Muzica secretă și neschimbată a planetelor

Publicat în Dilema Veche nr. 742 din 10-16 mai 2018
Muzica secretă și neschimbată   a planetelor jpeg

● Festivalul Internațional Shakespeare, ediția a XI-a, Craiova, 23 aprilie – 6 mai 2018. 

Desfășurată în mod excepțional pe o durată de două săptămîni, ediția de anul acesta a festivalului craiovean a copleșit prin bogăția titlurilor și generozitatea alegerilor. Alături de mari nume ale scenei internaționale, Krzysztof Warlikowski sau Robert Lepage, cele două „coperți aurite“ ale albumului de manifestări dedicate Planetei Shakespeare, am regăsit alte creații confirmate, multe românești, sau trupe tinere, genuri mixte, alături de spectacole stradale, larg spațiu de rezonanță în inima orașului. Și aici am recunoscut din nou bagheta magică a celui ce a imaginat și continuă să călăuzească neobosit jocul acestor planete, Emil Boroghină. Fiind eu însămi un oaspete statornic al festivalului, comparații sau aduceri aminte se impun cînd unele trupe invitate revin și ele ca oaspeți statornici. Amintirile se suprapun, se confruntă, surprizele se impun binevenite, țesînd un soi de „arheologie“ subterană ce mă ține la adăpost de tentația catalogului „la rece“. Nu voi vorbi așadar decît de cîteva popasuri personale, un cronicar grăbit pe o planetă prea vastă…

Ce au în comun două spectacole, unul venit din Coreea de Sud, altul de la Stratford-upon-Avon, în afară de gustul comun pentru Shakespeare? În primul rînd, tinerețea cuceritoare, plăcerea și entuziasmul de a juca, o anume stîngăcie simulată sau conștient exploatată, îndrăzneala și o evidentă stăpînire a limbajului scenic. Mokwha Repertory Company din Seul a venit cu Romeo și Julieta în regia lui Oh Tae-suk, imposibil să nu-mi amintesc astfel de șocul unui alt spectacol jucat odinioară la Craiova de o alta trupă din Coreea de Sud, Visul unei nopţi de vară (compania Yohangza din Seul), o strălucită demonstraţie de transfer cultural. Am regăsit și de astă dată un teatru vizual, într-o complicitate voioasă cu sala, actorii care se mişcau ca puşi pe arcuri încercau cîteva vorbe pe româneşte, spre deliciul publicului complice. Nu au jucat nici ei exact textul lui Shakespeare, l-au adus la ei, şi l-au însuşit fără să-l deformeze sau să-l trădeze. Verona coreenilor de astăzi este un oraș în multicolore straie tradiționale, tulburat de gîlcevile unor tineri gălăgioși și puși pe șotii, pînă cînd gluma degenerează și morții apar ca din greșeală. O tinerețe inocentă ca și aceea a celor doi îndrăgostiți, stîngaci și pierduți printre cearceafuri în singura lor noapte de dragoste. Finalul e neașteptat, cele două familii învrăjbite refuză împăcarea și zidurile cetății se dărîmă într-un final de apocalipsă. Trupa vine din Coreea de Sud și păstrează încă temerile unei păci fragile. Flute Theatre din Stratford-upon-Avon, care venise odinioară cu un Hamlet, who is there?, ne-a propus de astă dată A douăsprezecea noapte. O trupă de tineri, neconvențională, în regia semnată și aici de Kelly Hunter. O linie muzicală rafinată și antrenantă punctează un scenariu alert pe care actorii îl servesc cu energie și imaginație, un foarte tînăr și excelent Malvolio, Richard Leeming, un seducător duce Orsino, Tom Chapman care semnează și muzica, o Viola, Paula Rodriguez, de o ambiguitate cuceritoare.

