost multe independente anul ăsta. A devenit „cool“ să fii „independent“. Se poate spune că independent e noul mainstream. Uneori, singura șansă de supraviețuire a unor spectacole „independente“ este să fie selectate în festivaluri. Că altfel, fără un loc al lor unde să se joace, fără ca echipa să fie plătită, spectacolele astea se bazează doar pe forța creatorilor de a scoate bani de undeva și pe forța lor de autopromovare.

Dar aici e o discuție mai lungă despre ce însemnă, de fapt, „independent“. Și mai toată lumea care activează în branșa asta are propria definiție. Eu, de pildă, cred că „independența“ ține și de estetică, nu numai de modalitatea de producție. Nu văd nici un motiv pentru care să faci în „independent“ același tip de producții care se produc în teatrele instituționalizate. Am citit că există acum o asociație a independenților. Vor să facă și o lege, parcă. Problema e că din jocul ăla lipsesc majoritatea Independenților (cu literă mare). Ăia care au schimbat teatrul românesc în ultimii zece ani. 

a consemnat Adela GRECEANU

Foto: Ana Catrina

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
Caz șocant în Olt. Un bărbat a fost decapitat, iar capul i-a fost aruncat la WC
Un caz șocant de crimă s-a produs miercuri, 6 decembrie 2023, în jurul orei 14,30, în localitatea Slătioara din județul Olt. Un bărbat a fost decapitat de un altul.
image
Manele cu conotații sexuale, la balurile de boboci din Craiova. "Au ajuns să le arate pe scenă și cum se face" VIDEO
Un liceu renumit din Craiova este arătat cu degetul după ce în spațiul public au apărut imagini de la petrecerea elevilor de clasa a IX-a. Artistul Luis Gabriel, anunțat pe afișul evenimentului drept "special guest". este acuzat că a cântat în fața minorilor melodii obscene.
image
Scandal în Italia: Bijutier condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea a doi hoți care i-au legat fiica și i-au jefuit magazinul VIDEO
Un bijutier din Italia a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru că a împușcat mortal doi hoți care i-au jefuit magazinul și i-au legat fiica. Sentința a declanșat o dezbatere aprinsă privind limitele autoapărării în Italia.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.