„Spune-mi ce mănînci, ca să-ţi spun cine eşti“ – interviu cu Elena VLĂDĂREANU şi Robert BĂLAN

Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
„Spune mi ce mănînci, ca să ţi spun cine eşti“ – interviu cu Elena VLĂDĂREANU şi Robert BĂLAN jpeg

Regizorul Robert Bălan și scriitoarea Elena Vlădăreanu au creat recent spectacolul de teatru independent Identic natural, dedicat unei teme de eternă actualitate: hrana. 

Identic natural este un spectacol plin de umor despre cum şi ce mîncăm, despre cum ne raportăm la hrană, despre „spune-mi ce mănînci ca să-ţi spun cine eşti“, despre conceptele moderne de hrană sănătoasă. Scenele de dialog sînt întretăiate de ştiri sau articole despre mîncare. Cum v-aţi documentat?

Elena Vlădăreanu: Deși am avut o perioadă în care am făcut doar asta, adică sortat știri, citit, selectat, vizionat, discutat, chiar consumat, impresia mea este că mă documentez pentru textul ăsta de mulți ani, de tot atîția de cînd sînt în București. Întotdeauna mi-am dorit să scriu ceva despre mîncare și încă nu am terminat. Dar cea mai intensă perioadă de documentare este cea „văzută“ și „făcută“, zi de zi, de cel puțin șase ani, în bucătărie.

Robert Bălan: Să nu uităm că am făcut zeci de interviuri. Și profi, și neoficiale. Și pe e-mail, și față în față, și pe Facebook. Am încercat să găsim oameni din zone sociale cît mai diverse. Multe dintre păreri se regăsesc ca atare în spectacol sau sînt topite într-o scenă de ficțiune. Dar totul are o bază documentară. De pildă, e cineva care povestește de un pom care dă trei tipuri de mere. Asta chiar ne a povestit-o cineva foarte încîntat că mănîncă mere „bio“ de la el din curte. De la un copac care face două soiuri diferite de mere în același timp. Nici n-am verificat dacă există așa ceva.

Ce potenţial dramatic are o asemenea temă – hrana?

E.V.: Oho! Are un potențial uriaș. Noi aveam niște ambiții mult prea mari, pînă la urmă ne-am decis să păstrăm ce a rămas în spectacol, am renunțat, de exemplu, la hrană și sărăcie, care e o temă atît de mare și de intensă încît merită un spectacol aparte.

R.B.: Am renunțat la multe. La un moment dat, în timpul documentării, ne-am întrebat prietenii de pe Facebook ce temă n-ar trebui să lipsească dintr-un spectacol despre mîncare. M-am cam luat cu mîinile de cap cînd mi-am dat seama că n-o să putem lua în seamă nici zece la sută din ideile lor. Acum, aproape după fiecare reprezentație a fost cineva care ne-a zis că trebuia să vorbim și despre cutare…

Dialogurile sînt foarte realiste, cred că mulţi dintre spectatori s-au regăsit nu doar în situaţiile din spectacol, dar chiar şi în limbajul folosit. Amintesc scena cu mama care a gătit pui de casă pentru fiul vegetarian venit în vizită sau scena în care doi soţi discută la telefon despre muştarul pe care el trebuie să-l cumpere de la supermarket. Totuşi, ce aţi decupat din „realitate“ pentru a pune pe scenă?

E.V.: Eu am ținut foarte mult să avem partea de mărturie, de poveste. Pentru că acea parte ține de un ritual, acela al transmiterii poveștilor de familie de la bunici, părinți la copii. Nu sînt convinsă că bunicii de azi le mai povestesc nepoților cum ni se povestea nouă. Toată istoria unei familii așa o aflai, de mic, din gura bunicii sau a mamei. La șase ani, cît are fata noastră cea mare acum, eu știam deja de foamete, de războaie, de greutăți, de cum să cureți cartoful ca să tai coaja cît mai subțire. Mîncarea era o chestie de moștenire. Ciorba o făceai așa cum o făcea mama sau bunica, plăcinta la fel. Acum deschizi Google, tastezi acolo ce vrei să faci sau deschizi o aplicație și enumeri resturile de prin frigider și îți vine rețeta. Sîntem toți masterchef-i sau doar chef-i, dar fără madlenă. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, e foarte trist. M-am bucurat să aflu că un grup de adolescenți care au văzut spectacolul au discutat mai ales despre partea asta confesivă, exact pentru ei am vrut să fie acolo.

