Craiova, trei zile în inima Europei teatrale

Publicat în Dilema Veche nr. 638 din 12-18 mai 2016
Craiova, trei zile în inima Europei teatrale jpeg

Cea de-a XV-a ediție a Premiului Europa pentru Teatru a avut loc la Craiova, între 23 și 26 aprilie, la finele celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional Shakespeare. Gestul reprezintă pentru Emil Boroghină, sufletul neobosit al Festivalului, un vis împlinit în aceste momente de criză pe care le traversează Uniunea Europeană, miracol împlinit grație teatrului, venit din toate colțurile Europei. Pentru prima dată pe plaiuri românești, în inima Olteniei așadar, The Europe Theater Prize s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Parlamentului European, al Consiliului Europei, susținut de Uniunea Teatrală Europeană, de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, de Fundația Shakespeare, de Institutul Internațional de Teatru UNESCO și de Institutul Cultural Român, al cărui președinte, Radu Boroianu, a deschis seara cermoniei finale de decernare a premiilor după trei zile de în­tîlniri. Printre aceste multe „zîne ursitoare“ care au sprijinit această manifestare europeană, cele mai darnice au fost, fără îndoială, Primăria craioveană și mai ales Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova și Teatrul Național „Marin Sorescu“. De alt­fel, dacă citim cu atenție lista sponsorilor acestui Premiu European, găsim în primul rînd țara-gazdă, cu al său generos ICR și forurile și alte instituții locale.

Dacă Festivalul Shakespeare de la Craiova este de-acum bine cunoscut pe plan internațional și a găzduit, de peste douăzeci de ani, o serie de mari spectacole, sesiunea Premiilor Europa pentru Teatru, inedită pe plaiurile oltene, a oferit în primul rînd o serie de comunicări, în jurul artiștilor premiați, exemplificări video, interviuri cu creatorii sau colaboratorii lor și chiar o lectură de texte diverse, în lipsa creatorului (Joël Pommerat, întîrziat între avioane, a ajuns numai la ridicarea premiului). Silviu Purcărete însuși, care a primit un Premiu Special, oferit de președintele juriului, George Banu, și de instituțiile țării-gazdă, a fost prezent cu o proiecție video a spectacolului său O furtună. Am putut însă să vizionăm direct creațiile unor artiști puțin cunoscuți în România, spaniolul Juan Mayorga și neamțul Andreas Kriekenburg. De fapt, trebuie să distingem aici o subtilă distribuție a etichetelor, între Europe Theater Prize, propriu-zis, care numără 15 ediții, decernat coregrafului suedez Mats Ek, și Premiul Europa – „Noi Realități Teatrale“, aflat la cea de-a XIII-a ediție, decernat regizorilor Viktor Bodó, Andreas Kriegenburg și Joël Pommerat, dramaturgului-regizor Juan Mayorga și unei tinere companii, National Theatre of Scotland. Premiul Europa pentru Teatru (PET) a fost un proiect-pilot creat în 1986 sub auspiciile și cu sprijinul Comisiei Europene, menit să recompenseze personalități sau companii teatrale care „au contribuit la realizarea unor evenimente ce promovează înțelegerea și schimbul de cunoștințe între popoare“. Începînd din 2002, PET este recunoscut de Parlamentul European și de Consiliul European ca o „instituție de interes cultural european“. Primul premiu a fost acordat Arianei Mnouchkine și Teatrului du Soleil, în 1987, la Taormina. Au urmat Peter Brook, Giorgio Strehler, Heiner Müller, Luca Ronconi, Patrice Chéreau, Krystain Lupa și Peter Stein. Premiul Europa – „Noi Realități Teatrale“ a fost creat la cea de-a treia ediție și a fost oferit lui Anatolii Vasiliev. Premiul numără printre cîștigători practic tot ce contează în teatrul european din ultimii ani, de la Giorgio Barberio Corsetti sau Eimuntas Nekrosius la Alvis Hermanis sau Teatrul Liber din Bielorusia.

