Despre recursul la artă în vremuri de criză
Invitat la Atena, unde gheretele santinelelor de la Parlamentul grec şi totodată european au urme vizibile ale confruntărilor recente, pentru un colocviu polemic despre punerea în scenă a operei, mi-am amintit de profesorul meu de istorie care povestea, deplîngînd atîta futilitate, că la Constantinopol, în timp ce turcii asediau oraşul, teologii cei mai avizaţi dezbăteau sexul îngerilor. Întîlnirea noastră – îmi spuneam – nu este decît versiunea actuală, chiar dacă îndepărtată, a aceluiaşi scenariu: să vorbeşti despre operă într-o ţară aflată în pragul falimentului! Dar, dintr-odată, mi-a venit în minte o altă analiză decît cea propusă de fostul meu dascăl: ce faci în faţa unei crize ale cărei ameninţări îţi depăşesc posibilităţile de a interveni? Întreţii iluzia unei lupte deschise cu final cunoscut dinainte? Te consacri unui gest de martir? Dai înapoi, fără speranţă, din faţa inextricabilei constrîngeri economice sau politice? Nu, angajarea unei dezbateri despre „sexul îngerilor“ este o formă de rezistenţă prin recursul la gîndire şi la artă, care, fără a o combate, respinge legea inamicului. Astfel, se sustrage şi evită orice contaminare cu ea. Eschiva gîndirii în faţa finanţei! Un mod de a te salva într-un moment cînd, parafrazîndu-l pe Iuri Dombrovski, omul are mai mult ca niciodată „nevoie de inutil“. Acest aparent „inutil“ căruia i te abandonezi pentru a te salva, pe fondul unei înfrîngeri iminente.
Această strategie comportă riscul de a te resemna cu arta culinară. Şi, ca dovadă, o femeie de afaceri, fostă directoare de cabinet a preşedintelui Republicii, privea în ansamblu domeniul artelor performative, convinsă – spunea ea – că la ora actuală „divertismentul are un mare viitor“. Pericolul de a consuma arta ca narcotic în vremuri de ciumă şi teama de ireparabil. E altfel, dar tot despre o înfrîngere este vorba. O înfrîngere a spiritului care caută în evaziunea ieftină o soluţie de ajutor. „Sexul îngerilor“, prin rafinamentul şi natura subtilă a argumentaţiei este, dimpotrivă, o metaforă a rezistenţei, o pavăză spirituală împotriva dezastrului material.
Este un mod de a te opune, cu propriile mijloace, neputinţei imediate în faţa realului. Despre extravaganţa intelectuală, ca armă de luptă! Din această perspectivă, putem propune o altă interpretare a celebrului proverb românesc: „ţara arde şi baba se piaptănă“. Dedicîndu-se unei activităţi aparent derizorii, nepotrivite, gratuite, ea refuză să se supună în faţa catastrofei colective. Ea înţelege să-i opună grija faţă de păstrarea defunctei sale frumuseţi! Nu este o învinsă... Rezistenţă inspirată de analiza corectă a raporturilor de forţe. Va veni mai tîrziu şi timpul pentru un „faţă în faţă“! Întrucît, deocamdată, nu sîntem siguri de viitor, să dejucăm ameninţările cotidiene prin exerciţiul celei mai înalte arte! Astfel, nu acceptăm nici înfrîngerea directă ca urmare a unui conflict disproporţionat, nici compromisul indirect la care duce căderea programatică în refugiul timpului liber. Trebuie să ţinteşti sus pentru a te salva din acest „aici şi acum“ ieşit din ţîţîni. Trebuie să te întrebi despre „sexul îngerilor“.
traducere de Mircea VASILESCU