Cît timp aţi lucrat la acest spectacol şi aţi citit mult despre ce e bine şi ce nu e bine să mănînci, s-a schimbat ceva în felul cum vă raportaţi voi la mîncare?

E.V.: Preocupați cu adevărat de mîncare am devenit de cînd am început diversificarea cu fata cea mare. Dar mai ales odată cu socializarea (adică mers la grădiniță, la petreceri, în parc), cînd te lovești de tot felul de chestii, de la bunicile care aleargă după copii cu bucata de măr înfiptă în scobitoare pînă la războiul pufuleților. Redat în acest univers mărunt, al parcului, în relațiile copii-părinți-bunici, totul este exagerat și înspăimîntător. Am văzut bunici care își îndoapă copiii cu totul felul de junk food, dar am văzut și mame smulgînd din mîna copilului pufuletele oferit de un alt copil, urlînd și ținînd lecții de nutriție. Și ce este și mai înspăimîntător e că această preocupare exagerată este a noastră, a celor care avem și care deseori uităm că mult mai mulți oameni nici nu au după ce bea apă. Știi cum ni se spunea nouă cînd eram mici? „Hai, mîncați, că în Africa copiii…“ Cred că ar fi bine să ne mai spună cineva și acum chestia asta.

R.B.: Nu prea cred că am schimbat ceva la mine. Dar am auzit de oameni care au început să citească etichetele datorită acestui spectacol. Unii nu mai mănîncă ton la conservă…

Decorul e minimalist – cîteva scaune, veioze, cîteva ambalaje de produse alimentare. E o chestiune de estetică sau bugetul proiectului v-a obligat la cheltuieli cît mai puţine?

R.B.: Și, și. Bugetul nu a avut nici o secțiune dedicată producției. Pe de altă parte, și în alte cazuri cînd am avut bani, am creat decoruri minimale. Pentru că decorurile de lemn, pînză etc. mi se par din alt secol. Plus că pe mine personal chestia asta cu „iluzia teatrală“, recrearea de atmosferă, de spații, nu prea mă mai convinge. Eu aproape întotdeauna am mers pe convenția „aici și acum“, adică: „Eu sînt actor și joc într-un un spectacol, azi, în sala asta“. Convenția clasică mi se pare că mai merge doar în teatrul pentru copii. În cazul de față, locul și dotările lui ne-au obligat, pe mine și pe scenografa Nona Șerbănescu, să fim creativi, să luăm anumite decizii legate de estetică. Așa am ajuns la formula cu veiozele, nu doar ca decor, ci ca obiecte funcționale.

Aţi abordat în ultima vreme genul de subiecte la care se pricepe toată lumea – cum să creşti un copil sau cum să mănînci. Cum scoţi o asemenea temă din banalitatea conversaţiilor cotidiene, folosindu-te de fapt chiar de aceste discuţii în scenariu?

R.B.: Pot să îți zic că la spectacolul ăsta au fost mulți oameni care nu merg de obicei la teatru. Că i-a interesat tema. La Habemus bebe au fost mulți părinți și unii care au plecat supărați. Noi n-am ales niciodată teme pentru că sînt la modă, ba chiar invers, am fost printre primii care au vorbit despre anumite lucruri. Ce ne-a interesat întotdeauna a fost să mergem dincolo de locurile comune. Și de obicei i-am deranjat pe cei care știu sigur cum e bine pentru ceilalți. Da, sînt conversații pe subiecte banale. Dar conversațiile despre subiectele astea două (copiii și mîncarea) consumă cam jumătate din timpul de discuții dintr-o întreagă viață. Acum aș face o chestie despre nebunia „eco“.

Ce şanse are un spectacol independent să fie selectat în festivaluri?

R.B.: Sînt multe festivaluri. Prea multe. Sînt și festivaluri dedicate strict independenților. Dacă cumva iei FNT ca etalon de calitate, păi, au fost multe independente anul ăsta. A devenit „cool“ să fii „independent“. Se poate spune că independent e noul mainstream. Uneori, singura șansă de supraviețuire a unor spectacole „independente“ este să fie selectate în festivaluri. Că altfel, fără un loc al lor unde să se joace, fără ca echipa să fie plătită, spectacolele astea se bazează doar pe forța creatorilor de a scoate bani de undeva și pe forța lor de autopromovare.