Ca un sas de siguranță sau de trecere între cele două manifestări, secția „Reveniri“ a oferit două spectacole ale unor creatori premiați în ediții precedente și care făceau parte, de asemenea, din Festivalul Shakespeare: Richard al III-lea în regia lui Thomas Ostermeier și Iulius Cezar, un performance de Romeo Castellucci. Fără să facă parte propriu-zis din Premiile actuale, căci ele „revin“, cele două spectacole au adus o strălucire și o ținută de mare exigență. Dacă despre spectacolul lui Ostermeier am scris recent, spectacolul performance al lui Castelucci, deși într-o formă light sau redusă, subintitulată semnificativ Părți păstrate, confirmă reputația lecturilor scenice nonconformiste ale regizorului italian: Iulius Cezar este un bătrîn nevolnic ce înaintează tîrșindu-și picioarele spre noi. Din­tr-o­dată se oprește și ridică mîna cu un gest scurt ce declanșează un zgomot asurzitor și amenințător, gesticulează iarăși, de fiecare dată același zgomot pare că ne strivește. În spatele puterii absolute, distrugătoare, se ascunde corpul nevolnic al unui biet bătrîn.

Premiul Europei pentru Teatru a fost decernat lui Mats Ek, coregraf suedez, „un artist extrem de rafinat și totuși abordabil“, după argumentele juriului. În cei aproape 50 de ani de carieră, Mats Ek a marcat dansul contemporan, devenind o „figură iconică“, după același juriu. Simpozionul ce i s-a dedicat a fost amplu, mai puțin partea de spectacol, care a închis de altfel ceremoniile cu un spectacol-dans de 15 minute, inspirat și creat special pentru această ediție craioveană a Premiului: Securea. Un bărbat, cu tîmple cenușii, sparge în fața noastră lemne, un act oarecare, dar violent în sine; apare o femeie trecută și ea de prima tinerețe, ce se opune cu tandrețe acestei violențe banale. Intervine o confruntare, apoi cuplul găsește un compromis, cu securea rămasă undeva în urma lor. Celălalt titlu anunțat, Amintire din România, nu a mai avut loc, dar, ieșit în fața cortinei, Mats Ek a regăsit un public convins și pe deplin cucerit.

