E ultima duminică din august. Zona gării centrale din Haga, cu toate străduțele care o înconjoară, e parțial închisă. Peste drum de gară, Malieveld e un spațiu deschis, un fel de cîmp în mijlocul Hagăi la marginea parcului Haagse Bos. Aici campează de obicei circul și, uneori, au loc concerte, dar locul este știut în special pentru că e spațiul în care au loc proteste. Astăzi, zona e înconjurată de poliție – pe jos, pe cai, în mașini. În liniștea străzilor, o voce se aude cu ecou, vorbind tare la microfon, în aplauze entuziaste: la Malieveld are loc un protest contra măsurilor împotriva coronavirusului, unul dintre repetatele proteste din ultimele luni.

Cînd a apărut virusul pentru prima dată în Olanda, la începutul lunii martie, inițial populația a fost sfătuită să respecte reguli de igienă, să nu călătorească în provincia Hubei, mai ales, nici în restul Chinei și, de asemenea, să nu călătorească în Iran. Celor care fuseseră recent în China, Coreea de Nord, Iran sau în zonele afectate din Italia li s-a recomandat să stea acasă dacă prezintă simptome. Dar cazurile s-au înmulțit rapid.

Foarte curînd, populația a fost sfătuită să lucreze de acasă, să păstreze distanța de 1,5 metri și cei care nu se simt bine să se autoizoleze. Au fost închise școlile, birourile, restaurantele și barurile, ca și toate afacerile care implică un contact prin atingere. S-au anulat toate întîlnirile și evenimentele publice, iar grupurile au fost restricționate la maximum trei persoane, cu o amendă de 400 de euro dacă nu se respectă distanța. Ulterior, restaurantelor li s-a permis adaptarea la un sistem de take-away, iar statul a oferit compensații financiare generoase companiilor grav afectate de măsuri.

Dar o carantină extremă, precum cea din Italia sau Spania, nu a fost considerată necesară. O asemenea abordare ar fi fost o încălcare a spațiului privat. Autonomia și valorile liberale care stau la baza culturii olandeze atribuie responsabilitatea sănătății colective individului. În plus, s-a luat în calcul amortizarea costurilor, atît economice, cît și psihologice și sociale ale izolării.

Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”. Guvernul și-a pus toată încrederea în sfaturile experților și toate măsurile au fost anunțate în contextul informațiilor prezentate de acești experți. Premisa de bază a fost că o parte din populație se va îmbolnăvi inevitabil, dar asta ar putea duce, pe termen lung, la o imunizare treptată a întregii populații (abia ulterior apărînd întrebarea dacă imunitatea căpătată este permanentă).

Măsurile luate s-au concentrat pe aplatizarea curbei răspîndirii virusului și pe protejarea acelor părți din populație considerate vulnerabile, cum ar fi bătrînii. S-a dorit de asemenea să se evite aglomerarea spitalelor. Poate surprinzător, la începutul crizei, Olanda avea mult mai puține paturi pentru terapie intensivă pe cap de locuitor decît media din Uniunea Europeană (6,4 la 100.000 de locuitori în condițiile în care media în UE este de 11,5, iar Germania are 30 de paturi la 100.000 de locuitori) și o lipsă acută de infirmiere specializate, care a fost compensată cu ajutorul medicilor de familie și al altor cadre medicale.

Dar magazinele, brutăriile și supermarket-urile au rămas deschise, și încă de la început puteai ieși dacă nu puteai lucra acasă, sau pentru cumpărături și pentru o gură de aer – cu condiția să menții distanța.

Abordarea olandeză a fost criticată inițial ca fiind cinică și prea relaxată. Dar, cînd numărul de cazuri noi a început să scadă și rata de îmbolnăvire a ajuns la sub 100 de noi cazuri pe zi, măsurile au fost considerate de succes. Premierul olandez Mark Rutte a descris Olanda ca o țară de adulți, nu de copii, iar procentele arată că a avut dreptate. Motivul pentru care măsurile au funcționat e în bună parte acela că olandezii s-au conformat în proporție extrem de mare. Un studiu arată că 99% din populație a respectat distanța și 93% din populație a rămas acasă în primele luni.

În momentul de față, guvernul implementează un plan de relaxare a restricțiilor. Și totuși, studiile arată că susținerea acestor măsuri în rîndul populației este în declin. Recent, peste 40% din olandezi au declarat că nu au încredere în măsurile guvernului, comparativ cu 15% care spuneau asta în luna martie. Interesant este că acești sceptici se împart în două grupuri: cei care cred că guvernul nu face suficient și cei care cred că măsurile sînt în continuare mult prea stricte.

Poate și mai surprinzător este rezultatul unei cercetări apărute recent în ziarul Trouw: aproximativ 10% din populația de 17,2 milioane a Olandei crede în teoria conspirației. Procentul este mult mai mic decît cel din România și totuși este îngrijorător: într-o țară în care guvernul a comunicat constant făcînd conexiuni cu date și informații științifice concrete, unul din zece olandezi crede că un vaccin ar putea veni la pachet cu un microcip sau că virusul e răspîndit în mod voit de companiile farmaceutice.

O parte dintre cei care cred în astfel de lucruri se află azi la Malieveld. Mulți se erijează în luptători pentru libertate – și ce misiune poate fi mai importantă decît aceasta?

Mă apropii încet de grupul de peste o mie de oameni care înconjoară scenă. Pentru o parte dintre cei prezenți, măsurile luate au avut un impact economic puternic. Pare că unii ar trebui evitați, au aerul că ar avea alt gen de probleme și o potențială agresivitate. Un hippiot în vîrstă face yoga în mijlocul adunării. O femeie cu păr lung bate într-o tobă care scoate un sunet grav, ceremonios. Unii poartă un dispozitiv pe cap făcut din staniol și din alte materiale neidentificate – pentru combaterea efectelor 5G.

O doamnă cu o pancartă, invitînd la înfrățirea oamenilor, îmi aruncă priviri calde în timp ce trec pe lîngă ea. „Nu acceptăm să purtăm masca” – strigă vocea de la microfon și toată lumea izbucnește într-un val de chirăieli aprobatoare. „Nu ne spălăm pe mîini decît cu săpun și doar cînd e nevoie, și nu vom face nici un vaccin, nici împotriva coronavirusului și nici pentru gripă obișnuită”, adaugă vocea și primește aceeași susținere entuziastă.

Dar mă uit în jur și văd că entuziasmul și convingerea că societatea are nevoie de iubire, nu de restricții, nu îi fac să încalce regulile de distanțare. „Cu toate astea, vom respecta legea și alegerile celorlalți, inclusiv nevoia lor de a păstra distanța”, adaugă imediat vocea și deodată îmi dau seama că această înțelegere și respectul pentru ceilalți fac toată diferența în Olanda.

Responsabilitatea individuală reflectată în atitudine și în comunicare responsabilă se întîlnesc chiar și în asemenea momente de criză. Fie că ești de acord cu restricțiile guvernului, fie că porți o căciuliță cu antene de staniol anti-5G.

Bianca-Olivia Niță este jurnalistă freelancer.

Foto: wikimedia commons