„Spune-mi ce mănînci, ca să-ţi spun cine eşti“ – interviu cu Elena VLĂDĂREANU şi Robert BĂLAN

Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
„Spune mi ce mănînci, ca să ţi spun cine eşti“ – interviu cu Elena VLĂDĂREANU şi Robert BĂLAN jpeg

Regizorul Robert Bălan și scriitoarea Elena Vlădăreanu au creat recent spectacolul de teatru independent Identic natural, dedicat unei teme de eternă actualitate: hrana. 

Identic natural este un spectacol plin de umor despre cum şi ce mîncăm, despre cum ne raportăm la hrană, despre „spune-mi ce mănînci ca să-ţi spun cine eşti“, despre conceptele moderne de hrană sănătoasă. Scenele de dialog sînt întretăiate de ştiri sau articole despre mîncare. Cum v-aţi documentat?

Elena Vlădăreanu: Deși am avut o perioadă în care am făcut doar asta, adică sortat știri, citit, selectat, vizionat, discutat, chiar consumat, impresia mea este că mă documentez pentru textul ăsta de mulți ani, de tot atîția de cînd sînt în București. Întotdeauna mi-am dorit să scriu ceva despre mîncare și încă nu am terminat. Dar cea mai intensă perioadă de documentare este cea „văzută“ și „făcută“, zi de zi, de cel puțin șase ani, în bucătărie.

Robert Bălan: Să nu uităm că am făcut zeci de interviuri. Și profi, și neoficiale. Și pe e-mail, și față în față, și pe Facebook. Am încercat să găsim oameni din zone sociale cît mai diverse. Multe dintre păreri se regăsesc ca atare în spectacol sau sînt topite într-o scenă de ficțiune. Dar totul are o bază documentară. De pildă, e cineva care povestește de un pom care dă trei tipuri de mere. Asta chiar ne a povestit-o cineva foarte încîntat că mănîncă mere „bio“ de la el din curte. De la un copac care face două soiuri diferite de mere în același timp. Nici n-am verificat dacă există așa ceva.

Ce potenţial dramatic are o asemenea temă – hrana?

E.V.: Oho! Are un potențial uriaș. Noi aveam niște ambiții mult prea mari, pînă la urmă ne-am decis să păstrăm ce a rămas în spectacol, am renunțat, de exemplu, la hrană și sărăcie, care e o temă atît de mare și de intensă încît merită un spectacol aparte.

R.B.: Am renunțat la multe. La un moment dat, în timpul documentării, ne-am întrebat prietenii de pe Facebook ce temă n-ar trebui să lipsească dintr-un spectacol despre mîncare. M-am cam luat cu mîinile de cap cînd mi-am dat seama că n-o să putem lua în seamă nici zece la sută din ideile lor. Acum, aproape după fiecare reprezentație a fost cineva care ne-a zis că trebuia să vorbim și despre cutare…

Dialogurile sînt foarte realiste, cred că mulţi dintre spectatori s-au regăsit nu doar în situaţiile din spectacol, dar chiar şi în limbajul folosit. Amintesc scena cu mama care a gătit pui de casă pentru fiul vegetarian venit în vizită sau scena în care doi soţi discută la telefon despre muştarul pe care el trebuie să-l cumpere de la supermarket. Totuşi, ce aţi decupat din „realitate“ pentru a pune pe scenă?

E.V.: Eu am ținut foarte mult să avem partea de mărturie, de poveste. Pentru că acea parte ține de un ritual, acela al transmiterii poveștilor de familie de la bunici, părinți la copii. Nu sînt convinsă că bunicii de azi le mai povestesc nepoților cum ni se povestea nouă. Toată istoria unei familii așa o aflai, de mic, din gura bunicii sau a mamei. La șase ani, cît are fata noastră cea mare acum, eu știam deja de foamete, de războaie, de greutăți, de cum să cureți cartoful ca să tai coaja cît mai subțire. Mîncarea era o chestie de moștenire. Ciorba o făceai așa cum o făcea mama sau bunica, plăcinta la fel. Acum deschizi Google, tastezi acolo ce vrei să faci sau deschizi o aplicație și enumeri resturile de prin frigider și îți vine rețeta. Sîntem toți masterchef-i sau doar chef-i, dar fără madlenă. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, e foarte trist. M-am bucurat să aflu că un grup de adolescenți care au văzut spectacolul au discutat mai ales despre partea asta confesivă, exact pentru ei am vrut să fie acolo.

Cît timp aţi lucrat la acest spectacol şi aţi citit mult despre ce e bine şi ce nu e bine să mănînci, s-a schimbat ceva în felul cum vă raportaţi voi la mîncare?

E.V.: Preocupați cu adevărat de mîncare am devenit de cînd am început diversificarea cu fata cea mare. Dar mai ales odată cu socializarea (adică mers la grădiniță, la petreceri, în parc), cînd te lovești de tot felul de chestii, de la bunicile care aleargă după copii cu bucata de măr înfiptă în scobitoare pînă la războiul pufuleților. Redat în acest univers mărunt, al parcului, în relațiile copii-părinți-bunici, totul este exagerat și înspăimîntător. Am văzut bunici care își îndoapă copiii cu totul felul de junk food, dar am văzut și mame smulgînd din mîna copilului pufuletele oferit de un alt copil, urlînd și ținînd lecții de nutriție. Și ce este și mai înspăimîntător e că această preocupare exagerată este a noastră, a celor care avem și care deseori uităm că mult mai mulți oameni nici nu au după ce bea apă. Știi cum ni se spunea nouă cînd eram mici? „Hai, mîncați, că în Africa copiii…“ Cred că ar fi bine să ne mai spună cineva și acum chestia asta.