Cele cinci premii Europa –  „Noi Realități Teatrale“ au fost inegal prezentate, deși urmînd aceeași structură organizatorică. O întreagă dimineață ni s-au prezentat regizorul german Andreas Kriegenburg și autoarea dramatică Dea Loher, prezentă și ea la discuții, cu care practică de multă vreme un partenariat artistic constant. Proiecții video completau explicațiile, într-un montaj viu, colorat, care subliniau preferința pentru comicul unui Buster Keaton sau pentru un grotesc apăsat. Spectacolul prezentat era însă un clasic, Nathan înțeleptul de Lessing, realizat la Deutsches Theater din Berlin, un spectacol cu personaje marionetizate, cu măști și culori de var, cu fețe parcă acoperite de tencuială, într-un spațiu modulabil și construit din aceleași materiale aspre și necioplite, cetatea Ierusalimului pe timpul cruciaților. Spectacolul e deschis de personajele ce aleargă în jurul înaltelor ziduri ca o desprindere de materie și deschidere către viață: Nathan, fiica sa Recha, Aladin și Cavalerul templier. Între parabolă filozofică și comedie lirică, piesa se încheie cu un surîs, păstrînd însă coerența poveștii începute. Traducerea subtitrată s-a dovedit însă extrem de dificil de urmărit, o limbă greoaie, adesea de neînțeles, prea mult text, rapid, aproape imposibil de citit, dar din fericire spectacolul era clar și am preferat să privesc doar scena și actorii… Dramaturgul Juan Mayorga a fost și el pe larg prezentat și explicat, cu multe citate filozofice ca sprijin al analizei, despre structura matematică a scrisului său, bazat pe repetiție, teatrul său văzut ca o frumoasă ecuație, o oglindă a lumii ce descoperă aspectele ei ascunse. Mayorga se joacă cu spectatorul, ni s-a spus, ceea ce e mai important, după regizorul francez Claude Régy, citat aici, nu este spectacolul, ci ceea ce se petrece în mintea spectatorului… Pariu ținut, mi-am zis. Reykjavic, piesa scrisă și pusă în scenă de Juan Mayorga, repetă însă pînă la nesaț episodul întîlnirii dintre Boris Spasski și Bobby Fischer în Islanda, la Reykjavik, la campionatul mondial de șah. O regie minimalistă, de teatru de amator, cu trei actori care fac ce pot, dar miracolul nu se petrece, replicile și situațiile repetitive nu cresc, nu aduc nimic nou, aluziile politice, capitalism versus comunism, de mult depășite, textul sună plat, fără nici o urmă de mister sau de real umor. Dar cum am înțeles că autorul e tradus în multe limbi și studiat la universitate, s-ar putea ca spectacolul ales să nu fie cel mai reprezentativ pentru scrisul și universul său. National Theatre of Scotland, un alt premiat, este o tînără companie creată acum zece ani, originală și plină de îndrăzneală. Nu are un sediu propriu, joacă peste tot, în școli, în aeroporturi sau în pădure, și chiar în teatre cîteodată. A venit cu un spectacol silent disco, un concept folosit mai ales în concerte sau seri dansante, publicul fiind obligat să asculte la căști sunetul, inaudibil pentru cei din jur. Last dream (On Earth), Ultimul vis (Pe pămînt) prezintă două serii narative, lansarea primului om în spațiu, Iuri Gagarin, în 1961, la bordul rachetei Vostok, și mărturiile contemporane ale unor refugiați imigranți ce se pregătesc să traverseze Mediterana. Pentru episodul Gagarin sînt folosite texte ilustrînd discuții între pilotul unei nave spațiale și turnul de control. Pentru imigranți, Kai Fischer, care a conceput spectacolul, regia și scenografia, folosește fragmente de discuții reale, dar fără să păstreze numele adevărate ale celor intervievați, întîlniți în lagărele de refugiați din Malta și din Maroc. Cinci actori sau performeri vorbesc la microfoane, spectacolul e static, dar procedeul silent disco îi dă o dimensiune extrem de puternică. În fundal, pe un ecran uriaș, se agită valurile unei mări în care se pierd imigranții, sau cerul imens cu stelele sale mișcătoare… Viktor Bodó, un alt premiat, a fost jucat nu demult în România, după cum preciza Iulia Popovici, în textul său de laudatio al premiantului, din păcate scurtat intempestiv. Nu am putut vedea decît cîteva filme, dar regizorul și membrii echipei sale au amintit principalele momente, deși Bodó și-a desființat în 2015 compania creată în 2008, Szputnyik, și de atunci lucrează ca regizor independent în țările europene de limbă germană. Dacă nu am putut vedea la acest Europe Theatre Prize decît cîteva imagini despre Joël Pommerat și nici unul din spectacolele sale recente, a fost proiectat însă un superb scurtmetraj de Blandine Armand dedicat regizorului, Poésie de l’ordinaire / Raconter l’indicible réalité, care lasă să se întrevadă universul unic al regizorului, intensa poezie a spectacolelor sale. Cît despre Silviu Purcărete și spectacolul său O furtună, în video, regizorul, reținut la Moscova de un spectacol, a rămas fără îndoială una din absențele cele mai prezente în acest teatru craiovean, în inima Europei pentru cîteva zile, de care numele său e strîns legat.

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de Recherche sur l’Intermédialité et les Arts du Spectacle, CNRS, Paris.

Foto: Romeo Castelluci, wikimedia commons

TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.
947 16 jos coperta jpg
Secretul corespondenței
O cu totul altă carte față de aceea, știută tuturor, din 1978, este actuala ediție, definitivă, a „Romanului epistolar” dintre I. Negoițescu și Radu Stanca.
p 17 2 jpg
Nu te supăra, frate
„Frère et sœur” rămîne ilustrativ pentru un cinema anchilozat, cu trăiri rezonabile – însăși lipsa de măsură a pasiunilor sfîrșește prin a fi „rezonabilă”, necesară – și morală burgheză.
947 17 ABiro cover2 jpg
Eroi
Grimus ies din pandemie cu un album în limba maternă ce le oferă mai mult spațiu de manevră pentru poezie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.