Dar aici e o discuție mai lungă despre ce însemnă, de fapt, „independent“. Și mai toată lumea care activează în branșa asta are propria definiție. Eu, de pildă, cred că „independența“ ține și de estetică, nu numai de modalitatea de producție. Nu văd nici un motiv pentru care să faci în „independent“ același tip de producții care se produc în teatrele instituționalizate. Am citit că există acum o asociație a independenților. Vor să facă și o lege, parcă. Problema e că din jocul ăla lipsesc majoritatea Independenților (cu literă mare). Ăia care au schimbat teatrul românesc în ultimii zece ani. 

a consemnat Adela GRECEANU

Foto: Ana Catrina

Rețeaua Jane, r  Phyllis Nagy jpg
O poveste despre femei care au schimbat lumea deschide TIFF 2022: „Rețeaua Jane”
„Rețeaua Jane”, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
MRM 9iun landscape 1920x1080 png
„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin
Un eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului „Moștenitorii României muzicale”, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, joi, 9 iunie, ora 19.00.
Utama, r  Alejandro Loayza Grisi jpg
12 „ficțiuni despre viață” în Competiția Oficială TIFF 2022
12 producții din toată lumea, printre care și două filme românești, intră în cursa pentru Trofeul Transilvania la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
QT Headshot   Photo Credit is art streiber JPG
„A fost odată la Hollywood”, debutul literar al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment în luna mai la Humanitas Fiction
Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr.38) și sîmbătă, 4 iunie, ora 12.00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).
Clipboard01 jpg
Actrița Maia Morgenstern, Premiul de Excelență la TIFF 2022
Actrița Maia Morgenstern va fi omagiată la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca).
945 16 sus Romila jpg
Combinagii și vieți paralele
În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.
945 16 jos Iamandi jpg
Insațiabila nemulțumire a lui Stalin
Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.
p 17 2 jpg
Dulce provincie
Găsim orășelul mic și netulburat în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, găsim jocul de putere aparent blajin între localnici și intrușii „de la centru”, găsim briza ușoară de nefericire care traversează, din direcții diferite.
945 17 Biro jpg
Aniversar
Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru.
TIFF 2022 Make Films Not War jpg
Îndemn la pace în campania de imagine TIFF 2022: Make Films, Not War!
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”
Vocea: ţipete sau şoapte jpeg
Rîs și surîs
Degradarea rîsului se produce atunci cînd spectacolele îl cultivă sistematic.
Viață de cuplu jpeg
Viață de cuplu
Filmului îi reușesc mult mai bine scenele de criză, cele în care intensitatea e dată pe minus, iar cadrul se lasă măturat de un crivăț emoțional.
Hardcore jpeg
Hardcore
Melanjul acela brizant de muzică și politică este transplantat de cei doi Vylani și pe cel mai nou album al lor.
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS jpeg
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS
Vineri, 6 mai, începînd cu ora 16:00, la sediul instituției din strada Matei Voievod 75-77
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)” jpeg
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)”
Între 29 aprilie și 28 mai, în Piața Regelui Mihai din București, va putea fi vizitată expoziția Stop the War (in Ukraine), prin care opt artiști români și o serie de artiști ucraineni continuă să ia atitudine împotriva războiului din Ucraina și să militeze pentru pace, folosindu-se de arta lor pentru a mișca, a motiva și a împinge la acțiune.
Căsătoria lui Teofil jpeg
Căsătoria lui Teofil
La fel ca Irina, Maria și Teofana înaintea ei, Teodora s-a văzut transformată din „nimeni” în cel mai de seamă personaj feminin din imperiu.
O cineastă de redescoperit jpeg
O cineastă de redescoperit
Filmele Lanei Gogoberidze par să articuleze o preocupare pentru mutațiile istorice, pe care le altoiește cu o privire feminină, mereu dispusă la autoreflexivitate subtilă.
Exotic & orchestral jpeg
Exotic & orchestral
Danezii Efterklang se aventurează prin părțile noastre să-și prezinte cel mai recent album, cu adevărat unul de primăvară, încărcat de candoare și speranță, în contrasensul mersului mondial al lucrurilor.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.