R.B.: Nu prea cred că am schimbat ceva la mine. Dar am auzit de oameni care au început să citească etichetele datorită acestui spectacol. Unii nu mai mănîncă ton la conservă…

Decorul e minimalist – cîteva scaune, veioze, cîteva ambalaje de produse alimentare. E o chestiune de estetică sau bugetul proiectului v-a obligat la cheltuieli cît mai puţine?

R.B.: Și, și. Bugetul nu a avut nici o secțiune dedicată producției. Pe de altă parte, și în alte cazuri cînd am avut bani, am creat decoruri minimale. Pentru că decorurile de lemn, pînză etc. mi se par din alt secol. Plus că pe mine personal chestia asta cu „iluzia teatrală“, recrearea de atmosferă, de spații, nu prea mă mai convinge. Eu aproape întotdeauna am mers pe convenția „aici și acum“, adică: „Eu sînt actor și joc într-un un spectacol, azi, în sala asta“. Convenția clasică mi se pare că mai merge doar în teatrul pentru copii. În cazul de față, locul și dotările lui ne-au obligat, pe mine și pe scenografa Nona Șerbănescu, să fim creativi, să luăm anumite decizii legate de estetică. Așa am ajuns la formula cu veiozele, nu doar ca decor, ci ca obiecte funcționale.

Aţi abordat în ultima vreme genul de subiecte la care se pricepe toată lumea – cum să creşti un copil sau cum să mănînci. Cum scoţi o asemenea temă din banalitatea conversaţiilor cotidiene, folosindu-te de fapt chiar de aceste discuţii în scenariu?

R.B.: Pot să îți zic că la spectacolul ăsta au fost mulți oameni care nu merg de obicei la teatru. Că i-a interesat tema. La Habemus bebe au fost mulți părinți și unii care au plecat supărați. Noi n-am ales niciodată teme pentru că sînt la modă, ba chiar invers, am fost printre primii care au vorbit despre anumite lucruri. Ce ne-a interesat întotdeauna a fost să mergem dincolo de locurile comune. Și de obicei i-am deranjat pe cei care știu sigur cum e bine pentru ceilalți. Da, sînt conversații pe subiecte banale. Dar conversațiile despre subiectele astea două (copiii și mîncarea) consumă cam jumătate din timpul de discuții dintr-o întreagă viață. Acum aș face o chestie despre nebunia „eco“.

Ce şanse are un spectacol independent să fie selectat în festivaluri?

R.B.: Sînt multe festivaluri. Prea multe. Sînt și festivaluri dedicate strict independenților. Dacă cumva iei FNT ca etalon de calitate, păi, au fost multe independente anul ăsta. A devenit „cool“ să fii „independent“. Se poate spune că independent e noul mainstream. Uneori, singura șansă de supraviețuire a unor spectacole „independente“ este să fie selectate în festivaluri. Că altfel, fără un loc al lor unde să se joace, fără ca echipa să fie plătită, spectacolele astea se bazează doar pe forța creatorilor de a scoate bani de undeva și pe forța lor de autopromovare.

Dar aici e o discuție mai lungă despre ce însemnă, de fapt, „independent“. Și mai toată lumea care activează în branșa asta are propria definiție. Eu, de pildă, cred că „independența“ ține și de estetică, nu numai de modalitatea de producție. Nu văd nici un motiv pentru care să faci în „independent“ același tip de producții care se produc în teatrele instituționalizate. Am citit că există acum o asociație a independenților. Vor să facă și o lege, parcă. Problema e că din jocul ăla lipsesc majoritatea Independenților (cu literă mare). Ăia care au schimbat teatrul românesc în ultimii zece ani. 

a consemnat Adela GRECEANU

Foto: Ana Catrina

964 16 coperta jpg
Febra etică
Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.
964 17 Va urma  Pe planeta Oglinda foto Marius Sumlea 1 jpg
La 146 km de război. Teatru la Piatra Neamț
Ce regăsesc la fiecare ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este un efort de adecvare la problematicile momentului, la crizele lumii și la ideile ce se dezbat, un efort care face festivalul viu, vibrant, departe de formatul obosit de „vitrină” teatrală.
964 23 png
Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București
Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.
afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.

Adevarul.ro

depasire inconstienta FOTO captura video jpg
Șofer de autocar, depășire kamikaze pe linie continuă. Alți doi șoferi au evitat un carnagiu rutier VIDEO
Un conducător auto a forțat o depășire pe linie continuă, obligând alți doi șoferi să iasă practic de pe șosea ca să evite producerea unui grav accident rutier.
Profesoara tipa la elev FOTO Shutterstock
Învățătoare din București, înregistrată țipând la elevi: „Analfabetă! Ești varză! Școală îți trebuie, nu înot!”
Mama unui copil de la Școala nr. 79 din București o acuză pe învățătoare că își umilește și jignește constant elevii. Aceasta a adunat și înregistrări audio în care dascălul ridică tonul la copii și îi face „analfabeți” sau „mincinoși”.
pensionar violator jpg
Un bătrân de 72 de ani a violat două fetițe de 5 ani. Le-a ademenit cu must, iar în casă a început să le lovească
Bătrânul le-a agresat sexual pe cele două fetițe care sunt verișoare, iar apoi le-a amenințat că le va ucide dacă vor spune ce s-a întâmplat. Oroarea s-a petrecut în localitatea doljeană Bârca.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.