Olympus de Jan Fabre şi durata extremă

Publicat în Dilema Veche nr. 711 din 5-11 octombrie 2017
Olympus de Jan Fabre şi durata extremă jpeg

Acum mai mult de 40 de ani, Robert Wilson lansa provocarea unui spectacol de 24 de ore, acum Jan Fabre, cu Olympus, reînvie pariul de altădată, dar înscriindu-se într-o adevărată mişcare generală a ciclului lung, a duratei extreme cărora festivalul BITEF din Belgrad, condus de Ivan Medenica, i a consacrat ediţia recentă. Jan Fabre se afiliază tentaţiei actuale care s-a extins şi în numele căreia sînt numeroase reprezentaţiile ce variază de la 8 la 12, 14, 16 ore. Ea nu e proprie doar teatrului, ci şi domeniilor vecine: romanele numără în mod curent 600 de pagini, filmele, ca acelea ale lui Béla Tarr, depăşesc cadrul temporal obişnuit, instalaţiile ocupă spaţii vaste, odinioară nicicînd utilizate. La Paris, Le Grand Palais, cu vastele-i cupole transparente, s-a constituit într-un loc privilegiat pentru neaşteptatul succes al ciclului Monumenta care a reunit evenimente „hénaurmes“, cum spunea Alfred Jarry, semnate de artişti ca Anselm Kiefer, Christian Boltanski, soţii Kabakov, Kapoor, toţi partizani ai dilatării maximale, ai depăşirii limitelor tradiţional respectate. „A adopta formatul mare“ devine un simptom al artei actuale ce îşi afirmă nesupunerea faţă de imperativele vitezei şi ale reducţiei mesajelor proprii comunicării virtuale. La ora „vitezei“ generalizate, numeroşi sînt artiştii ce adoptă postura rezistenţei cultivate graţie acestor opere refractare dimensiunilor îndeobște admise: ele se constituie în citadele ce se înalţă provocator pentru a-şi afirma repulsia faţă de constrîngerile unei lumi grăbite, supusă „imediatului“ şi instantaneităţii. Pentru a-i contesta impactul, pînă şi presa scrisă cultivă practica, pe care o credeam abandonată, a articolelor de fond, argumentate şi comentate. Mesajului de pe telefonul mobil al cărui timp de consultare – apriori prevăzut! – e de două minute i se opun aceste invitaţii polemice la lentoare, la timp lung – „slowly, slowly“, scria John Cage în celebra sa Scrisoare despre nimic, iar Kundera îşi intitula chiar o carte Lentoarea. Consecinţa poate fi o încetinire în contextul unui cadru temporal clasic respectat, dar cel mai adesea ea determină recursul la un format supradimensionat. Iar Olympus e azi exemplul emblematic.

Cînd îmi făceam debutul universitar, la mijlocul anilor ’60, se impusese formula, pe atunci militantă, „small is beautiful“ – şi mi-am asumat-o, îmi convenea. Ea nu implica sistematic „minimalismul“ mesajului, ci doar constrîngerea expresiei, restrîngerea cadrului. Şi de aceea „a elimina“ devenise actul indispensabil pentru a accede la esenţă, la nucleul ultim. Grotowski, în teatru, s-a constituit în lider al acestei operaţii de „eliminare“ ce-i avea pe Beckett sau Giacometti ca precursori. Şi succesul celebrelor haiku-uri cărora Roland Barthes le-a consacrat pagini inspirate se înscria în curentul majoritar al epocii: concentrarea prin eliminare! Azi, dimpotrivă, arta se dezice de această vocaţie. După concentrarea de atunci, dilatarea de acum… ca în Coloana infinitului.

„Formatul mare“ nu e inocent: el implică riscuri odinioară evitate, căci poartă în sine germenul periculos al artei oficiale căreia îi e propriu. Tot ce e oficial vizează expansiunea celebrării, reclamă nu „reducţia“, ci „supradimensionarea“ ca probă a cultului profesat sau a eroului omagiat: alegoria Libertăţii sau a Justiţiei, statuile care au fost dedicate lui Stalin sau atîtor dictatori.

Atracţia pentru „mare“ face parte din simptomele unei devoţiuni explicite acordate subiectului tratat. Odată, fiind la Rîmnicu Vîlcea, un fost colaborator „ceauşist“ îmi împărtăşea voinţa sa de a-i face o statuie lui Mircea cel Bătrîn. „Dar sînt peste tot“, i-am răspuns. „Însă nici una pe cal!“, mi-a replicat el. Formatul mare se manifestă prin parade şi sărbători unanimiste, el cultivă supunerea. „Formatul mic“ n-a fost niciodată asociat servitudinii politice, partizanatului dictatorial. El păstreazăă o doză de subversiune, „o şopîrlă“.