A venit apoi Furtuna din Tokyo, o întîlnire stranie și complet destabilizantă, în viziunea lui Masahiro Yasuda, cu Jijosha Yamanote Company. Teatrul japonez tradițional are o structură codificată și am asistat aici la o perfuzie secretă a spiritualității japoneze în textul shakespearian, transfigurat. Furtuna, montată de Yasuda, e mai întîi o scenă acoperită de cărți, pierdută într-un întuneric cețos. Prospero răsfoiește printre pagini, ideogramele cuvintelor sînt proiectate pe un ecran. Cuvintele sau semnele lor stîrnesc furtuna, magia e o magie a semnelor. Corpurile duhurilor, Ariel, ca și Caliban, sînt monstruoase, trupuri dezgolite ce țîșnesc și se tîrăsc după o coregrafie precisă, machiajele sînt albe, ca niște măști. Miranda e o făptură firavă cu ochelari, dar destul de atletică pentru a-l snopi în bătaie pe timidul îndrăgostit Fernando. Gesturile lor, amestec de împerecheri animalice, sînt nevinovate, ca o lege a naturii. Mișcarea e marcată de o tehnică specifică teatrului tradițional japonez, Yojo han, bazată pe o mișcare sacadată și pe o emisie specială a vocalelor, imperceptibilă pentru urechile noastre europene, dar care dau impresia de lume stranie, de altă planetă, Shakespeare e însă pe planeta sa, cea a viselor. „Sîntem făcuți din stofa viselor și scurta noastră viața e mărginită de somn…“, încheie Prospero divertismentul pe care l-a provocat și care îi scapă în final. Odată cu renunțarea la magie, viața sa se stinge încet pe scena cuprinsă de întuneric și de ceața neființei. Un detaliu copleșitor: unul din marii actori ai teatrului, Ilie Gheorghe, interpret pe această scenă al Furtunii lui Silviu Purcărete, a fost condus pe ultimul drum în aceeași zi. Teatrul își lua astfel rămas bun de la unul din marii săi magicieni.

Vara precoce din acest an ne-a îngăduit să ne întîlnim, la adăpostul unui cort uriaș în aer liber, cu urmarea la seria de spectacole – imaginată de regizorul Gavriil Pinte – În inima nopții, o adaptare după Shakespeare, spectacol creat la Teatrul „Regina Maria“ din Oradea, cu o scenografie de Roxana Ionescu, un spațiu bifrontal, cu spectatorii pe gradene, față în față. După episodul Lear, de data trecută, în același dispozitiv, a urmat Macbeth, sau „Domnul Macbeth care pleacă la război“, anunț repetat de cîteva ori, cu aceeași muzicalitate ce-mi amintea un vechi cîntec francez, „Malbrough s’en va-t-en guerre“… Tonul de legendă îndepărtată e astfel dat, vrăjitoarele ce-i prezic și urmăresc destinul sînt aici cinci femei în negru cu măști de corbi, croncănitoare. O siluetă în alb se desprinde din acest peisaj al nopții care acompaniază și comentează faptele teribile, un soi de conștiință a contemporaneității, de fapt inserturi din texte de George Banu și Monique Borie. Un spectacol puternic, construit pe imagini extrem de sugestive, cu neașteptate mașinării ale unei lumi primitive și malefice. Gavriil Pinte a extras și aici miezul de spaimă, de neliniști ce se trezesc la căderea nopții, departe de certitudinile energice ale zilei, o „metafizică“ construită cu mijloace teatrale concrete, un superb exercițiu de echilibristică pe marginea hăului.

Am mai avut parte și de un alt Macbeth, venit de la antipozi, compania A. M. Productions din Africa de Sud, în regia lui Alfred Abrahamse. Marcel Meyer, care ne-a marcat acum patru ani cu un Richard III, a revenit așadar în rolul principal. Toată recuzita infernală era din nou prezentă, mult întuneric, siluetele actorilor virile și războinice, măști și marionete, spectacolul se derula cu o energie conștiincioasă, personajele urcau și coborau anevoios pe căpriorii de lemn. O „inovație“, Lady Macbeth, jucată de un bărbat, dar care nu amintește nici practica teatrului elisabetan unde nu jucau femei și se recurgea la travestiuri, și nici nu aduce nimic nou în relația dintre personaje. Se vorbește despre ea sau she, absolut surzi la prestanța reală a flăcăului în chestiune. Marcel Meyer a rămas o prezență scenică impresionantă într-un hățiș de bune intenții regizorale pierdute în ceață.

