Parabolele regăsite

Publicat în Dilema Veche nr. 878 din 4 - 10 februarie 2021
Parabolele  regăsite jpeg

Ceea ce definește parabolele e dimensiunea lor colectivă. Parabola se distinge printr-o situație atemporală care își manifestă impactul doar în anumite momente precise. Parabola este eternă, ea ne însoțește latent, dar capătă o pertinență extremă atunci cînd se stabilește un contact flagrant între sensul general pe care-l conține și contextul particular, istoric, propriu unei comunități. O fotografie ironică înfățișa un tînăr într-o gară așteptînd, ca șoferii de taxi, cu o pancartă indicînd numele persoanei: Godot. Trimisă lui Silviu Purcărete, el a răspuns concis: „Ca noi toți”. Nu știm nimic despre el, dar „sperăm”… Sperăm/așteptăm, căci în limbile latine cele două verbe se înrudesc. Godot devine parabola vremurilor noastre.

banu 8b3a66f4 3417 4dd9 b1bc 539f2bc74b34 jpg jpeg

Acest Godot, al nostru, impersonal și anonim, funcționează în mod similar cu acela al lui Beckett: cînd își anunță sosirea iminentă, cînd o infirmă, cînd speranța pîlpîie, cînd decepția îi urmează. Azi, agitația suscitată de vaccinul așteptat seamănă acestei pulsații ce îi agită pe Pozzo și Lucky. Godot vine, se anunță, nu vine, dispare… totul e așteptare. Ca Felix Alexa care se întreabă: repet, nu repet? Scena e o întrebare? Și cum să nu evoc ipoteza lui Martin Esslin care își încheia prefața la Teatrul absurdului în anii ʼ60 spunînd că Godot nu a fost niciunde mai flagrant dorit ca într-o celebră închisoare americană. Pușcăriașilor de atunci le corespund deținuții care sîntem acum. Parabola se înrădăcinează în concret. Și, reciproc, ele produc un sens ce unește vechiul și noul.

Recent am inițiat un ciclu de conferințe la Biblioteca Națională a Franței. Împreună cu invitații – miracol, prezenți! –, ne aflam în fața unei săli complet goale. Și acest vid brusc mi-a evocat o altă parabolă, aceea a Scaunelor lui Ionesco. Îi percepeam material realitatea după ce-i intuisem neliniștea în retransmisiile unor concerte splendide unde, la sfîrșit, dirijorul se înclina, iar muzicienii își agitau instrumentele pentru a saluta un public absent. Un protocol ionescian. Dar dispozitivul era inversat, căci interpreții, conferențiarii intervin asemeni oratorului din final, însă „scaunele” goale – cum, genial, a intuit-o Ionesco – defineau explicit așteptarea. Și într-un spectacol recent transmis la București, Livada de vișini pusă în scenă de Giorgio Strehler, „așteptarea” rezultatului privind soarta proprietății se materializa prin scaunele reunite în sala de bal. Dar noi, azi, ce așteptăm? Această indeterminare e proprie parabolei ionesciene. Ca și celei beckettiene… de aceea parabola ne desemnează condiția. Plasați împreună între Godot și Scaunele, așteptăm ce? Un mesager exterior.

banu img 20210125 wa0002 jpg jpeg

S-a impus flagrant, de la începutul pandemiei, parabola ciumei. Ciuma lui Camus a devenit de o actualitate intensă și în ea identificăm comportamentele actual adoptate: suspiciune față de ceilalți, prudență izolaționistă, cancerul fricii profund insinuate, prezența morții… anunțurile multiplicate, cifrele dezvăluite, teama generalizată. Și, de asemeni, incertitudinea cauzelor, neliniștea suscitată de necunoașterea lor. Virusul de unde vine? Cui i se datorează? Diseminat în lume, el rămîne, ca și „ciuma”, anonim și fără remediu. Parabola ciumei evocă de asemeni Œdipe, dar la Sofocle expansiunea ei e stopată prin identificarea și autoflagelarea regelui păcătos ca sursă a epidemiei. Viziune azi dorită: dacă am putea desemna un vinovat, ce consolare! Parabola își găsește contextul.