Evident că „formatul mare“ cultivat azi nu se afiliază unui asemenea exerciţiu retoric, dar e imposibil de ocultat observaţia că depinde economic de structurile „oficiale“ ce îi asigură finanţarea, îi acordă spaţiile de expunere sau operaţiile de difuzare. Dacă aceasta-i condiţia proprie operelor ce a­doptă „supradimensionarea“, nu e inutil de admis că ea are consecinţe evidente pe planul receptării. Gulag-ul lui Soljenițîn şi-a datorat impactul nu doar dezvăluirilor tragice, ci şi dimensiunilor volumului. Nu o nuvelă, nu un roman, ci o epopee! O epopee ce a schimbat cursul lumii.

„Formatul mare“, „durata extremă“ invită, dincolo de estetica unui produs – carte, spectacol, instalaţie –, la efectuarea unei „experienţe“. Olympus o procură cu o intensitate particulară – e „experienţa comunitară“ proprie acestei ceremonii profane cu tot ce produce ea ca uitare de sine şi concentrare colectivă – 24 de ore. Spectacolul e un act contrastat care alternează momente de geniu şi neîmpliniri evidente. Olympus e o construcţie fisurată, dar nu tocmai această antinomie e consecinţa duratei extreme? Practicînd asemenea challenge-uri, artistul se iubeşte pe sine şi, narcisic, nu se resemnează la eliminarea proprie „formelor scurte“, ci adoptă adiţionarea indispensabilă unor asemenea catedrale. Cînd i-am formulat cîteva remarci critice după un spectacol lung, Mnouchkine mi-a răspuns odată: „Te înşeli, Georges. Totul şi toţi sînt admirabili!“ Ea, ca Fabre sau ca alţii, îşi iubeşte opera în integralitate. De aceea, viziuni fulgurante şi rateuri flagrante alternează. Perfecţiunea nu le e proprie.

Aceste manifestări ale „duratei extreme“ invită la o decrispare a relaţiei scenă-sală care de la Wagner încoace a dispărut: relaţia neintimidantă cu spectacolul permite continuitatea şi discontinuitatea recepţiei. Imobilităţii i se asociază mobilitatea, ca în reprezentaţiile tradi­ţionale ale Orientului, de kathakali sau de nô, unde spectatorul poate să iasă şi să revină cînd doreşte. El nu e imobilizat şi, eliberat de constrîngeri, circulă între exterior şi interior ca în sălile europene înainte de impunerea nopţii şi a reculegerii de la Bayreuth, unde Wagner, ca partizan al operei dilatate, a instaurat autoritatea indefectibilă a scenei asupra sălii. Azi, ca la Olympus, nu tăcerea, ci forfota discretă a bîjbîielii defineşte climatul sălii care parţial se eliberează.

Spectacolele lungi se justifică prin motivaţii diverse. Unele sînt narative, ca Mahabharata lui Brook, Faust al lui ­Stein sau Condurul de catifea al lui Vitez. Pentru că povestea e lungă şi nu se practică abrevierea ce o amputează, ea reclamă timp. Distincte, dar înrudite sînt şi „maratonurile“ devenite un exerciţiu frecvent care asociază, într-un unic spectacol „long duration“, texte înrudite ale unui autor, Shakespeare cel mai adesea. Luk Perceval, Ivo van Hove, Thomas Jolly invită la astfel de aventuri unde, de asemeni, extinderea se datorează programului de a respecta naraţiunea în esenţa ei.

Diferite sînt operele semnate de Robert Wilson comandate nu de un imperativ narativ, ci de o dezvoltare repetitivă, cu ceea ce implică ea ca extensie a duratei. Asemenea spectacole pot dura la infinit. Ele dispun de o logică proprie, ce se autogenerează în mod organic, şi la Belgrad am putut asista la o reprezentaţie a grupului Unforced Entertainment în care succesiunea vorbelor părea să asculte de logica jazz-ului şi a ceea ce a produs el ca improvizaţie simptomatică: jam session. Spectacole procesuale cărora lungimea le e intrinsecă.

În fine, Olympus aparţine unei alte categorii, aceea a spectacolului secvenţial unde se succed scene arbitrar reunite: fie în numele proiectului de a reactualiza mituri antice, fie al aceluia de a propune imagini plastice autonome sau de a insera preocupări biografice ale lui Fabre. Aici doar energia artistului asigură unitatea ansamblului, cu toată forţa şi incoerenţa lui.

Spectacolele cu o durată extremă se constituie adesea în evenimente memorabile. Ni le amintim. Am trăit în intimitatea lor o noapte. Am urmărit destine şi am explorat panorama lumii cu peisaje şi perspective unice. Şi, totuşi, la ieşire, cînd regăsesc oraşul, îmi reamintesc acel diamant de 75 de minute, Prinţul constant al lui Grotowski, pe care în 1969 îl descopeream tot la BITEF. Criteriul memoriei consacră reuşitele emblematice ale teatrului. Iar Olympus aparţine acestei familii. 

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată este Cehov, aproapele nostru, Editura Nemira, 2017.

Foto: Sonja Zugic

p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara
p 16 Dan Barbilian adevarul ro jpg
Viața sau opera
„Personal, mă consider un reprezentant al Programului de la Erlangen, al acelei mișcări de idei care, în ceea ce privește întinderea consecințelor și răsturnarea punctelor de vedere, poate fi asemuită Discursului Metodei sau Reformei înseși.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.