Teatrul Național din Craiova, gazda festivalului, a oferit un generos program, două texte, Nopțile ateniene, preferînd să înceapă cu fața întunecată a relațiilor umane, Timon din Atena, și terminînd aproape de miezul nopții sub lumina unei luni ghidușe, multiplicată și răspîndită în sală, invitată la un joc cu mingi argintii, Visul unei nopți de vară. Pariul îi aparține unui tînăr regizor francez, Charles Chemin, cunoscut ca asistent al lui Robert Wilson, de la care a desprins fascinația luminii și a muzicalității.

Într-una din ultimele zile din Festival, un Hamlet creat la Unteatru din București va rămîne fără îndoială una din cele mai puternice amintiri ale acestui banchet teatral, o demonstrație de inteligență și sensibilitate scenică. Peter Kerek semnează scenariul și regia și susține mai multe roluri alături de Richard Bovnoczki, amîndoi, cînd Hamlet, cînd Polonius sau Regele, în vreme ce Alina Berzunțeanu preia toate rolurile feminine. Jocul e complex, căci compresia – spectacolul durează 55 de minute – cere o corespondență exactă între ideile de bază ale piesei, o atenție permanentă la jocul cu personajele, pe care actorii le schimbă între ei ca pe niște mingi de ping-pong. Se joacă în mijlocul publicului, pe o platformă rotundă, pe care actorii supli, îmbrăcați în negru, ca niște „lucrători ai scenei“, așteaptă publicul, încordați, gata de luptă. Căci este într adevăr o luptă, cu textul, cu personajele, cu publicul, atît de aproape, atît de departe. Monologul prințului, „To be or not to be“, deschide spectacolul, întretăiat de replicile Regelui și ale Reginei care încearcă să-l convingă să accepte moartea tatălui său, replicile se țes rapide, scurte. Ofelia apare brusc, sub chipul Reginei, povestind scena intrării lui Hamlet în camera sa, purtînd deja semnele nebuniei. Se trece brusc la scena actorilor și la cursa întinsă Regelui, Regina Mamă se naște din Regina actriță, jocul se accelerează, Polonius cade sub loviturile lui Hamlet, Ofelia sau Regina trec repede prin fața noastră, vîrtejul de nebunie, de violență se încheie prin ultimele cuvinte ale aceluiași monolog. „Să mori, să dormi, nimic mai mult“. Un spectacol rar, exigent și puternic, care ne ține încordați, suflet și spirit.

Carnet incomplet, din care am păstrat doar cîteva file, dar amintirile vor rămîne, sper, pentru a hrăni alte și alte seri de teatru... 

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de Recherche sur l’Intermédialité et les Arts du Spectacle, CNRS, Paris.

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Arnold Schwarzenegger, despre ce înseamnă pentru el moartea și Raiul: „Nu ne vom mai revedea niciodată“
Actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului american California, vorbeşte cu multă sinceritate despre încercările şi dificultăţile din viaţa sa într-un nou documentar în trei părţi, "Arnold", informează site-ul revistei People.
image
Legenda satului Vama Veche, locul plin de șerpi, unde s-au așezat găgăuzii
Legenda spune că satul Vama Veche a fost întemeiat de găgăuzi, iar ținutul s-a numit „Yilanlâk“ (Șerpăria).
image
Motivul pentru care chinezii forează una din cele mai adânci gropi din lume în deșertul Tarim
China a început să foreze una dintre cele mai adânci gropi din lume în căutarea unor descoperiri în adâncul Pământului. Presa de stat chineză a descris proiectul de foraj de 11.000 de metri drept „un punct de reper în explorarea de către China a adâncimii Pământului”.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.