Ciuma conduce iremediabil către finalul tragic al lui Romeo și al Julietei căci, declanșată, ea perturbă strategia călugărului Lorenzo, iar Romeo, brutal claustrat, nu-i va afla la timp secretul și, astfel, ceea ce trebuia să fie o cununie se convertește în doliu dublu. „Ciuma” însă suscită azi comportamente similare mai degrabă celor din Decameronul: la Boccaccio, tinerii amenințați de maladie îi răspund printr-o violentă febră a supraviețuirii și se retrag departe de oraș pentru a-și satisface setea de viață, contrariată de ciumă. Petrecere pe timp de ciumă ­– motiv parabolic adesea evocat. Pe el îl amintea Brook cînd organiza, în actul „așteptării” din Livada de vișini, un bal dezlănțuit: terapie contra spaimei. Dar azi, toate acele întîlniri ilicite în hangare dezafectate, în spații marginale, nu îi asociază pe tinerii public repudiați personajelor lui Boccaccio? Eu îi înțeleg și îi iubesc. Ei nu capitulează și afirmă, cu o frumoasă și tragică formulă: „Mai degrabă sărbătoarea decît moartea”. Vocație sacrificială, vocație generațională. Parabola – e puterea ei – nu se limitează la o epocă, ci asociază epoci ca într-un ghem al duratelor.

Frecvente și repetate sînt deciziile actuale de a iniția proiecte. De a te pregăti pentru festivaluri, concerte, de a te dărui unor operații simbolice nedezmințite. Un prieten, Constantin Chiriac, reputat pentru angajamentul lui în realizarea programelor care i-au adus celebritatea, mi-a mărturisit recent: „Muncim pe rupte”. Afirmația lui mi-a confirmat curajul care îi e recunoscut, dar mi-a și evocat o altă parabolă, pe aceea a Meșterului Manole. A construcției fără persistență, a arhitecturii zidite ziua și năruite noaptea, a eternei reînceperi. Ceea ce se clădește azi, de asemenea, se plasează sub semnul unei condiții similare. Totul se edifică pe nisipuri mișcătoare și e amenințat de suprimare. Nici un orizont cert nu asigură soliditatea inițiativelor și totuși sacrificii au avut loc. Dar virusul, ca o vrăjitoare malefică, cere mai multe, „nu-i de ajuns”, mai multe victime, mai multe spaime. Podul de pe Drina, despre care vorbește Ivo Andric în romanul său, se dezmembrează de fiecare dată. Podul și mînăstirea ne confruntă cu aceeași neliniște actuală, orizontul împlinirii rămîne mereu îndepărtat.

                     

banu img 1656 jpg jpeg

Există o parabolă de care nu ne putem despărți și care ne e indispensabilă, parabola biblică a Învierii. Ea se constituie în germene de încredere refractară la capitulare. O „înviere” după trecerea prin moarte. Moarte a cărei spaimă și a cărei realitate le resimțim, dar totodată, „cu moartea pre moarte călcînd”, asemeni lui Iisus, poate vom reînvia, după răstignirea prin care am fost țintuiți. O parabolă nu explicativă, precum celelalte, ci o parabolă prospectivă. O parabolă de încurajare.

În așteptare, acum, nu ne rămîn însă decît povestirile fiindcă, la fel ca Winnie, din Ah, ce zile frumoase!, îngropați în trecut, le derulăm nostalgic.

Parabolele se activează în contexte extreme și doar atunci le resimțim și le recunoaștem puterea. Ele ne ajută pentru că stabilesc legătura între epoci antinomice, extrem de îndepărtate și totodată violent actuale, dîndu-ne sentimentul că ceea ce trăim a mai fost trăit, că ne înscriem într-un cerc al existenței pe care parabolele îl confirmă și totodată ne permit să-i descifrăm sensul. Virusul a reînviat marile noastre parabole.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Une lumière dans la ville, le lustre (Paris, Ed. Arléa).

Coperta Muzeul jpg
Carte nouă la Charmides: „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea
Vă prezentăm un fragment din „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea, volum de versuri publicat de curînd la Editura Charmides.
p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).

Adevarul.ro

image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.